ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2270/2023

Ședința publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a la data de 29.01.2021 și înregistrată sub nr. x/2021, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței de judecată să constate existenta calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prin sentința civilă nr. 897 din data de 8 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii acțiunii și constatării calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a arătat, după o expunere succintă a situației factuale, că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 2 lit. b) teza I și IV din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a se reține calitatea intimatului-pârât de colaborator și de rezident al Securității.

Recurentul-reclamant a susținut că, pe parcursul colaborării cu Securitatea, intimatul-pârât a furnizat informații prin care se denunțau activități potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentariile negative la adresa nivelului de trai din România sub regimul comunist, de natură a îngrădi dreptul la viață privată reglementat de art. 17 din Pactul Internațional privind drepturile civile și politice. În acest sens, a făcut trimitere la Raportul din data de 11 ianuarie 1977, redactat și semnat olograf de A. și la Raportul informativ din data de 12 ianuarie 1977, semnat olograf de lt. Col. M.C., I.J. Suceava și întocmit pe baza informațiilor furnizate de rezidentul "B..", document care confirmă informațiile furnizate de către intimatul-pârât în calitate de sursă a Securității, dar și coordonarea de către intimatul-pârât a rețelei informative, acesta fiind și rezident al Securității. Astfel, Securitatea monitoriza cu atenție orice comentariu negativ la adresa regimului comunist, urmărind promovarea ideii că statul comunist era o formă superioară de organizare politică și socială, în care toate persoanele aveau un nivel de trai ridicat, iar meritul pentru această stare de fapt se datora în exclusivitate partidului comunist.

În ceea ce privește prima condiție reglementată de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008 privind furnizarea informațiilor prin care se denunțau activități potrivnice regimului totalitar comunist, recurentul-reclamant a apreciat că, din interpretarea teleologică a textului de lege, rezultă că legiuitorul a urmărit să atribuie calitatea de colaborator al Securității persoanelor care, prin denunțurile lor, nu au menajat interesele celor denunțați, deși puteau și mai mult, desconsiderarea acestor interese nu este compatibilă cu principiile moralei publice. Astfel, delimitând sfera atitudinilor potrivnice regimului comunist, legiuitorul a urmărit ca, pe de o parte, să excludă denunțurile care, de obicei, rămâneau fără urmări asupra celui denunțat și, pe de altă parte, să excludă și denunțurile care ar fi putut avea urmări, dar care sunt compatibile cu principiile moralei publice într-o societate democratică.

De asemenea, și cea de-a doua condiție a fost îndeplinită în cauza de față, informațiile furnizate de intimatul-pârât vizând îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Intimatul-pârât avea reprezentarea clară a faptului că relatările făcute nu rămâneau fără urmări, iar acesta nu putea să cunoască în momentul furnizării informațiilor dacă Securitatea avea sau nu cunoștință de situațiile pe care acesta urma să le denunțe. În concret, acesta nu a menajat interesele persoanelor denunțate, nu a avut o atitudine precaută și nici nu i-a protejat pe cei denunțați.

Prin furnizarea informațiilor, intimatul-pârât a conștientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delațiunile sale se pot lua măsuri de verificare și urmărire, cu încălcarea dreptului la viață privată și prin urmare, a vizat această consecință. Pentru reținerea calității de colaborator al Securității nu se impune încălcarea propriu-zisă a dreptului la viață privată reglementat de art. 17 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice, fiind suficient ca intimatul să conștientizeze posibilele urmări ale informațiilor furnizate.

În plus, legiuitorul nu a prevăzut, printre condiții, existența unei pluralități de informări adresate Securității, fiind suficient și un singur astfel de caz pentru reținerea calității de colaborator al Securității.

Mai mult, informațiile furnizate vizau un grup socio-profesional particular determinat sau determinabil, respectiv colegii din colectivul în care profesa, persoane care pot fi identificate ușor.

Totodată, contrar celor reținute de prima instanță în sentința recurată, sunt îndeplinite cumulativ și condițiile legale privind calitatea intimatului de colaborator al Securității definită de art. 2 lit. b) teza a IV-a (colaborarea prin coordonarea activității informatorilor) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, respectiv, persoana să fi avut calitatea de rezident al Securității și în această calitate, să fi coordonat activitatea unor informatori.

Ulterior trecerii în rezervă (conf. Ordinului nr. 01742/30.06.1973 al Ministrului de Interne, document nenumerotat aflat în dos. nr. G 119, menționat la pag. 3 din nota de constatare), domnul A. a fost folosit de Securitate, ca sursă si rezident (în perioada 1977) și a purtat numele conspirativ "B.." Ca rezident, intimatul a fost folosit pentru dirijarea rețelei informative a Securității din cadrul secției de exploatare a C. (sursele:

"D.", "E.").

