ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3264/2014

Procedura derulată în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 28 octombrie 2010, sub nr. 5744/2/2010, astfel cum a fost precizată, reclamantul M.M.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și G.V.V., pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună modificarea Adeverinței nr. 1245 din 23 februarie 2010 emisă CNSAS, în sensul de a se constata că numitul G.V.V. are calitatea de colaborator al Securității ca poliție politică. La data de 29 iunie 2010, sub nr. 5800/2/2010, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cererea formulată de reclamantul B.G. prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, anularea Adeverinței nr. 1245 din 23 februarie 2010 emisă de CNSAS și constatarea calității de colaborator al Securității a numitului G.V.V. Prin încheierea de ședință din data de 1 martie 2011 s-a admis excepția de conexitate și s-a dispus conexarea Dosarului nr. 5800/2/2010 la Dosarul nr. 5744/2/2010. Prin încheierea de ședință din data de 19 aprilie 2011 au fost respinse excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a apărătorului reclamantului B.G., excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului M.M.R. și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului G.V.V.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 5260 din 25 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au fost respinse cererile formulate de reclamanții M.M.R. și B.G., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și G.V.V., precum și cererea reclamantului M.M.R. privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiate. Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin Cererea de verificare nr. 320/2007, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor a solicitat Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității efectuarea de verificări în privința numitului G.V.V. În baza verificărilor efectuate, conform art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, Direcția Investigații din cadrul CNSAS a întocmit Nota de constatare nr. S/DI/I/488 din 16 februarie 2009. Având în vedere Nota de constatare și documentația care a stat la baza emiterii acesteia, Direcția juridică a emis Avizul nr. S/DJ/293 din 8 ianuarie 2010 prin care a opinat că documentele prezentate la punctele D și E din Nota de constatare se circumscriu noțiunii de colaborator, astfel cum aceasta este definită la art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece probează că numitul G.V.V. a furnizat informații prin care a denunțat atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea următoarelor drepturi și libertăților fundamentale ale omului: dreptul la viață privată, dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, dreptul la libertatea gândirii, a conștiinței și a religiei. Având în vedere Nota de constatare nr. S/DI/I/488 din 16 februarie 2009, Avizul nr. S/DJ/293 din 8 ianuarie 2010, documentația care a stat la baza emiterii acestora și procesul-verbal al ședinței Colegiului CNSAS din data de 23 februarie 2010, a fost eliberată de către CNSAS Adeverința nr. 1245 din 23 februarie 2010 în cadrul căreia s-a reținut că elementele prezentate nu se circumscriu prevederilor art. 2 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 24/2008, iar pârâtului G.V.V. nu-i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității. Reclamanții M.M.R. și B.G. au contestat Adeverința nr. 1245 din 23 februarie 2010 emisă de CNSAS. Pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securității, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: - informațiile să nu fi fost furnizate în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată persoana; - persoana să fi furnizat informații (indiferent sub ce formă - sintagmă declarată neconstituțională), precum note și rapoarte scrise (relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității - sintagmă declarată neconstituțională); - prin aceste informații se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; - informațiile să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Nu poate fi reținută susținerea pârâtului G.V.V. potrivit căreia toate informațiile au fost furnizate organelor de Securitate în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetat, fie judecat și condamnat. Pentru a fi incidente dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 referitoare la furnizarea informațiilor în timpul anchetei și procesului pentru motive politice trebuie să fi existat o presiune efectivă din partea organelor de Securitate în sensul furnizării unor informații cu privire la activități/atitudini contrare regimului comunist desfășurate de alte persoane, iar acestea să vizeze cauza în care a fost cercetată/judecată și condamnată persoana. Informațiile furnizate de pârâtul G.V.V. în declarația din data de 22 august 1977, cu ocazia audierii și avertizării sale de organele de Securitate în legătură cu intenția de trecere frauduloasă a frontierei împreună cu M.A. nu pot fi reținute pentru a se stabili calitatea de colaborator al Securității. A existat o presiune efectivă a organelor de Securitate asupra pârâtului pentru a da