ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3061/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3546 din 28 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile necompetenței teritoriale, lipsei dovezii calității de reprezentant, nulității cererii și a lipsei calității procesuale active invocate de pârât, ca fiind neîntemeiate. De asemenea, Curtea de apel a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de pârât și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. Totodată, a admis acțiunea promovată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul C.G., constatând calitatea de lucrător al Securității în privința acestuia.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență următoarele: Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul C.G. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în privința acestuia. Prin întâmpinare, pârâtul C.G. a solicitat respingerea acțiunii și a invocat (1) excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel București; (2) excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a CNSAS privind pe numiții E.P. și S.I.; (3) excepția nulității cererii de chemare în judecată; (4) excepția lipsei calității procesuale active; (5) inexistenta unui document oficial depus la dosar, emanat de la autoritățile competente privind desecretizarea actelor extrase din dosarele CNSAS, acte care în totalitatea lor erau încadrate în categoria strict secret și înregistrate ca atare conform normelor existente la data constituirii acestora.

De asemenea, pârâtul a solicitat constatarea neconstituționalității O.U.G. nr. 24/2008 aprobată și modificată prin Legea nr. 293/2008. Asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de sesizare a Curții Constituționale, fiind admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de pârât. În ceea ce privește excepția de necompetență materială a instanței sesizate s-a apreciat că este nefondată, neexistând conflictul dintre norma legală, O.U.G. nr. 24/2008, și Constituția României, iar aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtul a citat dispozițiile art. 126 alin. (6) din legea fundamentală cu care este în acord art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 554/2004, de asemenea invocat.

Susținerile pârâtului referitoare la încălcarea principiul prezumției de nevinovăție pentru lucrătorii Securității, nu au fost primite întrucât legiuitorul nu a făcut altceva decât să definească la modul general un anumit concept. În plus, nu este pus semnul egalității, conform criticilor formulate, prin sintagma de lucrător al Securității înțelegându-se persoana care întrunește cumulativ anumite condiții, respectiv de calitate și de prestare a unei anumite activități prin care au fost lezate anumite valori fundamentale protejate și prin legislația vremii.

În ce privește susținerea că prin art. 2 se creează premisele unei forme de răspundere morală și juridică pentru simpla participare la activitatea fostelor servicii de informații, respectivele prevederi neluând în considerare faptul că ofițerii au desfășurat activități în cadrul atribuțiilor de serviciu, acestea fiind înscrise în actele normative din etapa respectivă ca atribuții ale instituției, ale unității și ale postului, s-a constatat că aceasta nu contravine niciunui text din Constituție, deci nici prezumției de nevinovăție. S-a reținut, contrar opiniei pârâtului, că prin definirea noțiunii de lucrător al Securității, utilizată în cuprinsul ordonanței, nu se induce ideea prezumției de vinovăție pentru toți lucrătorii fostei Securități ca urmare a apartenenței la această structură.

De asemenea, s-a apreciat ca fiind nefondate și susținerile referitoare la faptul că prin acordarea unor atribuții jurisdicționale Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității se încalcă dispozițiile art. 126 alin. (5) din Constituție, întrucât din textele legale invocate de pârât rezultă că CNSAS nu este organ cu activitate jurisdicțională prin însuși faptul că acesta are calitate de parte într-un proces de competența unei instanțe de contencios administrativ.

S-a constatat referitor la problema subrogării CNSAS în dreptul cetățeanului de a avea acces liber la justiție, mai precis susținerea că CNSAS nu trebuia să fie abilitat prin lege să introducă acțiuni în justiție pentru constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, acest drept trebuind să aparțină exclusiv cetățeanului care se consideră vătămat ca urmare a eventualelor acțiuni abuzive ale unor lucrători din fosta Securitate, singurul în măsură să aprecieze asupra prejudiciilor suferite, că aceasta este vădit neîntemeiată. Totodată, s-a constatat că prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) și art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 în baza cărora CNSAS introduce acțiunea în constatarea calității de colaborator/lucrător la Curtea de Apel București nu contravin dispozițiilor art. 58 alin. (1) din Constituție potrivit cărora „Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani pentru apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice.

