ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5608/2020

Ședința publică din data de 29 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., ca, în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, să se aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Prin sentința nr. 2999/2018 din 22 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., și a constatat calitatea de colaborator al Securității în sarcina pârâtului.

Împotriva sentinței de fond, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, și: în principal, să se constate incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care a solicitat trimiterea cauzei la instanța de fond pentru a efectua o nouă judecată; în secundar, să se constate incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, în rejudecare, să se constate că, în prezenta cauză nu sunt întrunite cumulativ toate cerințele prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 și, pe cale de consecință, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii formulate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea dosarului, în fond și în recurs.

Referitor al primul motiv de casare recurentul-pârât arată că instanța de fond nu a motivat în mod corespunzător sentința. În sentință nu au fost analizate apărările și argumentele prezentate în întâmpinare și nu există nicio motivare prin care instanța de fond să arate de ce nu ține cont sau de ce înlătură apărările și argumentele prezentate în susținerea solicitării de respingere a acțiunii.

Referitor la cel de al doilea motiv de casare recurentul-pârât arată că prin acțiune s-a solicitat constatarea calității sale de colaborator al Securității în forma reglementată de art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008 respectiv în calitate de rezident al Securității. În aceste condiții se impune înlăturarea tuturor actelor care se referă la pretinsa sa colaborare în forma prevăzută de teza inițială a aceluiași articol.

Oricum, deși instanța afirmă că a fost dovedită furnizarea de informații de către intimatul-pârât, la dosar nu există nicio notă care să confirme această faptă.

Cât privește angajamentele pe care le-a semnat, acestea au fost obținute de organele de Securitate prin constrângere, recurentul-pârât susținând că a avut calitatea de urmărit nu de colaborator. Deși a semnat,în mod formal respectivele angajamente, ele nu au fost urmate și de o activitate de furnizare de informații.

Oricum, angajamentele nu se referă la un acord de colaborare în calitate de rezident fiind, în parte, anterioare momentului la care ofițerul de Securitate a propus recrutarea pârâtului într-o astfel de calitate.

În ceea ce privește calitatea de rezident al Securității, recurentul-pârât arată că este necesară îndeplinirea a două condiții care, în speță, nu erau îndeplinite. Astfel, potrivit art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, pentru reținerea calității de rezident al Securității este necesar acordul dat în acest sens și activitatea de coordonare a informatorilor.

În speță, așa cum s-a arătat mai sus, nu există un acord de recrutare ca rezident al Securității, acordurile invocate de intimatul-reclamant fiind obținute prin amenințare și referindu-se la recrutarea în calitate de colaborator al securității în sensul tezei I a art. 2 lit. b) citat mai sus.

Cât privește activitatea de coordonare a informatorilor, nu există la dosar nicio probă concludentă în acest sens. Notele care fac vorbire de coordonarea de către recurentul-pârât a unui număr de 5 informatori nu pot fi avute în vedere în condițiile în care nu se indică numele persoanelor pe care rezidentul le avea în coordonare, nu sunt furnizate informații referitoare al locurile și condițiile în care s-ar fi întâlnit cu aceste persoane, nu există note și informații furnizate de rețea.

Legat de probatoriul administrat în cauză, recurentul-pârât mai invocă și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 672/2012, arătând că actele prin care se consemnează relatările verbale nu pot fi avute în vedere cât timp nu se coroborează cu alte probe de la dosar.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

În susținerea întâmpinării, intimatul-reclamant arată că în speță a fost reținută calitatea pârâtului de colaborator al securității în raport de art. 2 lit. b) teza a patra, sentința conținând toate motivele de fapt pe care instanța le-a avut în vedere și, în niciun caz, nu se poate susține că judecătorul fondului s-a raportat la considerente contradictorii sau străine de natura cauzei.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., intimatul-reclamant arată că în cazul colaborării sub forma prevăzută de art. 2 lit. b) teza a patra din O.U.G. nr. 24/2008 este suficientă recrutarea voluntară fără a se mai solicita și alte condiții, acest fapt fiind justificat de importanța pe care această categorie de colaboratori o avea în activitatea Securității. În plus, categoria rezidenților nu permite subclasificări pe criterii morale și persoanele care au avut această calitate nu ar putea fi tratate diferit după cum informatorii din rețeaua acestora ar fi trimis sau nu informații sau după cum aceste informații s-ar referi sau nu la atitudini potrivnice regimului și ar fi vizat sau nu încălcări ale drepturilor fundamentale.