această declarație, presiune ce decurge din faptul că a existat o anchetă a organelor de Securitate în legătură cu intenția pârâtului de a trece granița în Turcia, că au fost chemați la audieri în legătură cu acest aspect pârâtul și persoanele apropiate acestuia, că au fost avertizați de organele de Securitate. Totodată, această declarație a vizat cauza în care pârâtul a fost anchetat pentru motive politice de organele de securitate, respectiv pentru intenția de trecere a frontierei în Turcia. În ceea ce privește informațiile furnizate de pârâtul G.V.V. după arestarea sa la data de 17 iulie 1985, trebuie observat că la această dată pârâtul a fost arestat și cercetat pentru infracțiuni de drept comun, așa cum rezultă din Referatul de terminare a urmăririi penale din Dosarul nr. 0255/1985. Însă, după arestarea sa la data de 17 iulie 1985, pârâtul a fost anchetat și de organele de Securitate și a dat o serie de note informative. A existat o presiune efectivă a organelor de Securitate pentru a da aceste note după arestarea sa din data de 17 iulie 1985, presiune ce decurge din faptul că pârâtul era în stare de arest coroborat cu faptul că, deși era vorba de infracțiuni de drept comun, a existat și o anchetă a organelor de securitate care a vizat și alte persoane și împrejurări care excedau infracțiunilor de drept comun reținute de organele de urmărire penală în sarcina sa. Totodată, aceste note au vizat cauza în care pârâtul a fost anchetat pentru motive politice de organele de securitate. Prin urmare, informațiile furnizate de pârâtul G.V.V. după arestarea din data de 17 iulie 1985 prin notele analizate de CNSAS au fost date în timpul anchetei pentru motive politice privind cauza pentru care a fost cercetat de organele de Securitate. În ceea ce privește celelalte informații furnizate de pârâtul G.V.V., prin note scrise și semnate de acesta, cu privire la cazul B., care au făcut obiectul analizei CNSAS, nu poate fi reținută susținerea pârâtului potrivit căreia au fost date în timpul anchetei pentru motive politice în cauza pentru care a fost cercetat/judecat și condamnat, întrucât nu au privit vreun dosar în care pârâtul să fi fost cercetat/judecat și condamnat, acesta având doar dosar de urmărit la acea dată. Prin urmare, se impune verificarea îndeplinirii celorlalte trei condiții prevăzute de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce privește celelalte documente avute în vedere de CNSAS la întocmirea Adeverinței nr. 1245 din 23 februarie 2010 și a Notei de constatare nr. S/DI/I/488 din 16 februarie 2009. Având în vedere considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 672 din 26 iunie 2012, general obligatorii, asemenea dispozitivului căruia i se atașează (Decizia nr. 223 din 13 martie 2012), furnizarea de informații, indiferent sub ce formă, precum relatările verbale consemnate de organele Securității, poate fi avută în vedere la stabilirea calității de colaborator al Securității doar în măsura în care sunt coroborate cu datele sau informațiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă. Din documentația depusă de CNSAS, avută la dispoziție la întocmirea Adeverinței nr. 1245 din 23 februarie 2010 și a Notei de constatare nr. S/DI/488 din 16 februarie 2009, rezultă că informații au fost furnizate Securității prin: - note scrise și semnate de către pârâtul G.V.V.; - note scrise atribuite pârâtului G.V.V.; - note dactilografiate, nesemnate, atribuite pârâtului G.V.V.; - relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității în note-rapoarte; - rapoarte, note de analiză, note-raport, plan de documentare întocmite de lucrătorii de Securitate; - transcrieri înregistrări cu tehnică operativă. În ceea ce privește notele scrise și semnate de către pârâtul G.V.V., din 15 decembrie 1981, 18 aprilie 1984, 20 aprilie 1984, 24 aprilie 1984, 26 aprilie 1984 și 30 aprilie 1984, din dovezile existente la dosar rezultă că este întemeiată susținerea pârâtului potrivit căreia a încercat să-l ajute pe reclamantul G.B. și că prin aceste note nu a vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale reclamantului sau a altor persoane. Mai mult, din analiza acestor note se constată că nu se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Referitor la a doua categorie de documente avute în vedere de CNSAS, respectiv notele scrise atribuite pârâtului G.V.V., se constată că unele dintre ele sunt nedatate, neredactate și nesemnate de către pârât, conțin informații generale și nu informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. A treia categorie de documente a fost constituită din patru note dactilografiate, nesemnate, din perioada 8 decembrie 1977 - 30 ianuarie 1978, atribuite pârâtului G.V.V. În privința acestora, sunt aplicabile considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 672 din 26 iunie 2012, general obligatorii, asemenea dispozitivului căruia i se atașează, și se reține că informațiile furnizate nu se coroborează cu alte mijloace de probă. Decizia Curții Constituționale nr. 672 din 26 iunie 2012 este aplicabilă și în ceea ce privește a patra categorie de documente constând în relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității în note-rapoarte. Informațiile