ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3014/2015

Decizia nr. 3014/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Sentința civilă nr. 3546 din 28 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

- respinge excepția necompetenței teritoriale;

- respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant;

- respinge excepția nulității cererii;

- respinge excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâtul A.;

- admite cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de pârâtul A. și dispune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității;

- admite acțiunea promovată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) în contradictoriu cu pârâtul A., constatând calitatea de lucrător al Securității în privința acestuia.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.1. a declarat recurs pârâtul A., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

- instanța de fond nu a verificat legalitatea notei de constatare întocmită de CNSAS, în sensul că această notă a fost întocmită pe baza unei cereri tip completată de petenți, care au solicitat verificarea calității de lucrători ai securității a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarelor lor, fără a se indica numele acestora prin cerere. Acest fapt echivalează cu o verificare din oficiu a calității de lucrător al securității;

- instanța nu a soluționat excepția lipsei capacității de folosință a petentului B. care a decedat în mai 2010, cu mai mult de 15 luni înainte de întocmirea notei de constatare;

- în mod greșit s-a reținut că prin măsurile dispuse în privința petentului C. au fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Prin „Raportul cu propuneri de luare în preocupare a lui C. în vederea trimiterii cu sarcini în exterior” s-a preconizat luarea în preocupare a persoanei menționate pentru a i se stabili posibilitățile informative și dacă acesta corespunde criteriilor de selectare în vederea colaborării, sau să se opteze pentru o simplă pregătire contrainformativă, având în vedere că se precizează ca persoana respectivă să fie trimisă la specializare în SUA pe probleme de nutriție;

- soluționarea cauzei s-a făcut și în baza unor documente secrete depuse de CNSAS, la care, în calitatea sa de pârât, nu a avut acces;

- instanța de fond nu a avut în vedere cadrul legal în care se desfășura activitatea securității anterior anului 1989 (existența unor limitări legale ale drepturilor și libertăților fundamentale).

În drept, recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 5 - 9 și art. 304

1

C. proc. civ., ale O.U.G. nr. 24/2008 și ale Regulamentului de organizare și funcționare al CNSAS, aprobat prin Hotărârea Colegiului CNSAS nr. 2/2008 (Hotărârea CNSAS nr. 2/2008).

Prin Decizia nr. 3061 din 26 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva sentinței civile menționate la pct. I.1, reținând următoarele:

Sub aspectul criticilor formulate în legătură cu procedura prealabilă desfășurată în cadrul CNSAS, acestea sunt neîntemeiate, deoarece cererile persoanelor urmărite (C. și B.) cuprind manifestarea de voință valabilă a acestora de a se face verificări cu privire la calitatea de lucrător al securității a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarului lor, nefiind necesară nominalizarea acestora.

În ceea ce privește capacitatea de folosință a petentului B. aceasta este o problemă nerelevantă în cauză, deoarece materialul probator reținut de instanța de fond se referă în mod exclusiv la dosarul de urmărire al celuilalt petent, respectiv C.

De asemenea, concluziile instanței de fond nu au fost fundamentate pe unele documente cu caracter secret depuse pe parcursul procesului de către CNSAS, astfel că recurentul nu a fost vătămat în privința drepturilor sale procesuale, din acest motiv.

Pe fondul cauzei, în ceea ce privește caracterul măsurilor dispuse de pârâtul-recurent, este evidentă încălcarea dreptului la viață privată și a libertății de gândire în privința numitului C., chiar dacă informațiile obținute nu au condus la o condamnare penală a acestuia. Este de precizat că respectiva persoană nu a mai reușit să se deplaseze în străinătate în scop profesional, ca urmare a informațiilor obținute pe parcursul supravegherii sale. Astfel, pârâtul a propus următoarele măsuri: -„Trecerea la contactarea sistematică a lui <D.> de către lt. col. E. și mr. A., urmărindu-se atât exploatarea informativă, cât și apropierea sa față de organele noastre, în vederea creării condițiilor pentru recrutare”; „întreprinderea unor măsuri complexe de verificare, folosindu-se rețeaua informativă existentă și mijloacele speciale, precum și inițierea unor combinații împreună cu unitatea de profil din UM 0544 București”;

