Decizia nr. 5352/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Obiectul cauzei: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15.11.2022 sub nr. x/2022, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Hotărârea pronunțată în primă instanță Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 643 din 11 aprilie 2023, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Cererea de recurs La data de 13 februarie 2024 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2022 recursul formulat de recurentul-pârât A. împotriva sentinței nr. 643 din 11 aprilie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Recurentul-pârât a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în temeiul art. 497 C. proc. civ., casarea în tot a hotărârii atacate și, în rejudecare respingerea acțiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiată. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a arătat că soluția instanței de fond este nelegală, întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care prevăd fără echivoc că lucrător al Securității este doar acela care a "suprimat sau îngrădit drepturi fundamentale ale omului", în timp ce în cazul său soluția se bazează pe simple presupuneri. Așa cum a arătat și în etapa fondului, declarația olografă din 09.09.1983 a fost dată sub presiunea organelor de Securitate în perioade de anchetă împotriva recurentului. A mai susținut recurentul -pârât că, deși a solicitat instanței emiterea unei adrese pentru a se depune la dosarul cauzei perioadele în care a fost arestat, solicitarea a fost respinsă având în vedere că reclamanta intimată a afirmat că aceste informații nu sunt la dispoziția CNSAS. Pe de altă parte, reprezentantul CNSAS a arătat că nu contestă faptul că pârâtul ar fi fost arestat sau urmărit penal, dar că acest fapt nu are relevanță în cauză. În sentința atacată, instanța de fond face trimitere exclusiv la perioada de arest din anul 1981, fără a analiza și faptul că recurentul a fost urmărit, anchetat și arestat în mai multe rânduri. Or, relevanța faptului că recurentul a fost arestat, urmărit, atât în dosare penale, cât și de fost Securitate (existând la dosare numeroase rapoarte și procese-verbale prin care se consemnează că este urmărit) derivă tocmai din aplicarea art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008. Este evident că declarația la care face trimitere instanța de fond a fost dată sub presiunea organelor din fosta Securitate, atât recurentul, cât și cei din familia sa fiind urmăriți, arestați., bătuți și obligați să scriem declarații.

Apărările din recurs. Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare la recursul declarat în cauză prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. În esență, a susținut că este suficientă condiția vizării încălcării, iar nu dovedirea încălcării propriu-zise a drepturilor respective, deoarece reglementarea accesului la propriul dosar și deconspirarea fostei securități pune accent strict pe devoalarea profilului moral al denunțătorului, iar nu pe repararea prejudiciilor suferite de victimele denunțurilor. Altfel spus, prevederile referitoare strict la deconspirarea Securității au ca finalitate exclusivă conturarea atitudinii și moralității persoanelor verificate de CNSAS, iar nu repararea prejudiciului suferit de cei care au căzut victime ale denunțurilor formulate de cei verificați.

Procedura derulată în recurs În raport de susținerile din întâmpinare, prin cererea de pusă de recurent înregistrată la 30. 07. 2024, recurentul a invocat excepția tardivității acțiunii, în raport de art. 37 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și funcționare al Consiliului Național pentru studierea Arhivelor Securității. Prin răspunsul depus la 14 noiembrie 2024, intimatul-reclamant a concluzionat în sensul respingerii excepției tardivității acțiunii, fiind nefondată această excepție în condițiile în care, pe de o parte, aceasta a fost invocată direct în recurs, iar pe de altă parte, raportat la art. 181 alin. (1) din C. proc. civ., termenul de 30 de zile se împlinea la 15 .11. 2024. În ședința din 20 noiembrie 2024, s-a pus în discuția părții și excepția tardivității acțiunii. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a apărărilor Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea acesteia. Preliminar, în ceea ce privește excepția tardivității acțiunii introductive, în cuprinsul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare nu este prevăzut un termen pentru promovarea acțiunii prevăzute de art. 11 alin. (1) menționat. Pe de altă parte, termenul prevăzut de art. 37 alin. (1) din Hotărârea nr. 2/2008 a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de 30 zile lucrătoare de la data adoptării notei de constatare" pentru formularea acțiunii în constatare nu a fost depășit întrucât acesta se calculează pe "zile lucrătoare" (fără socotirea sâmbetelor și a duminicilor). Întrucât nota de constatare a fost aprobată conform art. 8 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, în ședința Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității din 04.10.2022, iar acțiunea a fost promovată la 14. 11. 2022 (conform plicului de la fila nr. x ds. fond) și înregistrată la 17 noiembrie 2022, în mod greșit a apreciat recurentul că acțiunea formulată de reclamant este tardivă. Mai mult, Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității aprobat prin Hotărârea nr. 2/2008 a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a stabilit termene ce au ca rol organizarea activității diferitelor structuri componente ale Consiliului, pentru buna desfășurare a activității, fără a prevedea natura juridică și nici vreo sancțiune în cazul nerespectării acestora, inclusiv în ceea ce privește termenul prevăzut de art. 37 alin. (1), iar O.U.G. nr. 24/2008 nu a stabilit un termen pentru promovarea acțiunii în constatarea calității de colaborator al Securității, astfel că va fi respinsă ca neîntemeiată această excepție. Criticile recurentului-pârât, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, nu pot fi reținute . Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost învestită de către CNSAS, în condițiile art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de colaborator al securității în privința recurentului-pârât A., care a fost supus verificărilor în virtutea calității sale de membru al Consiliului local al comunei Bascov, în baza art. 3 lit. g) coroborat cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din aceeași ordonanță de urgență. Verificând încadrarea informațiilor furnizate de pârât, în perioada de referință fiind reîntors în țară din Franța, în dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prima instanța prima instanță a ajuns la concluzia că ipoteza normativă este îndeplinită, reținând că ulterior emigrării sale în Franța ce a avut loc la data de 13.07.1982, cu aprobarea organelor de stat române, acesta a furnizat Securității mai multe informații, prin care a denunțat activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Concluzia curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar în urma propriului demers de analiză a înscrisurilor administrate și a cadrului normativ incident cauzei. Răspunzând punctual la motivele de recurs, Înalta Curte remarcă, mai întâi, că întreaga construcție juridică referitoare la furnizarea informațiilor în perioada de referință (1981 -1985) este nepertinentă, câtă vreme, furnizând numele și prenumele persoanelor, recurentul-pârât a avut reprezentarea subiectivă faptului - potențialul îngrădirii drepturilor ca urmare a delațiunii. Fiind un element existent în forul interior al persoanei, este probată prin reflectarea acestei reprezentări în conduita manifestată, prin urmare prin natura informațiilor din denunț. Nici în ceea ce privește calitatea informațiilor furnizate ori aptitudinea acestora de a viza drepturi și libertăți fundamentale ale omului, criticile recurentului nu pot fi primite. Astfel, prin mai multe note informative/declarații (de exemplu cele datate 25.10.1983, 22.09. 1984, 09.09. 1983, 04. 10. 1983, 21.09. 1982, 30. 09.1983) recurentul a adus la cunoștință organelor de securitate intenția unor persoane de a trece frontiera de stat. Or, trecerea frontierei de stat fără acordul organelor de stat era pedepsită penal și era considerată o faptă potrivnică regimului totalitar comunist. Înalta Curte, în acord cu prima instanță, apreciază că în speță sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securității, respectiv: - persoana să fi furnizat organelor de Securitate "informații, indiferent sub ce formă, precum și note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității". - informațiile furnizate să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară. În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. b) noțiunea de colaborator al Securității. Astfel, prin colaborator al Securității se înțelege persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care au fost îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Din semnificația dată de legiuitor termenului de "colaborator al Securității" rezultă elementele care trebuie îndeplinite pentru a atrage această calitate. Astfel, persoana trebuia să furnizeze informații într-una dintre formele arătate în cuprinsul art. 2 lit. b), prin informațiile respective să se denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să conducă la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Numai îndeplinirea cumulativă a tuturor acestor condiții poate să atragă stabilirea calității de colaborator al Securității. Având în vedere obiectul și natura informațiilor furnizate de pârât - nemulțumirea unor persoane față de situația din țară, în raport cu cea din Occident, intenția de a trece fraudulos frontiera - în mod corect a apreciat Curtea de apel că acestea se referă la atitudini potrivnice regimului comunist, cele două note vizând îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului - dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la liberă circulație, prevăzut de art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la viață privată, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Astfel, recurentul-pârât a furnizat note informative de interes operativ, informațiile vizând probleme importante pentru Securitate, precum relațiile cu cetățenii străini ori cu rude din străinătate. Aceste informații sunt privite ca potrivnice regimului și considerate periculoase pentru securitatea acestuia, iar faptul că aceste atitudini ale unor terți, cu privire la care pârâtul a informat securitatea, au fost considerate de aceasta din urmă ca utile este probat și de valoarea operativă care le-a fost acordată. Înalta Curte apreciază că furnizarea informațiilor către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor consecințe negative pentru ele, constând în supravegherea lor informativă și, drept urmare, încălcarea dreptului la viața privată, consacrat legislativ în art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, fiind astfel îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a se constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securității. De menționat este și faptul că declarația din data de 9.09.1983 mai sus citată nu a fost dată de pârât în timpul vreunei anchete sau a unui proces în care ar fi fost cercetat acesta pentru motive politice, ci a fost dată ulterior emigrării și stabilirii pârâtului în Franța, când acesta nu făcea obiectul niciunei anchete și niciunui proces din partea autorităților române, dimpotrivă pârâtul părăsind România la data de 13.07.1982 cu aprobarea organelor de stat române. Este adevărat că pârâtul fusese în 1981 anchetat și condamnat la amenda de 1100 RON pentru tentativa de trecere frauduloasă a frontierei, însă declarația analizată este ulterioară momentului la care reclamantul se stabilise în Franța, cu acordul organelor de stat române, astfel încât nu se poate considera că respectiva declarație ar fi fost dată în cadrul unei anchete sau proces care l-ar fi vizat pe pârât. Așadar, contrar celor susținute în memoriul de recurs, colaborarea recurentului cu organele fostei securității a fost făcută cu acordul său. Instanța de control judiciar consideră că nu prezintă nicio relevanță juridică în cauza de față celelalte susțineri ale recurentului, în legătură cu faptul că situațiile enunțate în notele informative, raportate la persoanele la care acele note se refereau, erau chestiuni notorii, generale, cunoscute și verificabile de către orice persoană, de vreme ce aceste informații au fost obținute de la pârât, prin colaborarea acestuia. Pentru acest motive, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.