ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2508/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1234 din 12 aprilie 2003, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul O.V., în contradictoriu cu pârâții SC A.G. SA, C.P.H. SA și A.P.A.P.S., a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent și a respins, ca neîntemeiată, cererea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 136/1999, a convenției de cesiune a contractului susmenționat și a actului adițional la același contract. Împotriva acestei sentințe a declarat apel A.P.A.P.S.

și O.V., iar prin decizia nr. 260/A din 7 mai 2003, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția de necompetență materială a secției civile a Tribunalului București și excepția lipsei de interes invocate de către A.P.A.P.S.; a respins ca nefondat apelul declarat de către pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1243 din 12 septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a; a admis apelul formulat de reclamantul O.V. împotriva aceleiași sentințe, a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a obligat pe pârâta A.P.A.P.S. să acorde reclamantului acțiunile solicitate, cu prioritate la o societatea comercială tranzacționată pe piața de capital și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 7584 din 4 octombrie 2005, a admis recursurile declarate de reclamantul O.V. și de către pârâta A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.) împotriva deciziei nr. 260/A din 7 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. După parcurgerea acestui ciclu procesual, cauza a fost înregistrată sub nr. 28846/1/2005 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, iar prin decizia nr. 389/A din 15 iunie 2006, s-a luat act că apelantul O.V. renunță la drept, art. 247 C. proc. civ. privind judecata capetelor de cerere de la pct. 1 și 2, anume la despăgubirile prevăzute de Legea nr. 10/2001, respectiv la toate drepturile cuvenite conform Legii nr. 10/2001, și s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul O.V.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat, în esență, următoarele: Apelantul O.V., la data de 29 mai 2005 (în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție) a depus cerere prin care a arătat că „înțelege să renunțe la capetele 1 și 2 din cererea introductivă de instanță formulată în dosarul nr. 5458/2001 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, și anume la orice măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, pentru cele de 66,66% acțiuni emise de SPIC SAR, deoarece a renunțat la notificarea nr. 2674/2001 trimisă F.P.S., iar la termenul din 1 iunie 2006 a făcut precizarea expresă că renunță la dreptul de a cere despăgubiri, anume la aplicarea Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 247 C. proc. civ., în caz de renunțare la însăși dreptul pretins, instanța va da o hotărâre prin care va respinge cererea pe fond și va hotărî asupra cheltuielilor. Față de această cerere, instanța de apel a apreciat că se impune anularea hotărârii primei instanțe și pe fond respingerea acțiunii formulată de O.V., în temeiul Legii nr. 10/2001. Cu privire la cererea apelantului O.V. de a se continua judecarea petitului acțiunii referitor la nulitatea absolută, parțială, a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 136 din 7 aprilie 1999, încheiat între F.P.S. (actual A.V.A.S.) și A.G. SA, de constatare a nulității convenției de cesiune încheiată între A.G. SA și C.P.H. SA, cât și constatarea nulității absolute a actului adițional din 20 noiembrie 2000 la contractul nr. 136 din 7 aprilie 1999, instanța de apel a constatat că motivele formulate în ceea ce privește această cerere nu pot fi primite.

Astfel, s-a constatat că apelantul a invocat în principal cauze care determină nulități relative și nu nulități absolute ale acestui contract de privatizare, care prin esența lui este un contract comercial, și nu cauze de nulitate absolută, care pentru persoanele fizice sunt prevăzute de art. 1309 C. civ., iar pentru personale juridice de art. 34 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954. Consimțământul (art. 5 și art. 969 C. civ.) cu viciile sale, eroare, dolul violența, atrage nulitatea relativă și nu absolută a actului de privatizare. În ce privește celelalte condiții de valabilitate, ce ar atrage nulitatea absolută a actului de privatizare, s-a constatat că nu au fost dovedite. De asemenea, convenția pentru săvârșirea infracțiunii, sancționează cu nulitatea absolută actul juridic pentru ilicitatea scopului imediat.

