ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3189/2022

Ședința publică din data de 2 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 20.05.2019, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prin sentința civilă nr. 1001 din 13 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de către reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1001 din 13 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

În motivarea recursului arată că hotărârea recurată este nelegală și că instanța a încălcat și aplicat greșit prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, în condițiile în care în considerentele sentinței atacate s-a reținut că pârâtul a afirmat că a semnat angajamentul de colaborare cu Securitatea.

Arată că instanța de fond a distins acolo unde art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu distinge, întrucât în ipoteza colaborării cu Securitatea prin furnizarea de informații (teza I a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008), legiuitorul a considerat relevante exclusiv conținutul și posibilele efecte ale informației furnizate, iar nu existența angajamentului, conținutul acestuia ori împrejurările semnării sale.

Astfel, în jurisprudență s-a constatat calitatea de colaborator al Securității, în mod definitiv, și în lipsa unui angajament.

Critică faptul că prima instanță a reținut că denunțarea unui cetățean care aparținea unei minorități naționale, pentru că avea opinii "naționaliste", nu ar reprezenta denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist, întrucât regimul dictatorial a fost unul național-comunist, precum și faptul că referirea la concepția naționalistă a persoanei vizate poate fi considerată ca reprezentând o denunțare a unei manifestări potrivnice regimului comunist, de natură să atragă consecințe în privința celui vizat.

Consideră că în speță considerentele instanței de fond pornesc de la o confuzie vădită între naționalismul de paradă și sentimentele naționale ale minorităților, care erau reprimate de regim, pe de altă parte.

Susține că în condițiile în care prima instanță a reținut că atitudinile denunțate de intimatul-pârât nu se înscriu în sfera extremismului, a șovinismului sau a iredentismului, era firesc ca prima instanță să rețină că denunțarea unor astfel de atitudini, neagreate de regimul totalitar comunist, reprezenta denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist, apte să prejudicieze persoana denunțată prin încălcarea dreptului la viață privată.

De asemenea, susține că este eronată și concluzia primei instanțe potrivit căreia instituția noastră ar valida abordarea organelor de Securitate care îi tratau în mod similar pe cei care aveau opinii naționaliste și pe cei care promovau iredentismul, în condițiile în care interpretarea recurentului s-a bazat tocmai pe distincția dintre naționalism și iredentism și pe aspectul că în speță persoana denunțată de intimat nu manifestase opinii extremiste, xenofobe ori iredentiste, ci opiniile denunțate de intimat sunt compatibile cu valorile democratice, dar veneau în contradicție cu rigorile impuse de regimul comunist.

Contrar celor reținute de prima instanță, susține că acțiunea nu s-a întemeiat pe consemnările ofițerilor de Securitate, ci pe nota scrisă de intimat, iar împrejurarea că a făcut referire și la un document în care s-a consemnat că, pe baza informațiilor intimatului, o persoană a fost avertizată, alte două au fost atenționate, iar trei cetățeni s-au aflat în atenția Securității, a avut exclusiv scopul de a prezenta instanței tabloul complet al documentelor identificate de CNSAS cu privire la intimatul-pârât.

Recurentul-reclamant susține că prin acțiunea de față nu s-a încălcat Decizia Curții Constituționale nr. 672/2012.

Mai arată că este lipsită de relevanță, din perspectiva art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, împrejurarea că și despre intimat au fost furnizate note informative, întrucât informatorii Securității erau monitorizați pentru a li se verifica loialitatea, iar prevederile amintite nu disting din această perspectivă, iar pe de altă parte, în cauză nu sunt incidente prevederile tezei a doua a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care stabilesc situația de excludere a calității de colaborator al Securității.

Astfel, arată că pentru a nu se reține calitatea de colaborator al Securității unei persoane care a furnizat informații în sensul primei teze a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, ar trebui să fie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ: informațiile să fie cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare și să fie date în timpul anchetei sau procesului; ancheta sau procesul să fi fost motivate politic; informațiile să nu se îndepărteze de motivul anchetei, ci să vizeze cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată.