furnizate prin acestea nu se coroborează cu alte probe, prin ele nu sunt denunțate activități ori atitudini potrivnice regimului totalitar comunist prin care să fie vizată îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. A cincea categorie de documente este reprezentată de rapoarte, note de analiză, note - raport, plan de documentare întocmite de lucrătorii Securității. Informațiile cuprinse în acestea nu se coroborează cu alte probe și nici nu vizează activități și atitudini contrare regimului comunist. A șasea categorie de documente este constituită din înregistrări cu tehnică operativă privind discuții pe care pârâtul G.V.V. le purta cu diferite persoane și care erau înregistrate de organele de Securitate. Din moment ce pârâtul nu a furnizat aceste informații organelor de Securitate și nu cunoștea că este interceptat, nu se poate reține că ar fi avut intenția de a îngrădi drepturile și libertățile fundamentale ale omului. În concluzie, prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității a pârâtului G.V.V.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 5260 din 25 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs, în termen legal, reclamanții B.G. și M.M.R., precum și Asociația Victimelor Mineriadelor 1990 - 1991 din România. 3.1. În motivarea cererii sale de recurs, reclamantul B.G. a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive: (i) Cu ocazia analizării primei condiții, aceea ca informațiile să nu fi fost furnizate în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată persoana, prima instanță a reținut în mod greșit că „informațiile furnizate de pârâtul G.V.V. după arestarea din data de 17 iulie 1985 prin notele analizate de CNSAS, au fost date în timpul anchetei pentru motive politice privind cauza pentru care a fost cercetat de organele de Securitate”. În motivarea hotărârii, judecătorul fondului invocă drept probă informația pe care a preluat-o de pe portalul instanțelor de judecată, din Dosarul nr. 63354/3/2010 al Tribunalului București, fără a o fi pus în discuția părților în ședința publică (aspect care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.). Chiar instanța consemnează că a obținut respectiva informație verificând din proprie inițiativă portalul instanțelor de judecă. Or, nepunând în discuția părților această probă, instanța a încălcat în mod flagrant principiul contradictorialității și dreptului la apărare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 2508 din 20 martie 2007 a ÎCCJ, secția civilă și de proprietate intelectuală). Referitor la această sentință, prima instanță a omis aspectul cel mai important în raport de demonstrația pe care a urmărit să o facă, și anume că a fost respins capătul de cerere IV ca neîntemeiat, adică tocmai capătul de cerere prin care G.V.V. a solicitat constatarea caracterului politic al condamnării de drept comun din anul 1985, în urma căreia acesta a fost încarcerat între 16 iulie 1985 - 14 iunie 1986. Este evident contradictorie motivarea primei instanțe prin care se invocă o hotărâre judecătorească prin care se respinge constatarea caracterului politic al procesului din 1985 al lui G.V.V., urmată apoi de concluzia complet opusă și nelegală că respectiva anchetă a fost totuși pentru motive politice (aspect care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). Referitor la prima condiție analizată de instanță, se impune a se observa că se referă doar la informațiile cuprinse în declarații, procese-verbale de interogatoriu sau de confirmare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată. Or, respectivele declarații au fost date Securității de bună voie în perioada dintre momentul arestării și momentul condamnării pârâtului într-un dosar de drept comun, ele nu privesc cauza în care a fost cercetat/judecat și condamnat pârâtul, astfel că ele nu pot fi excluse din analiza instanței, cum în mod greșit a decis instanța de fond. (ii) În ceea ce privește a doua condiție analizată de instanță, aceea că persoana să fi furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, se reține în mod greșit că sintagmele „indiferent sub ce formă” și „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității” sunt declarate neconstituționale. Această afirmație este contrazisă de dispozitivul Deciziei Curții Constituționale nr. 672 din 26 iunie 2012. Respectivele sintagme nu sunt neconstituționale, ci doar ele nu pot fi avute în vedere la stabilirea calității de colaborator decât în măsura în care sunt coroborate cu alte probe. Este lesne de observat că cele 5 categorii de documente reținute în Nota de constatare, în afară de cele date în timpul arestării din anul 1977, se coroborează foarte ușor între ele, precum și cu celelalte probe administrate, astfel că niciuna dintre aceste categorii nu trebuie exclusă din analiza instanței. (iii) Privitor la analiza condițiilor 3 și 4, se impune a se constata că, prin coroborarea celor 5 categorii de documente, concluzia care se desprinde fără echivoc este că sunt, de asemenea, îndeplinite cu prisosință și condițiile privitoare la furnizarea de către pârât Securității, din proprie inițiativă și uneori în urma sarcinilor trasate, de informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Documentele în cadrul cărora pârâtul a furnizat date Securității abundă de informații prin care se denunțau activitățile și atitudinile reclamantului, de asemenea, potrivnice regimului totalitar comunist și care vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale acestuia. Astfel, pârâtul G.V.V. a furnizat Securității informații despre faptul că reclamantul B.G. practica yoga împreună cu anumite grupuri de persoane, lucru interzis de autoritățile vremii, că era angajat în funcția de paznic de noapte fără a fi satisfăcut stagiul militar, că ar fi trebuit să i se găsească o infracțiune de drept comun pentru care să fie judecat și condamnat, că ar fi trebuit să beneficieze de metode speciale de reeducare etc. Opțiunea reclamantului de a practica în continuare yoga, împreună cu prietenii lui, în acel context politic a fost considerată de către autorități ca fiind o activitate și o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist. Este revoltător ca prima instanță să facă eforturi considerabile pentru a încerca să găsească explicații cât mai „plauzibile” care să justifice comportamentul profund imoral al pârâtului (reținând că acesta în realitate ar fi vrut să-l ajute pe reclamant), în loc să analizeze cu luciditate conținutul informațiilor și să constate evidentul. Această atitudine revoltătoare reiese și din Adeverința CNSAS contestată, unde practic nu se neagă că pârâtul G.V.V. ar fi colaborat cu Securitatea, ci doar că are o scuză, și anume aceea că și el la rândul lui ar fi fost „urmărit” de Securitate, fiind la rândul lui o „victimă”. Această atitudine a CNSAS, preluată și de prima instanță în motivarea sentinței, este de natură a demonstra că această hotărâre a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, deoarece prevederile O.U.G. nr. 24/2008 nu exclud nici ipoteza ca un colaborator al Securității să fi fost urmărit la rândul lui, nu exclud nici posibilitatea de a nu fi avut un angajament de colaborare și nici posibilitatea de a nu fi avut un nume conspirativ. De asemenea, prevederile ordonanței nu se referă nici la condiții legate de stabilirea și analizarea intențiilor celui care furnizează informații Securității. Reclamantul B.G., personal, consideră că pârâtul a contribuit la condamnarea sa prin colaborarea acestuia cu Securitatea, pentru faptul că a organizat cursuri clandestine de yoga până la anul 1989. Lipsa oricăror informații despre activitatea informativă a pârâtului din perioada 1985 - 1989 reprezintă o gravă lacună atât a activității CNSAS prevăzute de art. 6 și urm din O.U.G. nr. 24/2008, cât și a cercetării judecătorești. În concluzie, pentru motivele de recurs expuse, recurentul B.G. a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței recurate, rejudecarea pricinii, cu admiterea de probe noi, iar pe fondul cauzei, admiterea contestației pe care a formulat-o, anularea adeverinței CNSAS nr. 1245/23 februarie 2010 și pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate calitatea de colaborator al Securității a lui G.V.V. În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 304 pct. 5, 7 și 9, art. 304 1 și art. 312 alin. (3) și (4) C. proc. civ. 3.2. Reclamantul M.M.R. a invocat în motivarea cererii sale de recurs următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie: (i) Încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin respingerea ca neîntemeiată a unei părți din probatoriul solicitat în dovedirea contestației. Cu toate acestea, consultarea dosarului la CNSAS nu a fost posibilă întrucât la termenul de judecată următor, din 31 ianuarie 2012, aceeași instanță i-a interzis accesul la dosarul pârâtului G.V.V. aflat la CNSAS, aprobând în acest sens cererea formulată de reprezentantul aceste instituții. În aceste condiții, nu a avut posibilitatea de a verifica dacă volumele netransmise instanței, dar și filele lipsă din volumele puse la dispoziția instanței conțin sau nu informații relevante privind colaborarea cu Securitatea a pârâtului G.V.V. De asemenea, i-a fost refuzată de instanță cererea de prezentare a procesului verbal al ședinței Colegiului CNSAS prin care s-a votat în cazul V., în sensul că acesta nu a fost colaborator al Securității, deși avizul Direcției juridice a CNSAS indica o opțiune contrară. Înfățișarea acestui înscris este necesară pentru dovedirea relației apropiate dintre G.V.V. și C.I., membru în Colegiul CNSAS, acesta din urmă fiind preocupat în a-i prezenta lui G.V.V. o imagine de eroic opozant al regimului Ceaușescu. Dovadă în acest sens este interviul dat de C.I. ziarului „Adevărul”, publicat la 9 noiembrie2011, în care afirma: „Cineva mi-a spus să am grijă că V. abia a ieșit din pușcărie, că a vrut să-l împuște pe Ceaușescu”. Or, în anul 1985, G.V.V. a fost condamnat la închisoare pentru probleme de drept comun și nu pentru încercarea de a-l împușca pe Ceaușescu. Totodată, prima instanță a refuzat să dispună obligarea pârâtului G.V.V. să prezinte hotărârea judecătorească prin care a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare în anul 1985. Cum pârâtul însuși făcuse referire la respectiva condamnare din 1985, respingerea de către instanță a cererii de prezentare a