ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1651/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1651/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
La 8
aprilie 2003 s-a luat în examinare recursul SC „”T.C.” SRL împotriva sentinței
civile nr.19 din 11 februarie 2002 a Curții de Apel Ploiești – Secția
comercială și de contencios administrativ.
Dezbaterile
au fost consemnate în încheierea din data de 8 aprilie 2003, iar pronunțarea
deciziei s-a amânat la 15 aprilie 2003 și apoi la termenul de azi, 21 aprilie
2003.
C
U R T E A
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată la 10.08.2000 contestatoarea SC „”T.C.” SRL a chemat în
judecată D.G.F.P.C.F.S. Buzău, solicitând anularea formelor de executare
potrivit art.76 din Ordonanța Guvernului nr.11/1996.
În
motivarea cererii s-a arătat că, prin somația nr.26776 din 3.08.2000 reclamanta
a fost obligată la restituirea sumei de 24.538.977 lei, cu titlu de T.V.A. și
la 9.971.051 lei majorări de întârziere aferente.
Împotriva
acestei măsuri contestatoarea a formulat obiecțiuni la Administrația Financiară
Buzău, în conformitate cu dispozițiile art.2 din Legea nr.105/1997, în vigoare
la acea dată.
Prin
sentința nr.7970 din 9.11.2000, Judecătoria Buzău a dispus declinarea cauzei în
favoarea Tribunalului Buzău.
Tribunalul
Buzău, prin sentința nr.240 din 6.04.2001, la rândul său, a declinat competența
de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, având în vedere
faptul că reclamanta a precizat că înțelege să conteste și dispoziția nr.95 din
6.11.2000, emisă de D.G.F.P.C.F.S. Buzău.
Prin
sentința civilă nr.19 din 11 februarie 2002, Curtea de Apel Ploiești – Secția
comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondată acțiunea,
întemeindu-și soluția pe concluziile expertului, care în varianta a II-a
raportului, arată că reclamanta datorează bugetului de stat suma de 24.105.336
lei cu titlu de T.V.A.
Împotriva
acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta SC „”T.C.” SRL susținând
în esență că, hotărârea pronunțată a fost dată în urma unei aplicări greșite a
legii, instanța a omis să se pronunțe cu privire la legalitatea verificării
perioadei decembrie 1999 – ianuarie 2000, care făcuse obiectul controlului anterior
și a bazat soluția pe varianta a II-a a raportului de expertiză fără s-o
motiveze.
Recursul
este nefondat pentru următoarele considerente:
Din
actele dosarului rezultă că recurenta-reclamantă este o societate comercială
care are ca obiect principal de activitate, producerea și comercializarea
produselor textile și a articolelor pentru nou născuți.
La
data de 14 februarie 2000 societatea a depus la Administrația Financiară Buzău
cererea înregistrată sub nr.8702, prin care a solicitat rambursarea sumei de
48.677.559 lei TVA aferentă activității desfășurate în perioada 1.12.1999 –
31.01.2000.
La
data de 6.03.2000 prin procesul-verbal de control întocmit de Administrația
Financiară Buzău, s-a dispus restituirea către societate a sumei de 20.967.907 lei,
reprezentând TVA de rambursat, după compensarea altor datorii fiscale și
scăderea TVA aferentă facturilor neachitate de furnizori.
La
data de 25.05.2000 societatea depune cerere înregistrată sub nr.19206 prin care
solicită restituirea sumei de 154.042.413 lei, reprezentând TVA aferent
decontului lunii aprilie 2000.
La
data de 26.07.2000, în urma controlului efectuat conform normelor legale, prin
procesul verbal întocmit de Administrația Financiară Buzău, reverifică perioada
1.12.1990 – 30.04.2000, care făcuse obiectul anteriorului control din data de
6.03.2000.
La
baza acestei reverificări a stat Ordinul Ministerul Finanțelor nr.565 din
21.04.2000, care la art.4 menționează necesitatea verificării corectitudinii
determinării pro-ratei la „societățile care realizează și operațiuni scutite de
TVA”.
Ca
urmare se calculează pro rata lunară pentru stabilirea cotei de TVA deductibil,
începând cu luna ianuarie 2000 și se concluzionează că societatea nu poate
beneficia de rambursarea T.V.A. pentru această perioadă, întrucât conform
calcului lunar făcut de organul de control, ar avea de recuperat 6.904.634 lei
iar la data de 30.04.2000 avea în sold facturi primite de la furnizori și
neachitate – cota de TVA aferentă acestora fiind în sumă de 32.136.034 lei.
În
final, prin actul de control s-a stabilit că societatea are de restituit la
buget suma de 24.538.977 lei, primită la 15.03.2000, la care s-au calculat
majorări de întârziere pe perioada 15.03.3000 – 26.07.2000, în sumă de
9.791.051 lei.