Măsurile propuse de către pârât au fost puse în aplicare așa cum rezultă și din materialele depuse în probatoriu, asupra persoanei în cauză fiind luate măsuri de contactare de către pârât, verificări prin rețeaua informativă, verificarea prin mijloace speciale: interceptarea convorbirilor și discuțiilor interioare prin intermediul telefonului (I.C.D.T.).

Recurentul a mai invocat cadrul legal în vigoare anterior anului 1989, arătând că art. 19 alin. (3) pct. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile, dar și alte acte normative prevedeau limitări ale drepturilor omului pentru considerente ce țineau de securitatea națională, ordinea publică, sănătatea și morala publică. În speță, însă, activitatea în sistemul de informații a avut drept scop, în special apărarea regimului comunist de posibile influențe negative din Occident, iar acest lucru este sancționat de O.U.G. nr. 24/2008, chiar dacă anterior anului 1989 aceste activități aveau o bază legală.

Împotriva deciziei menționate la pct. I.2. a formulat contestație în anulare A. în temeiul art. 318 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța de recurs nu a luat în considerare motivele de recurs invocate în sensul celor arătate în continuare.

Astfel, se susține că instanța de fond nu a analizat legalitatea notei de constatare întocmită de CNSAS, în raport cu prevederile O.U.G. nr. 24/2008 și ale Hotărârii CNSAS nr. 2/2008, calitatea petenților C. și C. și nici activitățile concrete pe care le-a desfășurat și din care să rezulte, pe baza probelor, că ar fi îngrădit ilegal drepturi și libertăți. Totodată, se afirmă că instanța nu a analizat susținerile din recurs referitoare la faptul că CNSAS nu a respectat procedura impusă de O.U.G. nr. 24/2008 și de Hotărârea CNSAS nr. 2/2008.

În acest sens, contestatorul susține că atât instanța de fond, cât și instanța de recurs nu au luat în considerare solicitarea sa de depunere la dosarul cauzei, conform art. 112 și art. 172 C. proc. civ., a tuturor documentelor și înscrisurile la care se face referire în Nota de constatare și în cererea introductivă. Mai mult decât atât, se arată că, în hotărârea instanței de recurs se justifică, în mod nelegal, faptul că hotărârea instanței de fond nu a fost fundamentată pe respectivele documente, astfel că recurentul nu a fost vătămat în privința drepturilor sale procesuale din acest motiv. Sub același aspect, contestatorul susține că nu a fost indicat temeiul legal, în condițiile în care decizia trebuie să fie fundamentată pe probe, iar nu pe prezumții sau presupuneri.

Tot sub aspectul depunerii celor 11 documente solicitate, deși aprobate de instanța de fond în prima sa alcătuire, sentința și, ulterior, decizia au fost date fără ca aceste probe să fie analizate în totalitatea lor și mai ales fără să fie arătat motivul pentru care au fost înlăturate, fiind eludată o hotărâre a instanței le fond, respectiv o încheiere de ședință.