respectivei hotărâri care are autoritate de lucru judecat este abuzivă, față de dispozițiile art. 172 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora „cererea de înfățișare nu poate fi respinsă dacă (..) însăși partea potrivnică s-a referit în judecată la acel înscris”. După ce această dovadă a fost respinsă, aceeași instanță trage în mod greșit concluzia, în cuprinsul sentinței, că ancheta din 1985 a avut caracter politic și, pe acest temei, stabilește că „notele date de pârât după arestarea sa din data de 17 iulie 1985 nu pot fi reținute pentru a se stabili calitatea de colaborator al Securității”. (ii) Instanța a apreciat greșit că notele date de pârât după arestarea sa din 17 iulie 1985 au fost date în timpul unei anchete pe motive politice, deoarece, în fapt, arestarea și apoi condamnarea acestuia s-au făcut pentru infracțiuni de drept comun, ceea ce se va dovedi prin hotărârea judecătorească de condamnare, dacă aceasta va fi înfățișată. Este necesară prezentarea la dosarul cauzei și a hotărârii judecătorești pronunțate de Tribunalul București în Dosarul nr. 63354/3/2010, în care pârâtul G.V.V. a cerut recunoașterea caracterului politic al osândirii sale de către regimul comunist, dar acest capăt de cerere i s-a respins irevocabil. Administrarea acestei probe este necesară pentru că însăși prima instanță, prin hotărârea recurată, face referire la procesul respectiv, dar într-un mod complet greșit, având la bază doar informațiile de pe portalul instanțelor și acelea citate tendențios, fragmentar. Odată stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că arestarea pârâtului în 1985 a fost făcută doar pentru motive de drept comun, trebuie luate în considerare și informațiile furnizate de acesta Securității după arestarea lui din 1985. (iii) Instanța a neglijat denunțarea de către pârâtul G.V.V. a atitudinilor și acțiunilor potrivnice regimului comunist ale numitului M.S.V. În mod eronat prima instanță a apreciat, la fila 26 a sentinței, că în nota informativă din 26 aprilie 1084 nu s-au denunțat activități sau atitudini împotriva regimului totalitar. Este o apreciere greșită deoarece atunci când pârâtul informează Securitatea că M.S.V. este un individ periculos, sensul în care trebuie înțeleasă afirmația, după cum rezultă din întreg contextul, este că M.S.V prezintă pericol pentru societatea socialistă, nicidecum pentru o persoană anume. Demascându-l pe M.S.V. ca „singurul concurent al lui G.B.”, pârâtul arată Securității că și în perioada întocmirii acelei note informative, adică aprilie 1984, M.S.V se ocupa cu yoga. Cum activitatea yoga fusese interzisă în 1982, a te ocupa de yoga în 1984 reprezintă o activitate potrivnică regimului comunist. (iv) Instanța a neglijat denunțarea la Securitate de către G.V.V. a unor activități și atitudini potrivnice regimului comunist ale lui G.B. În aprecierea notelor informative legate de G.B., instanța afirmă că nu se poate reține că s-au derulat activități potrivnice regimului comunist ale lui G.B. Afirmația nu este adevărată, întrucât prin notele informative date de pârât acesta confirmă că în data de 17 aprilie 1984, când s-a efectuat percheziția la care a fost martor, G.B. desfășura activitate yoga împreună cu un grup de discipoli. Este o declarație care a fost utilă autorităților în pregătirea procesului penal împotriva lui B., acesta fiind condamnat inclusiv pentru desfășurarea fără autorizație a cursurilor de yoga. Dacă în cazul dezvăluirii activității yoga a reclamantului se invocă faptul că pârâtul a considerat că Securitatea oricum știa despre asta, nu la fel stau lucrurile cu privire la dezvăluirea legăturii lui B. cu secta „M.T.”. Atrăgând atenția Securității ca G.B. să fie anchetat suplimentar de ofițeri specializați în problema „M.T.”, pârâtul nu numai că a vizat îngrădirea drepturilor și libertăților acestuia, ci chiar a realizat-o, întrucât legăturile lui B. cu secta „M.T.”, poate chiar mai mult decât practicarea yoga, au constituit motivația regimului totalitar pentru întemnițarea lui B. Pârâtul a mai denunțat, prin notele informative olografe din 26 aprilie 1984 și 30 aprilie 1984, faptul că acele cărți găsite de securitate la M.R aparțin lui G.B. și că acesta reprezintă o sursă de cărți. În sentința recurată instanța afirmă că nu se poate deduce că a vizat îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale, deoarece nu există nicio referire la natura cărților. Nici nu era nevoie să facă pârâtul referiri la natura cărților. Acestea fiind deja confiscate și aflându-se în posesia autorităților, natura lor nu era o taină pentru autorități. Prin informațiile date, pârâtul G.V.V. a contribuit direct la condamnarea lui G.B., deci la îngrădirea drepturilor și libertăților acestuia. Pârâtul a propus trimiterea lui G.B. la muncă silnică prin nota olografă din 26 aprilie 1984. Este adevărat că această sugestie este făcută doar în ipoteza condamnării reclamantului, dar inclusiv pentru deținuți trimiterea la muncă forțată este o încălcare a drepturilor omului. (v) Instanța a neglijat denunțarea la Securitate de către G.V.V. a lui P.G. și a unor persoane care l-au vizitat. Instanța face referire la existența unei note nedatate, nesemnate, atribuite