ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2668/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 20 iunie 2001, reclamanta SC R.C. SA a solicitat, în contradictoriu cu

Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Centrală, anularea deciziei nr.

848 din 11 iunie 2001, emisă de primul pârât, precum și anularea în totalitate

a procesului-verbal din 29 martie 2001, încheiat de al doilea pârât.

A mai solicitat, de asemenea,

suspendarea executării deciziei menționate mai sus, până la soluționarea

acțiunii, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, a pronunțat în cauză sentința civilă nr. 201 din 27

februarie 2002, prin care a admis în parte acțiunea reclamantei SC R.C. SA și a

anulat cele două acte administrative atacate conform raportului de expertiză

contabilă judiciară întocmit de expert contabil C.Ș., respectiv până la nivelul

sumei de 479.152.904 lei, din care, 369.997.000 lei impozit pe profit aferent

anului 2000, 99.315.316 lei majorări de întârziere, 8.881.398 lei T.V.A. și

959.190 lei majorări de întârziere aferente T.V.A.

Instanța a obligat, de

asemenea, pârâții, în solidar, la cheltuieli de judecată, în sumă de 15.330.000

lei.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs, atât pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Garda

Financiară Centrală, cât și reclamanta SC R.C. SA.

Prin decizia civilă nr. 676

din 19 februarie 2003, pronunțată în dosarul nr. 1321/2002, fosta Curte Supremă

de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis toate cele trei

recursuri și a trimis cauza, spre rejudecare, instanței de fond, pentru

clarificarea numărului de abonați decablați care au beneficiat de difuzarea

programelor anterior debranșării și pentru a se stabili dacă

reclamanta-recurentă SC R.C. SA a emis documente fiscale de înregistrare a

veniturilor pentru perioada dintre ultima zi a lunii în care și-au achitat

taxele abonații și până în momentul debranșării.

Judecând cauza în fond după

casare, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis

acțiunea reclamantei SC R.C. SA, a anulat în parte decizia nr. 848 din 11 iunie

2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și procesul-verbal din 29 martie

2001, încheiat de Garda Financiară Centrală și a reținut cu titlu de diferențe

impozit pe profit și T.V.A. cu majorările aferente, aceleași sume, ca și la

prima judecată în fond. De asemenea, instanța a obligat pârâții, în solidar, la

cheltuieli de judecată, în sumă de 15.000.000 lei către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 4 din O.G. nr.

70/1994, potrivit căruia „veniturile reprezintă sumele sau valorile încasate

sau de încasat” și în conformitate cu care reclamanta era obligată să includă

în masa profitului impozabil, veniturile obținute din prestarea serviciilor

către abonații debranșați, înregistrându-le în contabilitate și emițând facturi

fiscale în consecință.

Față de această dispoziție

legală și, în raport cu concluziile expertizei efectuate în cauză și a

suplimentului de expertiză dispus în fond după casare, instanța a mai reținut

că suma aferentă decablărilor contractuale pe care reclamanta nu le-a

înregistrat în contabilitate și pentru care nu a achitat cote de impozit și T.V.A.,

este de 1.479.953.000 lei.

Pe cale de consecință,

instanța a diminuat sumele imputate reclamantei, prin actele de control emise

de pârâta Garda Financiară Centrală, iar, în raport cu suma menționată mai sus,

folosită drept nouă bază de calcul pentru impozitul pe profit, T.V.A. și

majorările de întârziere corespunzătoare.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs, atât reclamanta SC R.C. SA, cât și pârâții Comisariatul

General al Gărzii Financiare și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția

Națională de Administrare Fiscală.

Pârâtul Comisariatul General

al Gărzii Financiare a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate,

potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ., susținând că în mod

greșit au fost reținute concluziile Raportului de expertiză administrat în

cauză, „fără a analiza obiecțiunile depuse la dosar și neclarificate în

suplimentul la raportul de expertiză efectuat în fond după casare”. A mai

susținut pârâta, că, în realitate, prin neemiterea de documente fiscale pentru

abonații debranșați, reclamanta și-a diminuat veniturile cu suma totală de

72.104.433.000 lei și s-a sustras, astfel, de la plata obligațiilor fiscale

aferente acestei sume; pe cale de consecință, concluziile raportului de

expertiză efectuat în cauză, și care a reținut o sumă mai mică, drept bază de

impozitare, sunt greșite și instanța de fond nu trebuia să și le însușească.