Adjuncții Avocatului Poporului sunt specializați pe domenii de activitate”. Nici susținerile pârâtului referitoare la neacordarea lucrătorilor Securității vizați a dreptului de a se apăra în fața Colegiului CNSAS nu au putut fi reținute, nefiind încălcat niciun drept al cetățeanului în general, al pârâtului în particular prin reglementarea în discuție, respectiv prin neacordarea posibilității persoanei de a propune probe în apărare în etapa administrativă atât timp cât acest drept este efectiv exercitat în fața instanței de judecată, aceasta din urmă pronunțând o hotărâre nu numai în baza probelor propuse de reclamant ci și în baza apărărilor formulate de pârât și a probelor propuse de acesta, în măsura în care sunt, desigur, utile soluționării cauzei.

În fine, în ceea ce privește critica pârâtului că dispozițiile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt neconstituționale, întrucât instituie competența de soluționare în primă instanță a acțiunii în constatarea calității de colaborator/lucrător în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, ca unică instanță, s-a constatat că este neîntemeiată, întrucât ori de câte ori există o normă specială prin care se reglementează o competență teritorială exclusivă, aceasta se aplică iar nu art. 5 C. proc. civ. care este o normă generală și care instituie competența de drept comun. Excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a CNSAS privind pe numiții E.P. și S.I.

s-a apreciat a fi nefondată, întrucât CNSAS nu trebuie să facă dovada calității de reprezentant în ce privește pe numiții E.P. și S.I., aceștia fiind persoanele care au solicitat verificarea sub aspectul calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului informativ. Cu privire la excepției nulității cererii de chemare în judecată s-a apreciat că este neîntemeiată, întrucât nu se impunea a exista o procură care să fie anexată cererii; de asemenea, acțiunea este corect formulată în numele CNSAS, acesta având calitate procesuală activă. În fine, excepția lipsei calității procesuale active s-a apreciat că este nefondată, întrucât în baza art. 8 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 „Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ia în discuție nota de constatare și, după caz: aprobă nota de constatare și dispune Direcției juridice introducerea unei acțiuni în constatare a calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia”. Pe fondul cauzei, s-a constat că din înscrisurile existente la dosar reiese că pârâtul C.G. a avut gradul de maior (1981-1983) și funcția de șef al Grupei XX (1981) în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Brăila, fiind astfel îndeplinită prima condiție impusă de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că pârâtul a avut calitatea de ofițer al Securității. Din poziția deținută, pârâtul a propus recrutarea unui pastor al cultului Adventist de Z.Ș.

pentru a fi trimis cu sarcini de Securitate în exterior. În acest sens, și datorită faptului că anterior persoana respectivă a fost urmărită deoarece „în calitatea sa de conducător al cultului, a intrat în contact cu mai mulți emisari din străinătate”, pârâtul a propus măsuri informativ operative ce au fost puse în aplicare așa cum rezultă și din materialele depuse în probatoriu, asupra persoanei în cauză fiind luate măsuri de contactare de către pârât, verificări prin rețeaua informativă, verificarea prin mijloace speciale: interceptarea convorbirilor și discuțiilor interioare prin intermediul telefonului.

Din actele depuse de reclamant în dovedire a rezultat în mod evident că în virtutea funcției sale, prin activitățile desfășurate, pârâtul a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată, prejudiciind grav statutul persoanelor urmărite, fiind astfel îndeplinită și a doua condiție prevăzută de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că prin acțiunile întreprinse în calitatea sa de angajat al organelor Securității pârâtul a adus atingere dreptului la viață privată.

S-a apreciat ca fiind lipsite de relevanță susținerile pârâtului referitoare la obligația de fidelitate față de țară, de respectare a jurământului depus și de apărare a secretului de stat, precum și cele referitoare la faptul că pârâtului îi aparține o singură notă informativă ce are caracter general, având în vedere activitatea relevată în cererea de chemare în judecată, în nota de constatare și în înscrisurile anexate în probațiune. Referitor la criticile pârâtului cu privire la procesul verbal din 08 martie 2011 și la avizul Direcției Juridice din 02 martie 2011, s-a constatat că sunt neîntemeiate, instanța fiind legal sesizată, prin urmare nu a fost primită susținerea conform căreia înscrisul nu constituie un aviz ci numai o opinie, în speță fiind pe deplin respectate atât dispozițiile art. 7 alin. (2) din O.U.G.

