ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4202/2024

Ședința publică din data de 2 octombrie 2024

Asupra cererii de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.07.2022 sub nr. x/2022 reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A. constatarea calității de colaborator al Securității.

Prin sentința civilă nr. 507 din data de 16 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, formulată în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 507 din data de 16 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii acțiunii introductive și a constatării calității de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe domnul A..

În esență, recurentul-reclamant a arătat că sentința primei instanțe a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Consideră că principiul publicității procesului penal în care fusese implicată persoana denunțată nu este apt să înlăture îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Din contră, procesul penal demonstrează realitatea atitudinii anticomuniste a persoanei denunțate de către intimat.

În plus, legiuitorul nu face distincție între informații, dacă erau cunoscute de Securitate sau dimpotrivă, erau de primă sesizare. Din punct de vedere al analizei teleologice a textului, în nicio situație denunțătorul nu avea cum să cunoască gradul de informare al Securității.

Faptul că persoana denunțată "trecuse" prin publicitatea unui proces penal (motivat politic) nu este o cauză de exonerare pentru informatorii Securității care ulterior denunțau victima procesului că "/.../nu mai încearcă să treacă granița fraudulos, pentru că îi este frică și e periculos". Denunțul determina prelungirea informării informative, agravând urmările procesului penal.

Dorința de a emigra era privită de conducerea statului ca o contestare a condițiilor "deosebite" de viață asigurate de regim, fiind atent monitorizată de organele de Securitate. Tentativa de trecere a frontierei era privită cu suspiciune de către organele în drept, pe motiv că astfel, cetățenii români ajunși în străinătate, puteau oferi informații despre situația economică și socială a României, destrămând astfel barierele informaționale controlate de partid.

În opinia sa, aprecierile pozitive (din perspectiva instanței de fond), rezultate din notele pârâtului reprezintă o interpretare și aplicare nelegală a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în condițiile în care informațiile furnizate de intimatul-pârât au menținut și intensificat în mod cert urmărirea informativă a Securității. Evidența acestui fapt reiese chiar din conținutul notei redat în sentință:/.../din discuțiile purtate cu el ne-a spus că nu mai încearcă să treacă granița fraudulos, pentru că îi este frică si e periculos".

Veridicitatea informațiilor furnizate de către intimatul-pârât sub numele conspirativ "B." este probată și de nota ofițerului de Securitate depusă la dosar, iar din înscrisurile depuse la fondul cauzei, inclusiv angajamentul olograf datat 23.09.1089 rezultă, contrar celor reținute în Sentința recurată, îndeplinirea condițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, intimatului-pârât, privind constatarea calității de colaborator al Securității.

Nu se poate reține nici că furnizarea unor informații de asemenea natură nu a fost făcută conștient, intimatul-pârât având reprezentarea clară a faptului că relatările sale nu rămâneau fără urmări. Nesocotind interesele celor denunțați, pârâtul a vizat îngrădirea drepturilor privind viața privată, atât timp cât a acceptat că persoanele denunțate puteau să facă obiectul unor investigații suplimentare ale Securității, ca rezultat al denunțurilor sale, a conștientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delațiunile sale se pot lua măsuri de urmărire și verificare (încălcarea dreptului la viață privată) și, prin urmare, a vizat această consecință.

Drept urmare, este îndeplinită și cea de-a doua condiție, care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - și nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - în sensul că intimatul ar fi trebuit să conștientizeze posibilele urmări ale informațiilor furnizate. Este exclus ca pârâtul să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informații, asupra persoanelor la care se referea în denunțurile sale urma, de obicei, să se desfășoare o acțiune de investigare din partea Securității, ori o înăsprire a formelor de supraveghere, dacă persoanele în cauză erau deja urmărite. Aceste investigații suplimentare presupuneau cel puțin încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea și obținerea de noi informații despre cei urmăriți, fără acordul lor.

În egală măsură, a doua condiție legală nu face nici un fel de referire la notorietatea informațiilor, dacă Securitatea știa și din alte surse, practic se adaugă la lege. Legiuitorul nu face distincție între informații, dacă erau cunoscute sau dimpotrivă, de primă sesizare. Din punct de vedere al analizei teleologice a textului, în nicio situație denunțătorul nu avea cum să cunoască gradul de informare al Securității, ofițerul nu îi raporta informatorului, se întâmpla exact invers. Ar fi trebuit, astfel, adoptată o atitudine diligentă, precaută de protejare a intereselor celorlalți cetățeni și să nu denunțe Securității informații care făceau referire la atitudini potrivnice regimului comunist, știind că asemenea informații prejudiciau persoanele denunțate. Atât timp cât nu a procedat în această manieră, intimatul a dovedit că nu este interesat de posibilele efecte negative ale informațiilor sale și, prin urmare, a vizat îngrădirea dreptului la viață privată al celor denunțați, conștientizând că există riscul ca informația pe care o furnizase să ducă cel puțin la verificări și investigații efectuate de Securitate asupra celor denunțați și, astfel, la încălcarea dreptului acestora la viață privată.

