ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1434/2024

Ședința publică din data de 13 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 12 august 2022, pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ("CNSAS", "Consiliul"), în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate existența calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Prin sentința civilă nr. 2437 din 19 decembrie 2022, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat că pârâtul a fost lucrător al Securității în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva sentinței civile nr. 2437 din 19 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

Printr-un prim motiv de recurs, se susține că sentința instanței de fond s-a întemeiat pe documente care nu aparțin în totalitate recurentului-pârât, unele fiind întocmite și semnate de alte persoane. Instanța de fond a avut în vedere documentul cu nr. x/0.03.1983 (n.red., dată indicată eronat de recurentul-reclamant, în realitate 05.09.1983, conform documentului aflat la dosar fond), care aparține ofițerului de investigații; nota raport x/18.09.1983, care aparține altui ofițer; note marginale din 21.02.1984 către organele de grăniceri și borna 84, care aparțin altui ofițer; raportul din 01.03.1985, care nu aparține recurentului, sesizările din 20.10.1983 și 25.10.1983, care aparțin unui cetățean; raportul din 21.08.1986, care nu aparține recurentului. A concluzionat instanța că din aceste documente rezultă informații care au dus la încălcarea dreptului la viață privată, deși acestea nu aparțin recurentului, fiindu-i greșit atribuite.

Pe de altă parte, înscrisurile asumate de recurentul-pârât nu dovedesc încălcarea dreptului la viață privată. Instanța de fond a reținut în mod greșit că motivele supravegherii informaționale erau exclusiv politice, de sprijinire a regimului totalitar. Numitul B.. se afla deja în atenția organelor de securitate atunci când, potrivit normelor în vigoare de la acea dată, recurentul-pârât a primit de la direcția pașapoarte o adresa prin care i se cerea sa propună un aviz consultativ de plecare din țară pentru domnul B.., despre care la acea dată nu cunoștea nimic. Pentru informare și cunoaștere nu a făcut altceva decât să ceară documente din diverse locuri, formulând o cerere de investigații adresată I.J Prahova și o cerere de investigații la compartimentul specializat din cadrul I.J. Mehedinți. În urma primirii răspunsurilor la adrese, a transcris informațiile în Raportul care a stat la baza propunerii de aviz negativ, acest raport reprezintă doar o transcriere, un rezumat al informațiilor, iar nu un denunț al unor acțiuni potrivnice regimului comunist.

Arată că verificările au fost făcute pentru a se stabili daca existau planuri si acțiuni care vizează suprimarea sau știrbirea suveranității, unității, independenței sau indivizibilității statului român. Ca urmare a informațiilor și documentelor primite, recurentul-pârât a făcut propunerea de luare în C.. a domnului B.. la problema 50 - "persoane fără antecedente politice sau penale". Așa cum se constată din nota marginală la raport, propunere de luare în C.. a fost aprobată la o altă problemă, respectiv la problema 138, iar nu la problema propusă de recurent și de aceea, ulterior, recurentul nu a mai avut nicio legătură cu dosarul, cazul fiind preluat de către alt compartiment de muncă.

Consideră recurentul-pârât că au fost greșit interpretate documentele existente la dosar, care au condus la concluzia eronată că recurentul a îngrădit sau încălcat drepturi și libertăți fundamentale, deși nu a dispus măsuri privind violarea corespondenței, violarea domiciliului, instalarea unor dispozitive de ascultare, interceptarea convorbirilor telefonice. Efectuarea de verificări nu este suficientă pentru a se constata calitatea de lucrător al Securității, câtă vreme nu au existat măsuri și acțiuni concrete exercitate asupra persoanelor în cauză.

În ceea ce privește titulara următorului dosar la care face referire CNSAS, doamna D., soția domnului B.., susține recurentul-pârât că aceasta a fost luată în lucru pentru o scrisoare către E. și că nu are nicio legătură cu această situație. Recurentul-pârât doar a scris un raport informativ în care a consemnat informațiile primite de la o persoană care l-a contactat telefonic. Au urmat alte două sesizări privind pe doamna D., iar recurentul-pârât a preluat aceste informații (sesizări) și le-a prezentat conducerii unității. Datele sesizate erau date de interes general, cunoscute de vecini, iar prin calitatea sa recurentul trebuia să le prezinte conducerii unității. Aprecierile din sesizări sunt consemnate ca păreri care aparțin altor persoane și nu au adus prejudicii de niciun fel persoanei verificate. Dosarul doamnei D. nu a fost lucrat de pârât, fiind repartizat altor compartimente, iar motivul luării în lucru a doamnei D. nu au fost informările preluate de pârât, ci scrisoarea către E..