nr. 24/2008 cât și dispozițiile art. 35 alin. (5) din Hotărârea nr. 2/2008 invocate de pârât. Tot astfel nu a fost reținută nici susținerea referitoare la nulitatea procesului verbal pentru considerentul că au fost prezenți 10 membri din care doar 9 au votat ordinea de zi, fără să se cunoască dacă cel de-al 10-lea membru s-a abținut sau a votat contra, fiind obligatorie menționarea acestui fapt și eventual să se și motiveze. Sub acest aspect, s-a constatat că nu a fost cauzat niciun prejudiciul pârâtului, fiind prin urmare lipsită de relevanță, nemenționarea punctului de vedere al unui membru de moment ce a fost adoptată o soluție, respectiv de sesizare a Curții de Apel cu acțiune în constatarea calității de lucrător al securității, cu o majoritate de 9 voturi.

De asemenea, s-a apreciat ca neîntemeiată susținerea referitoare la decesul numitului S.I. la data de 03 mai 2010 atât timp cât acesta era în viață la data de 11 iunie 2009, formulând personal cererea de verificare a calității de lucrător al Securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului său. Au un caracter incidental și nu justifică o soluție de neconstatare a calității de lucrător al Securității împrejurarea că împotriva unei persoane exista deja dosar de urmărire ori că urmărirea nu a fost realizată exclusiv de grupa XX, ci de aceasta împreună cu unitatea centrală. În ce privește inexistența unei condamnări a pârâtului pentru încălcarea de drepturi ale omului, s-a apreciat ca fiind fără relevanță întrucât pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate o astfel de situație nu reprezintă unica modalitate de dovedire a unei suprimări/îngrădiri de drepturi sau libertăți fundamentale.

Pe de altă parte și contrar susținerilor pârâtului, activitatea în sistemul de informații desfășurată conform dispozițiilor legale atunci în vigoare dar prin care s-au suprimat sau îngrădit drepturi/libertăți fundamentale este considerată în temeiul O.U.G. nr. 24/2008 ilegală iar aceasta întrucât și la momentul respectiv dreptul la viață, secretul convorbirilor telefonice erau prevăzute în Constituția României din 1965, precum și în Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Nu a fost primită nici cererea pârâtului de respingere a acțiunii de moment ce măsurile întreprinse și la care acesta a contribuit au avut ca scop în esență, astfel cum s-a reținut mai sus, de a depista poziția ostilă/atitudinea dușmănoasă a celor urmăriți față de politica partidului și statului, a conducerii acestora, față de regimul comunist, vădind interesul pentru opiniile celor vizați relativ la aspectele menționate, pentru anturajul acestora, pentru opiniile și opțiunile religioase ale acestora.

Acest interes, pus în practică prin măsurile dispuse, coroborat cu urmările pe care le antrena împotriva celor vizați probează un mecanism specific de supraveghere polițienească extrem de intrusiv în viața privată a celor urmăriți și o grevare a dreptului la viață privată, a exercitării libertății de exprimare, de opinie și de conștiință, a libertății religioase, adică exact a acelor libertăți care conturează personalitatea unui om, care dau măsura demnității acestuia, grevare care – în raport de sistemul de valori al fiecăruia dintre cei vizați – poate echivala cu o suprimare efectivă a acestor libertăți.

Conchizând, instanța a constatat că așa cum reiese din toate documentele anexate, activitatea pârâtului se remarcă prin acțiunile ce au ce au avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viața privată, iar prin aceasta încălcându-se concomitent, și secretul convorbirilor telefonice, acțiunile pârâtului fiind grave și constituind acte de poliție politică în accepțiunea legii, adică vizează „instaurarea și menținerea puterii totalitar comuniste, precum și suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul C.G., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente: - instanța de fond nu a verificat legalitatea notei de constatare întocmită de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în sensul că această notă a fost întocmită pe baza unei cereri tip completată de petenți, care au solicitat verificarea calității de lucrători ai securității a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarelor lor, fără a se indica numele acestora prin cerere. Acest fapt echivalează cu o verificare din oficiu a calității de lucrător al securității; - instanța nu a soluționat excepția lipsei capacității de folosință a petentului S.I.

care a decedat în mai 2010, cu mai mult de 15 luni înainte de întocmirea notei de constatare; - în mod greșit s-a reținut că prin măsurile dispuse în privința petentului E.P. au fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Prin „Raportul cu propuneri de luare în preocupare a lui E.P.