În speță, îngrădirea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile persoanei potrivnice regimului comunist au fost aduse la cunoștința fostei Securități, indiferent dacă pârâtul a avut per ansamblu o atitudine mai mult sau mai puțin cooperantă, precum și indiferent dacă ofițerii de legătură din cadrul acesteia foloseau sau nu respectivele informații și indiferent de efectele concrete ale acestor informații asupra celor denunțați.

Mai mult decât atât, din înscrisurile depuse în probațiune la dosarul cauzei nu a rezultat existența unor presiuni exercitate asupra intimatului pentru furnizarea notelor informative și nu sunt întrunite nici condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) teza a doua din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se reține o situație de exonerare.

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 507 din data de 16 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Intimatul-pârât a arătat, în esență că nu a denunțat activități potrivnice regimului totalitar și nici nu au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor vizate, că informațiile furnizate erau notorii și s-au referit în exclusivitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, faptă ce constituia infracțiune, conform art. 267 din C. pen. din 1936, iar în cauză nu s-a făcut dovada că fapta de trecere frauduloasă a graniței a fost săvârșită din considerente politice.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:

Din circumstanțele particulare ale cauzei, rezultă că instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității în privința pârâtului A., susținând că acesta a fost recrutat în calitate de colaborator, sub nume conspirativ "B.".

În apărare, pârâtul a susținut, în esență, că informațiile furnizate organelor de Securitate nu îndeplineau condiția de a viza activități potrivnice regimului totalitar comunist și erau cunoscute de către organele de securitate, iar scopul furnizării lor nu a fost acela de a aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prima instanță a valorificat apărările pârâtului și a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt întrunite condițiile cumulativ prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în raport de conținutul și natura informațiilor furnizate prin nota informativă, care nu se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Împotriva sentinței instanței de fond, reclamantul C.N.S.A.S. a declarat recurs, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că instanța a aplicat greșit prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 în speța de față.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Sub acest aspect se invocă interpretarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Amintește instanța de control judiciar că O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat colaborator al Securității "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.".

Așadar, pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității, textul de lege prevede întrunirea cumulativă a două condiții, respectiv persoana pârâtă să fi furnizat organelor de Securitate informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și aceste informații să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Îndeplinirea acestor cerințe se verifică de instanța de contencios administrativ prin prisma probatoriului administrat în cauză, a dovezilor depuse în probațiune de reclamant și a celor depuse în contraprobă de pârât, impunând o analiză concretă, efectivă și punctuală a înscrisurilor depuse în dosar, din perspectiva naturii și conținutului informațiilor furnizate organelor de Securitate.

În raport de contextul factual anterior prezentat și de norma legală aplicabilă, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile de nelegalitate formulate de reclamantul C.N.S.A.S., instanța de fond făcând o greșită aplicare în cauză a normelor de drept material. Înalta Curte constată că, din înscrisurile existente la dosar, reiese că pârâtul a furnizat informații Securității, iar acestea se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, fiind prin urmare îndeplinită prima condiție impusă de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că, la dosarul instanței de fond, la fila x, a fost atașat un "Angajament", din data de 23.09.1989, scris și semnat olograf de către pârât, cu numele real, prin care acesta se obliga să păstreze secretul discuțiilor purtate cu organele de securitate, să nu divulge nimănui conținutul și să furnizeze date ce interesează organele de securitate, cu obiectivitate, în formă scrisă, semnate sub nume conspirativ "B.". Acest înscris nu a fost contestat de către intimatul-pârât, care a susținut că nu este un angajamentul de colaborare în sensul arătat de către reclamantul C.N.S.A.S., cu îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale altor persoane, ci o asumare a obligației acestuia, pe baza de sentimente patriotice, la apărarea patriei și a securității statului și la prevenirea infracțiunilor, precum și la obiectivitatea informațiilor furnizate. Este adevărat că, din conținutul acestui angajament nu rezultă cu claritate intenția pârâtului de a colabora cu Securitatea, în sensul informării organelor statului cu privire la activități potrivnice regimului comunist, însă Înalta Curte apreciază că acest aspect nu prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei, întrucât activitatea de colaborare cu organele Securității nu este condiționată de existența acestui angajament, ci de acțiunile de furnizare de informații cu conținutul prevăzut de lege, ce vor fi analizate în cele ce urmează.