Prin motivele de recurs, contestatorul arată că a arătat etapele obligatoriu de parcurs din punct de vedere procedural, conform prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 și ale Hotărârii CNSAS nr. 2/2008 și a invocat excepția de nulitate a tuturor actelor emise de CNSAS cu nerespectarea prevederilor art. 22-27 din Regulament, excepție care nu a fost pusă în discuția părților și nici nu a fost analizată în conținutul deciziei atacate cu contestație în anulare, cu încălcarea prevederilor art. 137 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, contestatorul susține că întreaga argumentație a concluziilor din Nota de constatare, sentința de fond și decizia de recurs au ca suport „Raportul cu propuneri de luare în reocupare a lui C. în vederea trimiterii cu sarcini în exterior” și invocă necunoașterea legislației specifice muncii de informații, cu precădere în domeniul informațiilor externe, legislație care este aplicabilă, indiferent de sistemul de guvernare: în acest sens, sunt expuse aspecte referitoare la domeniul informațiilor secrete cu privire la recrutarea personalului. Totodată, contestatorul susține că în mod greșit în hotărârea instanței de recurs s-a reținut, în absența unor mijloace de probă, că C. nu a mai reușit să se deplaseze în străinătate în scop profesional, ca urmare a informațiilor obținute pe parcursul supravegherii sale și că persoana verificată ar fi blocat deplasarea lui C. în străinătate, expunând aspecte referitoare la deplasarea la specializare în străinătate.

Contestatorul menționează că a invocat în apărare prevederile art. 19 alin. (3) pct. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile, dar și alte acte normative care prevedeau limitări ale drepturilor omului pentru considerente ce țineau de securitatea națională, ordinea publică, sănătatea și moralitatea publică, aspecte care au stat la baza unor decizii în materie ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar instanța de recurs, fără suport legal, a concluzionat că activitatea în sistemul de informații a avut drept scop, în special apărarea regimului comunist de posibile influențe negative din occident, iar acest lucru este sancționat de O.U.G. nr. 24/2008, chiar dacă anterior anului 1989 aceste activități aveau o bază legală.

În concluzie, contestatorul susține că nici în fond și nici în recurs nu a fost analizată situația sa în sensul că nu a avut niciun fel de implicare și mai ales participare la supravegherea petentului C., care se afla în preocuparea (prin dosar de verificare) a serviciului de informații interne de mai mulți ani. Contestatorul afirmă că implicarea sa a fost dispusă, prin ordin, strict sub aspectul analizării posibilității angrenării în activitatea de informații externe în perspectiva plecării în străinătate a persoanei respective, domeniu care intră în sfera de activitate a grupei 0544, însă, nefiind corespunzătoare acestei activități, s-a renunțat, tot pe bază de ordin, la atragerea în activitatea informativă, iar, în acest context, nu au fost vizate și nici nu au fost urmărite activitatea și preocupările cultice și/sau de altă natură ale acestei persoane.

II. Considerentele Înaltei Curți

Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Conform celor expuse anterior, contestația în anulare este formulată în temeiul art. 318 C. proc. civ., conform cărora:

„Art. 318. - Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Motivele contestației în anulare sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

În cauză, criticile cuprinse în contestația în anulare se referă, în esență, la omisiunea instanței de recurs de a analiza motivele de recurs și dezvoltările acestora.

Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., omisiunea instanței de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de recurs. Se observă, că instanța, pronunțând decizia ce formează obiectul contestației în anulare, a răspuns criticilor din recursul formulat de A. pe care le-a încadrat, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., realizând și o examinare a cauzei sub toate aspectele în temeiul art. 304

1

C. proc. civ.

În atare condiții, nu pot fi primite susținerile contestatorului în sensul că instanța ar fi omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, în sensul prevederilor art. 318 C. proc. civ.

Totodată, se observă că, pe calea prezentei contestații în anulare, sunt invocate critici cu privire atât la hotărârea primei instanțe, cât și la hotărârea instanței de recurs, referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor incidente cauze și la aprecierea probatoriului administrat, reprezentând veritabile critici referitoare la fondul cauzei, soluționat irevocabil prin Decizia nr. 3061 din 26 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Însă, analiza aspectelor de fapt și de drept invocate de contestator referitoare la fondul cauzei excede cadrului procesual în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, restrânsă la motivele expres și limitativ reglementate de art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Prin criticile formulate, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestația în anulare) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, și jurisprudența Curții europene a Drepturilor Omului, în care se reținut, cu referire la cererea de revizuire, că „în conformitate cu jurisprudența sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, § 23 - 24, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)”.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3061 din 26 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2/2011, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2015.

Procesat de GGC - LM