În consecință este suficient ca persoana respectivă să fi avut calitatea de rezident al Securității și, în această calitate, să fi coordonat activitatea unor informatori.

În opinia intimatului-reclamant, îndeplinirea acestor condiții este probată în speță invocându-se, în special, Raportul cu propuneri de trecere în categoria de rezident a informatorului A. și Nota de analiză a activității rezidentului "B." din Focșani.

Cât privește Decizia Curții Constituționale nr. 672/2012, intimatul-reclamant arată că aceasta nu este incidentă în speță ci se referă doar la efectele informațiilor furnizate verbal și consemnate de lucrătorii Securității. Aceste acte au relevanță pentru categoria colaboratorilor la care face referire teza I din art. 2 lit. b) nu și pentru categoria rezidenților. În speță nu au fost invocate astfel de note prin care să se consemneze informațiile furnizate verbal ci au fost prezentate documente întocmite de ofițerii de legătură din cadrul Securității, ce consemnează activitatea pârâtului A., respectiv supravegherea, coordonarea și controlul informatorilor din legătura sa. Aceste înscrisuri se bucură de prezumția relativă de veridicitate, prezumție neînlăturată în cazul acestei teze de cele statuate de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 672/2012.

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursului dedus judecății

Examinând recursul prin prisma motivelor de fapt arătate, a temeiurilor de casare invocate, precum și a probelor administrate în cauză, Înalta Curte reține caracterul lui fondat, pentru considerentele expuse în continuare:

II.1 Argumente de fapt și de drept relevante

În ceea ce privește primul motiv de recurs referitor la nemotivarea sentinței, se constată că, într-adevăr, există o imprecizie în ceea ce privește considerentele hotărârii atacate dar nu se poate afirma că raționamentul instanței de fond nu poate fi dedus din aceste considerente.

În mod cert, o parte din motivare se referă la situația colaboratorului în ipoteza prevăzută de art. 2 lit. b) teza I în condițiile în care, prin acțiune s-a solicitat constatarea calității recurentului-pârât de rezident al Securității, ipoteză reglementată de teza finală a aceluiași articol. Aceste considerente vor fi înlăturate de instanța de recurs.

Pe de altă parte, instanța de fond s-a referit și la situația reglementată de art. 2 lit. b) teza finală, apreciind că "Astfel, rezultă din actele menționate că pârâtul a fost recrutat și a acceptat să coordoneaze activitatea informatorilor: . . . . . . . . . . . ."l-am pregatit operativ asupra modului cum trebuie sa culeaga informatii și sa le trasmită în mod operativ", "..se aprobă reactivarea în calitate de informator a numitului A. la problema învățământ-tineret" , "numitul A., fost rezident al organelor noastre, cu numele conspirativ "B."...."

Chiar sumar fiind, acest considerent permite identificarea silogismului juridic al instanței de fond.

Celelalte argumente ale recurentului-reclamant prezintă relevanță și urmează să fie valorificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Referitor la acest al doilea motiv de recurs, Înalta Curte constată că este întemeiat și se impune casarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

Potrivit art. 2 lit. b) teza finală "Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor;"

După cum se poate constata, în cazul rezidenților Securității nu era suficientă deținerea acestei calități ci era necesar ca aceștia să coordoneze activitatea informatorilor.

Chiar intimatul-reclamant a menționat, în întâmpinarea depusă, ambele condiții apreciind, însă, că în raport de probatoriul administrat acestea erau întrunite în speță.

Or, Înalta Curte constată că în verificarea îndeplinirii acestor condiții instanța de fond trebuia să aibă în vedere considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 672/2012. Chiar dacă aceste considerente au fost formulate într-un litigiu care se referea la neconstituționalitatea sintagmelor indiferent sub ce formă și relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității motivele care au determinat instanța de contencios constituțional să declare respectivele sintagme neconstituționale au o aplicabilitate mai largă, fiind formulate de o manieră generală.

