ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3376/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat a se aprecia asupra calități de lucrător al Securității în ceea ce-l privește pe pârâtul Ș.N. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în fapt, prin cererea din 09 iunie 2011 adresată C.N.S.A.S. de domnul P.I., s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător ai Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care petentul a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) și (8) din O.U.G.

nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. Astfel, în Dosarul nr. I 260748, solicitat în temeiul legii de către petent, pârâtul figurează la dosar, și, ținând cont de prevederile art. 1 alin. (7) și (8) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, a apreciat cererea formulată ca fiind legală. În susținerea acțiunii, reclamantul a arătat că, așa cum rezultă din cuprinsul notei de constatare din 07 iunie 2012 și din actele anexate acțiunii, pârâtul Ș.N., având gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului de Securitate Brașov, Serviciul 2, a participat la urmărirea informativă a numitului P.I., deschisă deoarece respectivul, deși fusese condamnat pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, nu renunțase la idee, existând semnalări care atestă că P.I.

va încerca din nou să treacă frontiera pentru a se stabili în Italia. Ca urmare, în scopul cunoașterii, prevenirii și contracarării intențiilor de evaziune, pârâtul a propus spre aprobare încadrarea urmăritului cu rețeaua informativă, în special cu sursa <G.>, prin această măsură urmărind să stabilească „intențiile și comportamentul obiectivului (...), anturajul acestuia”. De asemenea, sursa a fost instruită să „semnaleze cu operativitate orice lipsă a obiectivului de la programul de lucru”. O altă măsură prin care se urmăreau aceleași obiective a reprezentat-o efectuarea investigațiilor la domiciliul urmăritului. După aprobarea planului de măsuri propus de pârât, rețeaua informativă, în baza instructajului primit, a furnizat aspecte din intimitatea urmăritului.

Analizând materialul informativ, pârâtul a avut un rol activ, instruind pe mai departe sursele să „urmărească în mod deosebit ce relații își creează”, „absențele nemotivate de la serviciu”. Ca urmare a acestei sarcini, persoana de încredere M.I., care îl avea în subordine pe urmărit, a semnalat în raportul informativ din 13 ianuarie 1989, că P.I. nu ar fi venit la serviciu. La primirea acestei semnalări, pârâtul a dispus să se verifice prezența la domiciliu a urmăritului, fapt realizat prin „trimiterea unui muncitor la domiciliul celui în cauză”. Reclamantul a precizat că intenția unei persoane de a-și stabili definitiv domiciliul într-un alt stat era o atitudine extrem de gravă din perspectiva regimului, iar cei care luau o astfel de hotărâre erau priviți ca niște trădători de patrie.

Persoanele care, prin diferite metode reușeau să-și îndeplinească visul de a rămâne în străinătate erau denumite batjocoritor „fugiți”, iar bunurile rămase în țară le erau confiscate. A susținut că, din toate documentele prezentate, se poate observa implicarea ofițerului în obținerea informațiilor respective. De asemenea, a precizat ca fiind important faptul că simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate, fără cunoștința și fără acordul acestora și pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, constituia o violare a dreptului la viață privată.

În concluzie, activitățile desfășurate de către pârâtul Ș.N., în calitate de angajat al fostei Securități, au îngrădit dreptul la viață privată, recunoscut și garantat de legislația în vigoare la acea dată, art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, fiind asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 pentru a se putea constata calitatea de „lucrător al Securității”. Norma citată impune îndeplinirea a două condiții pentru a se putea reține calitatea invocată.

Prima, ca persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, sau subofițer al Securității în perioada 1945-1989, este asigurată, având în vedere că pârâtul a avut gradul de locotenent major (1983-1987), ulterior căpitan (1987-1989) în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Brașov, Serviciul 2. Și cea de-a doua condiție, ca, în calitatea menționată la punctul 1, să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, este asigurată prin acțiunile expuse pe larg anterior, toate măsurile întreprinse de către pârât încălcând drepturi și libertăți fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare și la acea dată. Pârâtul Ș.N.

a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei obiectului acțiunii, excepția de necompetență a instanțelor judecătorești, excepția lisei calității active și pasive a sa, excepția prescripției, excepția de nulitate absolută a acțiunii C.N.S.A.S. și excepția inadmisibilității acțiunii. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 6900 din 4 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei obiectului, necompetenței, lipsei calității procesuale, prescripției, lipsei calității procesuale, prescripției, nulității acțiunii și inadmisibilității, ca neîntemeiate; a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul Ș.N.

și, în consecință, a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în susținerea excepției lipsei de obiect, pârâtul a invocat aspecte de fond, respectiv împrejurarea că nu a fost lucrător al Securității. A apreciat, de asemenea, că împrejurarea că persoana care a cerut verificarea calității de lucrător nu a cerut trimiterea sa în judecată nu are relevanță, față de competențele legale ale Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, sesizat de persoana îndreptățită conform art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008. Totodată, având în vedere prevederile art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) și (2) și art. 8 și față de motivele invocate în ceea ce privește excepția necompetenței (nicio lege nu dă în competența instanțelor judecarea unei cauza fără obiect), prima instanță a constatat că excepțiile lipsei de obiect și necompetenței nu sunt fondate.

