ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 166/2025

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, la data de 26.07.2022, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constatate existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Prin sentința civilă nr. 911 din 22 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea pârâtului A. de colaborator al Securității.

Împotriva sentinței civile nr. 911 din 22 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În opinia sa, instanța de fond a interpretat eronat condițiile prevăzute de textul legal, ajungând la concluzia neîntemeiată că informațiile furnizate organelor de Securitate au constituit denunțuri privind activități și atitudini potrivnice regimului comunist și că acestea au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale.

Preliminar, recurentul arată că cererea de chemare în judecată a reclamantului s-a întemeiat pe două note informative, respectiv cea din 26.07.1984 și cea din 30.03.1985, însă instanța de fond nu a analizat punctual aceste înscrisuri, ci a stabilit generic că sunt întrunite condițiile legale pentru constatarea calității de colaborator al Securității, fără a indica în concret informațiile prin care s-ar fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului comunist și fără a arăta modul în care acestea ar fi vizat îngrădirea drepturilor fundamentale.

În ceea ce privește Nota din 26.07.1984, recurentul subliniază că aceasta a fost dată la trei ani după ce persoana vizată, B., părăsise definitiv România și se stabilise în Franța, astfel încât informația nu putea viza intenția de părăsire a țării și nici trecerea frauduloasă a frontierei.

De asemenea, nota nu conține referiri la ascultarea sau colportarea postului "C.", iar mențiunea privind relația de prietenie cu D. privea o perioadă anterioară plecării celor doi din țară, astfel încât organele de securitate nu mai puteau dispune măsuri care să restrângă drepturile acestora.

Recurentul arată că informațiile au fost furnizate în contextul verificării pentru obținerea vizei de plecare în Franța, fiind solicitate de ofițerul de securitate pentru clarificarea legăturilor sale cu persoane stabilite în străinătate, și nu ca denunțuri.

Mai mult, la momentul respectiv avea convingerea că aceste date erau deja cunoscute de organele de securitate, iar tatăl lui B. obținuse aprobarea de a emigra, ceea ce excludea orice risc de îngrădire a drepturilor fundamentale.

Referitor la Nota din 30.03.1985, recurentul arată că informațiile furnizate despre colega sa E.. - intenția de căsătorie cu un student străin, relațiile apropiate cu acesta și cererea de excursie în Grecia - nu constituiau denunțuri privind activități potrivnice regimului comunist.

Relațiile dintre studenții români și cei străini erau oficiale, la vedere, acceptate și chiar încurajate de stat, întrucât studenții străini erau repartizați în aceleași grupe și locuiau în aceleași cămine.

În plus, căsătoriile între studenți români și străini erau permise, iar recurentul însuși avea relații apropiate cu studenți străini, fără ca acestea să fie sancționate. Prin urmare, informațiile nu puteau fi calificate drept denunțuri și nu vizau îngrădirea drepturilor fundamentale.

Recurentul mai arată că recrutarea sa a avut loc exclusiv pentru supravegherea obiectivului "F." (G., vicereprezentant OEP la București), în scopul prevenirii unor riscuri teroriste, iar după plecarea acestuia nu a mai avut aport informativ, aspect confirmat de rapoartele interne ale Securității. În plus, nu au fost identificate dosare pe numele persoanelor menționate în notele informative, ceea ce dovedește că informațiile nu au fost exploatate și nu au constituit denunțuri.

În concluzie, recurentul susține că informațiile furnizate nu îndeplineau cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât nu constituiau denunțuri privind activități sau atitudini potrivnice regimului comunist și nu vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin întâmpinarea, intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 911/22.05.2023 a Curții de Apel București, arătând că instanța de fond a constatat în mod corect calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securității, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel a admis cererea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea pârâtului A. de colaborator al Securității.

Recurentul-pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât informațiile furnizate organelor de securitate nu ar fi constituit denunțuri privind activități sau atitudini potrivnice regimului comunist și nu ar fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al Securității este persoana care a furnizat informații, indiferent de forma acestora, prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Jurisprudența constantă a instanței supreme a statuat că este suficient ca denunțul să creeze o stare de pericol pentru persoana vizată, fără a fi necesară dovedirea încălcării efective a drepturilor fundamentale.

Din înscrisurile aflate la dosar, respectiv angajamentul olograf din 19.04.1984 și notele informative semnate sub numele conspirativ "H.", rezultă că recurentul a furnizat informații referitoare la persoane care intenționau să părăsească definitiv țara, la relațiile acestora cu cetățeni străini, precum și la legăturile cu posturile de radio interzise "C." și "I.".

Aceste informații au fost exploatate de organele de securitate, fiind dispuse verificări și măsuri, ceea ce demonstrează aptitudinea lor de a genera ingerințe în viața privată și de a restrânge dreptul la liberă circulație.

Înalta Curte constată că susținerile recurentului, potrivit cărora informațiile erau deja cunoscute de organele de securitate și nu au produs consecințe, nu pot fi primite.

Textul legal nu condiționează constatarea calității de colaborator de existența unor efecte concrete, ci doar de aptitudinea informațiilor de a viza îngrădirea drepturilor fundamentale.

De asemenea, împrejurarea că unele informații au fost furnizate în contextul verificării pentru obținerea vizei nu înlătură caracterul lor de denunțuri, câtă vreme acestea au vizat persoane aflate în atenția organelor represive și au fost folosite în activitatea de supraveghere.

În mod corect, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv existența unor informații furnizate Securității, conținutul acestora privind activități sau atitudini potrivnice regimului comunist și aptitudinea lor de a genera îngrădiri ale drepturilor fundamentale.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat de A. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 911 din 22 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.