ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2511/2024

Ședința publică din data de 14 mai 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 07.12.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor a chemat în judecată pârâtul A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea calității de lucrător al Securității a pârâtului A..

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 479 din data de 14.03.2023, Curtea de Apel București – secția a IX-a Contencios dministrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția tardivității cererii, invocată de pârât.

Totodată, a admis cererea formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR în contradictoriu cu pârâtul A., constatând calitatea de colaborator al Securității ca poliție politică în privința pârâtului.

Încheierea de îndreptare a erorii materiale

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 05.09.2023, Curtea de Apel București – secția a IX-a Contencios dministrativ și fiscal a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR în contradictoriu cu pârâtul A. și dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 479/14.03.2021 a Curții de Apel București – secția a IX-a Contencios dministrativ și fiscal în sensul că, în considerentele hotărârii se va înlocui referirea la prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care este greșită, cu mențiunea corectă privind incidența în cauză a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24 din 05 martie 2008, iar în dispozitivul hotărârii se va menționa ca fiind corect calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtului, în locul mențiunii greșite privind calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 479 din data de 14.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a Contencios dministrativ și fiscal - pârâtul A. a declarat recurs, în cadrul căruia, fără a încadra expres criticile sale în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și pe fond, în principal, admiterea excepției tardivității formulării acțiunii, iar în situația respingerii excepției, respingerea acțiunii, ca nefondată.

Într-o primă critică recurentul reiterează excepția tardivității introducerii acțiunii prin raportare la Nota de constatare nr. x/18.07.2022, dar și la dispozițiile art. 37 alin. (1) din Hotărârea nr. 2/2008 privind adoptarea Regulamentului de organizare si funcționare a CNSAS, apreciind că introducerea cererii de chemare în judecată la data de 07.12.2022 este tardivă.

In situația în care instanța de recurs va respinge excepția tardivității, recurentul solicită admiterea recursului și, pe cale de consecința, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată, susținând că prin sentința recurată s-a reținut în mod greșit ca au fost îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de lege, respectiv de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și s-a constatat în mod greșit sa calitatea de colaborator al Securității.

Instanța de fond a interpretat în mod greșit probele existente la dosarul cauzei, în sensul ca nu s-a raportat la faptul că notele informative reținute în considerentele notării nu au fost date de recurent, ci acesta doar le-a preluat, această activitate fiind făcută de orice angajat al postului de politie de la acea vreme, conform protocolului existent la acea data între Ministerul de Interne și Securitate. Mai susține recurentul faptul ca atunci când a fost transferat la Postul de Miliție Galanesti (aproximativ anul l981), persoana în cauza avea dosarul deja deschis din anul 1967, iar în anul 1988 când recurentul a plecat, a rămas în evidenta unui alt lucrător.

Pe de alta parte, în toate notele informative persoana în cauza a fost prezentata ca o persoana bolnavă, care mai mult sta la pat, de religie penticostală, care nu provoacă la discuții, ci mai mult vorbește cuvinte biblice, nu vorbește despre probleme politice si nu are rude în străinătate. Este greșită motivarea instanței de fond prin care se retine ca prin activitatea sa s-ar fi adus atingere drepturilor si libertăților persoanei vizate, în condițiile în care nu s-a făcut nici o dovada în acest sens, persoana în cauza nu a fost chemată la Postul de Miliție, nu i s-a aplicat nici o sancțiune, nu a fost pus în dezbatere publică, astfel încât nu vede cum i-a fost îngradit dreptul la viață privată. De asemnea, nu a fost făcută nici o dovada în ceea ce privește susținerea referitoare la suprimarea drepturilor și liberaților. Mai mult decât atât, nu rezultă din nici o probă faptul că aceasta ar fi avut de suferit ca urmare a activității desfășurata de recurent în efectuarea atribuțiilor sale de serviciu, existând o mare diferențăintre un informator – cel care scrie informația si o persoana care primește informația scrisă.