pârâtului G.V.V. Nu există certitudinea că aceasta notă este nedatată și nesemnată, atât timp cât CNSAS nu a înfățișat tot dosarul privindu-l pe G.V.V., inclusiv filele aflate înainte și imediat după ceea ce s-a prezentat din această notă despre P.G. Filele prezentate se termină la mijlocul unei propoziții, astfel că există indicii puternice că o anume parte din nota olografă despre P.G. a fost ascunsă. În partea ascunsă ar putea exista data și semnătura. În mod eronat instanța a apreciat că informațiile furnizate despre P.G. nu puteau fi considerate informații potrivnice regimului comunist. Chiar și informații despre starea de spirit sau psihologia lui P.G. puteau fi folosite de Securitate împotriva acestuia, ceea ce pârâtul știa. Totodată, simplul fapt că cineva îl vizita pe P.G. era suficient ca Securitatea să ia în vizor respectiva persoană, situație, de asemenea, cunoscută de pârât. G.V.V. a indicat în nota sa alte persoane care îl vizitaseră pe P.G., știind că aceasta poate duce la punerea lor sub urmărire de către Securitate. (vi) Prima instanță a apreciat greșit că notele dactilografiate nesemnate despre un cetățean palestinian nu se coroborează cu alt mijloc de probă. Încă din 1977 pârâtul a furnizat Securității informații despre un cetățean palestinian, consemnate în note dactilografiate, nesemnate. Aceste note informative se coroborează cu Raportul din 27 decembrie 1978 întocmit de ofițerul M.C. în care se menționează că pârâtul G.V.V. a fost sfătuit să continue relațiile cu un cetățean palestinian. Este de menționat că pârâtul nu a contestat niciodată paternitatea notelor informative respective. În lipsa prezentării de către CNSAS a întregului dosar privindu-l pe G.V.V. nici măcar nu e sigură afirmația că aceste note informative despre cetățeanul palestinian există exclusiv sub formă de file dactilografiate, nesemnate. (vii) În mod eronat prima instanță nu a supus analizei diferite documente ale Securității, pe motiv că nu se coroborează cu alte probe. Deoarece CNSAS a refuzat să prezinte o parte din dosarul privindu-l pe G.V.V., asemenea afirmații sunt nedovedite, numai după înfățișarea paginilor lipsă din dosar se vor putea trage concluzii despre ce se coroborează cu alte probe și ce nu. În concluzie, pentru motivele prezentate, recurentul M.M.R. a solicitat admiterea recursului, casarea Sentinței civile nr. 5260 din 25 septembrie 2012, admiterea contestației și modificarea Adeverinței nr. 1245 din 23 februarie 2010 a CNSAS, în sensul stabilirii calității de colaborator al Securității a numitului G.V.V., cu obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Apărările formulate în cauză Intimatul G.V.V. a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea celor două recursuri ca nefondate și menținerea Sentinței civile nr. 5260 din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel București, ca legală și temeinică, invocând, în special, următoarele apărări: Susținerile recurenților M.M.R. și B.G. nu constituie o veritabilă critică adusă hotărârii recurate, ci doar o reiterare a alegațiilor prezentate cu ocazia judecății de fond. Acestea sunt și neîntemeiate, întrucât notele pe care le-a dat despre G.B. n-au contribuit la arestarea acestuia la 17 aprilie 1984. În realitate, așa cum se admite și în Sentința civilă nr. 5260 din 25 septembrie 2012, cele 5 note olografe semnate cu numele său au fost date după arestarea lui G.B., iar instanța de fond a stabilit în mod corect faptul că a încercat să-l ajute pe G.B. și că sub nicio formă informațiile furnizate Serviciului despre acesta nu au contribuit la întocmirea rechizitoriului din 20 august 1984, în urma căruia a fost condamnat prin Sentința penală nr. 960 din 28 septembrie 1984, menținută prin Decizia civilă nr. 2313 din 9 noiembrie 1984. Din actele dosarului rezultă neîndoielnic că n-a făcut parte din Fondul de rețea al informațiilor, nefiind vreodată plătit de Securitate, că n-a semnat vreun angajament de colaborare, că n-a avut pseudonim sau nume de sursă, în acest sens fiind emisă Adeverința nr. 1245 din 25 februarie 2010, prin care CNSAS confirmă faptul că nu a fost colaborator al Securității. Intimatul-pârât Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, prin concluziile scrise, respingerea recursurilor și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, apreciind ca fiind relevante următoarele aspecte: Nu este îndeplinită condiția referitoare la conținutul informațiilor date Securității. În speță, nu au fost furnizate informații referitoare la atitudini potrivnice regimului comunist. Dimpotrivă, tocmai titularul adeverinței (intimatul G.V.V.) era cel care protesta față de atitudinea abuzivă a Securității. Nu este îndeplinită nici condiția referitoare la posibilele efecte ale informațiilor. În speță declarațiile date de titularul adeverinței nu vizau încălcarea drepturilor fundamentale ale omului. Dimpotrivă, prin declarațiile date, titularul adeverinței a încercat să ușureze situația în care se aflau persoanele la care se referă și să le protejeze pe acestea. În plus, persoana verificată nu a avut o relație conspirată cu Securitatea (sub protecția unui nume conspirativ), declarațiile date fiind asumate de