ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4771/2014

Decizia nr. 4771/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1315 din 12 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului A. de lucrător al Securității.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a examinat situația de fapt atestată de documentele aflate la dosar, reținând implicarea ofițerului în obținerea informațiilor referitoare la anturajul, preocupările și viața de zi cu zi a celor urmăriți. De asemenea, Curtea a apreciat că simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate, fără cunoștința și fără acordul acestora și pentru motive care nu aveau de-a face cu apărarea intereselor naționale, constituia o violare a dreptului la viață privată.

Instanța de fond a reținut că definiția legală a noțiunii de lucrător nu presupune situațiile în care respectivele persoane (ofițeri, subofițeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceștia suprimau sau îngrădeau drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Din punct de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară. Astfel spus, un angajat al Securității care respectând instrucțiunile din acea vreme ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi și libertăți fundamentale stipulate de Constituția de la acea dată, precum și de pactele internaționale, la care România era parte, respectivul se înscria în sfera lucrătorilor Securității, în sensul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Pârâtul, prin activitățile desfășurate, a observat judecătorul fondului, a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale, garantate de legislația din acea vreme. Astfel, în speța dată, îngrădirea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea a pătruns în intimitatea persoanei urmărite prin încadrarea acestora cu rețeaua informativă, dar și prin deschiderea și citirea corespondenței acestuia. Prin această ultimă măsură s-a încălcat și dreptul la secretul corespondenței.

Așadar, activitățile desfășurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securități, au îngrădit drepturile și libertățile fundamentale recunoscute și garantate de legislație în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la viață privată - art. 17 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și dreptul la secretul corespondenței - art. 33 din Constituția României din 1965.

Curtea a concluzionat că sunt asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea de „lucrător al Securității” în ceea ce îl privește pe pârât.

Împotriva sentinței civile nr. 1315 din data de 12 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal intimatul A., prin care s-a solicitat, în principal, admiterea căii extraordinare de atac, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., și, în subsidiar, admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în condițiile în care nu sunt îndeplinite în cauză cerințele acestui text de lege pentru constatarea calității recurentului de lucrător al securității.

S-a învederat, prin cererea de recurs, că sunt incidente, în primul rând, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât actele și lucrările dosarului atestă cu certitudine că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea unor drepturi fundamentale ale reclamantului, respectiv a dreptului la un proces echitabil consacrat prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a dreptului la apărare precum și cu nesocotirea principiului contradictorialității și a celui privind rolul activ al judecătorului care guvernează procesul civil.

S-a susținut, de către recurent, că în litigiu judecătorul fondului a respins, fără o motivare pertinentă și convingătoare, toate cererile în probațiune ale intimatului, apreciind doar că sunt suficiente actele prezentate de reclamant pentru soluționarea cauzei, și că prima instanță nu a examinat motivele și argumentele prezentate de recurent prin întâmpinare, în special a celor circumscrise activității specifice de contraspionaj pe care a desfășurat-o recurentul, situație în care se justifică și anumite restrângeri ale unor drepturi fundamentale, chiar din perspectiva Curții Europene a Drepturilor Omului, a altor instrumente juridice internaționale și a Constituției României, dacă această măsură este necesară, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale.

S-a susținut de către recurent că hotărârea atacată nu răspunde exigențelor impuse de principiul egalității armelor și de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în privința motivării acesteia, întrucât prima instanță nu a analizat susținerile ambelor părți rezumându-se la preluarea, prin copiere cu exactitate, a argumentelor de fapt și de drept expuse de către reclamant în acțiunea introductivă.

Pe de altă parte, recurentul a opinat că, în condițiile în care prima instanță nu a administrat un probatoriu suficient pentru a pronunța o hotărâre temeinică și legală, sunt incidente în cauză și prevederile art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., cercetarea fondului cauzei, în sensul acestui text, presupunând existența tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului, astfel cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2880/2012, pronunțată într-o cauză cu obiect similar.