Așadar, obiectul cererii recurentului-reclamant îl constituie, în esență, informațiile furnizate de către intimatul-pârât sub numele conspirativ "B.", în baza notelor informative din 23.09.1989 și din 30.11.1989, semnate olograf . Pârâtul nu a contestat conținutul Notelor informative reținute de instanță și depuse de reclamant la dosar, astfel că se prezumă că emană de la acesta.

Prin intermediul acestei note informative, pârâtul a adus la cunoștința organelor de Securitate că numiții C., D. și E. au încercat să părăsească țara, în mod ilegal, în zona de frontieră Oradea, însă au fost prinși de grăniceri, iar numitul C. a fost condamnat la un an și patru luni la locul de muncă, pentru trecerea frauduloasă a frontierei.

Înalta Curte constată că informațiile oferite interesau organele de Securitate, în contextul în care intenția de trecere frauduloasă a frontierei, indiferent de condițiile în care se realiza sau se încerca, era interpretată, în orice împrejurare, ca o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist.

Referitor la activitatea de furnizare a informațiilor, este de observat că intimatul-pârât nu a contestat existența ei, ci exclusiv calitatea informațiilor de a denunța activități sau atitudini potrivnice regimului comunist totalitar și aptitudinea lor de a îngrădi drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Chiar dacă, astfel cum a susținut intimatul-pârât, prin forma de expunere a informațiilor, acesta a încercat să prezinte elemente notorii, generale și neutre cu privire la persoana urmărită, fapta de colaborare cu organele Securității nu este înlăturată, art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 atribuind calitatea de colaborator persoanei care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție legală, și anume aceea ca informațiile comunicate organelor de Securitate să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, Înalta Curte constată că și aceasta este îndeplinită în cauză. Art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu se referă la îngrădirea efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficientă "vizarea" unei astfel de îngrădiri. Or, oferirea de informații era aptă să afecteze dreptul la libertatea de mișcare și la viață privată al persoanei vizate, prevăzut de art. 12 și art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

În egală măsură, se impune a se aminti că Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost ratificată de România la data de 14 decembrie 1955, iar printre drepturile garantate de aceasta sunt drepturile civile: dreptul la viață, libertatea și securitatea persoanei, viață privată și de familie, inviolabilitatea locuinței, secretul corespondenței, onoare și demnitate, libera circulație, căsătorie și întemeierea familiei, întrunire pașnică. Prin urmare, se poate observa că drepturile încălcate de recurentul-pârât erau garantate în România, cel puțin la nivel teoretic, prin intermediul instrumentelor legale menționate.

Înalta Curte va avea în vedere că în respectivul context politic și social, în care era de notorietate atitudinea ostilă a autorităților comuniste față de cei care intenționau să treacă fraudulos frontiera statului, este exclus ca intimatul-pârât să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza o astfel de informație, asupra persoanei la care se referea în denunțul său se putea desfășura o acțiune de investigare din partea Securității, ori o accentuare a formelor de supraveghere, dacă persoana denunțată era deja urmărită.

Argumentul intimatului-pârât în sensul ca informațiile furnizate nu puteau conduce la îngrădirea vreunor drepturi sau libertăți ale persoanelor urmărite, întrucât s-a referit exclusiv la fapta de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României săvârșită de trei tineri muncitori, nu și la alte aspecte de orice natură, ale vieții lor private, este neîntemeiat, deoarece activitățile de supraveghere informativă, prin natura lor, încalcă în mod grav dreptul la viată privată. Starea de pericol față de persoanele urmărite a fost creată prin însuși faptul nominalizării acestora de către pârât in ipostaze considerate ostile orânduirii sociale existente, indiferent de consecințele concrete atrase.

Nu prezintă relevanță în cauză nici faptul că informațiile furnizate erau notorii la nivelul fabricii și al Securității, câtă vreme dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu fac o astfel de distincție și nu restrâng sfera noțiunii de "colaborator al Securității" în funcție de notorietatea informațiilor furnizate de notele informative. Ceea ce interesează, din perspectiva constatării calității de colaborator al securității, este furnizarea informațiilor prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și informațiile să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Situațiile de excepție în care furnizarea de informații nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, nefiind regăsite în speță:

"Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe.".

