ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2531/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 6

ianuarie 2000, reclamanta SC O. SA Buzău a chemat în judecată pe pârâții

Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Buzău și

Administrația Finanțelor Publice a municipiului Buzău, solicitând anularea deciziei

nr. 2604 din 19 noiembrie 1999 și exonerarea societății de plata sumelor de

51.584.466 lei impozit pe profit și 27.745.954 lei majorări de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a

învederat că dobânzile acordate acționarilor pentru sumele lăsate la dispoziția

societății, înregistrate în evidențele contabile la capitolul cheltuieli, sunt

deductibile fiscal la calculul profitului impozabil.

În fond după casare, prin sentința

nr. 142 din 1 octombrie 2002, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis în parte acțiunea și a modificat în parte

actele administrative atacate, în sensul că a reținut că reclamanta datorează

impozit pe profit în sumă de 59.971.149 lei și majorări de întârziere de

14.426.857 lei, din care mai are de achitat suma de 22.223.007 lei, pentru care

majorările de 14.426.857 lei vor fi actualizate de la data de 16 septembrie

1998, până la data plății.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că în perioada supusă controlului, societatea a realizat

profit și a plătit impozit pe profit, cuantumul acestuia urmând a fi diminuat

cu dobânzile aferente dividendelor.

În acest sens, instanța și-a însușit

raportul de expertiză contabilă, potrivit căruia impozitul pe profit datorat

prin considerarea drept deductibile fiscal a dobânzilor acordate pentru sumele

lăsate la dispoziția societății în anul 1995, este în valoare de 59.971.149 lei

și nu de 70.298.020 lei.

Au fost reconsiderate în baza

expertizei, impozitul neachitat la termenul scadent, de la 51.584.460 lei la

41.257.595 lei, precum și majorările de întârziere calculate până la 16

septembrie 1998, de la 27.746.954 lei reținute de organele financiare la

14.426.857 lei, instanța ținând cont și de sumele plătite de societate până la

data controlului.

Împotriva sentinței au declarat

recurs pe de o parte Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Buzău, iar pe de altă parte, Administrația Finanțelor

Publice a municipiului Buzău.

Criticile formulate sunt, însă, comune

și vizează motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

pronunțarea hotărârii cu aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor

O.G. nr. 70/1994 și ale O.U.G.nr. 40/1998.

Astfel, au învederat pârâții,

potrivit actelor normative sus-menționate nu este admisă deducerea fiscală a

dobânzilor plătite în favoarea acționarilor care au lăsat la dispoziția

societății dividendele care li se cuveneau, în contextul în care reclamanta nu

era autorizată să desfășoare activități prevăzute de legile bancare și nu

exista o reglementare legală privind cuantumul unor asemenea dobânzi.

Examinând cauza în raport de

motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și 304

1

C.

proc. civ., Curtea a constatat că recursurile sunt nefondate, urmând a fi

respinse ca atare.

Prin decizia nr. 3593 din 9

noiembrie 2001, prin care Curtea Supremă de Justiție a casat sentința

pronunțată în prima fază a procesului cu trimitere pentru completarea probelor,

s-a reținut ca o problemă de drept dezlegată, obligatorie pentru instanța de

fond potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., care este regimul dobânzilor

aferente dividendelor lăsate în societate.

Astfel, instanța de recurs a

stabilit că, în raport de prevederile art. 4 alin. (3) din O.G. nr. 709/1994,

menținute prin actele normative modificatoare ulterioare, respectiv O.G. nr.

40/1999 și O.U.G.nr. 217/1999, dobânzile la sumele lăsate de acționari sau

asociați la dispoziția societății nu echivalează cu o activitate bancară și

sunt deductibile fiscale.

Prin aceeași decizie a instanței

supreme s-a dat îndrumarea de a se verifica dacă în perioada supusă

controlului, societatea a realizat profit, în caz afirmativ urmând a fi

diminuat cuantumul acestuia cu valoarea dobânzilor aferente dividendelor.

În aceste împrejurări, instanța de

trimitere a procedat corect, dispunând efectuarea unei expertize contabile,

necontestate de pârâți și însușindu-și concluziile raportului.

Potrivit expertizei, prin diminuarea

masei impozabile cu valoarea cheltuielilor privind dobânzile la dividendele

acționarilor, lăsate la dispoziția societății, impozitul pe profit datorat era

de 59.971.149 lei, suma neachitată la termenul scadent fiind de 41.257.595 lei

la care se adaugă majorările de întârziere, în valoare de 14.426.857 lei la 16

septembrie 1998.

În consecință, instanța de fond a

pronunțat o hotărâre legală și temeinică, criticile formulate de pârâți fiind

nefondate.

Având în vedere cele expuse mai sus,

Curtea va respinge recursurile declarate în cauză, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Buzău, în nume propriu și în

numele Ministerului Finanțelor Publice, precum și de Administrația Finanțelor

Publice a Municipiului Buzău împotriva sentinței civile nr. 142 din 1 octombrie

2002 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 iunie 2003.