ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2536/2022

Ședința publică din data de 6 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 22.11.2019, sub nr. x/2019, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 406 de la data de 12 iunie 2020 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., constatând calitatea acestuia de colaborator al Securității.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 406 din 12 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs, pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate, iar în urma rejudecării, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În susținerea motivului de casare invocat, recurentul - pârât arată faptul că prima instanță a aplicat greșit normele legale incidente în cauză la momentul pronunțării soluției, constatând, neîntemeiat, calitatea sa de colaborator al Securității

Consideră recurentul-pârât că în speța de față nu erau îndeplinite condițiile legale de la art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, iar informațiile pe care se pretinde că le-a furnizat nu au avut aptitudinea a îngrădi drepturile și libertățile cetățenilor. Mai mult, recurentul – pârât susține că prin activitatea desfășurată nu a urmărit înlesnirea obținerii de informații de către organele de securitate, ci doar a evitat repercusiuni asupra familiei sale.

Prin urmare, a susținut recurentul că legea ar trebui interpretată în litera, dar și în spiritul ei, sens în care urmează a se avea în vedere și expunerea de motive din preambulul O.U.G. nr. 24/2008.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimatul – reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepție, respingerea, ca tardivă, a cererii de recurs, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

În susținerea excepției de tardivitate, a arătat că recursul a fost formulat peste termenul prevăzut de lege pentru declararea acestei căi de atac, respectiv la data de 19.08.2020, în contextul în care sentința civilă recurată a fost comunicată intimatului – reclamant la data de 02.08.2020.

În ședința publică de 6 mai 2022, Înalta Curte a soluționat excepția tardivității recursului, în sensul respingerii acesteia, pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, în raport de ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum și de normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte reține că, așa cum rezultă și din cuprinsul notei de constatare nr. x/22.05.2019, că A., student anul IV la Facultatea de medicină din Craiova, a fost recrutat pentru supravegherea informativă a studenților români și străini din cadrul facultății, sens în care a întocmit olograf și semnat un angajament sub numele conspirativ "B.".

Cu titlu premergător, Înalta Curte relevă faptul că rațiunea adoptării legislației privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, precum și consecințele hotărârilor judecătorești pronunțate în urma parcurgerii procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008 sunt arătate chiar în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că "în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securității statului, parte a poliției politice, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale".

Rezultă așadar, fără echivoc, că rațiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoașterii de către membri unei societăți postcomuniste a fostului regim totalitar, depășirii nivelului organizatoric, intelectual și moral impus de un sistem caracterizat prin structuri și moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, creării unei culturi politice autentice și a unei societăți civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care, în prezent, candidează pentru sau, după caz, ocupă demnități ori funcții publice (aflându-se în situația de a fi garanții Constituției și ai democrației) sau dețin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv și neinstituind o responsabilitate penală a celor în privința cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securității.

În acest context, rolul instanței judecătorești învestite cu soluționarea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător sau, după caz, colaborator al Securității, nu este acela de a stabili vinovății, de a individualiza și de a aplica pedepse, nerealizând o justiție retributivă, ci de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva C.N.S.A.S. precum și a oricăror alte probe pertinente și concludente, întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru existența calității în discuție, rațiunea legii și rolul instanței fiind în acord cu principiile stabilite atât prin Rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1096/1996, cât și prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ca expresie a celor mai înalte idei despre justiție și echitate (a se vedea hotărârea de Mare Cameră pronunțată la data de 16.03.2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; decizia de inadmisibilitate din 22.11.2001 în cauza Knauth contra Germaniei).

Cu alte cuvinte, prin reglementarea prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008, legiuitorul a urmărit deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Potrivit art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, prin colaborator al Securității se înțelege persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. (…) Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor.

Așadar, prima condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securității este aceea ca această persoană să fi furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității.

A doua condiție vizează calitatea informației furnizate în sensul că prin aceste informații se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar a treia condiție se referă la efectele furnizării informațiilor, în sensul că au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Analiza se efectuează în fiecare caz în parte, iar neîndeplinirea cumulativă a celor trei condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, împiedică reținerea calității de colaborator al Securității, însă, în speță, pentru considerentele redate mai jos, Înalta Curte constată îndeplinite în cauză aceste condiții.

