ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5744/2021

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 23.04.2019, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate existența calității de colaborator al Securității, în ceea ce îl privește pe domnul A..

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 426 de la data de 10.09.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A..

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 426 de la data de 10.09.2019 a Curții de Apel – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Codul de procedură civilă, solicitând casarea hotărârii atacate, iar, în rejudecare, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată cu consecința constatării calității de colaborator al securității pentru pârât.

În esență, în motivare, a arătat reclamantul că prima instanță a respins acțiunea, încălcând și aplicând greșit prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, reținând că nu ar fi îndeplinite cumulativ condițiile necesare pentru constatarea calității de colaborator al securității a pârâtului.

În acest sens, susține reclamantul că informațiile furnizate securității de către intimatul-pârât A. se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și artă că probele pe care a întemeiat acțiunea sunt reprezentate de nota olografă de la data de 15.06.1982 și de angajamentul olograf de la aceeași dată, cât și de documentele care conturează activitatea de colaborare și care demonstrează atenția pârâtului cu privire la atitudinile anticomuniste.

Instanța de fond a reținut că pe baza notei informative furnizate de către intimatul-pârât, ofițerii din cadrul Securității au dispus verificări complexe ale d-lui B. dar nu există nicio probă la dispoziție privind faptul ca dl C.Ș. ar fi fost supus unor asemenea măsuri.

Starea de pericol față de persoana urmărită informativ, respectiv încălcarea dreptului fundamental la viață privată al acesteia, a luat naștere la momentul furnizării notei informative de către intimat, iar nu ulterior.

A mai arătat recurentul că, prin vizarea îngrădirii unor drepturi, legiuitorul nu cere încălcarea efectivă a acestor drepturi, ci expunerea persoanei denunțate unor posibile acțiuni informative ale Securității. Or, notele citate anterior expuneau persoanele denunțate unor astfel de consecințe, iar intimatul conștientiza, în mod evident, riscul la care îl supunea pe cel denunțat.

Totodată, O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare nu prevede condiția ca la momentul întocmirii notei informative pârâtul să fi avut reprezentarea că pe baza notei scrise a acestuia, fosta Securitate ar fi îngrădit drepturi fundamentale ale persoanei despre care a furnizat informații.

1.4 Apărările formulate în cauză

Pârâtul A. nu a formulat apărări în raport de cererea de recurs promovată în prezenta cauză.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Starea de fapt dedusă judecății, așa cum rezultă și din cuprinsul notei de constatare nr. x/27.12.2018, are în vedere faptul că pârâtul A. a întocmit și semnat olograf indescifrabil un angajament (dosar nr. x, f. x – 13), datat în 15.06.1982, din cuprinsul căruia nu reiese numele conspirativ preluat, acesta rezultând, însă, din cuprinsul Raportului de includere în rețeaua informativă a numitului A. (dosar nr. x, f. x), ca fiind "C.". În calitatea sa de maistru instructor la școala generală din com. Roșiori, jud. Bacău, a fost recrutat în iunie 1982, pentru încadrarea informativă a profesorilor de la școala generală și a cetățenilor din comună, acesta angajându-se să sprijine organele de securitate în activitatea de prevenire, descoperire și lichidare a infracțiunilor îndreptate împotriva securității statului pentru combaterea manifestărilor ce afectează interesele socialiste, prin Angajamentul olograf de la data de 15.06.1982.

Conform raportului privind necesitatea și scopul recrutării, pârâtul a fost racolat pentru a da informații cu privire la fapte care ar putea aduce atingere securității statului.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte relevă faptul că rațiunea adoptării legislației privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, precum și consecințele hotărârilor judecătorești pronunțate în urma parcurgerii procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008 sunt arătate chiar în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că "în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securității statului, parte a poliției politice, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale".

Rezultă așadar fără echivoc că rațiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoașterii de către membri unei societăți postcomuniste a fostului regim totalitar, depășirii nivelului organizatoric, intelectual și moral impus de un sistem caracterizat prin structuri și moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, creării unei culturi politice autentice și a unei societăți civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care, în prezent, candidează pentru sau, după caz, ocupă demnități ori funcții publice (aflându-se în situația de a fi garanții Constituției și ai democrației) sau dețin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv și neinstituind o responsabilitate penală a celor în privința cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securității.

În acest context, rolul instanței judecătorești învestite cu soluționarea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător sau, după caz, colaborator al Securității, nu este acela de a stabili vinovății, de a individualiza și de a aplica pedepse, nerealizând o justiție retributivă, ci de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva C.N.S.A.S. precum și a oricăror alte probe pertinente și concludente, întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru existența calității în discuție, rațiunea legii și rolul instanței fiind în acord cu principiile stabilite atât prin Rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1096/1996, cât și prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ca expresie a celor mai înalte idei despre justiție și echitate (a se vedea hotărârea de Mare Cameră pronunțată la data de 16.03.2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; decizia de inadmisibilitate din 22.11.2001 în cauza Knauth contra Germaniei).

Cu alte cuvinte, prin reglementarea prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008, legiuitorul a urmărit deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, prin colaborator al Securității se înțelege persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. (…) Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor,,

Așadar, prima condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securității este aceea ca această persoană să fi furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității.

A doua condiție, vizează calitatea informației furnizate, în sensul că prin aceste informații se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar a treia condiție se referă la efectele furnizării informațiilor, în sensul că au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Analiza se efectuează în fiecare caz în parte, iar neîndeplinirea cumulativă a celor trei condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, împiedică reținerea calității de colaborator al Securității, însă, în speță, pentru considerentele redate mai jos, Înalta Curte constată îndeplinite în cauză aceste condiții.