Mai susține recurentul că, contrar celor reținute de instanța de fond, în sensul că activitatea sa ar fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, informațiile vizate, nu furnizate prin acele note, nu au dus la o asemnea urmare, recurentul, ca prin activitatea sa neproducând nici o îngrădire a drepturilor si libertăților fundamantale ale persoanei numite "recalcitrantul".

In ceea ce privește cea de-a doua condiție impusă de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, arată recurentul ca nu este îndeplinită în cauza, întrucât informațiile erau doar vizate, nu și furnizate) de acesta, astfel că nu pot fi considerate a fi îndreptate impotriva regimului totalitar comunist. Pe de alta parte, consideră că nu este suficientă informarea Securității, pur generică, pentru a se constata calitatea de lucrator/colaborator al Securității. Practic notele informative, ce au fost doar vizate de recurent, sunt relativ similare, respectiv se refera la situația unei singure persoane, la preocupările zilnice, la starea de sănătate și la planurile de viitor. Din modul cum sunt redactate notele informative nu se poate ajunge la concluzia ferma că prin acestea au fost furnizate sau ca a avut intenția de a furniza informații potrivnice regimului comunist, care să incalce drepturi si libertăți fundamentale ale omului, dat fiind faptul că informațiile sunt generale, iar conținutul lor se referea la preocupările zilnice ale familiei.

Subliniază faptul că aceste informații nu au fost date de recurent, ci doar vizate de acesta, în calitatea sa de angajat al statului.

In ceea ce privește cea de-a treia condiție impusă de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, arată recurentul că aceasta are un vădit conținut neclar si imprecis, întrucât noțiunea de "drepturi si libertăți fundamentale" are o arie de acoperire mult prea mare si poate conduce la aprecieri subiective și la atribuirea calității de colaborator al Securității unor persoane care, în realitate, sa nu fie îndeplinită aceasta ultima condiție legală.

Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că recurentul nu a avut un angajament scris, că notele informative depuse în probatoriu nu au avut ca și consecința luarea unor măsuri împotriva numitului "recalcitrantul" pe baza informațiilor, tocmai pe considerentul ca informațiile furnizate nu au vizat comentarii impotriva regimului totalitar comunist, ci au fost informații pur generice, fără conotatie negativă față de regim, și in consecință, nu se poate considera ca au îngrădit vreun drept sau vreo libertate fundamentala a acestuia și care nu a avut nici un fel de repercursiuni asupra numitului "Recalcitrantul", astfel încât apreciază că în mod greșit s-a constatat calitatea sa de colaborator al Securității.

Față de aceste motive, recurentul consideră că instanța de fond a pronunțat o sentință netemeinică și nelegală, susținerile CNSAS nu au fost dovedite, singura proba adusa în sensul că ar fi colaborat cu Securitatea fiind notele informative care nu au fost scrise de recurent, note informative care din punctul său de vedere nu îndeplinesc condiții impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv prin informațiile furnizate sa denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist si sa vizeze îngrădirea drepturilor si liberatatilor fundamentale ale omului.

Apărările formulate în cauză

Intimatul – reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare la cererea de recurs depusă de pârâtul A., în cadrul căreia, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii în totalitate a sentinței recurate, ca temeinică și legală.

În combaterea argumentelor recurentului – pârât privind tardivitatea acțiunii CNSAS, susține intimatul – reclamant că acțiunile în constatarea calității de lucrător al Securității, respectiv colaborator al Securității, sunt promovate de autoritate în baza legii speciale, respectiv O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și completările ulterioare, care nu instituie termene în care acțiunile în constatare pot fi introduse la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ si Fiscal.

În fapt, Nota de constatare nr. Dl/I/507/18.07.2022 a fost aprobată la 25.10.2022, iar acțiunea în constatare a fost înregistrată ia Curtea de Apel București la data de 07.12.2022.

Referitor la termenul de 30 de zile lucrătoare, la care s-a raportat pentru introducerea acțiunii în constatarea calității recurentului - pârât de colaborator al Securității, invocă Deciziile nr. 2057/22.04.2010 și nr. 4913/25.10.2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, din conținutul cărora rezultă că prevederile art. 37 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al CNSAS, adoptat prin Hotărârea nr. 2/2008, au caracter de recomandare, astfel cum în mod temeinic și legal a reținut și prima instanță în cadrul sentinței recurate.

