ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5527/2021

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30 ianuarie 2018, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se aprecieze asupra calității de colaborator al Securității, în ceea ce îl privește pe pârâtul chemat în judecată.

Prin sentința civilă nr. 2221 din 10 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat că pârâtul A. a fost colaborator al Securității în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva sentinței civile nr. 2221 din 10 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării probelor sau, în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, pârâtul afirmă că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității.

Totodată, recurentul-pârât apreciază că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 249 - 250 din C. proc. civ., coroborate cu art. 255 și art. 258 din același act normativ.

Susține recurentul-pârât că instanța de fond a pronunțat o hotărârea nelegală întrucât nu a administrat probatoriul solicitat de acesta și nu a cercetat fondul cauzei dedus judecății, în vederea stabilirii îndeplinirii condițiilor legale pentru constatarea calității de colaborator, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., s-ar impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, în vederea administrării probei cu declarația martorului pe care l-a propus.

Mai arată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 deoarece singura Notă informativă furnizată nu denunță activități sau atitudini potrivnice regimului totalitarist, iar informațiile cuprinse în această notă nu vizează îngrădirea dreptului la viață privată și la libertate religioasă. De asemenea, nu este exemplificată o astfel de activitate, iar în nota informativă nu este prezentat conținutul întâlnirilor și nici al discuțiilor sau al eventualelor activități potrivnice regimului totalitar comunist din cadarul acestor întâlniri ale sectei "B.".

Totodată, recurentul-pârât susține că informațiile oferite aveau caracter general, fiind cunoscute la nivelul localității Corocaiesti de toți locuitorii, iar oferirea acestor informații a fost rezultatul exercitării presiunilor psihice asupra sa.

În acest sens, recurentul-pârât învederează că instanța de fond nu a dat eficiență declarației notariale a martorului C., din care rezultă că a fost supus unor presiuni psihice din partea lucrătorului de Securitate care a redactat Raportul din 19 iunie 1989 privind modul în care a decurs cunoașterea personal a numitului A., candidat la recrutare în calitate de persoană de sprijin, în sensul că a fost amenințat că va fi dat afară din serviciu, precum și cu violențe fizice.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs la data de 18 octombrie 2018, intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sesizat instanța de judecată, susținând că pârâtul A. a avut calitatea de colaborator al Securității, furnizând informații cu privire la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este considerat colaborator al Securității "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului".

Prima instanță a verificat înscrisurile administrate prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, concluzionând în sensul admiterii acțiunii promovate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Soluția instanței de fond este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, criticile din recurs privind neîncadrarea activității desfășurate de pârât în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 fiind nefondate.

În cauză au fost dovedite condițiile prevăzute de textul de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, respectiv persoana să fi furnizat informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care au avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, la dosarul cauzei a fost depus Angajamentul prin care recurentul-pârât s-a angajat "să sprijine în mod secret, organizat și activ organele de securitate în activitatea pe care o desfășoară, pentru prevenirea, descoperirea și înlăturarea infracțiunilor îndreptate împotriva securității statului pentu combaterea oricăror manifestări care afectează interesele orânduirii noastre socialiste", precum și nota informativă din data de 28 iunie 1989, în care, pârâtul A., folosind numele conspirativ D. a relatat:

"sursa vă informează că în satul Corocăiești, com. Verești sunt mulți cetățeni care fac parte din secta religioasă B.;. Printre aceștia exemplific pe E., F., G. și alții, dar aceștia fac parte din conducerea sectei. Aceștia impun diferite norme de comportament membrilor sectei, stabilind, în același timp, data și locul unde urmează să aibă loc adunarea sectanților și a măsurilor ce urmează a fi luate pentru a nu fi prinși de către organele de miliție. Sursa cunoaște că aceștia fac întâlniri în afara bisericii, de regulă în zilele de sărbătoare religioasă, respectiv sâmbăta și duminica seara.", existența și veridicitatea acestora nefiind contestată de recurentul-pârât.

Înalta Curte apreciază că dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 au în vedere atitudinile și activitățile potrivnice regimului totalitar comunist, respectiv cele apreciate ca atare de către acest regim, întrucât caracterul abuziv al acestuia s-a manifestat, în principal, tocmai prin considerarea ca potrivnice și combaterea anumitor acțiuni firești într-o societate normală, democratică.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că informațiile oferite de acesta prin nota informativă din 28 iunie 1989 fac parte din activitățile considerate potrivnice regimului comunist totalitar, care se opunea libertății religioase. Astfel, informațiile referitoare la apartenența unei persoane la o grupare religioasă, în condițiile în care "ideologia regimului comunist era incompatibilă cu noțiunea de religie", cum s-a reținut în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, privesc o atitudine potrivnică regimului comunist, cu atât mai mult cu cât, potrivit informațiilor furnizate de către recurentul-pârât, subiecții notei informative făceau parte din conducerea organizației religioase, fiind cei care ar fi impus diferite norme de comportament celorlalți membri și cei care stabileau data și locul întâlnirilor clandestine, tocmai pentru a nu fi prinși de organele de miliție.

Totodată, contrar susținerilor recurentului-pârât, se reține că în dovedirea eficienței activității de colaborator al Securității desfășurată de acesta, trebuie avut în vedere și faptul că organul de securitate a considerat informațiile comunicate de către acesta ca fiind relevante, întrucât pe baza acestora ofițerul de Securitate a trasat ca sarcină, în privința persoanelor exemplificate de sursă:

"sursa are sarcina de a comunica date despre legăturile acestora, deplasările efectuate, activitatea desfășurată pe plan local" - dosarul instanței de fond.