În privința primei condiții, rezultă din actele dosarului faptul că pârâtul intimat a furnizat un număr de 14 note informative, care se refereau la activitatea "elementelor suspecte" din baza de lucru precum și la luarea unor măsuri de avertizare, fiind de semnalat faptul că legiuitorul nu distinge după cum există una sau mai multe relatări, verbale/scrise.

Prin notele date, pârâtul a furnizat informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Astfel, în speța de față, pârâtul a divulgat Securității, printr-un număr de 14 note informative mai multe informații, majoritatea cu valoare operativă, însă în prezenta cauză relevanță are Nota informativă în care se menționează că "în jurul datei de 11.05.1982, în localul bufetului Călugăreni, care fiind în același imobil cu locuința lui C.Ș., acesta a afirmat că să vedem cu ce rezultate va veni conducerea noastră de partid și de stat din China și Coreea de Sud. Sursa relatează că venind vorba despre planul de producție, C.Ș. a afirmat că decât să faci un lucru bun, mai bine să strici tot. De față la aceste discuții au fost: C.Ș., C. civ., C. pen. Sursa menționează că numitul C.Ș. lucrează ca sudor la D. și deservește și fermele de stat din Călugăreni: (dosar nr. x, f. x).".

Legiuitorul a făcut referire la drepturi și libertăți fundamentale ale omului, fără a statua ca acestea să fi fost garantate de legislația internă la momentul faptelor imputate.

Se poate, așadar, considera că pârâtul a dus atingere dreptului la viață privată a persoanei vizate de informarea sa, drept garantat de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice din 16.12.1966, publicat în Buletinul Oficial al RSR din 20.11.1974 prin Decretul de ratificare nr. 212/31.10.1974.

Potrivit art. 49 pct. 2 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, pentru fiecare stat care va ratifica sau adera la acesta, Pactul va intra în vigoare la 3 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare la Secretariatul ONU. Așadar pentru România Pactul a intrat în vigoare la 19.03.1975, documentul de ratificare fiind depus la data de 19.12.1974.

Prin urmare, chiar dacă prin Constituția de la 1965, cu modificările aduse acesteia prin legile ulterioare, nu era prevăzută expres garantarea dreptului la viață privată, aceste garanții erau oferite de Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice din 16.12.1966, act internațional ratificat și de Republica Socialistă România prin Decretul nr. 212/1974 și în vigoare în RSR din 19.03.1975.

Pe de altă parte, trebuie menționat că Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost ratificată de România la 14 decembrie 1955, iar printre drepturile garantate de aceasta sunt drepturile civile - dreptul la viață, libertatea și securitatea persoanei, libera circulație.

Or, îngrădirea dreptului în discuție prin activitățile întreprinse de pârât s-a realizat tocmai prin informarea întocmită de acesta.

În acest context, în mod nelegal instanța de fond a reținut neîndeplinirea cerinței prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, apreciind că activitatea pârâtului nu se circumscrie ipotezei legale mai sus menționate, respectiv "nu cuprinde în conținutul acesteia informații referitoare la activități sau atitudini potrivnice regimului comunist și nu a vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale.".

Înalta Curte, reține că pentru îndeplinirea condiției legale este suficientă aptitudinea denunțului de a produce consecințe, iar nu existența unor consecințe efective. Pe cale de consecință, expunerea persoanei denunțate unor posibile acte de verificare complexă din partea Securității reprezentă vizarea îngrădirii dreptului la viață privată.

Prin urmare, nesocotind interesele persoanei denunțate, pârâtul a vizat îngrădirea dreptului la viață privată în privința al acesteia, atât timp cât a menționat numele sub care erau cunoscute persoanele denunțate, locul unde își desfășurau activitatea asigurându-se, astfel, că persoana denunțată urma, cel mai probabil, să facă obiectul unor investigații suplimentare ale Securității, ca rezultat al denunțului său.

Este exclus însă, ca el să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza o astfel de informație, asupra celor denunțați, cel mai probabil, să se desfășoare acțiuni de investigare din partea Securității.

Or, aceste acțiuni de investigare presupuneau cel puțin încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea și obținerea de noi informații despre persoanele denunțate, fără acordul acestora.

Denunțarea unui grup de persoane ușor identificabile satisface condițiile impuse prin definiția legală a noțiunii de colaborator al Securității.

De altfel, pentru constatarea calității de colaborator al Securității este suficient un singur denunț care, în accepțiunea legii, să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunțat fără să fie necesar a se face dovadă că persoanele au suferit de pe urma respectivei note informative.

În acest context, Înalta Curte nu poate primi nici argumentul instanței de fond potrivit cu care "în contextul conținutului notei de informare pe care Curtea a analizat-o pentru a determina dacă într-adevăr este vorba de atitudini contrare regimului comunist, coroborat cu lipsa celor mai mici indicii privind punerea în executare a rezoluției privind verificările complexe, judecătorul nu poate trage concluzia că pârâtul a vizat îngrădirea respectivelor drepturi" atât timp cât legea nu face distincție în acest sens după cum există una sau mai multe relatări, verbale/scrise.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va admite acțiunea și va constata calitatea pârâtului A., de colaborator al Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței nr. 426 din 10 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București– secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, în rejudecare, pe fond:

Admite acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A..

Constată calitatea de colaborator al Securității a pârâtului A., potrivit art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2021.