În ceea ce privește susținerile invocate de recurent pe fondul calității sale de colaborator al Securității, intimatul- reclamant arată în esență că susținerile recurentului-pârât nu demonstrează că actele și faptele privind persoana urmărită informativ au fost determinate de apărarea intereselor naționale, iar nu de sprijinirea regimului totalitar comunist, ci, din contră, din lecturarea argumentației recurentului se poate foarte ușor trage concluzia că pârâtul a fost foarte bine angrenat în mecanismul de urmărire informativă a titularului dosarului.

Pe de altă parte, diversitatea măsurilor informative la care recurentul-pârât a participat demonstrează caracterul efectiv al implicării sale, implicare care a determinat încălcarea de drepturi și libertăți fundamentale.

Din documentele menționate în cererea de chemare în judecată și consemnate în Nota de constatare se poate observa implicarea pârâtului în calitate de angajat al fostului Minister de interne cu atribuții pe linie de Securitate, în acțiunea informativă deschisă asupra titularului dosarului nr. x.

Consideră intimatul – reclamant ca fiind important faptul că simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate, fără cunoștința și fără acordul acestora și pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, constituia o violare a dreptului la viață privată.

Activitatea desfășurată de pârât, în calitate de angajat al fostului Minister de interne cu atribuții pe linie de securitate, prin raportare și la motivația politică a urmăririi informative, este specifică poliției politice, vine în sprijinul regimului totalitar comunist și nu are nicio legătură cu siguranța națională.

Mai susține intimatul că, din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară. Altfel spus, un angajat al Securității care respectând instrucțiunile din acea vreme ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi și libertăți fundamentale stipulate de Constituția de la acea dată, precum și de pactele internaționale, la care România era parte, respectivul se înscria în sfera lucrătorilor Securității, în sensul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Definiția legală a noțiunii de lucrător nu presupune situațiile în care ofițerii sau subofițerii fostei securități încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceștia suprimau sau îngrădeau drepturi și libertăți fundamentale ale omului, fiind irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară.

În concluzie, intimatul arată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, motiv pentru care solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca temeinică și legală.

Răspunsul la întâmpinare

Deși întâmpinarea intimatului – reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității i-a fost comunicată recurentului – pârât A. în termenul legal, acesta nu a combătut apărările intimatului printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) C. proc. civ..incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) și art. 494 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 06.09.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14.05.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, luând act de concluziile orale formulate de reprezentanții ambelor părți în ședința publică, pe fondul recursului promovat de pârât, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul în pronunțare pe fondul recursului.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat și de apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este fondat, motiv pentru care urmează a fi admis, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare:

În ceea ce privește critica recurentului ce vizează tardivitatea acțiunii promovate de CNSAS, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, constatând că instanța de fond a făcut o corectă interpretare în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008, coroborate cu cele ale Regulamentului de organizare și funcționare a CNSAS, aprobat prin Hotărârea nr. 2/2008.

O.U.G. nr. 24/2008 nu cuprinde vreo prevedere legală care să impună formularea acțiunii într-un anumit termen de la data aprobării Notei de constatare. Pe de altă parte, Regulamentul CNSAS este un act administrativ normativ care, care, față de calitatea sa de act dat în aplicarea legii, nu poate adauga la lege prin instituirea de termene de decadere care nu sunt prevazute în cadrul său, nu poate deroga de la legea în temeiul căreia a fost emis. Atfel fiind, chiar dacă prin regulament s-a prevăzut un termen de 30 de zile pentru introducerea acțiunii, acesta nu poate avea decât natura unui termen administrativ de recomandare, în raport de care autoritatea să își adapteze conduita, nefiind stipulată nicio sancțiune pentru nerespectarea sa.