În acest context, Înalta Curte va respinge ca nefondată și critica recurentului-pârât privind încălcarea dispozițiilor art. 249 - 250 din C. proc. civ., coroborate cu art. 255 și art. 258 din același act normativ.

Recurentul-pârât a susținut în calea de atac că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală întrucât nu a administrat probatoriul solicitat de acesta, în concret nu a administrat proba testimonială, respectiv audierea martorului C., în baza tezei probatorii privind faptul că acesta este fostul primar al comunei și cunoștea informațiile date de recurent organelor de securitate, acestea fiind "cu caracter general, aspecte ce sunt de notorietate".

Înalta Curte reține că instanța de fond a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți, inclusiv declarația notarială a martorului C., depusă de pârât. Având în vedere că teza probatorie a administrării probei testimoniale cu martorul propus de pârât era aceeași cu teza probatorie a probei cu înscrisul reprezentând declarația notarială a aceluiași martor și că potrivit susținerilor apărătorului pârâtului, consemnate în practicaua hotărârii recurate, aspectele privind conduita pârâtului ce urmau a fi relevate prin administrarea probei testimoniale puteau fi verificate pe baza înscrisurilor de la dosar, instanța de control judiciar constată că în mod corect a respins instanța de fond administrarea probei testimoniale solicitată de pârât.

De altfel, persoana propusă ca martor nu putea cunoaște gradul de informare al Securității cu privire la informațiile relatate în nota informativă de recurentul-pârât și chiar și în situația în care informațiile comunicate de pârât ar fi fost cunoscute organelor Securității din alte surse, această împrejurare nu este de natură a exonera pârâtul de aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Recurentul-pârât a mai susținut în calea de atac că a dat o singură notă informativă și aceasta ca urmare a exercitării presiunilor psihice asupra sa, constând în amenințări privind pierderea locului de muncă și aplicarea unor violențe fizice.

Însă, constată Înalta Curte, intervalul în care au fost furnizate notele informative nu prezintă relevanță, dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nedefinind, pentru stabilirea calității de colaborator al Securității, o anumită perioadă pe care să se întindă activitatea de informare ori un număr de note informative date de persoana în cauză, fiind suficientă chiar și o singură informare/notă/sesizare care să privească informațiile prevăzute de textul de lege.

În egală măsură, nu pot fi reținute nici susținerile recurentului-pârât privitoare la starea de teamă care l-a determinat să scrie nota informativă, nefiind detaliat în ce mod ar fi putut să își piardă locul de muncă sau cum ar fi fost amenințat cu aplicarea unor violențe fizice. Mai mult, așa cum reiese din declarația notarială a martorului C., care îndeplinea funcția de primar al comunei Verești în acea perioadă, recurentul-pârât avea susținerea conducătorului unității administrativ teritoriale la care era angajat casier, primarul fiind cel care a solicitat organelor de miliție să nu îl mai cheme pe pârât în vederea furnizării de informații, astfel încât ipoteza pierderii locului de muncă nu are temei.

De altfel, așa cum în mod judicios a reținut și instanța de fond, situațiile de excepție în care furnizarea de informații nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv "persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar".

Aceste dispoziții sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse și la alte situații de fapt ce nu se circumscriu direct normei legale. Astfel, legiuitorul a reglementat expres acele ipoteze în care se poate presupune că informațiile oferite de o persoană au fost date sub imperiul unei presiuni morale determinate de starea în care aceasta se afla: în timpul unei anchete penale, a unui proces penal, în stare de reținere sau de arestare. Or, în cauza de față, recurentul-pârât nu a fost judecat și condamnat pentru motive politice, nefiind îndeplinită situația premisă prevăzută de textul legal anterior citat.

Totodată, atitudinea pârâtului, ulterioară asumării angajamentului de colaborare, nu are caracter exonerator, neputând înlătura acțiunile anterioare ale acestuia de oferire de informații organelor Securității.

În fine, Înalta Curte constată că este îndeplinită și condiția referitoare la vizarea îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului din cuprinsul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât recurentul-pârât putea și trebuia să conștientizeze că, prin furnizarea informațiilor, asupra persoanelor denunțate exista riscul de a se desfășura acțiuni de represalii din partea organelor statale, cu atât mai mult cu cât, așa cum reiese chiar din nota informativă dată de recurentul-pârât, aceste persoane, în calitatea lor de conducători ai organizației religioase "B.", încercau să stabilească întâlnirile în vederea desfășurării activităților religioase cu luarea tuturor măsurilor astfel încât să nu fie prinși de organele de miliție.

Într-adevăr, informațiile furnizate de către recurentul-pârât au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, având în vedere că furnizarea informațiilor indicate anterior era de natură să determine urmărirea și intimidarea persoanelor la care se refereau, inclusiv stocarea de date personale ale acestora pe o perioadă lungă de timp, date care privesc domeniile cele mai intime ale activității, orientării ori convingerii acestor persoane, domenii în care orice imixtiune a publicului sau autorităților constituie, în orice societate civilizată, o depășire ilicită a barierelor naturale ale sinelui, iar prin acestea, îngrădirea dreptului la libertatea conștiinței și a religiei prevăzut de art. 30 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 18 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, precum și a dreptului la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar apreciază că, pentru corecta soluționare a cauzei, este relevant faptul că informațiile furnizate de recurentul-pârât au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliției politice, nu este necesar ca activitatea acesteia să fie adus efectiv atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi și libertăți și să fi fost de natură, aptă să le aducă atingere, cerință îndeplinită în cauză, după cum s-a demonstrat anterior.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 2221 din 10 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2021.