Or, în speță, nu este îndeplinită niciuna dintre condițiile de mai sus.

Prin urmare, consideră că sentința recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Intimatul-pârât A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

În esență, arată că prima instanță a respins în mod corect acțiunea reclamantului, având în vedere că recurentul a recunoscut faptul că nu există în materialitatea lor cele 11 materiale informative furnizate de informatorul "B.", care se referă la manifestări național iredentiste ale unor elemente de pe raza comunei, în baza cărora alte 6 persoane ar fi fost avertizate, atenționate și păstrate în atenție.

Susține că nu a întocmit cele 11 note informative, iar cu privire la nota întocmită, arată că aceasta nu conține și nu se referă la comentarii injurioase cu privire la cetățeanul C. referitoare la politica partidului, iar pe de altă parte, arată că recurentul nu a adus nicio probă din care să rezulte că asupra acestei persoane s-ar fi desfășurat acțiuni de investigare din partea Securității, însă este cert și rezultă din probele depuse la dosar, că acțiuni de investigare a Securității s-au desfășurat împotriva sa, fără să-l califice drept colaborator al Securității.

Arată că din Raportul cu propunerea de recrutare reiese că prezenta interes pentru organele de securitate faptul că lucra la un liceu, însă era foarte posibil să nu accepte colaborarea, caz în care s-a și pregătit o variantă de retragere privind contactarea sa.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat să se constate calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Înalta Curte constată că intimatul-pârât a fost recrutat în calitate de colaborator al Securității la data de 09.05.1985, conform angajamentului dat de acesta și depus la dosar fond, a raportului cu propunerea de recrutare, precum și a raportului privind modul cum a decurs recrutarea, depuse la dosar fond.

Recrutarea s-a făcut în vederea cunoașterii, prevenirii și neutralizării faptelor și fenomenelor care pot să apară în mediul tinerilor și cadrelor didactice și pot să aducă atingere Secutității statului.

Analizând actele de la dosar, se reține că din nota de constatare depusă la dosarul de fond, întocmită de către recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității - Direcția Investigații, reiese că intimatul-pârât a furnizat un număr de 11 materiale informative, iar în baza informațiilor primite de la recurentul-pârât prin aceste materiale, au fost supravegheate persoane, o persoană a fost avertizată, două persoane au fost atenționate, iar altele trei s-au aflat în atenție.

De asemenea, prin aceeași notă de constatare s-a reținut că intimatul-pârât a dat o notă informativă, în legătură cu cetățeanul C., responsabil la cinematograful D., cu privire la care a arătat că în urmă cu câțiva ani a avut niște manifestări naționaliste, a cântat cântece și este o persoană în aparență măgulitoare, binevoitoare, atentă, dar în realitate este tot de concepție naționalistă.

Intimatul-pârât a recunoscut că a dat această din urmă notă, nu și cele 11 materiale informative la care a făcut referire recurentul-reclamant și care au fost invocate în susținerea calității de colaborator al Securității a intimatului-pârât.

Examinând actele de la dosar, Înalta Curte constată că în ședința publică din 17.10.2019, în fața instanței de fond, reprezentantul pârâtului a invocat faptul că cele 11 materiale informative nu i-au fost comunicate, cauza fiind lăsată la a doua strigare în vederea verificării acestui aspect, iar la reluarea cauzei, avocatul pârâtului a arătat că cele 11 materiale informative nu au fost indicate în cuprinsul acțiunii, ci în documentul intitulat "apreciere", aflat la dosar.

În acest context, Înalta Curte constată că singurul înscris depus la dosar în susținerea calității intimatului-pârât de colaborator al Securității îl reprezintă nota din 10 mai 1985, dată cu ocazia recrutării, cu privire la cetățeanul C..