Or, în speță apelantul nu a făcut nici una din dovezile privitoare la nulitatea absolută a contractului de privatizare. În consecință, instanța de apel, față de dispozițiile art. 247 C. proc. civ., a luat act de renunțarea la însuși dreptul pretins de reclamantul O.V. în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată și având în vedere că nu există motive de constatare a nulității absolute a contractului de privatizare, apelul sub acest aspect a fost respins ca nefondat. Prin considerentele aceleiași decizii, în ceea ce privește apelul declarat de A.V.A.S., s-a constatat că este nefondat, deoarece acesta se referă, în principal, la acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamantului O.V., iar acesta a renunțat la însuși dreptul pretins în baza acestui act normativ.

Nu s-a primit nici critica vizând lipsa de interes a apelantului O.V., referitoare la anularea contractului de privatizare, deoarece s-a constatat că interesul său este născut, actual și legitim, și tinde la revenirea acțiunilor în portofoliul său. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul O.V., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., încadrarea în drept a criticilor formulate fiind făcută de către instanță în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. În dezvoltarea acestor motive de recurs s-au arătat următoarele: Decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 127, coroborat cu art. 146 C. proc. civ. și cu art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora „orice persoană are dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale”.

Potrivit dispozițiilor din codul de procedură civilă, art. 127 și art. 146, pricinile se dezbat verbal, dacă legea nu dispune altfel și sunt publice, iar părțile pot formula note scrise asupra aspectelor dezbătute în ședința publică. Or, instanța de apel nu a pus în discuție, cu ocazia dezbaterilor, și fondul apelului privind aspectele legate de nulitatea privatizării SC S., astfel că de fapt dezbaterile pe fondul apelului nu au existat. Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susține că decizia civilă recurată cuprinde motive străine de natura pricinii. Astfel, recurentul arată că după renunțarea sa la drept în condițiile art. 247 C. proc. civ., petitul prezentei acțiuni constă în „constatarea nulității absolute și totale a actului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 136 din 7 aprilie 1999 încheiat între F.P.S.

(A.P.A.P.S.) și A.G. SA, a nulității convenției de cesiune încheiată între A.G. SA și C.P.H. SA, și constatarea nulității absolute a Actului Adițional din 20 ianuarie 2000 la contractul nr. 136 din 704/1999”, însă nu se arată în ce constă motivația străină de natura pricinii, așa încât se constată că instanța nu a fost legal investită cu soluționarea acestui motiv de recurs. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul arată că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 34 din Decretul nr. 31/1954, art. 5 C. civ. și art. 966, art. 968 și art. 1129 C. civ. Examinând decizia în raport de motivul întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., privind încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. de către instanța de apel, se constată următoarele: Dezbaterile în apel au avut loc la termenul din 1 iunie 2006, așa cum rezultă din încheierea de dezbateri, fila 26 dosar apel, iar părțile prezente au pus concluzii pe excepțiile lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active a reclamantului, instanța reținând dosarul în pronunțare numai asupra excepțiilor invocate. Prin decizia ce face obiectul prezentului recurs, instanța s-a pronunțat asupra fondului apelului reclamantului, privind nulitatea actelor de privatizare și a actelor subsecvente, fără ca părțile să dezbată verbal pricina, potrivit art. 126 C. proc.

civ. Procedând astfel, decizia instanței de apel este lovită de nulitate, întrucât, în procesul civil, părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune. Aceste drepturi legale ale participanților la judecată sunt asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, principiul contradictorialității, căruia instanța, la rândul ei, trebuie să i se supună. Pentru asigurarea contradictorialității în procesul civil, instanța are obligația de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va soluționa litigiul.

Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit și respectarea dreptului la apărare, este sancționată cu nulitatea hotărârii. Mai mult, noțiunea de proces echitabil presupune respectarea și aplicarea principiului contradictorialității, cât și a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să facă respectate și să respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil. În raport de cele mai sus arătate și având în vedere și dispozițiile art. 312 C. proc. civ., instanța va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza, spre rejudecarea apelului reclamantului, aceleiași instanțe, iar cu ocazia rejudecării, instanța va ține seama de toate susținerile părților și de mijloacele de apărare pe care acestea le invocă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul O.V. împotriva deciziei nr. 389 A din 15 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, pe care o casează. Trimite cauza, spre rejudecarea apelului declarat de reclamantul O.V., aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2007.