ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6718/2020

Ședința publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 31.07.2018, sub nr. x/2018, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul A., pentru a dispune cu privire la calitatea acestuia de colaborator al Securității.

Prin sentința civilă nr. 4494 din 05 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că interpretarea și aplicarea dată de către instanța de fond prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, prin considerentele Sentinței atacate sunt, eronate, atrăgând incidența art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ.

În esență, prima instanță a arătat că nu ar fi îndeplinite cumulativ condițiile necesare pentru reținerea calității de colaborator al Securității.

a) în legătură cu prima condiție instituită de legiuitor în cuprinsul prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G, nr. 24/2008, aprobată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv "informațiile furnizate Securității să se refere ia activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, observăm că interpretarea teleologică a acestui text legal duce la concluzia că legiuitorul a urmărit să atribuie calitatea de colaborator al securității persoanelor care prin dedunțurile lor nu au menajat interesele celor denunțați, deși puteau și, mai mult, desconsiderarea acestor interese nu este compatibilă cu principiile moralei publice.

Astfel, delimitând sfera conduitelor potrivnice regimului comunist, legiuitorul a urmărit ca, pe de o parte, să excludă denunțurile care de obicei rămâneau fără urmări asupra celui denunțat și, pe de altă parte, să excludă și denunțurile care ar fi putut avea urmări, dar care sunt compatibile cu principiile moralei publice într-o societate democratică.

În consecință, dacă denunțarea unei conduite era potențial nocivă pentru cel denunțat și, în plus, un astfel de denunț nu și-ar mai avea rostul într-o ordine democratică, rezultă că ne aflăm în fața denunțării unei conduite potrivnice regimului comunist.

O interpretare contrară, restrictivă, care ar înțelege prin "atitudini/activități potrivnice regimului doar manifestarea explicită a dorinței persoanei denunțate de răsturnare a regimului comunist, aceasta este de neconceput pentru că ar institui o inegalitate de tratament cu privire la persoane care au denunțat în egală măsură atitudini a căror incriminare era tipică regimurilor dictatoriale (acte normative prin care se reglementau condițiile prin care contactele cu cetățenii străini erau legale, acte normative prin care se interzicea avortul, etc).

Pentru reținerea calității de colaborator, în sensul prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, este necesară întrunirea cumulativă a două condiții, respectiv:

a) informațiile furnizate Securității să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

b) informațiile prevăzute la pct. a) să vizeze îngrădirea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului.

În acest context, a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 672/2012 prin care sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității din cuprinsul art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, au fost declarate neconstituționale.

În considerentele acestei decizii, instanța constituțională apreciază că documentele emise de ofițerii de Securitate, ce conțin relatări verbale ale colaboratorilor, nu pot fi administrate și apreciate individual, ca probe unice, neputând servi ca temei al admiterii unei acțiuni în constatarea calității de colaborator al Securității, decât dacă, pe calea unei atente și complete analize, sunt coroborate cu datele sau informațiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă.

Concret, judecătorul fondului, raportat la conținutul notei informative din 04.08.1988, întocmită și semnată olograf de către pârât cu numele conspirativ "B.", existentă în dosarul nr. x, apreciază că prevederile art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, expuse pe larg anterior, nu sunt îndeplinite.

Instanța de fond apreciază că "/.../Nemulțumirea persoanei urmărite în legătură cu lipsa alimentelor si comentariile pe această temă, expuse ocazional, nu reprezintă în mod necesar activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, din conținutul denunțului neputând fi extrase informații potrivit cărora nemulțumirile erau îndreptate împotriva regimului totalitar comunist sau că aveau legătură cu acest regim,/.../.", constatare ce denotă o necunoaștere a realităților social economice de la acea vreme.

Recurentul a făcut o descriere a situației economice din Romania în perioada anilor 1980, arătând că pe 19 decembrie 1980 s-a dat legea "pentru constituirea, repartizarea și folosirea pe județe a resurselor pentru aprovizionarea populației cu carne, lapte, legume și fructe". Consumul de alimente era raționalizat în fiecare județ, circulația liberă a produselor fiind practic împiedicată. Pâinea se vindea în cantități limitate, ajungându-se la situații aberante ca o persoană să nu poată cumpăra acest produs decât din localitatea în care domicilia.

În octombrie 1981, un alt decret "privind măsurile pentru prevenirea și combaterea unor fapte care afectează buna aprovizionare a populației", stabilea pedepse cu închisoarea de la șase luni la cinci ani pentru "cumpărarea de la unitățile comerciale de stat și cooperatiste, în scop de stocare, în cantități care depășesc nevoile consumului familial pe o perioadă de o lună" a unor produse de bază: făină, zahăr, ulei, mălai, orez. Excepție făceau legumele și fructele pentru iarnă.

Totul culminează în 1982 când se aprobă Programul de alimentație științifică a populației. "Specialiștii au stabilit consumul mediu zilnic de calorii necesar unei persoane este de 2700 - 2800 de calorii, ori aceeași "specialiști" au stabilit că românii sunt niște "îmbuibați" care consumă 3300 de calorii.

