ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 840/2024

Ședința publică din data de 14 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24 mai 2022, sub nr. x/2022, reclamantul Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în baza documentelor existente la dosar, să se constate existența calității de colaborator al Securității, în ceea ce îl privește pe domnul A..

Prin sentința civilă nr. 2184 din 22 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității formulării acțiunii ca nefondată și a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor, în contradictoriu cu pârâtul A., constatând calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Împotriva sentinței civile nr. 2184 din 22 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Recurentul-pârât a învederat, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 22 C. proc. civ., în condițiile în care prima instanță avea obligația să ia act de motivele invocate de către acesta prin întâmpinare și să îi solicite probe, putând ordona probe în apărarea sa, întrucât nu are o calificare în materie juridică, clamând în acest sesns lipsa de apărare calificată și dispozițiile art. 6 CEDO.

Acesta arată că a fost amenințat cu închisoarea și, în urma unor bătăi crunte, a clacat în fața celor doi șefi de Post, mai întâi plutonierul major B. și apoi plutonierul major C.. Astfel, notele informative scrise de acesta olograf i-au fost dictate de șeful de post al miliției B., iar celelalte nu sunt scrise de acesta, fiind opera plutonierului major C., succesorul lui B., neîntâlnindu-se niciodată cu ofițerul operativ ce răspundea de comuna Crevedia.

Totodată, recurentul-pârât a mai susținut și că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare la data de 27 octombrie 2023, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte constată că, astfel cum s-a reținut și la soluționarea excepției de nemotivare invocată în cauză, din cuprinsul cererii de recurs se decelează critici care corespund motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. (5) și (8) C. proc. civ., urmând a analiza cererea de recurs exclusiv din această perspectivă.

Criticile recurentului-pârât circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Potrivit textului de lege mai sus enunțat, se poate solicita casarea unei hotărâri atunci când, prin hotărârea pronunțată, instanța de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În cauză, nu s-a dovedit încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor legale care guvernează desfășurarea procesului civil, și anume a celor referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță, actele de procedură efectuate în cauză asigurând întreaga desfășurare a procesului în condițile legii, cu respectarea dispozițiilor art. 22 din C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, instanța de fond a ținut cont și a răspuns apărărilor formulate de acesta prin întâmpinare, inclusiv excepției tardivității formulării acțiunii, procedând totodată la verificarea condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității exclusiv prin raportare la înscrisurile administrate în cauză recunoscute de pârât prin întâmpinare.

Nici dreptul la apărare, garanție a dreptului la un proces echitabil, nu a fost încălcat, întrucât pârâtul și-a exercitat dreptul la apărare prin formularea de apărări prin intermediul întâmpinării depuse la dosarul cauzei, precum și prin susținerea de concluzii orale în cadrul dezbaterilor pe fond, acesta exprimându-și acordul cu administrarea probei cu înscrisurile depuse de partea adversă și neavând alte solicitări cu privire la administrarea altor probe decât cea privind înscrisurile anexate întâmpinării.

Totodată, se reține că, dacă aprecia că nu își poate face singur apărările și nu deținea veniturile necesare angajării unui apărător, pârâtul avea posibilitatea de a formula cerere pentru a beneficia de ajutorul public judiciar sub forma asistenței prin avocat, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, or, acesta, nu a înțeles să o facă, astfel că nu îi poate fi imputată instanței de fond o eventuală pasivitate din acest punct de vedere, prima instanță procedând la soluționarea cauzei cu respectarea regulilor de procedură aplicabile cauzei, fiind ținută în acest sens și de imperativul respectării principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

În consecință, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sesizat instanța de judecată, susținând că pârâtul A. a avut calitatea de colaborator al Securității, furnizând informații cu privire la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este considerat colaborator al Securității "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului".

Prima instanță a verificat înscrisurile administrate recunoscute de pârât prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, concluzionând în sensul admiterii acțiunii promovate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Soluția instanței de fond este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, criticile din recurs privind neîncadrarea activității desfășurate de pârât în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 fiind nefondate.

În cauză au fost dovedite condițiile prevăzute de textul de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, respectiv persoana să fi furnizat informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care au avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, la dosarul cauzei a fost depus Angajamentul prin care recurentul-pârât s-a angajat "ca în mod secret să colaboreze cu organele de Securitate și miliție și să demaște toate persoanele care încalcă legile statului roman", precum și o serie de note informative, printre care unele având ca subiect comportamente apreciate ca fiind necorespunzătoare ca urmare a întreținerii de relații suspecte cu cetățeni străini, respectiv notele informative din data de 25 mai 1985 și din data de 16 iunie 1985, precum și una având ca subiect apartenența și activitățile desfășurate în cadrul unor culte religioase, respectiv nota informativă din 25 mai 1985, existența și veridicitatea acestora fiind recunoscută chiar de recurentul-pârât.