Cele doua intervale de timp de 15 zile și de 30 de zile la care se face referire nu sunt termene imperative a căror nerespectare atrage sancțiunea decaderii din dreptul de a mai face un act de procedura, deoarece nu se prevede nicăieri în cuprinsul Regulamentului instituirea sancțiunii decăderii.

Termenele stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității aprobat prin Hotărârea nr. 2/2008 a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității au ca rol organizarea activității diferitelor structuri componente ale Consiliului, pentru buna desfășurare a activității, fără a fi prevăzută natura juridică și nici vreo sancțiune, în cazul nerespectării acestora.

Așadar, Înalta Curte reține că termenul stabilit de art. 37 din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu are natura juridică a unui termen de prescripție sau de decădere pentru introducerea unei acțiuni în contencios administrativ, ci este un termen de recomandare care are rolul să organizeze activitatea la nivel intern în cadrul CNSAS, motiv pentru care criticile recurentului privind tardivitatea introducerii acțiunii de către CNSAS, nu pot fi primite.

Nu în ultimul rând, mai trebuie reținut și faptul că termenul de 30 de zile menționat în cuprinsul art. 37 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității se referă la zile lucrătoare, iar nu calendaristice (fără socotirea sâmbetelor, a duminicilor și a sărbătorilor legale), astfel cum rezultă din conținutul normei:(1) Pentru categoriile de persoane precizate la art. 3 lit. b) - z) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008,aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, acțiunea în constatare a calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia se introduce la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data adoptării notei de constatare, fiind scutită de taxa de timbru. Hotărârea Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs, în condițiile legii.

Or, raportat la data aprobării Notei de constatare nr. x/18.07.2022, respectiv 25.10.2022, astfel cum rezultă din Adresa nr. x/31.10.2022 (atașată la dosarul de fond) și data înregistrării acțiunii în constatare la Curtea de Apel București – 07.12.2022, termenul de 30 zile calculat pe "zile lucrătoare", a fost respectat.

Față de aceste considerente Înalta Curte constată că soluția instanței de fond, privind respingerea, ca neîntemeiată, a excepției tardivității cererii, este legală, motiv pentru care aceasta se impune a fi menținută, criticile recurentului sub acest aspect fiind neîntemeiate.

În ceea ce privește însă criticile ce vizează fondul acțiunii, Înalta Curte constată că în mod greșit a reținut prima instanță îndeplinirea condițiilor legale prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 în vederea stabilirii calității pârâtului de lucrător al Securității, raportat la situația de fapt stabilită pe baza probatoriului administrat în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv de ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului"

Față de normele juridice arătate în precedent și de situația de fapt opusă recurentului - pârât prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte, contrar celor reținute de prima instanță, apreciază ca fiind neîntemeiată acțiunea exercitată de CNSAS.

Astfel, reține Înalta Curte că, pentru a se constata calitatea unei persoane de lucrător al Securității, este necesar să fie întrunite următoarele condiții: persoana în cauză să fi avut calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 – 1989 și acea persoană să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Dacă în ceea ce privește prima condiție, este cert că recurentul-pârât a fost angajatul fostei Securități, acesta având calitate de angajat al fostului Minister de Interne, având gradul de sergent major (1981, 1983, 1984), respectiv plutonier (1985-1989) în cadrul I.J. Suceava, Postul de Miliție Gălănești (1981, 1983-1989), în ceea ce privește cea de-a doua condiție, Înalta Curte, contrar primei instanțe, constată că, din probele administrate în cauză nu rezultă că prin activitățile întreprinse de pârât în calitate de angajat (lucrător) al Securității, acesta a îngrădit dreptul la viață privată (art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice), precum și dreptul la libera exprimare și libertatea opiniilor (art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, art. 28 din Constituția României din 1965).