în vederea trimiterii cu sarcini în exterior” s-a preconizat luarea în preocupare a persoanei menționate pentru a i se stabili posibilitățile informative și dacă acesta corespunde criteriilor de selectare în vederea colaborării, sau să se opteze pentru o simplă pregătire contrainformativă, având în vedere că se precizează ca persoana respectivă să fie trimisă la specializare în SUA pe probleme de nutriție; - soluționarea cauzei s-a făcut și în baza unor documente secrete depuse de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, la care, în calitatea sa de pârât, nu a avut acces; - instanța de fond nu a avut în vedere cadrul legal în care se desfășura activitatea securității anterior anului 1989 (existența unor limitări legale ale drepturilor și libertăților fundamentale).

În drept, recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., O.U.G. nr. 24/2008. Hotărârea nr. 2/2008 a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Sub aspectul criticilor formulate în legătură cu procedura prealabilă desfășurată în cadrul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, acestea sunt neîntemeiate, deoarece cererile persoanelor urmărite (E.P.

și S.I.) cuprind manifestarea de voință valabilă a acestora de a se face verificări cu privire la calitatea de lucrător al securității a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarului lor, nefiind necesară nominalizarea acestora. În ceea ce privește capacitatea de folosință a petentului S.I. aceasta este o problemă nerelevantă în cauză, deoarece materialul probator reținut de instanța de fond se referă în mod exclusiv la dosarul de urmărire al celuilalt petent, respectiv E.P. De asemenea, concluziile instanței de fond nu au fost fundamentate pe unele documente cu caracter secret depuse pe parcursul procesului de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, astfel că recurentul nu a fost vătămat în privința drepturilor sale procesuale, din acest motiv.

Pe fondul cauzei, în ceea ce privește caracterul măsurilor dispuse de pârâtul – recurent, este evidentă încălcarea dreptului la viață privată și a libertății de gândire în privința numitului E.P., chiar dacă informațiile obținute nu au condus la o condamnare penală a acestuia. Este de precizat că respectiva persoană nu a mai reușit să se deplaseze în străinătate în scop profesional, ca urmare a informațiilor obținute pe parcursul supravegherii sale. Astfel, pârâtul a propus următoarele măsuri: -„Trecerea la contactarea sistematică a lui <P.> de către lt. col. N.A. și mr. C.G., urmărindu-se atât exploatarea informativă, cât și apropierea sa față de organele noastre, în vederea creării condițiilor pentru recrutare”; - „întreprinderea unor măsuri complexe de verificare, folosindu-se rețeaua informativă existentă și mijloacele speciale, precum și inițierea unor combinații împreună cu unitatea de profil din U.M.

XX București”. Măsurile propuse de către pârât au fost puse în aplicare așa cum rezultă și din materialele depuse în probatoriu, asupra persoanei în cauză fiind luate măsuri de contactare de către pârât, verificări prin rețeaua informativă, verificarea prin mijloace speciale: interceptarea convorbirilor și discuțiilor interioare prin intermediul telefonului (I.C.D.T.). Recurentul a mai invocat cadrul legal în vigoare anterior anului 1989, arătând că art. 19 alin. (3) pct. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile, dar și alte acte normative prevedeau limitări ale drepturilor omului pentru considerente ce țineau de securitatea națională, ordinea publică, sănătatea și morala publică.

În speță, însă, activitatea în sistemul de informații a avut drept scop, în special apărarea regimului comunist de posibile influențe negative din Occident, iar acest lucru este sancționat de O.U.G. nr. 24/2008, chiar dacă anterior anului 1989 aceste activități aveau o bază legală. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.G. împotriva sentinței civile nr. 3546 din 28 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2014.