ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2508/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1234 din 12

aprilie 2003, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis, în parte,

cererea formulată de reclamantul O.V., în contradictoriu cu pârâții SC A.G. SA,

C.P.H. SA și A.P.A.P.S., a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri

reparatorii prin echivalent și a respins, ca neîntemeiată, cererea de

constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 136/1999,

a convenției de cesiune a contractului susmenționat și a actului adițional la

același contract.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel A.P.A.P.S. și O.V., iar prin decizia nr. 260/A din 7 mai 2003,

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată,

excepția de necompetență materială a secției civile a Tribunalului București și

excepția lipsei de interes invocate de către A.P.A.P.S.; a respins ca nefondat

apelul declarat de către pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1243 din 12

septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a; a admis

apelul formulat de reclamantul O.V. împotriva aceleiași sentințe, a schimbat,

în parte, sentința apelată, în sensul că a obligat pe pârâta A.P.A.P.S. să

acorde reclamantului acțiunile solicitate, cu prioritate la o societatea

comercială tranzacționată pe piața de capital și a menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

prin decizia nr. 7584 din 4 octombrie 2005, a admis recursurile declarate de

reclamantul O.V. și de către pârâta A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.) împotriva

deciziei nr. 260/A din 7 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

După parcurgerea acestui ciclu

procesual, cauza a fost înregistrată sub nr. 28846/1/2005 pe rolul Curții de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

iar prin decizia nr. 389/A din 15 iunie 2006, s-a luat act că apelantul O.V.

renunță la drept, art. 247 C. proc. civ. privind judecata capetelor de cerere

de la pct. 1 și 2, anume la despăgubirile prevăzute de Legea nr. 10/2001,

respectiv la toate drepturile cuvenite conform Legii nr. 10/2001, și s-a

respins ca nefondat apelul declarat de apelantul O.V.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a constatat, în esență, următoarele:

Apelantul O.V., la data de 29 mai

2005 (în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție) a depus cerere prin care a

arătat că „înțelege să renunțe la capetele 1 și 2 din cererea introductivă de

instanță formulată în dosarul nr. 5458/2001 al Tribunalului București, secția a

III-a civilă, și anume la orice măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001,

modificată prin Legea nr. 247/2005, pentru cele de 66,66% acțiuni emise de SPIC

SAR, deoarece a renunțat la notificarea nr. 2674/2001 trimisă F.P.S., iar la termenul

din 1 iunie 2006 a făcut precizarea expresă că renunță la dreptul de a cere

despăgubiri, anume la aplicarea Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 247 C. proc. civ., în

caz de renunțare la însăși dreptul pretins, instanța va da o hotărâre prin care

va respinge cererea pe fond și va hotărî asupra cheltuielilor.

Față de această cerere, instanța de

apel a apreciat că se impune anularea hotărârii primei instanțe și pe fond

respingerea acțiunii formulată de O.V., în temeiul Legii nr. 10/2001.

Cu privire la cererea apelantului

O.V. de a se continua judecarea petitului acțiunii referitor la nulitatea

absolută, parțială, a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 136 din 7

aprilie 1999, încheiat între F.P.S. (actual A.V.A.S.) și A.G. SA, de constatare

a nulității convenției de cesiune încheiată între A.G. SA și C.P.H. SA, cât și

constatarea nulității absolute a actului adițional din 20 noiembrie 2000 la

contractul nr. 136 din 7 aprilie 1999, instanța de apel a constatat că motivele

formulate în ceea ce privește această cerere nu pot fi primite.

Astfel, s-a constatat că apelantul a

invocat în principal cauze care determină nulități relative și nu nulități

absolute ale acestui contract de privatizare, care prin esența lui este un

contract comercial, și nu cauze de nulitate absolută, care pentru persoanele

fizice sunt prevăzute de art. 1309 C. civ., iar pentru personale juridice de

art. 34 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.

Consimțământul (art. 5 și art. 969

C. civ.) cu viciile sale, eroare, dolul violența, atrage nulitatea relativă și

nu absolută a actului de privatizare.

În ce privește celelalte condiții de

valabilitate, ce ar atrage nulitatea absolută a actului de privatizare, s-a

constatat că nu au fost dovedite.

De asemenea, convenția pentru

săvârșirea infracțiunii, sancționează cu nulitatea absolută actul juridic

pentru ilicitatea scopului imediat. Or, în speță apelantul nu a făcut nici una

din dovezile privitoare la nulitatea absolută a contractului de privatizare.

În consecință, instanța de apel,

față de dispozițiile art. 247 C. proc. civ., a luat act de renunțarea la însuși

dreptul pretins de reclamantul O.V. în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată

și având în vedere că nu există motive de constatare a nulității absolute a

contractului de privatizare, apelul sub acest aspect a fost respins ca

nefondat.