acesta și semnate cu numele său real. Împrejurarea că, ulterior luării declarațiilor, autoritățile adăugau, fără acceptul declarantului, un nume de cod, nu îi poate fi imputată titularului adeverinței. De asemenea, declarațiile date de cel verificat îndeplinesc condițiile tezei a II-a a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 (cu privire la informațiile date în anchetă). În consecință, chiar și în situația în care, prin absurd, ar fi fost îndeplinite condițiile cumulative cu privire la furnizarea de informații referitoare la atitudini potrivnice regimului comunist și cu privire la vizarea încălcării drepturilor fundamentale ale omului, în speță nu s-ar putea reține calitatea de colaborator al Securității, ținând cont de teza a II-a a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți În conformitate cu dispozițiile art. 305 C. proc. civ., a fost administrată proba cu înscrisuri noi. În ședința publică din data de 16 septembrie 2014, Înalta Curte a respins cererile de intervenție accesorie formulate de Asociația Anticorupția și Asociația Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut, apreciind că, raportat la dispozițiile art. 49 și urm. C. proc. civ., elementele furnizate instanței nu conturează un interes propriu al intervenienților în promovarea cererilor de intervenție accesorie. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: 1. Recursul Asociației Victimelor Mineriadelor 1990 - 1991 din România este inadmisibil, întrucât a fost formulat de o persoană care nu a fost parte în proces în fața primei instanțe. Nu prezintă niciun fel de relevanță asupra admisibilității recursului interesul acestei asociații de a exercita această cale de atac. 2. Recursurile declarate de reclamanții M.M.R. și B.G. sunt fondate, în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurenții-reclamanți au supus controlului de legalitate Adeverința nr. 1245 din 23 februarie 2010 emisă de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, prin care s-a reținut că elementele prezentate nu se circumscriu prevederilor art. 2 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 24/2008 și că pârâtului G.V.V. nu se i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității. Dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, precizează semnificația termenului de colaborator al Securității, stabilind o asemenea calitate pentru „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”. Norma citată exclude reținerea calității de colaborator al Securității pentru „persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procese verbale de interogatoriu sau de confirmare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată”. Relativ la prima condiție analizată de instanța de fond, aceea ca informațiile să nu fi fost furnizate în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, prin hotărârea recurată s-a constatat că informațiile furnizate de pârâtul G.V.V. în declarația din data de 22 august 1977, cu ocazia audierii și avertizării sale de organele de Securitate în legătură cu intenția de trecere frauduloasă a frontierei împreună cu M.A., și în notele date de pârât după arestarea sa din 17 iulie 1985 nu pot fi reținute pentru a se stabili calitatea de colaborator al Securității, întrucât este vorba de informații furnizate în timpul anchetei/procesului pentru motive politice. Constatarea instanței în această privință se fundamentează pe informațiile obținute prin consultarea datelor afișate pe portalul instanțelor, referitoare la Dosarul nr. 63354/3/2010 al Tribunalului București, din documentele depuse la dosarul cauzei din care rezultă că pârâtul G.V.V. a avut trei dosare de urmărit (1973,1977 - 1978 și 1977 - 1985) și pe mențiunile existente în Referatul de terminare a urmăririi penale întocmit în Dosarul penal nr. 0255/1985. Recurenții-reclamanți denunță încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, componente ale dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar analiza actelor și lucrărilor dosarului confirmă susținerea acestora, raportat la următoarele împrejurări. (i) informațiile privind soluția dată de Tribunalul București în Dosarul nr. 63354/3/2010 au fost preluate de pe portalul instanțelor de judecată și inserate în considerentele hotărârii recurate, fără ca, în prealabil, această probă să fie pusă în discuția contradictorie a părților; (ii) informațiile au fost preluate trunchiat, astfel că, în lipsa depunerii la dosarul cauzei a hotărârii judecătorești pronunțate în Dosarul nr. 63354/3/2010 al Tribunalului București, nu se poate determina cu claritate nici care au fost pretențiile care au făcut obiectul sesizării instanței și cum au fost ele soluționate și nici rațiunile care au fundamentat soluția adoptată; (iii) constatările privind informațiile furnizate Securității de către pârât după arestarea sa la 17 iulie 1985 s-au întemeiate pe un act premergător hotărârii penale de condamnare, respectiv Referatul de terminare a urmăririi penale din Dosarul penal nr. 0255/1985, în condițiile în care a existat o hotărâre penală definitivă de condamnare de care pârâtul s-a prevalat sistematic în apărările pe care le-a format în proces; (iv) cererea reclamantului M.M.R., de