ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.09.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6906/2004

HOTĂRÂRE
14.09.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6906/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data 5

noiembrie 2001, reclamanta B.I.R. SA, bancă în faliment, prin lichidator SC

R.V.A. SA, a solicitat instanței să dispună anularea deciziei nr. 1436 din 25

septembrie 2001, emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a procesului-verbal

de control încheiat la data de 12 aprilie 2001, întocmit de organele de control

din Direcția de Control Fiscal din cadrul Direcției Generale a Finanțelor

Publice a municipiului București, în privința pct. 1 și 2 din dispozitiv și obligarea

la restituirea sumei de 4.726.215.555 lei, plătite pârâtelor, în urma înscrierii

la masa credală, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta,

prin lichidator, a arătat că la data de 12 aprilie 2001, organele fiscale au

încheiat actul de control, prin care au stabilit obligații fiscale, în sumă

totală de 4.043.346.462 lei, 64.343,11 mărci germane și 22625,97 BEF.

Prin decizia nr. 1436/2001 s-a admis

contestația reclamantei, numai cu privire la impozitul pe salarii, de 650.685

lei și 294.750 lei, majorări de întârziere; 1.082.501 lei, penalități și

311.755.000 lei, diferență provizioane.

Reclamanta a criticat decizia pronunțată

de pârâtul Ministerul finanțelor Publice, arătând că:

- organele fiscale au refuzat

nejustificat să dea curs solicitării sale, de a se efectua un control pentru

impozitul pe profit pe anii 1996 și 1998, deși existau date noi care justificau

aceste controale;

- organele fiscale nu au controlat

toate documentele B.I.R., aferente perioadei anterioare deschiderii procedurii

falimentului;

- nu se puteau calcula majorări de

întârziere, atâta timp, cât societatea avea depuse cereri de restituire sau de

compensare;

- în mod eronat organele fiscale au

calculat majorări de întârziere, după data deschiderii procedurii de faliment;

- în mod eronat organele fiscale au

reținut că datorează impozit pe salarii, în sumă de 1.633.621.473 lei, deși la

data de 10 iulie 2000, datora numai 853.649.895 lei și această sumă trebuia compensată

din impozitul virat în plus;

- suma de 350.083.121 lei,

reprezentând impozit pe dobânzi, este nelegal stabilită, deoarece conform art. 9,

această sumă era cuprinsă în suma de 1.252.093.865 lei, compensată deja de

bancă și prin urmare, nu erau datorate nici majorări de întârziere și

penalități;

- că nu datorează impozit pe

veniturile persoanelor juridice și fizice nerezidente, nefiind aplicabile Convențiile

pentru evitarea dublei impuneri;

- în privința T.V.A. aferentă

veniturilor realizate de persoanele fizice nerezidente, a susținut că organele

de control au utilizat cursuri valutare greșite;

- cu privire la T.V.A. aferentă obligațiilor la intern, a invocat faptul că a efectuat compensări, rămânând o

diferență pentru care nu au fost calculate majorări de întârziere, întrucât aveau

termene scadente ulterioare;

- în ceea ce privește provizioanele

de risc, B.I.R. a considerat că a procedat corect din punct de vedere legal și

prudențial bancar;

- în ceea ce privește suma cu care

Ministerul Finanțelor Publice s-a înscris la masa credală, sumă achitată de B.I.R.,

s-a arătat că ea trebuie restituită, având în vedere că procesul-verbal de control

este nelegal.

Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, prin sentința civilă nr. 1129 din 21 noiembrie 2002, a respins acțiunea

reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe,

reclamanta a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

în principal sub următoarele aspecte:

- instanța a pronunțat o hotărâre

care nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau conține motive străine de

natura pricinii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.;

- instanța a pronunțat o hotărâre. interpretând

greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul vădit

neîndoielnic al acesteia, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.;

- hotărârea atacată este lipsită de

temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, art. 304

pct. 9 C. proc. civ.;

- instanța nu a luat în considerare

în mod corect, raportul de expertiză efectuat în cauză, dispozițiile legale

incidente și calculele corecte privind suma datorată.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta:

Susținerea recurentei, referitoare

la faptul că instanța de fond nu a ținut seama de concluziile raportului de expertiză,

nu poate fi reținută, având în vedere că toate părțile în proces au formulat

obiecțiuni, fiecare în parte arătând motivat care sunt considerentele pentru

care nu sunt de acord, în tot sau în parte, cu concluziile expertizei, instanța

având posibilitatea de a analiza argumentele fiecăruia.

Pe de altă parte, expertiza

contabilă este un mijloc de probațiune judiciară, instanța nefiind legată de concluziile

expertizei, acestea constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera

apreciere a judecătorului, ca toate celelalte mijloace de probă.