Dovada recrutării stă în titulatura de "rezident" folosită de ofițerul de Securitate care se ocupa și de instruirea intimatului-pârâtul în dirijarea rețelei informative din cadrul C., conform documentelor aflate în dosarul de obiectiv nr. D 8804, vol. 12.

Dovada îndeplinirii celei de-a doua condiții, respectiv că a coordonat activitatea unor informatori, reiese cu prisosință, în opinia recurentului-reclamant, din conținutul Raportului informativ din 12.01.1977 și al Raportului informativ din 14.01.1977, precum și al Rezoluției din 15.01.1977, întocmite și semnate olograf de ofițerul superior, care a confirmat coordonarea surselor de către intimat, în calitate de rezident. De asemenea, contrar celor reținute de prima instanță, îndeplinirea sarcinilor trasate intimatului în calitate de rezident (în sensul coordonării surselor) reiese și din însemnarea marginală consemnată pe acest document:

"S-a executat la data de 17.01.1977" (dosar nr. x 8804, voi. 12, f. xv). Relevante în acest sens mai sunt și Nota-raport din 17.01.1977 aprobată prin semnătură olografă de col. R.C.- I.J., precum și Rezoluția din data de 25.01.1977, întocmită și semnată olograf de lt.col. M.C., recurentul-reclamant citând pasaje din conținutul acestora, în cuprinsul cererii de recurs.

Acesta a apreciat că, în cazul rezidenților, la fel ca în situația gazdelor de case conspirative, recrutarea voluntară este suficientă pentru reținerea calității de colaborator al Securității, impunerea unei condiții suplimentare în aceste cazuri fiind de natură să ducă la discriminări, întrucât, în acest caz, două persoane cu atitudine absolut identică înainte de 1990 (rezidenți ai Securității) ar fi tratate diferit azi, după cum informatorii din rețeaua acestora ar fi trimis sau nu informații ofițerilor prin intermediul rezidentului, sau după cum aceste informații s-ar fi referit sau nu la atitudini potrivnice regimului și ar fi vizat sau nu încălcări ale drepturilor fundamentale. Mai mult, existența unei condiții suplimentare în cazul rezidenților ar însemna ca stabilirea sau nu a calității de colaborator al Securității să depindă de atitudinea unor alte persoane decât persoana verificată (în aceste cazuri, persoanele din rețea), situație care ar fi de neconceput.

Invocând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul-reclamant a concluzionat că, în speța de față, sunt îndeplinite toate condițiile legale impuse de legiuitor în art. 2 lit. b), teza I și IV din O.U.G. nr. 24/2008, pentru constatarea calității de colaborator în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prin întâmpinare, intimatul-pârât A. a solicitat, pe cale de excepție, anularea recursului pentru nemotivare, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât motivele invocate nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar pe fond, respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat să se constate calitatea pârâtului A. de colaborator al fostei Securități.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând în esență că, din probele administrate în cauză nu rezultă că sunt întrunite condițiile pentru a se reține calitatea de colaborator al fostei Securități în sarcina pârâtului, prin furnizarea de informații, respectiv prin coordonarea activității informatorilor Securității, conform art. 2 lit. b) teza I și IV din O.U.G. nr. 24/2008.

Recurentul-reclamant, prevalându-se de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat hotărârea primei instanțe, apreciind că aceasta a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prin raportare la prevederile art. 17 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor de nelegalitate invocate de către recurentul-reclamant.

Noțiunea de "colaborator al Securității" este definită în cuprinsul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 ca fiind "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care au fost îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor".

În ceea ce privește prima teza, din definiția dată de legiuitor termenului de "colaborator al Securității", rezultă și condițiile legale obligatorii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru a atrage această calitate, respectiv că persoana trebuia să fi furnizat informații într-una dintre formele arătate în cuprinsul dispozițiilor art. 2 lit. b), iar prin informațiile respective sa fie denunțate activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să conducă la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, nu orice informație sau declarație se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din actul normativ menționat.

Din analiza conținutului Notei de constatare și al înscrisurilor prezentate de către reclamant, în raport de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte constată că, în speță, nu se probează îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, respectiv condiția denunțării unor activități și atitudini potrivnice regimului comunist.

În acord cu jurisprudența sa constantă, reamintește faptul că, din perspectiva analizei îndeplinirii condiției ca informația să denunțe o activitate sau o atitudine potrivnică regimului, prin prisma dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prezintă relevanță conținutul însuși al informației furnizate.

Dispozițiile legii sunt de natură imperativă și neechivoce, legiuitorul făcând vorbire despre activități și atitudini potrivnice, iar nu care "puteau fi" considerate ca atare, precum și care "au vizat" îngrădirea drepturilor și libertăților, nicidecum "apte" de a avea aceste consecințe.