La rândul său, pârâta

Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală a

criticat hotărârea instanței de fond, pentru motivul prevăzut în art. 304 pct. 9

C. proc. civ., în sensul că instanța, în mod cu totul neîntemeiat a reținut că numărul

abonaților debranșați în anul 2000 este de 23471 persoane aferente unei sume

neînregistrate de numai 1.479.988.000 lei, când în realitate numărul celor

decablați, în perioada menționată mai sus, a fost de 1.253.684 persoane, așa

cum a reținut organul de control.

Prin recursul formulat în

cauză, reclamanta SC R.C. SA a criticat sentința instanței de fond, în sensul

că, în mod greșit, a respins excepția de nelegalitate a prevederilor H.G. nr. 402/2000,

invocată de ea, și astfel a admis numai în parte acțiunea formulată în cauză.

Recursurile sunt nefondate.

În primul rând, instanța de

fond, în mod corect a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 402/2000,

considerând că prevederile sale nu sunt o adăugare la lege, în raport cu O.G. nr.

70/1994, ci reprezintă instrucțiunile privind metodologia de calcul a

impozitului pe profit, astfel încât prevederile sale în sensul că „veniturile

reprezintă sumele sau valorile încasate ori de încasat”, vor fi aplicabile în

cauză.

Sunt, de asemenea, nefondate

și criticile aduse pe fond sentinței civile nr. 448 din 4 martie 2004, în

sensul că în mod greșit, a diminuat suma veniturilor impozabile, în raport cu

concluziile expertizelor efectuate în cauză.

În acest sens este de

menționat că în dosarul de fond al cauzei s-au depus 3 expertize: raportul

expertului P.N., la cererea organelor de urmărire penală, în dosarul nr. 00152/2001,

raportul expertului C.Ș., dispus de instanța de fond în dosarul nr. 1199/2001

și răspunsul la obiecțiunile Gărzii Financiare Centrale, supliment întocmit de

al doilea expert menționat, din dispoziția instanței de fond după casare.

Toate aceste trei expertize

au ajuns la o concluzie identică, în sensul că numărul de abonați debranșați și

nefacturați în perioada supusă controlului, ianuarie - decembrie 2000, este de

23.471, iar suma cu care societatea reclamantă și-a diminuat veniturile

impozabile, reprezentând taxe încasate și nefacturate în condițiile legii, este

suma aferentă numărului de abonați menționat mai sus, respectiv 1.479.988.000

lei, și nu 25.518.097.410 lei, cum s-a reținut de către organele de control ale

Gărzii Financiare.

Mai mult decât atât, din

expertizele efectuate în cauză rezultă că estimarea de 1.253.684 abonați

nefacturați făcută de organele de control, aferentă sumei de 25.518.097.410

lei, este eronată, atâta vreme, cât și întregul portofoliu de clienți ai

reclamantei SC R.C. SA era la 31 decembrie 2002, de 400.000 de abonați.

Cât privește criticile

referitoare la neprezentarea de către expert a documentelor justificative care

au stat la baza expertizei, precum și a criteriilor avute în vedere ca bază de

calcul, acestea sunt, de asemenea, nefondate, deoarece expertul a detaliat în

cuprinsul rapoartelor întocmite, atât documentele financiar-contabile studiate,

cât modalitățile în care a ajuns la rezultatele cuprinse în concluziile

expertizei. În acest sens este de menționat că expertul C.Ș. precizează în

răspunsul său la obiecțiunile Gărzii Financiare Centrale, că reclamanta, deși

nu și-a îndeplinit obligația de a emite documente fiscale pentru abonații

debranșați, a evidențiat în schimb, în contabilitate, la momentul încasării,

atât sumele reprezentând restanțe actualizate, cât și contravaloarea

abonamentelor încasate în avans, evidențe contabile care au stat, printre

altele, la baza expertizelor efectuate.

Față de aceste considerente

și constatând că în cauză nu există, potrivit art. 304 și 304

1

C.

proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța

de fond, Curtea va respinge recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Comisariatul General al Gărzii Financiare, Ministerul Finanțelor

Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și SC R.C. SA împotriva

sentinței civile nr. 448 din 4 martie 2004, a Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 martie 2005.