ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 174/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

R.A. R. SA a solicitat în

contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice București, să se dispună anularea deciziei nr. 579 din 30

aprilie 2001, emisă de primul pârât, prin care a fost respinsă contestația sa,

privind restituirea sumei de 15.219.677.135 lei, cu titlu de impozit pe

veniturile realizate în România, de persoane nerezidente și majorări de

întârziere.

De asemenea, a cerut obligarea

pârâtei secunde la plata sumei de 26.054.855.378 lei, cuvenită cu acest titlu,

ca urmare a reactualizării sumei stabilite inițial prin procesul-verbal de

control financiar nr. 56862 din 31 decembrie 1997.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că potrivit considerentelor deciziei nr. 579/2001, este îndreptățită la

restituirea sumei de 8.736.997.887 lei, întrucât nu se face dovada cu documente

a plății către buget, a sumelor de bani pretinse.

Soluția respectivă este însă eronată

și o prejudiciază, deoarece nu s-a procedat la actualizarea sumelor de bani

datorate regiei, la cursul de schimb valutar de la data adoptării deciziei.

A precizat că atât procesul-verbal

nr. 6344 din 13 octombrie 2000, întocmit în urma refacerii controlului, cât și

actul administrativ-jurisdicțional atacat, ignoră punctul de vedere corect

exprimat în decizia nr. 1568 din 19 iulie 1999, care actualizase sumele

achitate la cursul din 15 iunie 1999.

În sfârșit, reclamanta a arătat că

soluționarea cu o întârziere de aproape doi ani a plângerilor și contestațiilor

formulate, nu se datorează culpei sale, ca, de altfel, nici erorile de fond și

de calcul făcute în nota de completare la procesul-verbal nr. 2812/1966/1998,

care au condus la plata unor sume de bani nedatorate, exorbitante.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1516 din 13 noiembrie 2001,

a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că pretenția

reclamantei se referă la o sumă de bani mai mare, decât cea pretinsă în

contestație și care nu este susținută de acte justificative.

Pe de altă parte, plata parțială a

obligațiilor financiare către bugetul de stat a fost efectuată la data de 3

iunie 1998, la un curs valutar de 8531 lei/ dolari SUA, plecându-se de la

premisa legală că regia datorează, conform art. 1 din Decretul nr. 276/1973,

impozit pe venitul persoanelor nerezidente, ca urmare a unor servicii prestate

pe teritoriul României.

Suma respectivă (și nu suma de

16.177.440.028 lei), trebuie restituită reclamantei, pentru că decizia nr. 1568

din 19 iulie 1999, emisă de Ministerul Finanțelor, a fost desființată, iar

actul nu a fost contestat.

În fine s-a reținut că întrucât

contestația a fost respinsă în totalitate, nu există temei legal pentru

restituirea taxei de timbru achitată în fazele administrativ-jurisdicționale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamanta R.A. R. SA.

Recurenta a susținut că prima

instanță nu a ținut seama de actele depuse în dosar, din care rezultă că însăși

Ministerul Finanțelor Publice a considerat ca fiind justificată pretenția sa

pentru actualizarea sumei de bani achitată în lei, în îndeplinirea unei

obligații de plată în valută.

De asemenea, a ignorat faptul că

deși au fost stabilite în valută, obligațiile financiare s-au executat prin

plata în lei la cursul din data achitării debitului.

Împrejurarea că soluționarea

contestațiilor a durat aproximativ 3 ani, nu poate fi imputabilă recurentei și

oricum, dacă recurenta ar fi avut obligații de plată stabilite în lei, nu s-ar

fi pus în discuție cursul de schimb valutar.

Recursul este fondat‚ în sensul

considerentelor ce se vor expune în continuare.

Din motivarea deciziei nr. 579,

emisă de Ministerul Finanțelor Publice, la 30 aprilie 2001, rezultă fără

echivoc că R.A. R. SA a virat în plus la bugetul statului, suma totală de

8.736.997.878 lei, compusă din 3.649.698.541 lei, debit și 5.087.299.337 lei,

majorări de întârziere, fapt consemnat în procesul-verbal nr. 6344 din 13

octombrie 2000.

Prin acest act

administrativ-jurisdicțional a fost respinsă contestația agentului economic,

având ca obiect restituirea sumei de 15.219.677.135 lei, achitată în temeiul

unui act de control financiar anterior, sumă calculată prin reactualizarea

sumei stabilite inițial.

Pretenția de reactualizare era

justificată din moment ce obligațiile fiscale s-au calculat în valută și plata

efectivă a fost făcută în moneda națională.

Pentru același motiv, este

justificată și majorarea ulterioară a pretenției formulată de reclamantă prin

acțiune, care are în vedere evoluția în timp a cursului de schimb valutar și

desigur, principiile generale care guvernează materia.

Prin urmare, împrejurarea că prin

acțiune s-a cerut restituirea unei sume de bani superioară celei menționate în

contestație, nu justifică măsura de respingere a acțiunii, astfel cum greșit

s-a apreciat în sentință.

Este semnificativ, sub acest aspect,

faptul că însăși Ministerul Finanțelor a stabilit prin decizia sa nr. 1568 din

19 iulie 1997, că reclamanta a achitat în plus la buget, suma de 16.177.440.028

lei, reprezentând echivalentul în lei a debitului calculat greșit prin note de

constatare, la cursul din data emiterii deciziei.

Împrejurarea că soluționarea

contestațiilor a durat aproximativ 3 ani, nu poate fi imputabilă regiei și nici

nu justifica respingerea cererii de restituire a sumei, corespunzător evoluției

cursului de schimb valutar.

Dar, situația sumelor de restituit a

fost întocmită de reclamantă în cadrul unei anexe la contestația adresată

Ministerului Finanțelor Publice.

Această situație, contestată de

pârâți, nu conține elemente suficiente din care să rezulte corectitudinea calculelor

făcute, evoluția cursului de schimb valutar și valoarea debitului la data

sesizării instanței.

În consecință, pentru evitarea

oricărei erori în stabilirea adevărului și justa soluționare a procesului,

urmează a se admite recursul și a fi casată sentința, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare, la aceiași instanță de fond, în vederea completării probelor cu o

expertiză contabilă, care să concluzioneze asupra cuantumului exact al sumei

datorate reclamantei, de pârâta secundă.

Văzând și dispozițiile art. 11 alin.

(2) din Legea contenciosului administrativ, art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de R.A. R.

SA, împotriva sentinței civile nr. 1516 din 13 noiembrie 2001 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare, la aceiași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 ianuarie 2003.