ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3303/2023

Ședința publică din data de 15 iunie 2023

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 10 iulie 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat ca în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, la această dată, să se aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

1.2. Prin sentința civilă nr. 899 din 11 martie 2019, Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată.

1.3. Împotriva sentinței anterior menționate a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1.4. Prin decizia nr. 4993 din 26 octombrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 899 din 11 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și, în rejudecare, a admis acțiunea și a constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, la data de 13.05.2022, intimatul-pârât A. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ., solicitând anularea deciziei menționate la pct. I.1.4., cu consecința rejudecării recursului promovat de recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 899/2019 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2018, în sensul respingerii acestui recurs, ca nefondat.

Susținând incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatorul învederează că instanța de recurs nu a făcut o analiză atentă a materialului probator avut la dispoziție, prin prisma căruia ar fi trebuit să aprecieze asupra următoarelor probleme de interpretare a O.U.G. nr. 24/2008, specifice speței: dacă dreptul de a fura face parte din categoria drepturilor fundamentale ale omului, iar restrângerea exercițiului acestuia reprezintă un act de poliție politică; ce drepturi și libertăți ale celui aflat în executarea unei pedepse de drept comun puteau fi limitate prin discuții purtate în afara locului de detenție; dacă o discuție despre comportamentul celui mai notoriu infractor din comună aflat în închisoare exprimă dorința de a colabora cu poliția politică.

Împrejurarea esențială că subiectul așa-ziselor delațiuni nu se afla sub jurisdicția organelor de securitate, ci în custodia unui penitenciar neprecizat rezultă chiar din cuprinsul ciornei din 03.10.1980 și din adnotările pe așa-zisa notă informativă din 25.02.1981, singurele înscrisuri pretins concludente pentru admiterea acțiunii.

Or, hotărârea instanței de recurs nu face nicio referire sau analiză a acestor aspecte ce decurg din logica acțiunii și din probatoriul administrat, limitându-se la discuții cu totul generale despre înțelesul actului normativ aplicabil.

De asemenea, susținând incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul învederează că dezlegarea instanței de recurs, mai exact următoarele considerente:

"faptul că persoana denunțată fusese condamnată pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei demonstrează în mod cert intenția persoanei denunțate de a părăsi România, intenție care, contrar notelor informative furnizate de intimatul-pârât, nu fusese abandonată", se bazează pe o eroare materială indusă cu rea-credință de către reclamant. La data notelor, așa cum rezultă și din cuprinsul acestora, subiectul B.. era condamnat pentru furt. Condamnarea pentru evadare e consemnată în adnotarea ulterioară a arhivarului CNSAS, pe ciorna din 03.10.1980.

Așadar, legătura de cauzalitate despre intenția certă a persoanei denunțate de a părăsi țara se bazează pe o eroare indusă de recurentă.

Față de cele învederate, apreciază că se impune cu necesitate retractarea deciziei pronunțate de instanța de recurs, motiv pentru care, solicită admiterea prezentei contestații în anulare așa cum a fost formulată.

Intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă, pentru neîncadrarea sa în motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar în subsidiar, respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Examinând contestația în anulare în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată.

Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., potrivit cărora:

"(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 2. Dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...)"

Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază că susținerile intimatului cu privire la neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale contestației în anulare, reprezintă, în raport de motivele de fapt învederate, apărări formulate pe fondul contestației în anulare, motiv pentru care, aceste susțineri nu vor fi analizate cu prioritate ci în cadrul examinării cerințelor impuse de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ.

Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare și procedând, în continuare, mai întâi, la examinarea motivului prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., se reține că acesta este neîntemeiat.

Astfel, analizând hotărârea atacată, prin prisma prevederilor legale care reglementează contestația în anulare specială, se constată că decizia în cauză nu se circumscrie ipotezei prevăzute la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât nu se poate identifica o omisiune a instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate în termen.

Înalta Curte reține că prin cercetarea motivelor de casare se înțelege analiza motivelor de casare, astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanței de recurs de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat de recurent, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege. Neexaminarea tuturor argumentelor invocate în susținerea unui motiv de casare sau gruparea argumentelor pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun, nu poate fi considerată omisiune de a cerceta respectivul motiv de casare.

În cauză, se constată că instanța de recurs a răspuns tuturor motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant, în considerentele deciziei fiind prezentate argumentele care au fundamentat soluția de admitere a recursului.

În plus, se reține că, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs, analizând motivul de casare, a înțeles să răspundă acestuia.

Totodată, se impune precizarea că în speță doar reclamantul CNSAS a formulat recurs împotriva deciziei nr. 4993/26.10.2021, iar nu și pârâtul A., contestatorul de față.

Cât privește prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, pentru a fi incident acest caz de contestație în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația să fie pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existența unor erori materiale, săvârșite de instanța de control judiciar, care au influențat soluția astfel pronunțată. În definirea cazului de contestație în anulare privitor la existența unor erori materiale, textul de lege are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunțate și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în cauză nu se invocă de către contestator o greșeală materială a instanței de recurs, cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei. Motivele prezentate în contestația în anulare se referă la însăși legalitatea deciziei atacate, contestatorul formulând critici cu privire la neobservarea corectă a unor aspecte factuale ale cauzei de către instanța de recurs, prin luarea în considerare a unor informații care nu corespund documentelor aflate la dosarul cauzei, respectiv săvârșirea unei erori materiale prin aplicarea greșită a condițiilor prevăzute de textul de lege incident pentru constatarea calității de colaborator al Securității.

Contestatorul invocă, așadar, o pretinsă greșeală de judecată în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, susțineri în raport de care Înalta Curte constată că motivele contestației în anulare nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.. Prin promovarea contestației în anulare, titularul căii de atac urmărește să obțină rejudecarea cauzei pentru motive de pretinsă nelegalitate a deciziei atacate, demers inadmisibil în raport de condițiile de exercitare ale contestației în anulare, care vizează, astfel cum s-a arătat anterior, doar greșeli materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, iar nu presupuse greșeli de judecată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 4993 din 26 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 15 iunie 2023.