ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2880/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată

pe pârâtul R.V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în

cauză să constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile impuse

de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări

prin Legea nr. 293/2008, întrucât pârâtul a avut gradele de locotenent (1976)

și, respectiv, căpitan (1982, 1983, 1985 și 1986) în cadrul Inspectoratului

Județean de Securitate Cluj, Serviciul 1/B. În această calitate, pârâtul a

participat activ la urmărirea informativă a unei persoane semnalată pentru

„conceperea, redactarea și difuzarea înscrisurilor cu conținut ostil” și pentru

„legături de activitate clandestină”. În plus, pârâtul a procedat la

introducerea în evidențele de Securitate a unei persoane cunoscută că

întreținea corespondență cu cetățeni străini.

În întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantului,

întrucât titularul dosarului cu cota I 235742, G.E., a fost urmărită de către

un alt ofițer și nu de acesta. Pârâtul a solicitat efectuarea unei expertize

grafologice pentru a proba faptul că nu a semnat mai multe documente

nominalizate în nota de constatare depusă de reclamant la dosar.

Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 4518

din 28 iunie 2011, a admis acțiunea reclamantului Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea pârâtului R.V. de

lucrător al Securității.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

În speță sunt

îndeplinite condițiile impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, întrucât pârâtul

a avut gradele de locotenent și de căpitan în cadrul Inspectoratului Județean

de Securitate Cluj, a dispus urmărirea informativă a unor persoane suspectate

că distribuie și concep manifeste cu conținut anticomunist și a propus măsuri

pentru neutralizarea activității acestora. Mai mult decât atât, pârâtul a

propus punerea în evidență a unei persoane suspectate de legături cu cetățeni

străini, precum și instruirea unei rețele informative pentru urmărirea unei

persoane semnalate cu manifestări naționaliste, care publica diverse articole

într-o revistă străină.

În opinia primei

instanțe, acțiunile întreprinse de pârât, în calitatea sa de angajat al fostei

Securități a statului, au adus atingere dreptului la libertatea de exprimare și

libertatea opiniilor, precum și dreptului la viață privată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul R.V., care a solicitat modificarea sa, în

sensul respingerii acțiunii.

În motivarea căii de

atac, încadrabilă în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

recurentul a susținut faptul că prima instanță nu a analizat susținerile sale

din cadrul întâmpinării depuse la dosar și că sentința contestată a fost dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

acestor motive de recurs au fost formulate de către recurent următoarele

critici de nelegalitate:

Prin hotărârea

contestată, prima instanță a reținut că are calitatea de lucrător al

Securității, însă, fără a se proba că a desfășurat activități prin care ar fi

suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Referatul din data de

11 iulie 1985, nominalizat în sentință, este doar o ciornă de lucru, întocmită

și semnată de lt.col. U.I.; acest document nu a fost semnat de recurent și nici

nu a fost însușit de decidenții ierarhici, motiv pentru care măsurile propuse

în cuprinsul său au rămas la stadiul de intenții, fără niciun efect. Persoanele

menționate în referat au fost documentate pentru conceperea și distribuirea de

manifeste cu conținut naționalist și autonomist-separatist, iar nu pentru

manifestări anticomuniste, după cum în mod greșit a arătat judecătorul fondului

cauzei.

Totodată, recurentul

a precizat faptul că includerea unei persoane suspecte de legături cu cetățeni

străini în evidențele dispeceratului la propunerea sa nu poate determina

restrângerea sau lezarea unor drepturi și libertăți cetățenești; o asemenea

măsură este uzitată de toate serviciile de informații din lume.

În concepția

recurentului, prima instanță a confirmat calitatea sa de lucrător al

Securității printr-o apreciere subiectivă, trunchiată și unilaterală a legii și

a probelor administrate în cauză.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului,

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Obiectul litigiului

dedus judecății îl reprezintă constatarea calității recurentului-pârât de

lucrător al Securității, în baza art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată

cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Înalta Curte

consideră că este incident în speță motivul de recurs reglementat art. 304 pct.

7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele

pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine

de natura pricinii.

Instanța de control

judiciar apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul

strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină

pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speța de față,

Înalta Curte reține că hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu a

analizat susținerile ambelor părți, ci doar s-a rezumat la expunerea acestora.

În altă ordine de

idei, Înalta Curte apreciază că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 312

alin. (5) teza I C. proc. civ., deoarece prima instanță nu a administrat un

probatoriu suficient, pe baza căruia să pronunțe o soluție legală.

Pentru lămurirea

situației de fapt era necesară efectuarea unei expertize grafologice care să

verifice autenticitatea semnăturii recurentului-pârât de pe raportul cu

indicativul 102/U.I./0019 din 10 iunie 1985, de pe raportul din 26 mai 1976 și

de pe referatul cu propuneri de finalizare a cazului „Bela-83” din 11 iulie

1985.

De menționat faptul

că, prin întâmpinarea formulată în cauză, recurentul-pârât a solicitat

administrarea probei cu expertiză grafologică, însă prima instanță nu s-a

pronunțat asupra acestei probe.

Înalta Curte

consideră că în această cale de atac nu puteau fi aplicabile prevederile art.

305 C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, în fața instanței de recurs nu

poate fi administrată proba cu expertiză, iar pe de altă parte, prima instanță

nu a evocat fondul cauzei, motiv pentru care sentința atacată se impune a fi

casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu alte cuvinte,

neaplicabilitatea art. 305 C. proc. civ. este determinată de faptul că instanța

de control judiciar a dat curs dispozițiilor art. 304

1

C. proc.

civ., în sensul că a analizat cauza sub toate aspectele.

Soluția casării cu

trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă

de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două

grade de jurisdicție.

Este firesc ca

instanța de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă

cercetare a fondului cauzei.

În temeiul art. 312

alin. (5) teza I C. proc. civ., în cazul în care instanța a cărei hotărâre este

recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de

recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat

hotărârea casată.

Cercetarea fondului

cauzei, în sensul textului legal anterior citat, presupune existența tuturor

elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

Altfel spus, dacă

s-ar aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de recurs să

verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă la dispoziție

doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestația în anulare

și revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute

de C. proc. civ.

Ca atare, urmează ca

instanța de trimitere să procedeze la administrarea probei cu expertiză

grafologică cu obiectivul anterior precizat.

În raport de motivele

de casare anterior reținute, instanța de control judiciar apreciază că nu se

mai impune analizarea criticilor formulate de recurent în cadrul motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru toate

considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) teza I

și art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de R.V. împotriva Sentinței civile nr. 4518 din 28 iunie 2011 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 iunie 2012.