Pentru ipoteza nereținerii de către instanța de control judiciar a motivelor de nelegalitate mai sus precizate, și a netrimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, recurentul a solicitat a se constata că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ în cauză cerințele art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, pentru constatarea calității recurentului de lucrător al Securității.

S-a relevat, în primul rând, că recurentul a activat ca ofițer de contraspionaj, că activitatea de contraspionaj are un caracter specific în orice democrație, și că măsurile întreprinse de recurent în întreaga activitate desfășurată sub îndrumarea șefilor ierarhici au respectat toate principiile muncii de contraspionaj și toate prevederile legale incidente, nefiind de natură a încălca drepturi și libertăți fundamentale, ci de a preveni riscurile și amenințările la adresa unității și integrității teritoriale a țării, desfășurate de serviciile de spionaj străine.

S-a învederat de către recurent că măsurile întreprinse în scurta perioadă de cooperare, pe linia activității specifice de contraspionaj, cu numitul B., nu au vizat viața privată a acestuia, ci doar acele aspecte circumscrise strict activității de contraspionaj, din acest motiv apreciindu-se că era strict necesară audierea în litigiu a persoanei menționate.

După o perioadă scurtă de cooperare, caracterizată prin inactivitate și refuzul de a furniza informații despre elementele naționalist-iredentiste maghiare, care nu a putut fi justificat în mod rezonabil, în condițiile în care la data recrutării numitul B. desfășura aceeași activitate ecleziastică, cazul acestuia a fost analizat de conducerea Inspectoratului, ocazie cu care s-a ordonat lucrarea sa informativă, concomitent cu dezinformarea acestuia, pentru a se evita deconspirarea activităților de contraspionaj efectuate până la acea dată.

Urmărirea numitului B. s-a impus pentru că în atenția cadrelor spionajului maghiar și organizațiilor revizioniste ale emigrației maghiare - care nu intrau în sfera de activitate a recurentului - erau vizați și considerați vectori de influență și unii prelați reformați, unitarieni sau romano-catolici maghiari, iar acțiunile acestora necesitau a fi prevenite pentru a nu degenera în infracțiuni prevăzute de C. pen.

S-a subliniat că lucrarea informativă a numitului B., prin dosar de urmărire, a fost realizată de compartimentul de informații interne din cadrul Inspectoratului și nu de către recurent, neputându-i fi astfel imputat nici faptul că aceasta a fost finalizată prin luarea măsurii avertizării acestuia, despre a cărei existență recurentul a luat cunoștință numai cu ocazia prezentului litigiu.

În fine, a considerat recurentul, evident fiind că măsurile întreprinse de acesta, în calitate de ofițer de contraspionaj, nu sunt de natură a suprima sau îngrădi drepturi și libertăți fundamentale ale omului, fără o justificare rezonabilă și necesară, cerință impusă de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea de lucrător al Securității, în sensul actului normativ menționat, ale cărui prevederi se impune a fi corelate cu prevederile instrumentelor juridice internaționale, că este incident în litigiu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce atrage pe cale de consecință admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ca fiind neîntemeiată.

Intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu a formulat întâmpinare în cauză.

Recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1315 din data de 12 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de fond a procedat în mod întemeiat, prin sentința atacată, urmare interpretării și aplicării corecte a normelor de drept incidente la circumstanțele de fapt ale litigiului, la admiterea acțiunii formulate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și la constatarea calității pârâtului recurent A. de lucrător al Securității, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte constată, în cauză, că nu sunt întemeiate criticile recurentului reclamant A. referitoare la încălcarea unor drepturi fundamentale ale reclamantului, respectiv a dreptului la un proces echitabil consacrat prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a dreptului la apărare, precum și la nesocotirea principiului contradictorialității și a celui privind rolul activ al judecătorului care guvernează procesul civil, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. („când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)”), cererea de administrare a probei cu înscrisuri și a probei cu martori, formulată în scris de pârât, fiind respinsă în mod corect de către prima instanță, întrucât - prin raportare la cele învederate în cererea de probațiune, la cele susținute oral de reprezentanta reclamantului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, la înscrisurile anexate la cererea de chemare în judecată și aflate la dosarul cauzei și la conținutul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare - probele solicitate nu îndeplineau cerințele utilității, concludenței și pertinenței.