Arată recurentul-pârât că toate aceste informații privind viața privată din sesizările făcute de diverse persoane au fost atribuite de instanță recurentului-pârât, conducând la o interpretare greșită din partea instanței.

Prin cel de-al doilea rând de critici, recurentul-pârât susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărărilor sale, care aveau caracter hotărâtor pentru judecarea cauzei. Instanța nu s-a pronunțat asupra faptului că verificările realizate de pârât nu s-au concretizat în măsuri care să prejudicieze drepturile și libertățile persoanelor vizate, neexistând persecuții împotriva acestora, acesta nefiind avertizate, constrânse, șantajate, nu au suferit repercusiuni în plan personal sau profesional. Instanța de fond nu a reținut nici că recurentul-pârât, personal, nu a cerut și dispus nicio măsură în legătură cu doamna D., că persoanele urmărite erau deja în atenția Securității, că recurentul nu a persecutat sau hărțuit aceste persoane, nu a avut nicio relație directă cu ele, nu le-a interogat, anchetat, nu le-a lipsit de libertate, nu a făcut presiuni, nu a recurs la represalii asupra lor sau membrilor familiei.

Mai arată recurentul-pârât că instanța de fond nu a motivat înlăturarea acestor apărări, respectiv lipsa documentelor care să ateste acțiuni în sensul prejudicierii drepturilor și libertăților fundamentale. Instanța de fond nu a avut în vedere că verificările efectuate nu au împiedicat exercitarea dreptului la liberă circulație de persoanele verificate, a libertății de exprimare, a dreptului la viață privată. Recurentul-pârât a întocmit doar rapoarte pe baza notelor informative, iar nu note de măsuri pentru sancționarea persoanelor în cauză.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, pârâtul susține că motivarea primei instanțe este contradictorie. Astfel, la pagina 10 din sentință se arată că urmărirea celor două persoane s-a realizat pe parcursul a trei ani, iar la pagina 8 susține că recurentul-pârât a avut dosarul în lucru în perioada 1983-1984. Or, din documente rezultă că pârâtul a avut în lucru dosarul doar două luni, în septembrie- octombrie 1983.

Susține recurentul-pârât că hotărârea instanței nu se raportează la un suport probatoriu consistent, care să susțină concluzia încălcării drepturilor și libertăților fundamentale. Nu a ținut cont că recurentul nu a dispus niciun fel de măsuri cu privire la B.., din documente nerezultând că ar fi dirijat și instruit informatori și surse ale Securității în vederea cunoașterii opiniilor, ideilor și vieții private a persoanelor urmărite. Deși instanța a arătat că recurentul-pârât a încălcat dreptul la libertatea cuvântului, dreptul la exprimare și libertatea opiniilor, prevăzute de Constituția României, precum și de art. 12, 17 și 19 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, niciun element din motivarea sentinței nu arată că prin activitatea recurentului s-au suprimat și îngrădit drepturi și libertăți fundamentale.

De asemenea, recurentul-pârât a fost acuzat și de încălcarea dreptului la liberă circulație, prevăzut de art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, însă consideră că nu i-a încălcat acest drept domnului B.., recurentul-pârât făcând doar o propunere nedefinitivă; ulterior, s-a aprobat plecarea din țară a domnului B.., astfel că propunerea de aviz negativ nu s-a materializat, neexistând consecințe negative.

În opinia recurentului-pârât, instanța de fond a interpretat greșit materialul probator administrat în cauză și nu a prezentat o motivare convingătoare a concluziilor trase. Motivarea sentinței este exprimată în termeni generali, nefiind argumentată încălcarea drepturilor fundamentale, din perspectiva efectelor asupra persoanelor urmărite. Măsurile reținute de instanță ca fiind contrare drepturilor și libertăților fundamentale nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 24/2008, deoarece nu urmăreau sancționarea unor atitudini potrivnice regimului comunist, ci au fost dispuse în calitatea pârâtului de ofițer cu atribuții de apărare a statului român împotriva unor acțiuni posibile de trădare, de siguranță națională.

Prin cel de-al patrulea motiv de recurs, recurentul-pârât critică neluarea în considerare de către prima instanță a sentinței civile nr. 2536/30.03.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2010, definitivă prin decizia nr. 3130/21.06.2012, care se referă la același domn B.. și la un ofițer de Securitate din aceeași unitate, în acest litigiu fiind dată o soluție de respingere a acțiunii, constatându-se că ofițerul pârât nu a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului. În dosarul respectiv s-au formulat apărări identice cu cele din speța de față, dar în cazul recurentului acestea nu au fost valorificate de instanța de fond.