Astfel, în urma analizării înscrisurilor în dovedire depuse de intimatul - reclamant, Înalta Curte constată că din conținutul acestora nu rezultă că intimatul – pârât a urmărit denunțarea unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care să fie de natură a viza îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, se constată că pârâtul a dirijat surse în legătură cu persoana supravegheată, sens în care, pe marginea informațiilor furnizate de surse, pârâtul a consemnat olograf observații și sarcini, referitor la persoana luată în studiu și anume:" să stabilească în continuare poziția celui în cauză față de politica partidului și statului nostru", " Sursa a fost instruită să stabilească în continuare poziția celui în cauză", " Sursa a fost instruită să stabilească dacă este vizat de persoane străine de localitate, de unde sunt, scopul, etc.."

Analizând și informațiile furnizate de surse, Înalta Curte constată că acestea au caracter general și neutru, unele fiind chiar pozitive la adresa regimului comunist astfel că, prin conținutul concret al acestora, modalitatea de culegere a informațiilor de către sursă și activitatea desfășurată de către pârât nu sunt de natură a genera o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei vizate.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere Nota informativă din 23.05.1985, în cadrul căreia au fost relatate aspecte pozitive despre numitul B., respectiv că " din discuțiile purtate cu el nu s-a pronunțat cu cuvinte de contra asupra orânduirii nostre socialiste și asupra organelor de partid și de stat, a spus că este mulțumit cu mica pensie ce o primește", Nota Informativă din 12.09.1987 în cadrul căreia se consemnează tot aspecte pozitive, respectiv că " este mulțumit cu pensia pe care o primește, nu s-a pronunțat cu cuvinte contrare asupra ordânduirii noastre socialiste sau a conducerii de stat, nu are rude în străinătate sau să poarte corespondență cu persoane străine, u s-a observat să fie vizitat de persoane străine din localitate", Nota Informativă din 08.03.1988, în cadrul căreia se consemnează, de asemenea, " că numitul Macoveiciuc Ieronim….este un om care nu te provoacă la alte discuții, ci mai mult vorbește despre biblie despre anumite verseturi din Biblie, nu vorbește despre probleme politice sau de altă natură. Se știe că nu are rude în străinătate cu care să corespondeze, alte date mai deosebite nu se cunosc", respectiv Nota Informativă din 25.05.1989, în care se consemnează că " …a spus că i s-a mai urcat pensia, de care, cu aste este mulțumit, nu s-a exprimat cu niciun cuvânt contrar orânduirii noastre socialiste și asupra organelor de stat…".

Or, din conținutul acestor note reiese că remarcile descrise nu au conotație negativă cu privire la activitatea politică a partidului comunist, ci un caracter neutru, nici caracter represiv, neputându-se reține că au avut drept consecință suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei vizate.

Așadar, nu rezultă din nici un înscris prezentat de intimatul –reclamant că recurentul –pârât a urmărit denunțarea unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care să fie de natură a viza îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, niciuna din notele menționate în nota de constatare, neîncadrându-se în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Informările consemnate în respectivele note apar ca fiind generale prin conținutul lor, cu caracter neutru sau chiar laudativ la adresa regimului comunist, neurmate de măsuri concrete, sens în care nu se poate reține că pârâtul a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, neexistând nici o dovadă în sensul că respectivele informații au produs consecințe negative asupra persoanei vizate, aceasta nefiind expusă unor posibile sancțiuni din partea reprezentanților regimului comunist.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că niciuna dintre notele invocate în nota de constatare nu se încadrează în prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, ci se circumscriu categoriei de informări generale, care, prin conținutul lor, nu pot dezvălui o activitate potrivnică regimului comunist, după cum nu se poate reține nici că ar fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale unor persoane.

În acest context, instanța de control judiciar reține că activitățile de suprimare sau îngrădire a unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului presupun efectuarea unor acte în vederea verificării și urmăririi unor persoane, prin dirijarea surselor informative, dispunerea de măsuri, trasarea de sarcini, etc.

Or, în condițiile în care informările din cuprinsul notelor informative invocate de intimatul – reclamant apar ca fiind generale prin conținutul lor, cu caracter neutru sau chiar laudativ la adresa regimului comunist, neavând nici o consecință, contrar celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că cea de-a doua condiție prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu este îndeplinită în cauză.

