ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6907/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1227/2002, Curtea de Apel București a respins ca nefondată, acțiunea prin care, B.I.R. SA, prin lichidatorul său SC R.V.A. SA București, a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice București, anularea procesului-verbal de control nr. 344 din 27 februarie 2002, întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice București.

În motivarea soluției de respingere, instanța a reținut în esență că, procesul-verbal de control a fost legal încheiat, cu respectarea inclusiv a condițiilor de formă prevăzute de lege: că reclamanta și-a constituit provizioane peste limita legală și astfel, suma de 8.159.274.000 lei, reprezentând aceste provizioane, nu este deductibilă fiscal, iar faptul că un proces-verbal de control anterior celui contestat, se referă la aceeași sumă, nu are relevanță, deoarece suma nu se va putea imputa de două ori. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, reclamanta, care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței și rejudecând cauza, să se dispună anularea actelor de control fiscal, cu privire la suma reprezentând provizioanele.

În motivarea recursului au fost aduse următoarele critici, sentinței pronunțate de curtea de apel: Nu a avut în vedere argumentele invocate de reclamantă, cu privire la neregularitățile de ordin formal al procesului-verbal de control și care ar fi putut duce la constatarea nulității acestuia. Nu a ținut seama de prevederile legale în materie și de normele interne ale Băncii Naționale a României, potrivit cărora, fiecare bancă, poate să dispună de proceduri interne adecvate, care să-i permită gestionarea riscului de credit. În acest context, provizioanele constituite de B.I.R., apreciate ca fiind peste limita legală, prin actul de control, în realitate, nu au fost decât niște modalități de ajutare a garanțiilor, pentru a se avea în vedere valoarea lor reală de piață.

Acest lucru, s-a făcut cu respectarea normelor interne recomandate de B.I.R., prin Circulara nr. 19/1999. Recurenta mai invocă faptul nemotivării în drept, a hotărârii pronunțate de către instanța de fond. Totodată, este criticată ignorarea precizării făcute de recurentă, a faptului că suma reprezentând provizioanele, reținută prin actul de control contestat în acest dosar, cu referire la aceeași perioadă controlată, a fost reținută și printr-un al act de control încheiat la nivelul Centralei B.I.R. În aceste condiții, se consideră că instanța fondului, fie trebuia să conexeze cele două dosare, fie să suspende pe cel de față, până la soluționarea celuilalt (nr. 1906/2001), fie trebuia pronunțată o soluție de admitere a acțiunii, pentru a se evita o dublă reținere.

Examinând recursul reclamantei, prin prisma criticilor invocate, se constată că acesta este fondat. Reclamanta B.I.R. SA București, în perioada anterioară anilor 1999 - 2000, a avut probleme organizatorice și financiare, motiv pentru care a fost supusă mai multor verificări succesive. Astfel, prin actul de control nr. 10.068 din 9 ianuarie 2001, efectuat la sucursala Plevnei, preluată ulterior de sucursala București, a fost reținută, ca fiind datorată, suma de 8.906.340.849 lei, reprezentând provizioane. Actul a fost contestat, astfel încât prin decizia nr. 1449 din 25 septembrie 2001, Ministerul Finanțelor a dispus anularea acestuia și refacerea controlului, pe aceeași perioadă. În urma refacerii acelui control, a fost emis un nou proces-verbal cu nr. 344 din 27 februarie 2002, contestat și menținut prin decizia Ministerului Finanțelor nr. 319 din 21 mai 2002, contestat în prezentul dosar.

Acest act de control reține ca fiind datorată, suma de 8.159.274.000 lei, reprezentând aceleași provizioane de risc. În același timp, la nivelul Centralei B.I.R. s-a întocmit procesul-verbal nr. 12.572 din 12 aprilie 2001, de finalizare a tuturor actelor de control întocmite la nivel local și central și care la pct. 29 lit. m), conține și suma de 8.159.274.000 lei, reprezentând provizioane de risc, datorate de către sucursala Plevnei - București, adică suma contestată în prezentul dosar. Actul de control întocmit la nivel central a fost contestat în dosarul nr. 1906/2001 al Curții de Apel București și dosarul nr. 113/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pe parcursul derulării celor două acțiuni, nu s-a contestat faptul că suma reținută prin procesul-verbal de control nr. 344, se regăsește în procesul-verbal nr. 12.572 și de altfel, acest lucru a fost și dovedit prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză.

De altfel, același lucru îl reține și instanța de fond, în considerentele hotărârii, dar, fără a motiva în fapt ori în drept, conchide că suma a fost stabilită ca fiind datorată, de către organele de control, de unde rezultă că în mod obligatoriu, trebuie achitată și că nu se poate imputa reclamantei, de două ori aceeași sumă, chiar dacă cele 2 acte rămân valabil încheiate. O astfel de concluzie nu poate fi reținută de către instanța de recurs. În primul rând, actele de control financiar nu au o valoare absolută, decât în măsura în care concordă cu dispozițiile legale. În speță, neconcordanța actului de control, cu prevederile legale, formează obiectul analizei în dosarul nr. 113/2003, așa cupă cum s-a arătat în motivele de recurs, completate cu prilejul dezbaterii în fond a recursului, când a fost precizată și renunțarea la criticile vizând neregularitățile de formă ale actului de control.

În ce privește identitatea sumelor reținute, ca fiind datorate prin procesul-verbal contestat în prezenta cauză, cu procesul-verbal centralizator, contestat în dosarul nr. 113/2003, de asemenea, instanța de fond a reținut în mod greșit că această sumă nu poate fi imputată de două ori, reclamantei. Însuși faptul existenței a două acte de control, demonstrează că avem de-a face cu două acte de sine stătătoare, ce pot fi contestate și au fost contestate separat, tocmai pentru faptul că pot constitui titluri executorii distincte [art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 13/2001)]. Prin urmare, simpla reținere în considerentele unei hotărâri, a faptului că suma de 8.159.274.000 lei nu poate fi imputată decât o singură dată, nu este suficientă pentru înlăturarea riscului de executare.

Așadar, pentru faptul existenței a două titluri diferite, instanța este obligată a se pronunța separat asupra fiecăruia. În condițiile în care soluționarea a rămas diferită și nu conexă, iar identitatea sumelor celor două acte diferite ca număr, dată și câtimea obiectului, este evidentă, tocmai pentru faptul că sunt titluri ce pot fi executate separat, trebuia să conducă la soluția de admitere a acțiunii. Susținerea Ministerului Finanțelor Publice, potrivit căreia prezentul act de control nu este nul, ci dimpotrivă, este actul care fundamentează actul de control final, nu poate fi reținută ca argument pentru înlăturarea pretențiilor recurentei, tocmai pentru argumentele deja arătate, ale faptului că cele două acte sunt de sine stătătoare și permit exercitarea separată a căilor de atac legale, deci, pot fi și puse în executare separat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., coroborat cu art. 296 C. proc. civ., recursul va fi admis, în sensul casării sentinței și admiterii acțiunii reclamantei-recurente. Cheltuielile de judecată nu se vor acorda, nefiind cerute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.I.R. SA, prin lichidator SC R.V.A. SA București împotriva sentinței civile nr. 1227 din 17 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și pe fond admite acțiunea reclamantei B.I.R. SA și anulează procesul-verbal de control nr. 344 din 27 februarie 2002 și decizia Ministerului Finanțelor nr. 319 din 21 mai 2002, cu privire la suma de 8.159.274.000 lei, reprezentând provizioane. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2004.