Se reține, în al doilea rând, că nu este incident în litigiu nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii”), judecătorul fondului relevând, în considerentele sentinței pronunțate, în manieră clară și convingătoare, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cum și cele pentru care nu au fost luate în considerare apărările pârâtului, formulate prin întâmpinare.

În fine, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate nici criticile recurentului pârât circumscrise motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. („când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”), instanța de fond reținând în mod judicios că sunt întrunite în cauză condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, pentru constatarea calității recurentului de lucrător al Securității.

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, „lucrător al Securității” este „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”.

Or, cerințele textului normativ mai sus menționat sunt întrunite în persoana recurentului, acesta deținând calitatea de ofițer al Securității - locotenent major, apoi căpitan, în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate a județului Bistrița Năsăud, Biroul 3 - în perioada anilor 1977-1980, și desfășurând, în calitatea menționată, activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

S-a probat, în litigiu, cu înscrisurile depuse de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, că recurentul a participat în mod activ la supravegherea informativă a unui preot unitarian care fusese semnalat că are legături cu cetățeni străini și că se află în legătură cu organizații cultice occidentale, solicitând interceptarea corespondenței interne și externe, propunând fotocopierea materialelor importante și dirijarea în continuare a unui informator pentru ca acesta, pătrunzând în intimitatea persoanei urmărite, să-i stabilească preocupările și activitățile de natură politică, precum și atitudinea pe care acesta o adopta față de politica partidului și statului comunist privind naționalitățile conlocuitoare.

Dirijarea pe lângă persoana urmărită informativ a sursei C. a fost pusă în aplicare, în conformitate cu planul de măsuri întocmit de pârât la data de 30 noiembrie 1978, în cadrul acțiunii de supraveghere informativă a numitului B. utilizându-se și măsura interceptării corespondenței acestuia, astfel cum rezultă din nota de transcriere datată 05 martie 1980, întocmită de Biroul „S” (compartiment local cu profil de interceptare a corespondenței), și destinată recurentului.

În mod evident, prin activitatea desfășurată, recurentul pârât, în calitatea sa de ofițer al Securității, a îngrădit drepturi fundamentale, respectiv dreptul la viața privată, prevăzut de art. 17 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, precum și dreptul la secretul corespondenței, prevăzut de art. 33 din Constituția României din anul 1865, astfel că în mod corect Curtea de apel a admis acțiunea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea pârâtului A. de lucrător al Securității.

Susținerile recurentului în sensul că măsurile întreprinse de acesta în calitate de ofițer de contraspionaj nu sunt de natură a suprima sau îngrădi drepturi și libertăți fundamentale ale omului, fără o justificare rezonabilă și necesară, și că aceste măsuri erau prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la acel moment și erau adoptate în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și ordinelor militare primite în acest sens, având ca scop apărarea siguranței naționale și prevenirea activităților de spionaj și de trădare nu pot fi primite întrucât, pe de o parte, statul comunist român era ținut de respectarea întocmai a drepturilor și libertăților fundamentale, astfel cum acestea erau prevăzute de Constituție și de pactele și tratatele internaționale la care România a aderat, și, pe de altă parte, nu s-au relevat, în litigiu, elemente care să conducă la presupunerea rezonabilă a implicării persoanei care a solicitat verificarea recurentului sub aspectul calității de lucrător al Securității în acțiuni împotriva securității naționale (spionaj, trădare), și care să justifice prin urmare o eventuală ingerință a organelor Securității în viața privată.

În raport de cele mai sus arătate, apreciind că sunt neîntemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este legală și temeinică hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările și completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1315 din data de 12 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1315 din 12 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2014.