Concluzionează recurentul-pârât că nu sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, nefiind dovedită desfășurarea unor activități prin care să fi fost restrânse drepturi sau libertăți fundamentale în scopul menținerii regimului totalitar. Recurentul-pârât și-a desfășurat activitatea cu respectarea actelor normative în vigoare la acea dată, a Constituției României și a Pactului internațional privind drepturile civile și politice, conform cu atribuțiile de serviciu, iar nu din motive politice.

Intimatul-reclamant CNSAS a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-pârât A., ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sesizat curtea de apel, în condițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, susținând că pârâtul A., în calitate de angajat al fostei Securități, având gradul de locotenent major în cadrul I.J. Mehedinți în perioada 1983-1984, a întocmit acte și a participat activ la urmărirea informativă a numiților B.. și a soției acestuia, D.

Prima instanță a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de lucrător al Securității, concluzionând în sensul admiterii acțiunii promovate de Consiliul reclamant.

În recurs, pârâtul a susținut argumente de nelegalitate subsumate greșitei aplicări a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, din perspectiva neîncadrării activităților desfășurate în cele care, potrivit legii, au drept consecință suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv de ofițer acoperit, în perioada 1945 – 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

În ceea ce privește prima condiție impusă de lege, anume ca pârâtul A. să fi avut calitatea de ofițer sau subofițer al Securității, aceasta nu reprezintă o chestiune disputată, potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei pârâtul deținând gradul de locotenent major în cadrul I.J. Mehedinți în perioada 1983-1984.

Referitor la cea de-a doua condiție prevăzută de lege, anume aceea ca, prin activitățile desfășurate, să se fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, recurentul-pârât a susținut, în esență, că instanța de fond i-a atribuit acte sau informații întocmite/furnizate de alte persoane, fără a face verificările necesare cu privire la activitățile efectiv desfășurate de recurentul-pârât, că scopul supravegherii informative a lui B.. și D. nu a fost unul politic și nu a produs încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale, insistând asupra lipsei oricăror consecințe negative produse de supravegherea informativă asupra persoanelor urmărite.

Înalta Curte constată că nu este fondat niciunul dintre argumentele prezentate de recurentul-pârât.

Astfel, critica vizând luarea în considerare de către instanța de fond a unor informații aflate în înscrisuri întocmite/semnate de alte persoane decât recurentul-pârâtul nu este confirmată de considerentele sentinței recurate.

Pentru a concluziona asupra încadrării activităților desfășurate de recurentul-pârât în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, prima instanță a avut în vedere exclusiv documentele întocmite de acesta cu privire la persoanele urmărite D. și B.., pe care le-a identificat în cuprinsul hotărârii, le-a redat conținutul și filele la care se regăsesc în dosar, respectiv: cerere de investigații din data de 03.09.1983, raportul din data de 08.09.1983, raportul din data de 20.10.1983, raportul informativ din 03.11.1984 .

Documentele indicate de pârât în recurs (documentul nr. x/05.09.1983, nota raport nr. x/18.09.1983, note marginale din 21.02.1984 către organele de grăniceri și borna 84, raportul din 01.03.1985, sesizările din 20.10.1983 și 25.10.1983, raportul din 21.08.1986) nu au fost reținute ca aparținând recurentului-pârât și nici valorificate de instanța de fond în sensul indicat de acesta.

În cuprinsul motivării sentinței există o singură trimitere la sesizările din 20.10.1983 și 25.10.1983, instanța doar menționând că acestea au fost preluate de către pârât, fără a afirma că informațiile din cuprinsul lor provin de la acesta.

Este adevărat că, în cuprinsul acțiunii, reclamantul CNSAS a indicat, în probatoriu, și alte înscrisuri ori mențiuni din dosarele de urmărire informativă, neîntocmite de recurentul-pârât, dorind să sublinieze realitatea intruziunii în viața privată a persoanelor urmărite, dar aceste înscrisuri nu au constituit fundamentul probator al soluției pronunțate de instanța de fond.

În raport de aceste aspecte, instanța de recurs constată a fi nefondată critica referitoare la atribuirea greșită către recurentul-pârât a unor informații/documente referitoare la persoanele urmărite.

În ceea ce privește invocata neconcordanță dintre datele din sentință referitoare la perioada de urmărire informativă a lui B.. și D. de către recurentul-pârât, Înalta Curte constată că nici această critică nu se confirmă. Astfel, menționarea urmăririi informative pe o perioadă de 3 ani nu s-a referit doar la perioada în care a fost implicat pârâtul în această activitate, instanța raportându-se la toate activitățile desfășurate de organele de Securitate împotriva lui B.. și D., care s-au întins pe anii 1983-1986. Pe de altă parte, activitatea recurentului-pârât de urmărire informativă nu s-a desfășurat doar în lunile septembrie- octombrie 1983, câtă vreme acesta a întocmit și raportul informativ din 03.11.1984, referitor la întâlnirea cu un informator care a furnizat informații despre D. Așadar, instanța de fond a reținut corect, raportat la materialul probator depus la dosar, că acțiunile recurentului-pârât au cuprins perioada anilor 1983 și 1984.