A primi interpretarea excesivă dată de intimat noțiunilor de "activități sau atitudini potrivnice regimului comunist" și de "îngrădire a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului", ar fi de natură a altera scopul urmărit de legiuitor.

Calitatea de lucrător al securității este condiționată și de desfășurarea unor "activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului", iar în cazul în speță acest aspect nu a fost dovedit.

Trebuie precizat că nu pot fi declarate toate persoanele care au lucrat în cadrul direcției sau miliției ca fiind lucrători ai Securității, independent de activitatea reală pe care au desfășurat-o și de rolul lor concret în cadrul activității represive realizate de organele de Securitate.

Reține Înalta Curte că, în jurisprudența Curții Constituționale s-a stabilit că "Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare substanțială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt lucrători sau colaboratori ai Securității, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale" (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 46 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011, Decizia nr. 1.309 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011, și Decizia nr. 672/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012).

Astfel, în conformitate cu jurisprudența evocată a Curții Constituționale și cu principiile generale de drept, Înalta Curte apreciază că se poate constata calitatea de lucrător al Securității doar în cazul în care există probe concludente că persoana chemată în judecată a desfășurat, cu vinovăție, activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. În caz contrar s-ar ajunge în situația absurdă ca legea să se aplice acestei persoane exact de maniera abuzivă pentru a cărei combatere a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, ceea ce ar fi inacceptabil.

Nu este suficientă simpla furnizare de informații sau simpla calitate de ofițer sau subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, ci, trebuie ca, prin activitatea efectiv desfășurată, să se vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului ori suprimarea acestora. Pe cale de consecință, deconspirarea Securității și constatarea "calității" corespunzătoare de "colaborator" sau "lucrător", în viziunea O.U.G. nr. 24/2008, nu privește orice informator al Securității și nici măcar orice ofițer sau subofițer de Securitate sau de Miliție cu atribuții pe linie de Securitate, ci doar pe aceia care întrunesc și restul condițiilor de la art. 2 alin. (1) lit. a) și b) din actul normativ menționat. În plus, interpretarea textelor legale trebuie a interveni de o manieră logică și sistematică pentru a respecta voința legiuitorului, căci, din moment ce se impune deconspirarea ca "lucrători" doar a ofițerilor și subofițerilor care au desfășurat activități prin care au suprimat sau au îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, nu se poate ajunge la concluzia constatării în cazul unei persoane de a fi fost "lucrător" indiferent de informațiile furnizate, adică inclusiv atunci când acestea nu erau dintre cele prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Dispozițiile legii sunt de natură imperativă și neechivoce, legiuitorul făcând vorbire despre activități și atitudini potrivnice, iar nu care erau doar "potențial nocive", precum și care "au vizat" îngrădirea drepturilor și libertăților, nicidecum "apte" de a avea aceste consecințe.

Or, în cauză, contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că probele administrate nu atestă că recurentul – pârât A. a urmărit denunțarea unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care să fie de natură a viza îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, niciuna dintre notele invocate în nota de constatare neîncadrându-se în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Starea de fapt constatată în cauză confirmă susținerea recurentului-pârât potrivit căreia nu a contribuit cu nicio informație la supravegherea activă informativă a titularului cererii de verificare ori pentru luarea unor măsuri punitive ori la încălcarea unor drepturi sau libertăți fundamentale ale persoanei în discuție.

În aceste condiții, având în vedere că lipsește o condiție esențială dintre cele două care trebuie îndeplinite cumulativ potrivt art. art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului și casarea în parte a hotărârii recurate, pe considerentul că aceasta a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor anterior menționate, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Rejudecând cauza pe fond Înalta Curte va respinge acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva pârâtului A., ca neîntemeiată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, reținând ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul – pârât, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul A., va casa în parte sentința atacată, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 05.09.2023, și, rejudecând cauza pe fond, va respinge acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A., ca nefondată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 479 din data de 14 martie 2023, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 05.09.2023, ambele hotărâri fiind pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința civilă recurată, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 05.09.2023, și rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 mai 2024.