Criza alimentară era doar un aspect al celei economice în care se găsea țara. Deși regimul se lăuda cu marile sale rafinării, benzina a fost raționalizată (30 de litri/lună); circulația automobilelor a fost restricționată.

În România socialistă, care se dorea "multilateral dezvoltată" până în anul 2000, copiii erau obligați să învețe la lumina lămpilor cu gaz pentru că lumina era întreruptă. Becurile trebuiau să fie doar de 40 wați, în timp ce propaganda ceaușistă vorbea de "anii-lumină" ai epocii. Cetățenilor li se recomanda să pună pe ei "o haină în plus", în momentul în care s-a luat decizia raționalizării agentului termic și a apei calde menajere.

Este de necontestat faptul că autoritățile represive ale regimului comunist cunoșteau această stare de fapt, însă ceea ce nu cunoștea Securitatea, dar urmărea să afle prin intermediul informatorilor, era identitatea persoanelor care aveau curajul să-și exprime nemulțumirile legate de aceste realități.

În cazul de față, elementul de noutate aflat de Securitate nu era faptul că "nu se găsesc alimente", ci împrejurarea că domnul NJ avea curajul să-si exprime nemulțumirea în legătură cu această stare de lucruri pe care regimul, deși o cunoștea, o dorea trecută sub tăcere.

Prin urmare, informația denunțată de intimatul pârât era atitudinea temerară si vădit anticomunistă a domnului NJ.

Pentru acest motiv, a apreciat că informațiile furnizate prin nota informativă menționată anterior, ce privește comentariile negative legate de condițiile social-economice existente în România comunistă, se circumscriu concluziei mai sus enunțate, respectiv au fost "potențial nocive pentru cel denunțat" și "nu-și au rostul într-o ordine democratică".

De altfel, definiția reținută de legiuitor în textul art. 2 tit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, face referire expresă la denunțarea unor conduite (atitudini/activități) manifestate de persoanele denunțate "în conversațiile lor private", respectiv în situații despre care Securitatea sau alte autorități nu ar fi putut să aibă cunoștință fără ajutorul informatorilor.

Procedând astfel, judecătorul fondului a nesocotit atât scopul cât și conținutul normei incidente și, ca atare, a încălcat și aplicat greșit prevederea de drept material conținută de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce atrage incidența art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ.

b) Cât privește cea de a doua condiție impusă de legiuitor pentru reținerea calităților de colaborator referitoare la "vizarea îngrădirii unor drepturi și libertăți fundamentale", arătă recurentul că interpretarea conținutului și efectelor dată de prima instanță informațiilor furnizate este rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În acest sens, prin Decizia nr. 1780 din 24.03.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "pentru constatarea calității de colaborator al Securității este suficient, în accepțiunea legii, ca denunțul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunțat.

În mod constant, jurisprudenta creată în materia deconspirării Securității a arătat că îndeplinirea condiției referitoare la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale nu presupune în mod obligatoriu încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi, ci doar expunerea persoanei denunțate unor posibile încălcări ale drepturilor sau libertăților fundamentale.

Or, cât privește îndeplinirea acestei condiții, contrar definiției date de legiuitor și explicitată de jurisprudența, instanța de fond reține că "/.../, în aprecierea consecințelor asupra vieții numitului C., Curtea va observa că depunerea notei informative a condus la punerea în discuția colectivului de muncă", constatare pe marginea căreia concluzionează că "/.../Nu se poate susține în mod valid că această măsură este de natură a îngrădi dreptul la viață privată și dreptul la exprimare."

Față de aceste susțineri, recurentul a arătat că, pentru ca această condiție să fie îndeplinită - vizarea îngrădirii unor drepturi, este necesar și suficient ca pârâtul să fie conștient asupra posibilelor consecințe negative ale denunțurilor sale.

Or, nu se poate reține că furnizarea unor informații de asemenea natură nu a fost făcută conștient, având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări.

Legiuitorul nu impune ca denunțătorul să fie sigur de rezultatul negativ al denunțului său, ci doar ca acesta să fie în măsură să conștientizeze că asupra celui denunțat puteau urma acțiuni informative derulate de Securitate.

De asemenea, legiuitorul nu cere existența unei pluralități de informări adresate Securității, care să îndeplinească standardele definiției legale, fiind suficient și un singur astfel de caz, pentru reținerea calității de colaborator al Securității.

Prin urmare, a arătat recurentul că hotărârea atacată a încălcat și aplicat greșit prevederea de drept material conținută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce atrage incidența art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ.

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din actele dosarului rezultă că, potrivit Notei de Constatare nr. x/22.03.2018, pârâtul, în calitate de lucrător comercial la D., a fost recrutat în calitate de informator de Inspectoratul Județean Caras Severin, Serviciul 2, urmând a fi folosit în dosarul de urmărire informativă "E.", pentru cunoașterea intențiilor celor care au rude fugite în străinătate, cât și a unor persoane care lucrau în obiective economice.

Pârâtul A. a semnat un «Angajament» prin care s-a obligat în fața organelor de securitate "să colaboreze în mod organizat, continuu și secret cu organul de securitate, să nu spună la nimeni despre colaborarea sa cu organele de securitate, indiferent de gradul de rudenie sau de împrejurare".