Însă, în ceea ce privește faptele denunțate în speță, prin natura lor, nu se poate considera că acestea ar fi vizat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și cum această condiție nu este îndeplinită, în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză nu poate fi reținută calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

În concret, din examinarea Raportului din data de 11 ianuarie 1977 redactat și semnat olograf de către pârât, rezultă că informațiile furnizate vizau activitatea profesională desfășurată în cadrul secției de exploatare a C., precum volumul mare de muncă, lipsa de personal și neadoptarea unor măsuri de ordin administrativ-organizatoric de către șefa de tură F., cu consecința afectării raporturilor de muncă și drepturilor salariaților. Aspectele învederate au fost preluate și în Raportul din data de 12 ianuarie 1977 întocmit și semnat olograf de către lt. Col. G. - I.J. Suceava- Serviciul III, care conținea și propunerea de a se discuta cu conducerea C., cu privire la cauzele care au condus la această situație și la modul de rezolvare.

Înalta Curte apreciază că informațiile furnizate nu sunt de natură să conducă la îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului, și de asemenea, nu se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Chiar și în ceea ce privește cea de-a doua condiție, și anume îngrădirea drepturilor și libertărilor fundamentale ale omului, Înalta Curte reține pe de o parte, că recurentul-reclamant nu a relevat, prin înscrisurile depuse la dosar, că o asemenea îngrădire s-ar fi produs, iar pe de altă parte, îngrădirea drepturilor și libertărilor fundamentale ale omului se impune a fi analizată în strânsă legătură cu caracterul informațiilor furnizate.

Este adevărat că, prin Decizia nr. 1780/24.03.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "pentru constatarea calității de colaborator al Securității este suficient, în accepțiunea legii, ca denunțul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunțat", însă din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă că denunțul efectuat de intimatul-pârât a fost de natură a crea o stare de pericol pentru cei denunțați, în condițiile în care în notele informative aflate la dosar nu se face referire la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, ci din contră, acestea vizau drepturile angajaților secției de exploatare și modul în care șefa de tură își îndeplinea atribuțiile de serviciu, aceste aspecte prezentând interes pentru intimatul-pârât din perspectiva calității de președinte al Sindicatului C..

Prin Notele de constatare depuse se pot observa simple referiri ale pârâtului la faptul că salariații din cadrul C.. își manifestau nemulțumirea cu privire la modul de organizare concretă a muncii la nivelul turelor efectuate în cadrul secției, însă informațiile nu sunt de natură a atrage repercusiuni asupra acestora. Prin furnizarea acestor informații, persoanele la care s-a referit nu au fost expuse unor posibile sancțiuni din partea reprezentanților regimului comunist sau cel puțin unor noi investigații întreprinse de Securitate, care presupuneau imixtiuni în viața personală a acestora, astfel că nu pot fi primite alegațiile recurentului în sensul că pârâtul a constientizat că se pot lua măsuri de urmărire și verificare asupra persoanelor la care s-a referit în delațiunea sa și, prin urmare a vizat această consecință.

În atare condiții, nu se poate susține cu temei faptul că informațiile furnizate s-au referit la activități sau atitudini potrivnice regimului comunist și că ar fi vizat îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului, astfel că interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 a fost în mod corect efectuată de Curtea de Apel București, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile legale care să atragă stabilirea calității de colaborator al Securității.

În ceea ce privește constatarea calității sale de colaborator al Securității în forma reglementată de art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte observă că, potrivit acestui text de lege, în cazul rezidenților Securității nu era suficientă deținerea acestei calități, ci era necesar ca aceștia să coordoneze activitatea informatorilor.

Instanța de control judiciar apreciază ca fiind relevante în verificarea acestor condiții, considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 672/2012. Chiar dacă aceste considerente au fost formulate într-un litigiu care se referea la neconstituționalitatea sintagmelor "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității", motivele care au determinat instanța de contencios constituțional să declare respectivele sintagme neconstituționale au o aplicabilitate mai largă, fiind formulate de o manieră generală.

Astfel, în Decizia nr. 672/2012 s-a apreciat că "ținând cont de specificul contextului politico-istoric în care au fost consemnate, relatările verbale pot fi caracterizate prin subiectivism, arbitrariu și uneori simulare, iar acestea pot genera un conținut vag, neclar, incert, neverosimil, fictiv și inutil, astfel, cauzei privind constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia. Pe de altă parte, în situația în care instanța judecătorească își formează convingerea exclusiv prin aprecierea unor asemenea documente, există riscul ca orice îndoială să poată fi interpretată împotriva persoanei verificate, iar aparența să fie considerată relevantă. Toate acestea creează între părțile acțiunii în constatare - Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în calitate de reclamant, și persoana verificată, în calitate de pârât, un dezechilibru incompatibil cu principiul egalității de arme."