Referitor la provizioanele specifice

de risc, cu ocazia controlului s-a constatat că reclamanta a constituit

provizioane specifice de risc, fără a lua în calcul, valoarea integrală a

garanțiilor acceptate la momentul contractării împrumutului, încălcând, astfel,

dispozițiile art. 2, 3 și 5 din H.G. nr. 335/1995 și art. 4 din O.G. nr. 70/1994.

Raportând la actele normative

menționate, instanța de fond, în mod corect a reținut că recurenta-reclamantă,

prin scăderea din expunerea brută a garanțiilor materiale diminuate, a încălcat

dispozițiile legale mai sus invocate.

Prin urmare, în conformitate cu art.

5 din H.G. nr. 335/1995 și art. 4 din O.G. nr. 70/1994, cheltuielile privind provizioanele

specifice de risc, constituite în alte moduri, decât cele precizate prin actele

normative în vigoare, precum și cele stabilite peste limita legală, nu sunt

deductibile din punct de vedere fiscal.

Astfel, în mod legal organul de control

nu a acceptat, ca fiind cheltuieli deductibile fiscal la calculul profitului

impozabil, provizioanele constituite peste limita legală.

Cu privire impozitul pe veniturile

realizate în România de persoane nerezidente, organele de control au constatat

că în perioada octombrie 1997 - iulie 2000, recurenta-reclamantă a efectuat

plăți externe, pentru care nu a reținut la sursă și nu a virat impozitul pe

veniturile persoanelor nerezidente. Întrucât recurenta-reclamantă nu a făcut

dovada că impozitul a fost achitat, în mod legal organele de control au aplicat

cotele de impozitare prevăzute de actele normative în materie, respectiv 15% la

plățile efectuate către R. Austria și 10%, până la data de 31 decembrie 1998 și

5%, începând cu data de 1 ianuarie 1999, pentru plățile efectuate către firma S.

Belgia.

În conformitate cu art. 4 alin. (3)

din O.G. nr. 47/1997 și art. 6 alin. (3) din O.G. nr. 83/1998, în vigoare la

data emiterii actelor administrative, nereținerea la sursă a impozitului

datorat sau nevărsarea acestuia la bugetul de stat, se sancționează cu

penalități de 100% din impozitul ce trebuia reținut și vărsat.

Prin urmare, organul de control

constatând că recurenta-reclamantă nu a reținut și virat impozitul aferent

plăților externe, către cele două firme, în mod legal a stabilit în sarcina acesteia,

și penalități de 100% din impozitul ce trebuia vărsat.

Referitor la majorările de

întârziere, în cuantum de 1.368.136.596 lei și acestea sunt datorate de societatea

recurentă, întrucât potrivit art. 13 din O.G. nr. 11/1996 privind executarea

creanțelor bugetare „orice obligație neachitată la scadență generează plata

unor majorări de întârziere, calculate pentru fiecare zi de întârziere,

începând cu ziua imediat următoare scadenței obligației bugetare, până la data

realizării sumei datorate inclusiv”.

Rezultă că majorările de întârziere

sunt atrase de încălcarea normelor legale referitoare la termenele de plată a

sumelor datorate bugetului statului, fiind sancțiuni de drept financiar.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 108

din Secțiunea a 6-a din Legea falimentului nr. 64/1995, recurenta-reclamantă

avea obligația să achite chiar și în caz de faliment, creanțele statului

reprezentând impozite și taxe.

În raport cu cele ce preced, sentința

pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, iar recursul nefondat,

urmând a fi respins.

Respinge recursul declarat de B.I.R.

SA, prin lichidator SC R.V.A. SA București, împotriva sentinței civile nr. 1129

din 21 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 septembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-09-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6962/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 iulie 2002, reclamanta SC D. SA a solicitat anularea deciziei nr. 349 din 11 iunie 2002, emisă de Ministerul Finanțelor P
ÎCCJ 2004-09-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6907/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1227/2002, Curtea de Apel București a respins ca nefondată, acțiunea prin care, B.I.R. SA, prin lichidatorul său SC R.V.A. SA Buc
ÎCCJ 2003-01-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 389/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 octombrie 2001 la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta B.I.R., sucursala municipiului
ÎCCJ 2003-02-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 701/2003
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, rejudecând cauza, în fond după casare, prin sentința civilă nr. 968 din 29 iunie 2001, a a
ÎCCJ 2003-04-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1530/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 12 decembrie 2001, reclamanta B.R.C.R. – C.B. SA București, a solicitat anularea deciziei nr. 1848 din 19 noiembrie
Sursă