De asemenea, prin acest angajament s-a obligat "ca pe timpul colaborării să fiu sincer cinstit și corect și să mă străduiesc în a culege informații. Informațiile culese le voi furniza în scris, semnate cu numele conspirativ "B.".

Pârâtul nu a contestat scrisul și semnătura din acest angajament, astfel că acesta a fost prezumat de către instanța ca fiind recunoscut în întregime.

Prima instanță a reținut, în legătură cu situația de fapt, că, deși reclamantul face referire la materialele menționate în Nota de Constatare din 22.03.2018, a solicitat instanței ca, în analiza îndeplinirii condiției ca informațiile furnizate Securității să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, să aibă în vedere Notă informativă din data de 04.08.1988, referitoare la comentariile unui coleg de serviciu, .

În această Notă informativă se arată următoarele:

"Vă informez că numitul C., care lucrează la uzina de preparare nr. 2 ca preparator, când este în schimbul III părăsește locul de muncă lăsând nesupravegheate alimentatoarele. Fiind nesupravegheate acestea se pot bloca, se pot rupe benzile, ceea ce poate conduce la staționarea liniilor de măcinare. De asemenea, acesta se manifestă nemulțumit uneori, comentând că nu se găsesc alimente".

În urma celor relatate, s-au trasat sarcini noi pârâtului, în sensul în care acesta a fost invitat să semnaleze în continuare date cu privire la activitatea și comportamentul celui semnalat, dacă părăsește în continuare locul de muncă, cum motivează acest lucru, ce anume comentarii mai face, față de cine le face și care este poziția acestora.

La capitolul "Măsuri" s-a menționat în cuprinsul Notei că "aspectul se va discuta cu conducătorul unității în vederea punerii celui semnalat în discuția colectivului de muncă".

Potrivit înscrisului de la fila x, în privința notei din 04.08.1988 s-a dispus măsura "punerii în discuția colectivului de muncă".

Cu privire la aceste informații furnizate de pârâtul A., reclamantul CNSAS a apreciat că se impune constatarea calității de colaborator al fostei Securități, celelalte Note informative și conținutul acestora, precum și efectele produse de informațiile comunicate de pârât, nefiind menționate și nici analizate în cuprinsul acțiunii ca reprezentând indicii pertinente în analiza calității de colaborator.

Față de aceste împrejurări și informații, în mod corect prima instanță a reținut, referitor la Nota informativă din 04.08.1988 și Angajamentul semnat de pârâtul A., că nu sunt de natură a conduce la concluzia că pârâtul a fost colaborator al fostei Securități.

În mod eronat a susținut recurentul că prima instanță a nesocotit atât scopul, cât și conținutul normei incidente, și, ca atare, a încălcat și aplicat greșit prevederea de drept material conținută de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce atrage incidența art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, constatarea calității de colaborator al Securității este subsumată întrunirii cumulative a trei condiții: (1) prima condiție este aceea ca această persoană să fi furnizat informații, (2) a doua condiție vizează conținutul informației furnizate, în sensul că prin aceste informații se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, (3) iar a treia condiție se referă la efectele furnizării informațiilor, în sensul că au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prima condiție instituită de disp. art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită, constând în informațiile transmise de către intimatul-pârât organelor securității în urma cărora s-a format Nota informativă din 04.08.1988 finalizată cu adoptarea măsurii "punerii în discuția colectivului de muncă" a numitului C..

Astfel cum corect a reținut prima instanță, însă, Înalta Curte constată că cea de-a doua și cea de-a treia condiție cerute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în raport de conținutul înscrisurilor menționate în cererea de chemare în judecată, nu sunt îndeplinite.

Rezultă, din Nota informativă din data de 04.08.1988, că informațiile furnizate vizează, de fapt, modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către numitul C., și nu reprezintă un indiciu suficient în susținerea unei atitudini ce putea fi considerată în mod rezonabil a fi potrivnică regimului totalitar comunist, aptă a genera îngrădirea dreptului la viață privată și libertății de exprimare.

Înalta Curte nu consideră relevante susținerile recurentului în ceea ce privește situația descrisă de către acesta cu privire la restricțiile sociale și situația economică existente în anii 80, raportat la cauza prezentă, în ce-l privește pe intimatul-pârât A..

De asemenea, nu poate fi primită nici critica recurentului potrivit căreia, pentru îngrădirea unor drepturi, este necesar și suficient ca pârâtul să fie constient asupra posibilelor consecințe negative ale denunțurilor sale, în condițiile în care, prin informațiile furnizate în cuprinsul Notei informative din data de 04.08.1988, intimatul-pârât nu a denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care să fie de natură a viza îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, întrucât depunerea notei în dsicuție a condus la "punerea în discuția colectivului de muncă", la dosarul cauzei nefiind alte probe care să dovedească contrariul.

Astfel, în mod corect prima instanță a respins acțiunea, constatând că în privința pârâtului A. nu au fost probate condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea acestuia de "colaborator al Securității".

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivele de recurs fiind nefondate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 4494 din 05 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2020.