ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3337/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la 27 decembrie 2005, SC M.D. SRL Timișoara a declarat recurs

împotriva sentinței civile nr. 316/PI, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

solicitând modificarea hotărârii atacate, înlăturarea suspendării contestației

formulate împotriva deciziei nr. 124 din 5 mai 2003, emisă de Ministerul

Finanțelor Publice și suspendarea executării procesului-verbal nr. 1884 din 13

martie 2003, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei, obligații de plată

la bugetul de stat în sumă de 9.108.469.512 lei, reprezentând impozit pe

profit, T.V.A., penalități și majorări de întârziere.

În motivarea recursului,

petenta a susținut că instanța de fond a greșit, atunci când a considerat că

există o strânsă interdependență între soluția ce se va da în procesul penal și

cuantumul obligațiilor bugetare ale reclamantei.

A mai considerat recurenta

că în cauză sunt îndeplinite prevederile art. 9 din Legea nr. 29/1990, astfel

încât se impune suspendarea executării măsurilor dispuse prin procesul-verbal

contestat (acesta fiind cel de-al II-lea capăt de cerere).

Din actele cauzei, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că la 25 octombrie 2005, Curtea de Apel

Timișoara a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M.D. SRL împotriva

Ministerului Finanțelor.

S-a reținut că Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în urma sesizării de către Garda Financiară

Timiș, față de procesul verbal de control nr. 1884 din 13 martie 2003, a efectuat cercetări și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților S.P., M.D. și M.M.,

pentru infracțiunile prevăzute în art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 40 din

Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (adresa nr. 261/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara).

Față de cercetarea penală

efectuată, de faptele de care sunt învinuiți inculpații (evaziune fiscală),

instanța de fond a considerat că procesul-penal va avea o înrâurire hotărâtoare

asupra soluției ce se va da în procedura administrativă și a dispus suspendarea

soluției contestației recurentei-reclamante.

În privința celui de-al

II-lea capăt de cerere, a reținut instanța de fond că existența „unui caz bine

justificat” și iminența producerii unei pagube, condiții stipulate de art. 9

din Legea nr. 29/1990, nu se prezumă, ci se probează, lucru pe care

recurenta-reclamantă nu l-a făcut, astfel că cererea de suspendare a

procesului-verbal de constatare nr. 1884/2003 a fost respinsă.

Față de actele cauzei, de

motivele de recurs formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

recursul declarat este neîntemeiat și va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă, în

perioada 13 octombrie 2000 - 5 decembrie 2000 a achiziționat produse petroliere în valoare de 16.083.653.797 lei.

În urma verificărilor

efectuate de organele abilitate ale statului, s-a constatat că facturile emise

recurentei-reclamante aveau mențiunea că au fost date de SC V.O. SRL Brașov,

dar de fapt, recurenta a desfășurat relații comerciale cu SC A.S. SRL Săcele

Brașov.

Sesizarea organelor de

procuratură s-a încheiat în sensul trimiterii în judecată a mai mult persoane,

printre altele și pentru evaziune fiscală. Așa fiind, este evident că în mod

corect instanța de fond a apreciat că soluția în procesul penal va avea înrâurire

în cauza administrativ-fiscală și a dispus suspendarea soluționării

contestației formulate de recurenta-reclamantă împotriva procesului-verbal nr. 1884

din 18 martie 2003 și a deciziei nr. 124 din 5 mai 2003, emise de Ministerul

Finanțelor Publice, prin care s-au stabilit în sarcina petentei, obligații

fiscale de 9.108.469.512 lei.

Este de observat că

recurenta-reclamantă care nu a formulat și cerere de chemare în judecată pe

fondul pricinii, a cerut suspendarea executării actului administrativ, fără a

face nici o probă, în sensul dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 29/1990.

Așa fiind, în mod corect

instanța de fond a respins cererea recurentei-reclamante sub acest aspect.

Hotărârea atacată fiind

legală și temeinică, recursul declarat va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC M.D. SRL Timișoara împotriva sentinței civile nr. 316/PI din 25 octombrie

2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2006.