Aceste considerente nu se verifică doar în cazul relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securității, ci sunt valabile și pentru înscrisurile depuse în susținerea acțiunii de față, fiind vorba de acte întocmite de organele de Securitate prin care se consemnează fapte ce se pretinde a se fi petrecut în epoca respectivă. Înalta Curte constată că și în cazul acestor înscrisuri, este posibil ca modalitatea de întocmire să fie caracterizată prin subiectivism, arbitrariu și uneori simulare. Organul de Securitate care a întocmit actul era interesat să prezinte într-o lumină cât mai avantajoasă activitatea colaboratorilor pe care îi avea în responsabilitate, de acest aspect depinzând evaluarea propriei sale activități, ceea ce putea conduce la consemnarea unor fapte nereale, exagerate, interpretate subiectiv în raport de interesul celui care a întocmit actul.

Atribuirea unei prezumții de veridicitate acestor acte și soluționarea litigiului exclusiv în baza lor fără a fi coroborate cu alte probe legal administrate, ar fi de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil. Așa cum a arătat Curtea Constituțională în decizia menționată "A accepta o asemenea interpretare echivalează cu a acorda instanței judecătorești un rol superficial, incompatibil cu funcția sa de înfăptuire a justiției. Or, în cazul unei acțiuni în constatarea calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, realizarea justiției presupune și verificarea obiectivă a veridicității actelor și faptelor care au avut loc în trecut, într-un anumit context politic și istoric al țării, pe baza unor probe lipsite de ambiguitate, astfel încât orice concluzii arbitrare să fie excluse, iar echilibrul dintre justiția imparțială, fără urme vindicative, într-o societate democratică și protecția drepturilor individului să fie atins". Aceste considerente sunt valabile nu doar în cazul colaboratorului de securitate în forma prevăzută de art. 2 lit. b) teza I, ci în general, în cazul acțiunilor în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității, așa cum s-a exprimat, de altfel, și Curtea Constituțională în paragraful redat mai sus.

În condițiile în care, în speță, nu au fost prezentate decât rapoarte informative întocmite de către Ofițerul de Securitate în care se afirmă că intimatul-pârât ar fi deținut calitatea de rezident de securitate, nefiind depuse dovezi cu privire la recrutarea în această calitate sau la angajamentul făcut de pârât, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect că nu sunt întrunite condițiile pentru reținerea calității de rezident al Securității.

Argumentul potrivit căruia calitatea de rezident era suficientă pentru declararea unei persoane ca fiind colaborator al Securității datorită importanței deosebite pe care această categorie de colaboratori o avea în activitatea organului represiv nu poate fi primit.

Pe de o parte, indiferent de importanța pe care rezidenții Securității o aveau în activitatea acestei instituții acest lucru nu ar putea înlătura prevederea expresă a legii care impune ca, dincolo de faptul recrutării, persoana să fi coordonat activitatea unor informatori. Or, la dosarul cauzei nu au depuse înscrisuri din care să rezulte numele informatorilor din rețea și acțiunile concrete ale intimatului-pârât în legătură cu aceștia și care să permită o coroborare a faptelor menționate în notele și rapoartele care au însoțit nota de constatare cu fapte și date rezultând din alte surse. Nu pot fi reținute în acest sens susținerile recurentului-reclamant C.N.S.A.S. potrivit cărora intimatul-pârât ar fi coordonat activitatea sursei F., acest aspect fiind nedovedit, pârâtul furnizând doar informații defavorabile acesteia, prin care a criticat activitatea sa.

Pe de altă parte, se constată că nici în cazul ofițerilor sau subofițerilor de Securitate care, în mod cert, aveau o importanță mai mare decât cea a rezidenților, legiuitorul nu a înțeles să confere relevanță simplei dețineri a respectivei calității ci, conform art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, calitatea de lucrător al securității este condiționată și de desfășurarea unor "activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Pretinsa imposibilitate de subclasificare pe criterii morale a rezidenților Securității nu poate conduce la declararea tuturor acestor persoane ca fiind colaboratori ai Securității independent de activitatea reală pe care au desfășurat-o și de rolul lor concret în cadrul activității represive realizate de organele de Securitate.

Referitor la numele conspirativ "B..", Înalta Curte apreciază că acesta nu produce nicio consecință juridică, neputând conduce la reținerea calității pârâtului de rezident, în lipsa îndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, teza finală și a altor probe certe cu care să fie coroborat.

Concluzionând că aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, instanța de control judiciar confirmă legalitatea soluției pronunțate de către prima instanță, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 897 din data de 8 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 3 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.