ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6962/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 15

iulie 2002, reclamanta SC D. SA a solicitat anularea deciziei nr. 349 din 11

iunie 2002, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a procesului-verbal

încheiat la 28 februarie 2002, de Direcția de Control Financiar Fiscal din

cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului București.

În motivarea acțiunii, reclamanta

arată că în urma solicitării sale, organele de control fiscal au verificat

modul de constituire și achitare a obligațiilor fiscale pentru perioada

octombrie 1997 - iunie 2001, consemnate în procesul-verbal din 28 februarie

2002, prin care s-a reținut în sarcina societății, obligația de a vira către

bugetul de stat, cu titlu de impozit pe salarii, T.V.A., impozit pe veniturile

persoanelor nerezidente, impozit pe profit, cu majorări de întârziere aferente

acestora, diverse sume de bani, dar s-a stabilit și că trebuie diminuate

pierderile din anii 2000 și 2001, cu cheltuielile în sumă de 567.901.065 lei,

reprezentând deplasarea administratorului societății, în străinătate și cu

cheltuielile în sumă de 1.077.237.710 lei, reprezentând pierderi ca urmare a

restituirii garanției către SC M. SA

Mai arată că a contestat procesul-verbal

și că prin decizia nr. 349 din 11 iunie 2002 a Ministerului Finanțelor Publice,

s-a admis în parte, contestația, pentru suma totală de 18.055.018.886 lei, dar

s-a respins ca neîntemeiată, pentru suma de 6.554.829.383 lei, reprezentând

impozit pe profit și majorări de întârziere aferente și pentru suma de

567.901.065 lei, reprezentând cheltuielile cu deplasarea administratorului, în

străinătate.

Consideră că în ce privește suma de

6.554.829.383 lei nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990,

ale art. 30 din Decretul nr. 31/1954 și ale art. 385 C. com., privitoare la

regimul juridic al mandatului și a deductibilității cheltuielilor aferente

îndeplinirii mandatului, conform art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 70/1994,

invocându-se temeiuri de drept inaplicabile în cauză.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1186 din 5 decembrie 2002, a

respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că în privința cheltuielilor de

deplasare în străinătate a administratorului societății, deoarece acesta nu are

calitatea de salariat, ele nu se pot deduce fiscal din calculul impozitului pe

profit, iar în ce privește cheltuielile cu asigurările C.A.S.C.O. și cu ratele

de leasing, însumând 5.931.465.046 lei, reclamanta nu a făcut dovezi pentru

combaterea susținerilor din actul de control.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva sentinței, susținând că instanța nu a avut în vedere că a contestat

în totalitate decizia, deci și pct. 1 din dispozitivul acesteia, pentru că s-a

desființat nejustificat numai în parte, procesul-verbal și s-a dispus refacerea

controlului, acordându-se ceea ce nu s-a cerut.

În ce privește pct. 2 din decizie,

consideră că s-au avut greșit în vedere, dispozițiile H.G. nr. 518/1995, care

se referă la drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate,

pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, act normativ ce nu poate

fi aplicabil unei societăți comerciale cu capital privat, pentru care se aplică

prevederile art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 70/1994, în baza cărora cheltuielile

sunt deductibile, numai dacă sunt aferente veniturilor.

Referitor la cheltuielile cu ratele

de leasing și asigurare C.A.S.C.O., efectuate în anul 1998, arată că organele

de control nu au respectat prevederile art. 11 alin. (5) din H.G. nr. 886/1999,

referitoare la conținutul procesului-verbal și anume, nu s-a indicat actul

normativ încălcat.

Recursul va fi admis, numai în

sensul și pentru considerentele care se vor arăta în continuare.

Privitor la neanalizarea pct. 1 din

dispozitivul deciziei, de către instanța de fond, se reține că prin acesta a

fost desființat procesul-verbal de control, referitor la suma totală de

18.055.018.886 lei, reprezentând impozit pe salarii, T.V.A., impozit pe

veniturile persoanelor nerezidente, cu majorările de întârziere și penalitățile

aferente acestora și la măsura de diminuare a pierderilor fiscale în anul 2001,

dispunându-se refacerea controlului, pentru aceeași perioadă și același tip de

impozit, de către altă echipă de control.

Această măsură s-a luat legal, în

temeiul art. 9 alin. (3) din O.U.G. nr. 13/2001 (în vigoare la acea dată),

Ministerul Finanțelor Publice reținând că organele de control nu au făcut o

analiză detaliată a facturilor de achiziție.

Cum pentru sumele reținute în actul

de control, asupra cărora prin decizie s-a dispus a se face o nouă verificare,

s-a desființat partea din procesul-verbal aferentă acestora, astfel că instanța

de fond a reținut corect că nu se impune vreo analiză asupra lor, pentru că

prin această măsură nu i-au fost vătămate reclamantei, drepturi recunoscute de

lege, în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Referitor la pct. 2 din decizie,

privitor la respingerea ca neîntemeiată, neargumentată și nesusținută cu

documente, a contestației pentru suma de 6.554.829.383 lei, din care

2.134.672.364 lei, impozit pe profit și 4.420.157.019 lei, majorări de

întârziere aferente, respingere reținută de instanța de fond, ca fiind legală,

Curtea consideră că într-adevăr, măsura respectivă este luată legal, deoarece

societatea nu a înregistrat unele cheltuieli, la perioadele la care se refereau

documentele primare, ci erau aferente unor perioade viitoare.

Ele priveau cheltuieli cu asigurarea

C.A.S.C.O. în trimestrele I, II și III 1998 și cu contractele de leasing

aferente trimestrelor II și IV 1998 și alte cheltuieli, sumele respective fiind

aferente unor perioade ulterioare.

Dar, se va admite recursul, în ce

privește pct. 3 din decizie, referitor la măsura diminuării pierderilor fiscale

din anii 2000 și 2001, cu cheltuielile în sumă de 567.901.065 lei, reprezentând

deplasarea în străinătate, a administratorului societății.

Curtea are în vedere că nu sunt

aplicabile prevederile H.G. nr. 518/1995, care privesc unele drepturi și

obligații ale personalului din ministere, celelalte organe de specialitate ale

administrației publice și din alte instituții publice, care este trimis în

străinătate, pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.

Recurenta-reclamantă este o

societate comercială cu capital integral privat, astfel că acesteia nu îi pot

fi aplicate dispozițiile unui act normativ, emis numai în considerarea unor

instituții finanțate de la bugetul de stat.

Dar îi pot fi aplicate dispozițiile art.

4 alin. (2) din O.G. nr. 70/1994, republicată, care prevăd că „Pentru

determinarea profitului impozabil, cheltuielile sunt deductibile, numai dacă

sunt aferente realizării veniturilor…”.

Or, administratorul societății, în

calitate de mandatar al acesteia, s-a deplasat în străinătate, în scopul

realizării unor activități generatoare de venituri pentru societate, ceea ce

s-a și realizat.

Ca atare, în temeiul art. 312 și

314, raportate la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul, în

sensul celor menționate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC D. SA

București, în prezent SC G.P. SA București, împotriva sentinței civile nr. 1186

din 5 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ.

Modifică sentința, în sensul că

admite în parte, acțiunea și anulează decizia nr. 349 din 11 iunie 2002 a

Ministerului Finanțelor Publice, precum și procesul-verbal din 28 februarie

2002, al Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului București, în

partea referitoare la suma de 567.901.065 lei, reprezentând cheltuieli de

deplasare administrator.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 septembrie 2004.