Astfel, intimatul-pârât nu s-a aflat în cercetare sau judecată la data întocmirii celor trei note informative și nici nu era condamnat pentru motive politice, declarațiile sale nefiind date în timpul anchetei sau procesului. Totodată, legea prevede că nu pot fi considerate colaboratoare persoanele care nu aveau vârsta de 16 ani (în măsura în care se coroborează cu alte probe), pe când intimatul-pârât avea 21 ani, astfel că nu poate beneficia de excepția reglementată de lege. Cât privește lipsa factorului volițional, Înalta Curte constată că invocata constrângere morală poate constitui cauză exoneratoare doar în ipotezele prevăzute de lege (anterior indicate), care prezumă că, în contextul supunerii persoanei în cauză unei anchete întemeiate pe motive politice, aceasta nu-și poate exprima un consimțământ neviciat, presiunile exercitate asupra sa având natura unei constrângeri morale suficient de reale și puternice încât aceasta să nu se poată opune solicitărilor organelor de Securitate de a furniza informații despre alte persoane. Or, o astfel de situație, în sensul prevăzut de normă, nu este incidentă în cauză.

Totodată, Înalta Curte constată că pârâtul nu avea cum să cunoască dacă informațiile pe care le oferea sunt sau nu cunoscute de organele de Securitate, însă, chiar în situația în care informațiile comunicate de pârât ar fi fost cunoscute organelor Securității din alte surse, această împrejurare nu este de natură a-l exonera de aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Situațiile de excepție în care furnizarea de informații nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de lege, nefiind regăsite în speță.

În speță, din actele dosarului rezultă că materialul informativ furnizat de pârât s-a referit la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, notele informative relevând intențiile persoanelor urmărite de a părăsi teritoriul României. Astfel, furnizând informații precum cele anterior expuse, pârâtul a conștientizat sau ar fi trebuit să conștientizeze posibilele consecințe asupra persoanelor la care s-a referit în cuprinsul notelor informative, și anume, desfășurarea unor acțiuni de verificare și urmărire ale Securității. Or, din notele ofițerului de securitate rezultă interesul în verificarea persoanelor în cauză și intenția de a trasa noi sarcini informatorului în acest scop. Astfel, din cuprinsul Raportului privind problemele ce au rezultat cu ocazia cunoașterii personale ale numitului A., se menționează că "…. din discuții a mai rezultat că are unii colegi de serviciu care au preocupări de a pleca din țară în mod nelegal, cum ar fi C. și E. (…) Cunoaște unele probleme ce interesează organul de securitate și nu a avut rețineri în a ne semnala unele aspecte (…). De comun acord am stabilit să mai continuăm aceste discuții." Totodată, din Nota ofițerului atașată la fila x rezultă că "(…) cei în cauză vor fi cercetați informativ. Sursa a primit sarcina de a stabili dacă cei în cauză mai au asemenea preocupări, modul cum vor să-și realizeze intențiile. Să ne semnaleze din timp intențiile de a părăsi țara și din partea altor tineri", iar în Nota ofițerului de la fila x s-a consemnat că "C., condamnat pentru trecerea frauduloasă a frontierei este în atenția noastră. Va fi verificat și prin alte surse. Sursa a primit sarcini de a stabili dacă aceasta mai are intenții de a părăsi țara noastra (…)".

Față de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că, în speță, este demonstrată și cea de-a doua condiție legală pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității în persoana pârâtului.

Pe cale de consecință, având în vedere că intimatul-pârât nu a contestat faptele imputate de recurentul-reclamant, atribuindu-le însă o altă semnificație, iar din analiza informațiilor furnizate reiese că acesta a denunțat atitudini considerate a fi potrivnice regimului totalitar comunist, de natură să genereze îngrădirea libertății de exprimare, a dreptului la viață privată sau a libertății de mișcare aparținând persoanelor vizate, fiind, în egală măsură, apte să atragă consecințe negative asupra persoanelor denunțate, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a fi constatată calitatea intimatului-pârât de colaborator al Securității, astfel că soluția primei instanțe este pronunțată cu greșita aplicare a acestor prevederi legale.

În consecință, constatând că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și va constata că pârâtul A. a fost colaborator al Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 507 din data de 16 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite cererea formulată de reclamantul Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A..

Constată că pârâtul A. a fost colaborator al Securității în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.