Astfel, în Decizia nr. 672/2012 s-a apreciat că "ținând cont de specificul contextului politico-istoric în care au fost consemnate, relatările verbale pot fi caracterizate prin subiectivism, arbitrariu și uneori simulare, iar acestea pot genera un conținut vag, neclar, incert, neverosimil, fictiv și inutil, astfel, cauzei privind constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia. Pe de altă parte, în situația în care instanța judecătorească își formează convingerea exclusiv prin aprecierea unor asemenea documente, există riscul ca orice îndoială să poată fi interpretată împotriva persoanei verificate, iar aparența să fie considerată relevantă. Toate acestea creează între părțile acțiunii în constatare - Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în calitate de reclamant, și persoana verificată, în calitate de pârât, un dezechilibru incompatibil cu principiul egalității de arme."

Contrar celor susținute de intimatul-reclamant, aceste considerente nu se verifică doar în cazul relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securității ci sunt valabile și pentru înscrisurile depuse în susținerea acțiunii de față fiind, și în acest caz, vorba de acte întocmite de organele de Securitate prin care se consemnează fapte ce se pretinde a se fi petrecut în epoca respectivă. Înalta Curte constată că și în cazul acestor acte este posibil ca modalitatea de întocmire să fie caracterizată prin subiectivism, arbitrariu și uneori simulare. Organul de Securitate care a întocmit actul era interesat să prezinte într-o lumină cât mai avantajoasă activitatea colaboratorilor pe care îi avea în responsabilitate, de acest aspect depinzând evaluarea propriei sale activități, ceea ce putea conduce la consemnarea unor fapte nereale, exagerate, interpretate subiectiv în raport de interesul celui care a întocmit actul.

Atribuirea unei prezumții de veridicitate acestor acte și soluționarea litigiului exclusiv în baza lor fără ca aceste înscrisuri să se coroboreze cu alte probe legal administrate ar fi de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil. Așa cum a arătat Curtea Constituțională în decizia menționată "A accepta o asemenea interpretare echivalează cu a acorda instanței judecătorești un rol superficial, incompatibil cu funcția sa de înfăptuire a justiției. Or, în cazul unei acțiuni în constatarea calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, realizarea justiției presupune și verificarea obiectivă a veridicității actelor și faptelor care au avut loc în trecut, într-un anumit context politic și istoric al țării, pe baza unor probe lipsite de ambiguitate, astfel încât orice concluzii arbitrare să fie excluse, iar echilibrul dintre justiția imparțială, fără urme vindicative, într-o societate democratică și protecția drepturilor individului să fie atins". Aceste considerente sunt valabile nu doar în cazul colaboratorului de securitate în forma prevăzută de art. 2 lit. b) teza I ci, în general, în cazul acțiunilor în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității, așa cum s-a exprimat, de altfel, și Curtea Constituțională în paragraful redat mai sus.

În condițiile în care, în speță, nu au fost prezentate decât acte întocmite de organele de Securitate în care se afirmă că recurentul-pârât ar fi fost recrutat în calitate de rezident de securitate și ar fi coordonat activitatea unor informatori (fără a se furniza detalii legate de numele informatorilor din rețea și de acțiunile concrete ale intimatului-pârât și fără a se prezenta alte înscrisuri care să permită o coroborare a faptelor menționate în notele și rapoartele care au însoțit nota de constatare cu fapte și date rezultând din alte surse) instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt întrunite condițiile pentru reținerea calității recurentului-pârât de rezident al Securității.

Față de aceste considerente, în baza art. 496 și 497 din C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința iar pe fond va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Totodată, în raport de prevederile art. 453 din C. proc. civ. raportat la art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. Înalta Curte va obliga intimatul-reclamant la 2500 RON cheltuieli de judecată, onorariul solicitat de acesta fiind redus în raport de complexitatea cauzei și de actele concrete îndeplinite de apărător în cadrul prezentului litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinței nr. 2999/2018 din 22 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca neîntemeiată.

Obligă intimatul- reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității să plătească recurentului-pârât A. suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2020.