Prin considerentele aceleiași

decizii, în ceea ce privește apelul declarat de A.V.A.S., s-a constatat că este

nefondat, deoarece acesta se referă, în principal, la acordarea de despăgubiri

în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamantului O.V., iar acesta a renunțat la

însuși dreptul pretins în baza acestui act normativ.

Nu s-a primit nici critica vizând

lipsa de interes a apelantului O.V., referitoare la anularea contractului de

privatizare, deoarece s-a constatat că interesul său este născut, actual și

legitim, și tinde la revenirea acțiunilor în portofoliul său.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul O.V., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304

pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., încadrarea în drept a criticilor formulate fiind

făcută de către instanță în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor motive de

recurs s-au arătat următoarele:

Decizia recurată a fost dată cu

încălcarea art. 127, coroborat cu art. 146 C. proc. civ. și cu art. 6 alin. (1)

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora „orice persoană

are dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale”.

Potrivit dispozițiilor din codul de

procedură civilă, art. 127 și art. 146, pricinile se dezbat verbal, dacă legea

nu dispune altfel și sunt publice, iar părțile pot formula note scrise asupra

aspectelor dezbătute în ședința publică.

Or, instanța de apel nu a pus în

discuție, cu ocazia dezbaterilor, și fondul apelului privind aspectele legate

de nulitatea privatizării SC S., astfel că de fapt dezbaterile pe fondul

apelului nu au existat.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurentul susține că decizia civilă recurată cuprinde motive străine de

natura pricinii.

Astfel, recurentul arată că după

renunțarea sa la drept în condițiile art. 247 C. proc. civ., petitul prezentei

acțiuni constă în „constatarea nulității absolute și totale a actului de

vânzare-cumpărare acțiuni nr. 136 din 7 aprilie 1999 încheiat între F.P.S.

(A.P.A.P.S.) și A.G. SA, a nulității convenției de cesiune încheiată între A.G.

SA și C.P.H. SA, și constatarea nulității absolute a Actului Adițional din 20

ianuarie 2000 la contractul nr. 136 din 704/1999”, însă nu se arată în ce

constă motivația străină de natura pricinii, așa încât se constată că instanța

nu a fost legal investită cu soluționarea acestui motiv de recurs.

În ceea ce privește motivul de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul

arată că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a

dispozițiilor art. 34 din Decretul nr. 31/1954, art. 5 C. civ. și art. 966,

art. 968 și art. 1129 C. civ.

Examinând decizia în raport de

motivul întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

privind încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de

art. 105 alin. (2) C. proc. civ. de către instanța de apel, se constată

următoarele:

Dezbaterile în apel au avut loc la

termenul din 1 iunie 2006, așa cum rezultă din încheierea de dezbateri, fila 26

dosar apel, iar părțile prezente au pus concluzii pe excepțiile lipsei de

interes și a lipsei calității procesuale active a reclamantului, instanța

reținând dosarul în pronunțare numai asupra excepțiilor invocate.

Prin decizia ce face obiectul

prezentului recurs, instanța s-a pronunțat asupra fondului apelului

reclamantului, privind nulitatea actelor de privatizare și a actelor

subsecvente, fără ca părțile să dezbată verbal pricina, potrivit art. 126 C.

proc. civ.

Procedând astfel, decizia instanței

de apel este lovită de nulitate, întrucât, în procesul civil, părțile au

posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății,

atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a

combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de

măsurile pe care instanța le poate dispune.

Aceste drepturi legale ale

participanților la judecată sunt asigurate prin respectarea unui principiu

fundamental al procesului civil, principiul contradictorialității, căruia

instanța, la rândul ei, trebuie să i se supună.

Pentru asigurarea

contradictorialității în procesul civil, instanța are obligația de a pune în

discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va

soluționa litigiul.

Nerespectarea acestui principiu,

care asigură implicit și respectarea dreptului la apărare, este sancționată cu

nulitatea hotărârii.

Mai mult, noțiunea de proces

echitabil presupune respectarea și aplicarea principiului

contradictorialității, cât și a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129

alin. (1) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să facă respectate și să

respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale

procesului civil.

În raport de cele mai sus arătate și

având în vedere și dispozițiile art. 312 C. proc. civ., instanța va admite

recursul, va casa decizia și va trimite cauza, spre rejudecarea apelului

reclamantului, aceleiași instanțe, iar cu ocazia rejudecării, instanța va ține

seama de toate susținerile părților și de mijloacele de apărare pe care acestea

le invocă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul O.V. împotriva deciziei nr. 389 A din 15 iunie 2006, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

familie, pe care o casează.

Trimite cauza, spre rejudecarea

apelului declarat de reclamantul O.V., aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2007.