ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3602/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta R.A. R. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, anularea deciziei nr. 579 din 30 aprilie 2001, emisă de primul pârât, prin care a fost respinsă contestația sa privind restituirea sumei de 15.219.677.135 lei, cu titlu de impozit pe veniturile realizate în România, de persoane nerezidente și majorări de întârziere.

Totodată, a cerut obligarea pârâtei secunde, la plata sumei de 26.054.855.378 lei, cuvenită cu acest titlu, ca urmare a reactualizării sumei stabilite inițial prin procesul-verbal de control financiar nr. 56862 din 31 decembrie 1997. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, potrivit considerentelor deciziei nr. 579/2001, este îndreptățită la restituirea sumei de 8.736.007.887 lei, întrucât nu se face dovada cu documente, a plății către buget, a sumelor de bani pretinse. Soluția respectivă este, însă, eronată și o prejudiciază, deoarece nu s-a procedat la actualizarea sumelor de bani datorate regiei, la cursul de schimb valutar de la data adoptării deciziei.

A precizat că atât procesul-verbal nr. 6344 din 13 octombrie 2000, întocmit în urma refacerii controlului, cât și actul administrativ-jurisdicțional atacat ignoră punctul de vedere corect, exprimat în decizia nr. 1568 din 19 iulie 1999, care actualizase sumele achitate la cursul din 15 iunie 1999. În sfârșit, reclamanta a arătat că soluționarea cu o întârziere de aproape doi ani a plângerilor și contestațiilor formulate nu se datorează culpei sale, ca, de altfel, nici erorile de fond și de calcul făcute în nota de completare la procesul-verbal nr. 2812/1966/1968, care au condus la plata unor sume de bani nedatorate, exorbitante. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1516 din 13 noiembrie 2001, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că pretenția reclamantei se referă la o sumă de bani mai mare, decât cea pretinsă în contestație și care nu este susținută de acte justificative. Pe de altă parte, plata parțială a obligațiilor financiare către bugetul de stat a fost efectuată la data de 3 iunie 1998, la un curs valutar de 8531 lei/dolari SUA, plecându-se de la premisa legală că regia datorează, conform art. 1 din Decretul nr. 276/1973, impozit pe venitul persoanelor nerezidente, ca urmare a unor servicii prestate pe teritoriul României. Suma respectivă (iar nu suma de 16.177.440.028 lei) trebuie restituită reclamantei, pentru că decizia nr. 1568 din 19 iulie 1999, emisă de Ministerul Finanțelor, a fost desființată, iar actul nu a fost contestat.

Întrucât contestația a fost respinsă în totalitate, nu există temei legal pentru restituirea taxei de timbru achitată în fazele administrativ-jurisdicționale. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta R.A. R. SA. Recurenta a susținut că prima instanță nu a ținut seama de actele depuse în dosar, din care rezultă că însăși Ministerul Finanțelor Publice a considerat ca fiind justificată pretenția sa pentru actualizarea sumei de bani achitată în lei, în îndeplinirea unei obligații de plată în valută. De asemenea, a ignorat faptul că, deși au fost stabilite în valută, obligațiile financiare s-au executat prin plata în lei la cursul din data achitării debitului. Împrejurarea că soluționarea contestațiilor a durat aproximativ 3 ani, nu poate fi imputabilă recurentei și, oricum, dacă recurenta ar fi avut obligații de plată stabilite în lei, nu s-ar fi pus în discuție cursul de schimb valutar.

Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 174 din 21 ianuarie 2003, a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Curtea a reținut că pretenția reclamantei, de reactualizare, este justificată, însă trebuie completat probatoriul, cu o expertiză contabilă care să concluzioneze asupra cuantumului exact al sumei datorate de pârâta secundă, reclamantei. În fond după casare, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 668 din 7 aprilie 2004, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 579 din 30 aprilie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și l-a obligat să restituie reclamantei, suma de 33.412.399.648 lei, reprezentând debit nedatorat, actualizat și 715.828.919 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut ca fiind întemeiată, cererea reclamantei, având în vedere că obligațiile fiscale s-au calculat în valută și, pentru o reparație integrală și reală a prejudiciului suferit prin calculul eronat al obligațiilor fiscale, trebuie restituită aceeași valoare raportată la data efectuării plății de către reclamantă, respectiv 3 iunie 1998. A reținut, de asemenea, că chiar și taxa de timbru solicitată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, cu ocazia soluționării contestațiilor, a fost calculată la cursurile de schimb valutar valabile în acea perioadă de soluționare a contestației, având în vedere că atât debitele, cât și majorările de întârziere au fost stabilite în valută.

A precizat că, în cauză, își găsesc aplicarea prevederile art. 86 lit. d) din O.G. nr. 11/1996, iar în conformitate cu prevederile art. 998 și 999 C. civ., „cel care cauzează altuia un prejudiciu, este dator să repare atât prejudiciul efectiv, cât și beneficiul nerealizat”. A apreciat că nu poate fi reținută apărarea pârâtelor, în sensul că s-a efectuat deja compensarea sumelor, deoarece nu s-a făcut această dovadă și nu aceasta este cauza dedusă judecății. În fine, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere că pârâtele au căzut în pretenții și s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată solicitate, a admis și această cerere a reclamantei. Împotriva sentinței au formulat recurs, pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală.

