ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2006/2023

Ședința publică din data de 06 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 26 mai 2021, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat ca, prin hotărârea pe care o va pronunța instanța, în baza documentelor existente la dosar, la această dată, să constate existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Prin sentința civilă nr. 1573 din 03 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a constatat că pârâtul a avut calitatea de colaborator al fostei Securități și a respins cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1573 din 03 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii reclamantului, ca nefondată.

În motivarea recursului, pârâtul afirmă că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității.

Susține recurentul-pârât că, în ciuda angajamentului semnat la data de 30 martie 1976, la presiunea directă a lucrătorilor operativi ai fostei securități, precum și a notelor informative oferite la cererea acestora, niciuna dintre informațiile furnizate nu au putut sta la baza vreunui dosar de cercetare disciplinară sau penală, după cum nu a putut crea vreo stare certă sau prezumată de pericol iminent față de persoanele menționate în respectivele note.

Ca atare, apreciază că hotărârea instanței de fond este rezultatul unei greșite aplicări a normelor de drept material, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a putea conduce la constatarea calității sale de colaborator al fostei securități.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs la data de 14 ianuarie 2022, intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sesizat instanța de judecată, susținând că pârâtul A. a avut calitatea de colaborator al Securității, furnizând informații cu privire la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este considerat colaborator al Securității "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului".

Prima instanță a verificat înscrisurile administrate prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, concluzionând în sensul admiterii acțiunii promovate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Soluția instanței de fond este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, criticile din recurs privind neîncadrarea activității desfășurate de pârât în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 fiind nefondate.

În cauză au fost dovedite condițiile prevăzute de textul de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, respectiv persoana să fi furnizat informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care au avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, la dosarul cauzei a fost depus Angajamentul prin care recurentul-pârât s-a angajat "să colaboreze cu organele de Securitate în mod cinstit și secret, să aducă la cunoștință toate aspectele negative care se vor produce în cadrul secției, referitoare la buna desfășurare a procesului de producție, starea de spirit, cât și anumite relații neoficiale a unor salariați cu cetățeni străini, în afara întreprinderii", precum și o serie de note informative, printre care unele având ca subiect apartenența și activitățile desfășurate în cadrul unor culte religioase, respectiv nota informativă din 23 mai 1984 și nota informativă din 08 mai 1985, unele având ca subiect ascultarea posturilor de radio străine, respectiv nota informativă din 29 octombrie 1982, precum și unele având ca subiect comentarii dușmănoase la adresa șefului statului, respective nota informativă din 13 februarie 1978 și nota informativă din 08 septembrie 1978, existența și veridicitatea acestora nefiind contestată de recurentul-pârât.

Înalta Curte apreciază că dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 au în vedere atitudinile și activitățile potrivnice regimului totalitar comunist, respectiv cele apreciate ca atare de către acest regim, întrucât caracterul abuziv al acestuia s-a manifestat, în principal, tocmai prin considerarea ca potrivnice și combaterea anumitor acțiuni firești într-o societate normală, democratică.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că informațiile oferite de acesta prin notele informative mai sus menționate priveau opiniile politice ale altor persoane, atitudinile nationalist maghiare ale acestora, orientarea lor religioasă, dorinta de a pleca din țară, percepția acestora cu privire la condițiile de viață și sociale în care trăiau și munceau, cu privire la regimul comunist și conducătorul acestuia, cu privire la modul în care funcționa Securitatea și cu privire la felul în care își indeplineau atribuțiile profesionale, acestea făcând parte din activitățile considerate potrivnice regimului comunist totalitar.

Așa cum în mod judicios a reținut și instanța de fond, regimul comunist totalitar se opunea libertății religioase, în condițiile în care "ideologia regimului comunist era incompatibilă cu noțiunea de religie" și era ostil față de persoanele care erau nemulțumite de condițiile de viață și exprimau public aceasta nemulțumire, de persoanele care încercau să treacă granița, care aveau o atitudine nationalist maghiară, față de toate aceste categorii de persoane existând un risc real de opresiune din partea regimului totalitar de la acea vreme.

Totodată, contrar susținerilor recurentului-pârât, se reține că în dovedirea eficienței activității de colaborator al Securității desfășurată de acesta, trebuie avut în vedere și faptul că organul de securitate a considerat informațiile comunicate de către acesta ca fiind relevante, întrucât toate aceste informari au fost prelucrate de catre structura Securitatii care îl recrutase, iar pe baza lor s-au determinat măsuri de adoptat și organe de sesizat.

Recurentul-pârât a mai susținut în calea de atac că a semnat angajamentul la presiunea directă a lucrătorilor operativi ai fostei securități.

Însă, constată Înalta Curte, situațiile de excepție în care furnizarea de informații nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv "persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar".

Aceste dispoziții sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse și la alte situații de fapt ce nu se circumscriu direct normei legale. Astfel, legiuitorul a reglementat expres acele ipoteze în care se poate presupune că informațiile oferite de o persoană au fost date sub imperiul unei presiuni morale determinate de starea în care aceasta se afla: în timpul unei anchete penale, a unui proces penal, în stare de reținere sau de arestare. Or, în cauza de față, recurentul-pârât nu a fost judecat și condamnat pentru motive politice, nefiind îndeplinită situația premisă prevăzută de textul legal anterior citat.

Totodată, atitudinea pârâtului, ulterioară asumării angajamentului de colaborare, este una favorabilă colaborării, având în vedere informările dense ale acestuia, cele referitoare la modul în care colegii își desfășurau activitatea profesională denotând intenția acestuia de a modifica modul în care se desfășura activitatea la locul de muncă prin intermediul organelor de Securitate, într-o modalitate care să fie în concordanță cu propria viziune, chiar dacă acest lucru presupunea atragerea unor consecințe grave negative asupra altor persoane.

În fine, Înalta Curte constată că este îndeplinită și condiția referitoare la vizarea îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului din cuprinsul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât recurentul-pârât putea și trebuia să conștientizeze că, prin furnizarea informațiilor, asupra persoanelor denunțate exista riscul de a se desfășura acțiuni de represalii din partea organelor statale, cu atât mai mult cu cât starea de pericol față de persoanele nominalizate de pârât a fost creată prin însuși faptul nominalizării în ipostaze considerate ostile orânduirii sociale existente, conform instructajului acordat acestuia, indiferent de consecințele concrete atrase și de prevederile legale concrete de la acel moment.

Într-adevăr, informațiile furnizate de către recurentul-pârât au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, având în vedere că furnizarea informațiilor indicate anterior era de natură să determine urmărirea și intimidarea persoanelor la care se refereau, inclusiv stocarea de date personale ale acestora pe o perioadă lungă de timp, date care privesc domeniile cele mai intime ale activității, orientării ori convingerii acestor persoane, domenii în care orice imixtiune a publicului sau autorităților constituie, în orice societate civilizată, o depășire ilicită a barierelor naturale ale sinelui, iar prin acestea, îngrădirea dreptului la libertatea conștiinței și a religiei prevăzut de art. 30 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 18 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, precum și a dreptului la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și a dreptului la libertatea cuvântului, prevăzut de art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice

Pe de altă parte, instanța de control judiciar apreciază că, pentru corecta soluționare a cauzei, este relevant faptul că informațiile furnizate de recurentul-pârât au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliției politice, nu este necesar ca activitatea acesteia să fie adus efectiv atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi și libertăți și să fi fost de natură, aptă să le aducă atingere, cerință îndeplinită în cauză, după cum s-a demonstrat anterior.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 1573 din 03 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 1573 din 03 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 06 aprilie 2023.