obligare a pârâtului G.V.V. să depună la dosarul cauzei hotărârea penală de condamnare pe care o invocă, a fost respinsă de prima instanță, în pofida normelor imperative instituite de art. 172 C. proc. civ., potrivit cărora „cererea de înfățișare nu poate fi respinsă/../ dacă însăși partea potrivnică s-a referit în judecată la înscris /../”. (v) instanța nu a oferit un răspuns specific și explicit la argumentul decisiv invocat de CNSAS în adeverința contestată, legat de relevanța calității de urmărit a pârâtului în constatarea existenței/inexistenței calității de colaborator al Securității, față de prevederile tezei a II-a a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care stipulează expres acele situații în care este exclusă constatarea calității de colaborator al Securității. Prin urmare, relativ la prima condiție examinată de instanță, se constată, pe de o parte, inechitatea procedurii, prin încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, iar, pe de altă parte, soluționarea cauzei pe baza unui probatoriu insuficient, cu consecința neelucidării unor aspecte esențiale dezlegării acesteia, făcând practic imposibilă exercitarea controlului judiciar. Referitor la celelalte condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, soluția primei instanțe se fundamentează în special pe considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 672 din 26 iunie 2012, general obligatorii, asemenea dispozitivului căruia i se atașează, și pe faptul că informațiile furnizate de pârâtul G.V.V., inclusiv cele cuprinse în declarațiile verbale consemnate de lucrătorii Securității, fie nu se coroborează cu alte probe, fie nu evidențiază denunțarea unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În această privință, se impune a fi subliniat faptul că stabilirea calității de colaborator al Securității, cu toate consecințele pe care aceasta le implică asupra persoanei în cauză, necesită administrarea unui probatoriu complet, care să includă în mod obligatoriu întreg dosarul informativ care a stat la baza emiterii Notei de constatare, a avizului Direcției Juridice și a Adeverinței privitoare la constatarea existenței/inexistenței calității de colaborator al Securității. De asemenea, realizarea justiției presupune verificarea obiectivă a veridicității actelor și faptelor care au avut loc într-un anumit context politic și istoric, pe baza unor probe lipsite de ambiguitate, care să excludă orice concluzie arbitrară și să asigure echilibrul între interesele fundamentale ale societății și protecția drepturilor individuale. Or, analiza actelor și lucrărilor dosarului evidențiază soluționarea pricinii de către prima instanță pe baza unui probatoriu incomplet, atât timp cât CNSAS nu a prezentat instanței în integralitate dosarul fond informativ incluzând cele 7 volume, titular G.V.V., iar cererea reclamanților de prezentare integrală a documentației pe baza căreia s-au emis Nota de constatare S/DI/488 din 16 februarie 2009, Avizul Direcției Juridice S/DIJ/1293 din 8 ianuarie 2010 și Adeverința nr. 1245 din 23 februarie 2010 a fost în mod nelegal respinsă de instanță, administrarea acestei probe fiind absolut necesară pentru o evaluare reală a situației de fapt. Se constată a fi nelegală și dispoziția instanței de respingere a cererii reclamanților, prin care au solicit obligarea CNSAS la prezentarea Procesului-verbal al ședinței Colegiului CNSAS din 23 februarie 2012, de vreme ce constatările cuprinse în adeverința contestată sunt contrare opiniei exprimate în avizul emis de Direcția Juridică, iar susținerile reclamanților au vizat inclusiv o presupusă relație de prietenie între pârâtul G.V.V. și unul dintre membrii CNSAS. Este necesară prezentarea acestui înscris și pentru a verifica dacă cele consemnate în Adeverința nr. 1245 din 23 februarie 2010, semnată de Președintele CNSAS, sunt sau nu în concordanță cu cele discutate și votate în Ședința Colegiului CNSAS din 23 februarie 2012. Procedând la soluționarea pricinii, specifică prin obiectul său, în circumstanțele expuse, prima instanță nu a realizat o analiză completă și obiectivă a situației de fapt, iar constatările acesteia, îndeosebi cele ce vizează informațiile cuprinse în declarațiile consemnate de lucrătorii Securității, sunt arbitrare și constituie o aplicare formală a celor statuate cu caracter general obligatorii de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012. Pentru toate considerentele expuse, având în vedere prevederile art. 304 pct. 5 și 9, art. 312 alin. (1) - (3), art. 314 C. proc. civ. și art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va dispune admiterea recursurilor declarate de reclamanții M.M.R. și B.G., casarea Sentinței civile nr. 5260 din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel București și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării cauzei, se va proceda la completarea probatoriului conform celor dispuse în cuprinsul prezentei decizii, precum și la examinarea efectivă a tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, cu luarea în considerare și a criticilor formulate în recurs, a căror examinare a devenit inutilă în raport de soluția casării cu trimitere spre rejudecare.