În cadrul unor motive comune de recurs, pârâții, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., au susținut că instanța a pronunțat hotărârea, cu aplicarea greșită a legii și că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. În acest sens, au susținut, în esență, că instanța a avut în vedere la motivarea soluției, numai raportul de expertiză contabilă, fără a argumenta în fapt și în drept, temeiul pentru care și-a însușit punctul de vedere al expertului, acordând reclamantei, suma actualizată la data efectuării expertizei și, de asemenea, fără a lua în considerare faptul că suma de 8.736.997.876 lei a fost compensată. Recursurile sunt nefondate.

În urma unui control efectuat de Direcția de Control Financiar și Fiscal a municipiului București, prin organele de specialitate, prin „nota de completare” nr. 966 din 16 martie 1998, s-a reținut în sarcina reclamantei R.A. R. SA, obligația de plată pentru veniturile realizate de persoane nerezidente, în sumă totală de 111.261 dolari SUA și 204.477 lire sterline, la care s-au calculat majorări de întârziere de 99.739 dolari SUA și 299.944 lire sterline. Urmare a somației de plată, reclamanta achită, cu O.P. nr. 778 și O.P. nr. 779 din 3 iunie 1998, sumele consemnate în actul de control, la cursul de schimb valutar oficial din data plății, respectiv, suma totală de 8.844.280.265 lei, reprezentând 3.649.698.541 lei debit și 5.078.299.337 lei majorări de întârziere.

De reținut, că debitul și majorările de întârziere aferente au fost stabilite de organele de control în valută, iar plata s-a efectuat la cursul de schimb valutar din data plății. Prin decizia nr. 1568/1999, Ministerul Finanțelor Publice a desființat actul de control și a constatat că R.A. R. SA a fost obligată să vireze către bugetul de stat, sume necuvenite de 8.736.997.878 lei, dispunând, totodată, refacerea controlului pentru aceeași perioadă. Ca urmare a reverificării, s-a întocmit procesul-verbal nr. 6344 din 13 octombrie 2000, prin care s-a constatat că R.A. R. SA a virat în plus la bugetul de stat, suma totală de 8.736.997.878 lei. Prin urmare, este de necontestat că reclamanta R.A. R. SA a achitat în plus la buget, suma menționată mai sus, deci a efectuat o plată nedatorată, care trebuie restituită conform principiului consacrat de art. 992 și 1092 C. civ.

De asemenea, potrivit art. 86 din O.G. nr. 11/1996, sumele plătite urmare a aplicării eronate a prevederilor legale și cele plătite ca urmare a unei erori de calcul, se compensează sau se restituie plătitorului. Cât privește întinderea obligației de restituire, întrucât debitul și majorările de întârziere aferente au fost calculate în valută convertibilă la cursul de schimb din data plății, în aplicarea principiului echității, restituirea de la buget a sumelor datorate trebuie să se facă tot în valută la cursul de schimb valutar din data restituirii, în acest fel reclamanta R.A. R. SA nefiind prejudiciată, iar autoritatea fiscală se încadrează în prevederile legale în materie, respectiv art. 26 alin. (2) din O.G.

nr. 70/1994. În cauza de față, în considerarea celor arătate, se reține că instanța în mod corect și-a însușit din expertiza contabilă efectuată, varianta de calcul a sumei cuvenite reclamantului, prin aplicarea cursurilor leu/dolari SUA și leu/liră sterlină. Expertul desemnat a procedat și la această tehnică de calcul, de altfel cea corectă în speță, având în vedere că obligația a fost stabilită în valută și a fost achitată la cursul de schimb oficial din data în care s-a efectuat plata, iar pentru o reparație integrală și reală a prejudiciului suferit de reclamantă prin calculul eronat al obligațiilor fiscale, trebuie restituită aceeași valoare, raportată la data efectuării plății de către aceasta.

Prin urmare, criticile recurenților ce vizează concluziile raportul de expertiză contabilă, sunt neîntemeiate, modalitatea de calcul a sumei de restituit către reclamantă, efectuat de expert, fiind în mod corect însușit de instanța de fond. Tot astfel este neîntemeiată și susținerea ce vizează compensarea sumei de 8.736.997.876 lei, virată necuvenit de către reclamata R.A. R. SA, nefiind dovedită în cauză, documentele prezentate în acest sens neconfirmând compensarea sumei respective, așa cum corect a constatat expertul contabil și a reținut și instanța de fond. În consecință, în raport cu cele ce preced, se constată că sentința atacată este legală temeinică, iar motivele de casare invocate sunt nefondate, astfel că recursurile urmează a fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București și de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 668 din 7 aprilie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2005.