Înalta Curte apreciază că dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 au în vedere atitudinile și activitățile potrivnice regimului totalitar comunist, respectiv cele apreciate ca atare de către acest regim, întrucât caracterul abuziv al acestuia s-a manifestat, în principal, tocmai prin considerarea ca potrivnice și combaterea anumitor acțiuni firești într-o societate normală, democratică.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că informațiile oferite de acesta prin notele informative mai sus menționate priveau viața privată a altor persoane, inclusiv din perspectiva întreținerii unor legături cu cetățeni străini ori referitoare la orientarea lor religioasă și modul în care înțelegeau să o practice, acestea făcând parte din activitățile considerate potrivnice regimului comunist totalitar.

Așa cum în mod judicios a reținut și instanța de fond, erau considerate potrivnice sau ostile regimului totalitar comunist orice legături cu persoane străine, aceste legături constituind un risc pentru regimul comunist, întrucât cetățenii români puteau veni în contact cu ideile care circulau în lumea liberă și care nu erau foarte bine cunoscute în țară, iar cetățenii străini puteau cunoaște adevărata situație cu privire la condițiile de viață din România ori cu privire la gradul de respectare a drepturilor omului la noi în țară, aspecte de natură a fragiliza discursul propagandei oficiale a regimului.

Totodată, regimul comunist totalitar se opunea libertății religioase, în condițiile în care "ideologia regimului comunist era incompatibilă cu noțiunea de religie", iar scoaterea cetățenilor de sub influența religiei era urmărită tocmai pentru controlarea mai facilă a populației, față de toate aceste categorii de persoane existând un risc real de opresiune din partea regimului totalitar de la acea vreme.

Nu în ultimul rând, se are reține și că, în dovedirea eficienței activității de colaborator al Securității desfășurată de acesta, trebuie avut în vedere și faptul că organul de securitate a considerat informațiile comunicate de către acesta ca fiind relevante, întrucât toate aceste informari au fost prelucrate de structura Securitatii care îl recrutase, iar pe baza lor s-au determinat măsuri de adoptat și organe de sesizat.

Recurentul-pârât a mai susținut în calea de atac că a semnat angajamentul și notele informative la presiunea directă a lucrătorilor miliției.

Însă, constată Înalta Curte, situațiile de excepție în care furnizarea de informații nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv "persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar".

Aceste dispoziții sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse și la alte situații de fapt ce nu se circumscriu direct normei legale. Astfel, legiuitorul a reglementat expres acele ipoteze în care se poate presupune că informațiile oferite de o persoană au fost date sub imperiul unei presiuni morale determinate de starea în care aceasta se afla: în timpul unei anchete penale, a unui proces penal, în stare de reținere sau de arestare. Or, în cauza de față, recurentul-pârât nu a fost judecat și condamnat pentru motive politice, nefiind îndeplinită situația premisă prevăzută de textul legal anterior citat.

Totodată, conduita pârâtului, pe care acesta încearcă să o justifice prin încercarea sa de a se proteja împotriva unor eventuale consecințe ale săvârșirii unei infracțiuni de drept comun, nu este de natură să atragă incidența situației de excepție expres prevăzută de lege și demonstrează că acesta a acceptat practic potențialul nociv al delațiunilor sale doar pentru a se proteja împotriva rigorilor legii.

În fine, Înalta Curte constată că este îndeplinită și condiția referitoare la vizarea îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului din cuprinsul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât recurentul-pârât putea și trebuia să conștientizeze că, prin furnizarea informațiilor, asupra persoanelor denunțate exista riscul de a se desfășura acțiuni de represalii din partea organelor statale, cu atât mai mult cu cât starea de pericol față de persoanele nominalizate de pârât a fost creată prin însuși faptul nominalizării în ipostaze considerate ostile orânduirii sociale existente, conform instructajului acordat acestuia, indiferent de consecințele concrete atrase și de prevederile legale concrete de la acel moment.

Într-adevăr, informațiile furnizate de către recurentul-pârât au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, având în vedere că furnizarea informațiilor indicate anterior era de natură să determine urmărirea și intimidarea persoanelor la care se refereau, inclusiv stocarea de date personale ale acestora pe o perioadă lungă de timp, date care privesc domeniile cele mai intime ale activității, orientării ori convingerii acestor persoane, domenii în care orice imixtiune a publicului sau autorităților constituie, în orice societate civilizată, o depășire ilicită a barierelor naturale ale sinelui, iar prin acestea, îngrădirea dreptului la libertatea conștiinței și a religiei prevăzut de art. 30 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 18 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, precum și a dreptului la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

În acest sens se reține și că, urmare a notelor informative date de pârât, persoanele care au făcut obiectul acestora au fost aduse pentru prima dată în atenția organelor Securității, fiind dispuse măsuri în concret cu privire la identificarea, verificarea și supravegherea ulterioară a acestora.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar apreciază că, pentru corecta soluționare a cauzei, este relevant faptul că informațiile furnizate de recurentul-pârât au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliției politice, nu este necesar ca activitatea acesteia să fie adus efectiv atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi și libertăți și să fi fost de natură, aptă să le aducă atingere, cerință îndeplinită în cauză, după cum s-a demonstrat anterior.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate de pârât prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare a sentinței prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinței civile nr. 2184 din 22 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.