În privința primei condiții, rezultă din actele dosarului, că intimatul a întocmit un angajament olograf și semnat cu numele real, datat 16.06.1987, document ce marchează începutul perioadei de colaborare 1987-1989, perioadă în care acesta a furnizat informații sub numele conspirativ "B."., fiind folosit în scopul strângerii de informații ce monitorizau orice atitudine negativă la adresa conducerii de partid sau de stat.

Se constată astfel că prin notele date, intimatul a furnizat o serie de informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, respectiv a furnizat informații obținute de la colegii săi studenți, în speță de la un student marocan MK care își manifesta nemulțumirea față de realizările din țara noastră.

Legiuitorul în dispoziția legală de la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 a făcut referire la drepturi și libertăți fundamentale ale omului, fără a statua ca acestea să fi fost garantate de legislația internă la momentul faptelor imputate.

Se poate așadar considera că intimatul a dus atingere dreptului la viață privată a persoanei vizate de informarea sa, drept garantat de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice din 16.12.1966, publicat în Buletinul Oficial al RSR din 20.11.1974 prin Decretul de ratificare nr 212/31.10.1974.

Potrivit art. 49 pct. 2 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, pentru fiecare stat care va ratifica sau adera la acesta, Pactul va intra în vigoare la 3 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare la Secretariatul ONU. Așadar pentru România Pactul a intrat în vigoare la 19.03.1975, documentul de ratificare fiind depus la data de 19.12.1974.

Prin urmare, chiar dacă prin Constituția de la 1965, cu modificările aduse acesteia prin legile ulterioare, nu era prevăzută expres garantarea dreptului la viață privată, aceste garanții erau oferite de Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice din 16.12.1966, act internațional ratificat și de Republica Socialistă România prin Decretul nr. 212/1974 și în vigoare în RSR din 19.03.1975.

Pe de altă parte, trebuie menționat că Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost ratificată de România la 14 decembrie 1955, iar printre drepturile garantate de aceasta sunt drepturile civile - dreptul la viață, libertatea și securitatea persoanei, libera circulație.

Or, îngrădirea dreptului în discuție prin activitățile întreprinse de intimatul – pârât s-a realizat tocmai prin informările întocmite de acesta.

În acest context, în mod legal instanța de fond a reținut îndeplinirea cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, apreciind că activitatea intimatului - pârât se circumscrie ipotezei legale mai sus menționate, având în vedere că acesta, sub numele conspirativ de "B.", a oferit securității o serie de informații de natură a crea o stare de pericol pentru cel denunțat.

Înalta Curte, mai reține că pentru îndeplinirea condiției legale este suficientă aptitudinea denunțului intimatului de a produce consecințe, iar nu existența unor consecințe efective. Pe cale de consecință, expunerea persoanei denunțate unor posibile acte de verificare complexă din partea Securității reprezentă vizarea îngrădirii dreptului la viață privată.

Prin urmare, nesocotind interesele persoanei denunțate, intimatul a vizat îngrădirea dreptului la viață privată în privința al acesteia, atât timp cât a menționat numele sub care erau cunoscute persoanele denunțate, locul unde își desfășurau activitatea asigurându-se, astfel, că persoana denunțată urma, cel mai probabil, să facă obiectul unor investigații suplimentare ale Securității, ca rezultat al denunțului său.

Este exclus însă ca el să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza o astfel de informație, asupra celor denunțați, cel mai probabil, să se desfășoare acțiuni de investigare din partea Securității.

Or, aceste acțiuni de investigare presupuneau cel puțin încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea și obținerea de noi informații despre persoanele denunțate, fără acordul acestora.

Mai mult decât atât, reține Înalta Curte că informațiile înscrise în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, la care a și făcut anterior trimitere, nu sunt de natură a valida argumentele recurentului din cererea de recurs, care, urmare a unei interpretări trunchiate, scoate din context respectivele mențiuni cu scopul de a demonstra lipsa calității sale de colaborator la activitățile Securității ca poliție politică.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportate la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 406 din 12 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 mai 2022.