ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4678/2022

Ședința publică din data de 14 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX - a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constatate existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe domnul A..

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 173 din 17 februarie 2021, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A..

A constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 173 din 17 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva unor argumente ce pot fi încadrate în art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În esență, recurentul-pârât susține că instanța de fond a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) teza 1 din O.U.G. nr. 24/2008 sub aspectul îndeplinirii în persoana pârâtului a cerințelor impuse de textul de lege menționat pentru constatarea calității de colaborator al Securității.

Afirmă recurentul-pârât că instanța de fond a respins apărările sale din întâmpinare fără a realiza o analiză efectivă a acestora, întemeindu-și raționamentul pe niște considerente șablon, valabile în orice speță de acest gen, fără a se raporta, în concret, la probele administrate în cauză.

În acest sens arată recurentul-pârât că relevant în soluționarea litigiului era "Raportul final al comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România" întocmit în anul 2006, care în capitolul "Recrutarea informatorilor" consemnează că "existența binomului legenda- varianta de retragere dovedește...că recrutarea nu se făcea printr-un consimțământ autentic, liber asumat, nici chiar în cazul ideal al recrutării pe baza de sentinmente patriotice". La rigoare, se afirmă în raport că "putem spune că informatorii autentici, recrutați din convingere și nu prin presiune sau înscenări, sunt doar cei care s-au oferit voluntar să furnizeze informații și care au răspuns, fără nicio ezitare, la solicitarea ofițerului, înțelegând perfect ce li se cere. La polul opus stau recrutarea elevilor și recrutarea în scopul compromiterii, două situații care se constituie în cazuri limită și în același timp în exemple peremtorii de încălcare a drepturilor civile elementare în activitatea curentă a Securității".

Mai invocă recurentul și Decizia nr. 672/26.06.2011 a Curții Constituționale, care în considerentele sale arată că "constatarea calității de colaborator al Securității trebuie să fie rezultatul unei analize minuțioase din partea instanței asupra întregului material depus de CNSAS".

În concret, susține recurentul că din probele administrate în cauză rezultă că cele două declarații date în fața organelor Securității au fost obținute cu înfrângerea voinței sale prin alterarea consimțământului, pe fondul faptului că pârâtul avea rude și afini care fuseseră condamnate penal pentru convingerile lor politice și executau detenția la Canal.

De asemenea, instanța de fond ar fi trebuit să observe că prima declarație nu conținea nicio informație de natura celor pe care dorea să le obțină ofițerul de Securitate, iar în a doua a inserat o informație de minimă importanță și ingerință în viața privată a colegului său de clasă, disimulată prin aprecieri laudative la adresa acestuia.

În raport de contextul politic din acea vreme și de circumstanțele personale ale pârâtului, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că acesta a avut discernământul neviciat la întocmire înscrisului aflat la dosar.

În ceea ce privește atitudinea subiectivă a pârâtului în raport de consecințele ce puteau interveni în urma declarațiilor date organelor de securitate, recurentul-pârât arată că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că a conștientizat faptul că asupra persoanei la care s-a referit delațiunea se pot lua măsuri de urmărire și verificare și că avut interes în a pune în practică o astfel de operațiune.

În opinia recurentului-pârât, instanța de fond era obligată să stabilească în ce măsură sintagma "asculta muzică la posturi străine (Europa Liberă)" poate fi asimilată cu o acțiune potrivnică regimului totalitar, în condițiile inexistenței oricărei referiri la colportarea informațiilor auzite.

În concluzie, recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului CNSAS ca neînte- meiată.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum și la dispozițiile legale incidente, constată că recursul este fondat, pentru argumentele prezentate în cele ce urmează.

Cu titlu premergător, Înalta Curte relevă faptul că rațiunea adoptării legislației privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, precum și consecințele hotărârilor judecătorești pronunțate în urma parcurgerii procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008 sunt arătate chiar în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că "în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securității statului, parte a poliției politice, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale".