În acest context, instanța de recurs apreciază ca fiind nefondate susținerile recurentului-reclamant din cererea de recurs, în sensul că pe baza informațiilor intimatului, o persoană a fost avertizată, alte două au fost atenționate, iar trei cetățeni s-au aflat în atenția Securității, câtă vreme aceste aspecte ar fi trebuit să reiasă din cele 11 materiale informative, pe care recurentul-reclamant nu le-a prezentat în materialitatea lor și, prin urmare, aceste susțineri nu au suport probatoriu și nu pot fi valorificate din această perspectivă.

În ceea ce privește nota informativă din 10 mai 1985, dată de către intimatul-pârât cu ocazia recrutării, cu privire la cetățeanul C., Înalta Curte constată că aceasta nu are aptitudinea, prin ea însăși, de a contura cu suficient temei caracterul de colaborator al intimatului, în condițiile în care singurul element negativ în constituie acela de "naționalist".

Raportat la aceste aspecte, prima instanță a reținut în mod corect că există o diferență foarte mare între conținutul Notei redactate de pârât la data de 09.05.1985 și chestiunile luate în considerare de ofițerul de Securitate prin măsurile dispuse pe aceeași notă, iar din conținutul Notei redactate de pârât la data de 09.05.1985 nu se poate concluziona în sensul îndeplinirii, în mod cumulativ, a celor trei condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, nefiind îndeplinite condițiile doi și trei, întrucât informațiile furnizate prin acea notă nu au aptitudinea de a fi considerate, în raport cu contextul istoric în care au fost formulate, ca denunțând activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și nici nu se poate considera că prin furnizarea informațiilor cuprinse în notă, pârâtul A. ar fi vizat îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Aceasta pentru că furnizarea de informații cu privire la activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, trebuia în mod obligatoriu să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al Securității este "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor."

Or, măsurile dispuse de către ofițerul de Securitate pe aceeași notă au caracter general, astfel că nu se poate considera că în acest mod au fost îngrădite drepturile și libertățile fundamentale ale omului, în condițiile în care îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului trebuia să vizeze în mod concret anumite persoane.

În consecință, Înalta Curte reține, de pe o parte, că cele 11 materiale informative la care a făcut referire recurentul-reclamant nu au fost depuse la dosar, astfel că nu pot face dovada celor afirmate de către acesta, respectiv nu pot constitui temei pentru reținerea calității intimatului-pârât de colaborator al fostei Securități, iar pe de altă parte, nici Nota redactată de pârât la data de 09.05.1985, prin conținutul său, nu este aptă să facă o asemenea dovadă, câtă vreme informațiile furnizate de către intimatul-pârât nu au vizat în concret denunțarea unor atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și nici nu au fost luate măsuri concrete care să îngrădească drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

În acord cu cele reținute de către prima instanță, Înalta Curte apreciază că nu întotdeauna denunțarea unor manifestări naționaliste echivalează cu denunțarea unor atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, o asemenea situație evidențiindu-se și în litigiul de față.

Sub acest aspect, se constată că în privința celor 11 materiale informative invocate de către recurentul-reclamant, prima instanță a rețoinut în mod corect că, astfel cum s-a statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 672/2012, se aduce atingere dreptului persoanei la un proces echitabil dacă se constată calitatea de colaborator al Securității doar pe baza consemnărilor efectuate de organele de Securitate, astfel că, în lipsa celor 11 materiale informative la care se referă, documentul intitulat "Apreciere privind activitatea informațională a colaboratorului B.; pe anul 1987" nu are aptitudinea de a fi considerat suficient pentru constatarea existenței calității de colaborator al Securității în privința pârâtului A., în condițiile în care acesta neagă că ar fi întocmit cele 11 materiale informative sau orice alt material informativ în afara Notei din data de 09.05.1985. Astfel, interpretarea contrară ar conduce, după cum se arată și în Decizia Curții Constituționale nr. 672/2012, la încălcarea principiului egalității armelor, având în vedere că reclamantul nu a putut prezenta cele 11 materiale informative pentru ca pârâtul să le poată combate sau contesta în concret, astfel că ea este inacceptabilă.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 1001 din 13 decembrie 2019 - a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 1001 din 13 decembrie 2019 - a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.