Dispozițiile
legale aplicabile în materie de T.V.A. sunt O.U.G. nr.17/2000 și H.G.
nr.401/2000, privind normele de aplicare ale ordonanței.
Potrivit
dispozițiilor art.6 lit „a”pct.K 7 din O.U.G. nr.17/ 2000, sunt scutite de TVA
următoarele operațiuni: K)7 – „articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte
pentru copiii în vârstă de până la un an”.
Articolul
18 din același act normativ stipulează: „Contribuabilii înregistrați ca
plătitori de TVA au dreptul la deducerea taxei aferente bunurilor și
serviciilor achiziționate, destinate realizării de: b) „bunuri și servicii
scutite de taxa pentru care, prin lege, se prevede în mod expres exercitarea
dreptului de deducere”.
În
același sens sunt și prevederile pct.10.6 din H.G. nr.401/2000 pentru aprobarea
Normelor de aplicare a OUG nr.17/2000 privind T.V.A., potrivit cărora „Nu poate
fi dedusă, potrivit legii T.V.A. aferentă intrărilor referitoare la: b) bunuri
și/sau servicii destinate realizării de
operațiuni scutite de TVA,
pentru care prin lege nu se prevede exercitarea dreptului de deducere” .
Față
de aceste prevederi legale, rezultă că societatea nu are drept de deducere a
TVA aferentă intrărilor de bunuri și servicii destinate operațiunilor de
livrare a articolelor pentru nou născuți, care este operațiune scutită, fără
drept de deduceri a T.V.A.
Conform
prevederilor O.U.G. nr.215 din 29.12.1999, privind modificarea și completarea
unor reglementări referitoare la TVA, începând cu 1.01.2000, articolele de
îmbrăcăminte pentru copiii sub un an sunt scutite de TVA și în consecință
dreptul de de deducere se determină, potrivit art.20 pct.10.12. din H.G.
nr.512/1998.
Se
stipulează că, în situația în care un agent economic plătitor de TVA realizează
atât operațiuni cu drept de deducere, cât și operațiuni fără drept de deducere
a T.V.A. aferentă aprovizionărilor, dreptul de deducere se determină, potrivit
art.20 din ordonanță, în raport cu participarea bunurilor și
serviciilor achiziționate la realizarea operațiunilor cu drept de deducere.
Gradul de participare a bunurilor și serviciilor la realizarea operațiunilor cu
drept de deducere se determină pe bază pro-rate rezultată ca raport între
contravaloarea bunurilor livrate și a serviciilor prestate cu drept de deducere
și totalul operațiunilor realizate.
Așa
fiind, aplicarea pro ratei de 100% în luna ianuarie nu are bază legală, în
condițiile în care art.6 din OUG nr.215/1999 stipulează că articolele de
îmbrăcăminte și încălțăminte pentru copii sunt scutite de plata T.V.A.
Mai
mult, la data de 15.03.2000 prin apariția OUG nr.17/2000, această activitate nu
mai beneficiază de rambursarea T.V.A., întrucât este o activitate scutită de
TVA, fără drept de deducere.
De
altfel și expertul desemnat de instanța de fond, în varianta a II-a a
raportului a precizat că reclamanta datorează bugetului de stat suma de
24.105.336 lei, cu titlu de T.V.A.
Cu
privire la critica referitoare la ilegalitatea reverificării perioadei care a
făcut obiectul controlului anterior, art.19 din O.G. nr. 70/1997 dispune ca
operațiunea de control fiscal să se efectueze o singură dată pentru fiecare
impozit și pentru fiecare perioadă supusă impozitării.
Acest
text nu poate fi reținut în cauză, deoarece controlul fiscal nu a fost efectuat
din inițiativa organului fiscal, ci la cererea recurentei-reclamante.
În
speță, sunt aplicabile prevederile art.19 alin.2 din O.G. nr.70/1997, care dau
posibilitatea organelor fiscale să decidă reverificarea unei anumite perioade,
dacă de la data încheierii controlului fiscal și până la împlinirea termenului
de prescripție apar date suplimentare, necunoscute organului fiscal.
Având
în vedere cele mai sus arătate, hotărârea instanței de fond va fi menținută cu
motivele arătate în prezenta decizie, care suplinește motivarea succintă a
instanței de fond.
Așa
fiind, recursul declarat de reclamantă se va respinge ca nefondat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
recursul SC „”T.C.” SRL împotriva sentinței civile nr.19 din 11 februarie 2002
a Curții de Apel Ploiești – Secția comercială și de contencios administrativ,
ca nefondat.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2003.