Rezultă așadar, fără echivoc, că rațiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoașterii de către membri unei societăți postcomuniste a fostului regim totalitar, depășirii nivelului organizatoric, intelectual și moral impus de un sistem caracterizat prin structuri și moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, creării unei culturi politice autentice și a unei societăți civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care, în prezent, candidează pentru sau, după caz, ocupă demnități ori funcții publice (aflându-se în situația de a fi garanții Constituției și ai democrației) sau dețin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv și neinstituind o responsabilitate penală a celor în privința cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securității.

În acest context, rolul instanței judecătorești învestite cu soluționarea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător sau, după caz, colaborator al Securității, nu este acela de a stabili vinovății, de a individualiza și de a aplica pedepse, nerealizând o justiție retributivă, ci de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva C.N.S.A.S. precum și a oricăror alte probe pertinente și concludente, întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru existența calității în discuție, rațiunea legii și rolul instanței fiind în acord cu principiile stabilite atât prin Rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1096/1996, cât și prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ca expresie a celor mai înalte idei despre justiție și echitate (a se vedea hotărârea de Mare Cameră pronunțată la data de 16.03.2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; decizia de inadmisibilitate din 22.11.2001 în cauza Knauth contra Germaniei).

Cu alte cuvinte, prin reglementarea prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008, legiuitorul a urmărit deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Potrivit art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, prin colaborator al Securității se înțelege persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. (…) Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor.

Așadar, prima condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securității este aceea ca această persoană să fi furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității.

A doua condiție vizează calitatea informației furnizate în sensul că prin aceste informații se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar a treia condiție se referă la efectele furnizării informațiilor, în sensul că au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Analiza se efectuează în fiecare caz în parte, iar neîndeplinirea cumulativă a celor trei condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, împiedică reținerea calității de colaborator al Securității, iar, în speță, pentru considerentele redate mai jos, Înalta Curte constată că în cauză aceste condiții cumulative nu sunt dovedite.

În privința primei condiții, rezultă din actele dosarului, că recurentul-pârât nu a semnat un angajament olograf ca document ce ar fi putut marca începutul perioadei de colaborare1972-1973, reținută de CNSAS ca perioadă în care acesta a furnizat informații sub numele conspirativ "B.", "în scopul cunoașterii eventualelor acțiuni negative pe care le pot întreprinde unii elevi din anul IV C din Liceul Chimic Brăila, cât și pentru cunoașterea stării de spirit din rândul elevilor".

În realitate, astfel cum rezultă din Nota de constatare întocmită de autoritatea reclamantă și depusă la dosar în susținerea acțiunii, recurentul-pârât s-a prezentat o singură dată în fața ofițerului de securitate, la inițiativa acestuia din urmă, mai exact, pe data de 29.12.1971, anterior recrutării propriu-zise, ocazie în care a furnizat două informări olografe referitoare la colegul de bancă și la un alt coleg de clasă.

Ceea ce este relevant în cauză, iar instanța de fond a eludat din raționamentul său, constă în faptul că nu s-a făcut nicio dovadă că, după așa - zisul moment al recrutării pârâtului, din data de 25.01.1972 (conform pct. 2 din Nota de constatare – dosar fond), acesta să se mai fi întâlnit cu ofițerul de securitate sau să mai fi întocmit vreo notă informativă în legătură cu scopul pentru care fusese propus spre recrutare sau în oricare altă împrejurare.

Prin urmare, din acest punct de vedere, Înalta Curte nu poate reține că a existat o colaborare între pârât și organele securității, atâta vreme cât o astfel de activitate presupune o perioadă de timp în care acesta să fi acționat în îndeplinirea scopului recrutării sale.