Curtea a respins și excepția lipsei calități procesuale active și pasive, având în vedere că reclamantul a invocat în susținerea acestora motive de fond, care vor fi analizate în consecință. A apreciat, de asemenea, că excepția prescripției nu este întemeiată, acțiunea având ca obiect constatarea unei calități și nu sancționarea faptelor descrise în nota de constatare, nefondată fiind și excepția nulității acțiunii, cererea de chemare în judecată îndeplinind condițiile procedurale. Excepția inadmisibilității a fost apreciată ca neîntemeiată, având în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008 care reglementează deconspirarea Securității și nu tragerea la răspundere a acesteia. Pe fond, judecătorul fondului a constatat că P.I.

a formulat la 09 iunie 2011 cererea de verificare a calității de lucrător al Securității a ofițerilor și subofițerilor care au contribuit la instrumentarea Dosarului nr. I 260748, titular- P.I. În dosarul de urmărire informativă nr. I 260748, pârâtul, în calitate de căpitan în cadrul Inspectoratului de Securitate Brașov a întocmit și supus aprobării planul de măsuri privind pe P.I., care, deși fusese condamnat pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, „nu renunțase la intențiile sale de evaziune”, „făcând totodată în rândul soldaților propagandă modului de viață din occident”. Pârâtul a propus încadrarea urmăritului cu rețeaua informativă, în special cu sursa <G.>, prin această măsură urmărind să stabilească „intențiile și comportamentul obiectivului (...), anturajul acestuia”.

De asemenea, sursa a fost instruită să „semnaleze cu operativitate orice lipsă a obiectivului de la programul de lucru”. O altă măsură a reprezentat-o efectuarea investigațiilor la domiciliul urmăritului. Aceste măsuri au fost puse în aplicare, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar (nota raport din 26 martie 1988, rapoarte informative din 13 ianuarie 1989, raport de investigații la domiciliu). A observat că, din aceste acte, rezultă că pârâtul a dirijat informatorii, trasându-le sarcini cu privire la urmărirea informativă a persoanei suspectate de intenții de evaziune. În fine, Curtea de Apel a apreciat că p rin activitățile desfășurate de pârât, astfel cum rezultă din probele rezumate, acesta a îngrădit dreptul fundamental al omului la viață privată, recunoscut și garantat de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ș.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, în esență pârâtul a arătat următoarele: - Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, iar motivele invocate în termen au fost respinse ori asupra altora s-a pronunțat cu superficialitate ori asupra unora a omis să se pronunțe. Recurentul invocă excepțiile de necompetență a instanțelor judecătorești care încalcă prezumția de nevinovăție pentru ofițerii de informații excepția de nulitate absolută a acțiunii C.N.S.A.S. prevăzute de C. proc. civ. și cu precădere a lipsei obiectului acțiunii deoarece C.N.S.A.S. a interpretat greșit prevederile legale și a chemat în judecată și foștii ofițeri ai Serviciului Român de Informații.

Se arată că în perioada 1948-1952 a fost utilizată calitatea de lucrător al securități apoi de inspector, dar reclamantul nu putea fi lucrător al securității deoarece abia se născuse. - Hot ărârea atacată cuprinde motive contradictorii deoarece masurile întreprinse atunci, sunt măsuri care se regăsesc în metodele de lucru ale tuturor serviciilor de informații și în prezent. Prima instan ță a reținut eronat prin sentință faptul că urmare a acțiunilor recurentului au fost încălcate anumite drepturi fundamentale ale unui individ dar nu explică care anume drepturi i-au fost încălcate. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008: „ Persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea dosarului, și poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Procedura este aceeași și pentru lucrătorii Securității identificați în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.” Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008: „ lucrător al Securității - orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”. - În ceea ce privește excepția necompetenței instanțelor judecătorești se reține că prin Decizia Curții Constituționale nr. 530 din 9 aprilie 2009 și nr. 557 din 25 aprilie 2010 s-a stabilit de instanța constituțională că dispozițiile art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008 sunt constituționale în ce privește competența unei singure instanțe de a soluționa cauzele privind constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității.

Prin urmare, excepția necompetenței instanței de judecată este nefondată, nefiind încălcat dreptul la un proces echitabil, fiind respectat art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 din CEDO. - În ceea ce privește excepția lipsei de obiect a acțiunii deoarece Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a interpretat greșit prevederile O.U.G. nr. 24/2008, chemând în judecată și foștii ofițeri Serviciul Român de Informații. Înalta Curte reține că în speță sunt aplicabile prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 - la dosar aflându-se cererea numitului P.I. de verificare a calității de lucrător al Securității a ofițerilor, subofițerilor care au contribuit la instrumentarea Dosarului I 260748 - titular P.I.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității este singura autoritate abilitată de lege să formuleze acțiunea în constatarea calității de colaborator sau de lucrător - având atribuțiile prevăzute de art. 14 din O.U.G. nr. 24/2008. - Nu au legătură cu susținerile Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității cele arătate de recurent în cererea care vizează perioada 1948 - 1952 - dimpotrivă Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității - solicită - să se constate calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtului - care a fost locotenent - maior (1983 - 1987), ulterior căpitan (1987 - 1989) în cadrul Inspectoratului de Securitate Brașov, Serviciul 2. - Referitor la încălcarea drepturilor fundamentale ale omului Așa cum a reținut corect instanța de fond, recurentul - pârât prin măsurile întreprinse în privința numitului P.I.

- (arătate în sentința recurată și despre care recurentul arată că se regăsesc în panoplia oricărui serviciu de informații din lume) a suprimat și îngrădit drepturi la viață privată (art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile civile și Politice). Imixtiunile în viața și conștiința persoanelor în timpul regimului comunist, în felul în care a procedat recurentul („se va semnala în permanență preocupările și comportamentul obiectivului”, „vom propune înregistrarea DUI”) sunt considerate printre cele mai periculoase acțiuni, încalcă dreptul la persoană privată a individului, dreptul oricărei persoane de a nu expune altora aspectele cele mai intime ale ființei sale, despre elementele care privesc modul nostru de a gândi și care trebuie să rămână inaccesibile.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ș.N. împotriva sentinței nr. 6900 din 4 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2014.