Or, a asimila acțiunea pârâtului de a scrie două informări, în aceeași zi, în urma convocării acestuia la sediul poliției din localitatea de domiciliu, cu o activitate de colaborare cu organele securității, fără a exista o coroborare cu ale probe în același sens, reprezintă o interpretare forțată și excesivă a instanței de fond, care înfrânge atât litera, cât și spiritul O.U.G. nr. 24/2008.

A doua condiție cumulativă ce trebuia analizată în speță viza calitatea informației furnizate de pârât, în sensul că prin cele două informări se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist.

Din conținutul celor două înscrisuri rezultă, cu evidență, că recurentul-pârât nu a furnizat vreo informație de natura celor încriminate de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, având în vedere că în ceea ce îl privește pe colegul de bancă C., pârâtul s-a referit doar la ascultarea unor emisiuni muzicale ale unor posturi străine de radio, precizând chiar că respectivul coleg este revoltat împotriva indivizilor care trimit scrisori din țară spre a fi citite pe respectivele posturi de radio. Totodată, despre același coleg de bancă a făcut aprecieri pozitive, cu caracter laudativ, excluzându-se orice asociere cu vreo atitudine potrivnică regimului comunist manifestată de respectivul coleg.

În ceea ce privește Informarea legată de colegul de liceu D., Înalta Curte nu poate decela nicio informație de natura celor vizate de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, recurentul-pârât prezentând în realitate o caracterizare vagă a colegului său referitoare la trăsăturile fizice și intelectuale ale acestuia.

Prin urmare, contrar celor reținute de instanța de fond, conținutul celor două informări nu relevă denunțarea unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist manifestate de cei doi colegi, pentru a se putea reține intenția pârâtului de a-i expune pe aceștia unor consecințe negative sau eventuale măsuri de represiune luate de organele securității.

În ceea ce privește îndeplinirea celei de-a treia condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, referitoare la efectele informărilor, instanța de control judiciar constată că furnizarea acestor informații prin notele informative oferite organului de securitate nu a expus persoanele în cauză unor consecințe negative, vizând îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Prin furnizarea acestor informații, nicio persoană la care s-au referit nu a fost expusă unor posibile sancțiuni din partea reprezentanților regimului comunist sau cel puțin unor noi investigații întreprinse de Securitate, care presupuneau imixtiuni în viața personală a persoanelor urmărite, astfel că nu pot fi primite alegațiile instanței de fond, în sensul că pârâtul a conștientizat că asupra persoanelor la care s-au referit în delațiunile se pot lua măsuri de urmărire și verificare și, prin urmare, a vizat această consecință.

Așa fiind, din actele dosarului rezultă că înscrisurile depuse de intimatul- reclamant la dosar nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză, neputându-se concluziona, dincolo de orice dubiu, că recurentul - pârât a fost colaborator al securității așa cum susține autoritatea reclamantă și cum, greșit, a reținut instanța de fond.

În acest sens urmează a fi avută în vedere și Decizia nr. 672/2012, în care Curtea Constituțională a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi din O.U.G. nr. 24/2008 sunt neconstituționale, reținând în acest sens că, pentru a se da eficiență dreptului la un proces echitabil și implicit dreptului la apărare, "relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității" nu pot fi administrate și apreciate, individual, ca probe unice, și nu pot servi ca temei al admiterii acțiunii în constatare decât dacă, pe calea unei atente și complete analize, sunt coroborate cu datele sau informațiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă.

Or, în cauză singurele probe pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată sunt înscrisurile de la dosarul de fond, respectiv cele două note informative, care, așa cum a reținut și Curtea Constituțională, nu pot constitui prin ele însele probe unice, care să conducă la constatarea calității de colaborator a unei persoane, ci trebuie coroborate cu alte probe.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este afectată de viciul nelegalității din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., impunându-se reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, în rejudecare, pe fond, va respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul – pârât A. împotriva sentinței civile nr. 173 din 17 februarie 2021 pronunțată de CAB – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și în rejudecare pe fond:

Respinge acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2022.