Referitor la critica vizând neluarea în considerare a sentinței civile nr. 2536, definitivă prin decizia nr. 3130/21.06.2012, pronunțată în dosarul nr. x/2010, în cazul unui alt ofițer de Securitate din cadrul aceleiași unități, care ar fi desfășurat activități de urmărire informativă a numitului B.., Înalta Curte constată că acest argument nu a fost invocat în întâmpinarea depusă în dosarul instanței de fond, astfel încât nu se poate reține niciun fel de omisiune instanței de judecată de a analiza totalitatea apărărilor formulate de pârât. Pe de altă parte, chiar dacă în dosarul indicat s-a dispus o soluție de respingere a acțiunii, aceasta a avut în vedere acțiunile și activitățile desfășurate de pârâtul din acea cauză, din perspectiva cărora instanța de judecată a apreciat că nu s-a demonstrat suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Or, în prezenta cauză instanța de judecată este chemată să aprecieze asupra calității de lucrător al Securității prin prisma faptelor și activităților desfășurate de pârâtul A., astfel că soluția dispusă în privința altui ofițer de Securitate nu prezintă relevanță, câtă vreme nu s-a invocat și demonstrat că pârâții din cele două litigii ar fi realizat împreună aceleași activități de urmărire informativă supuse analizei.

A mai susținut recurentul-pârât că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărărilor sale, însă Înalta Curte reține că instanța de fond a răspuns tuturor argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză. În analiza sa, prima instanță a avut în vedere atât susținerile reclamantului, cât și răspunsul pârâtului la aceste susțineri, a căror temeinicie a fost verificată prin prisma probatoriului administrat în cauză. Împrejurarea că instanța de fond nu a achiesat la apărările recurentului-pârât nu semnifică o omisiune a analizării acestora, ci constituie rezultatul procesului de deliberare, în urma căruia judecătorul cauzei a apreciat că nu au fost prezentate argumente întemeiate în sprijinul soluției cerute de pârât, de respingere a acțiunii reclamantului.

Înalta Curte constată însă că majoritatea criticilor de nelegalitate formulate în recurs vizează interpretarea pe care instanța de fond a dat-o actelor și faptelor recurentului-pârât. A susținut recurentul că acțiunile sale nu au avut caracter politic, scopul lor nefiind acela de suprimare sau îngrădire a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar, prin raportare concretă la măsurile dispuse în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu s-a dovedit producerea unor consecințe negative asupra persoanelor urmărite B.. și D.

Instanța de recurs reține că argumentul desfășurării activităților de urmărire în scopul protejării siguranței naționale, respectiv al prevenirii unor acțiuni posibile de trădare poate fi valorificat doar dacă se demonstrează că acțiunile și măsurile dispuse de pârât se circumscriu, efectiv și concret, acestui scop, prin raportare la persoana urmărită și la contextul în care se desfășura supravegherea informativă a acesteia. Or, susținerile recurentului-pârât nu se confirmă, câtă vreme, din înscrisurile administrate în cauză, rezultă că supravegherea lui B.. a fost desfășurată pentru manifestările considerate dușmănoase și interesul acestuia de a călători în străinătate sau de a emigra în Statele Unite ale Americii, astfel cum rezultă din cererea de investigații formulată de recurentul-pârât la data de 08.09.1983, iar soția sa, D., a fost luată în lucru pentru manifestări dușmănoase la adresa politicii partidului și pentru o scrisoare trimisă la postul de radio E..

Ulterior deschiderii dosarului de urmărire informativă privind pe B., recurentul-pârât a mai întocmit următoarele documente, indicate în cuprinsul sentinței recurate, pe care Înalta Curte consideră necesar a le reitera:

- raportul din data de 08.09.1983, prin care a reținut olograf că domnul B. a fost semnalat cu manifestări dușmănoase și intenționează să părăsească țara pentru a se stabili într-o țară capitalistă, că a formulat cereri către mai multe instituții pentru a i se aproba emigrarea, precum și că este cunoscut ca o fire recalcitrantă și în relații de ceartă cu vecinii. Pentru prevenirea și cunoașterea preocupărilor zilnice ale domnului B., recurentul-pârât a propus luarea acestuia în supraveghere;

- raportul din data de 20.10.1983, prin care recurentul-pârât a reținut aspecte privind viața privată și familială a domnului B., arătând că acesta, împreună cu soția sa, au făcut mai multe memorii în care s-au manifestat dușmănos la adresa politicii partidului și statului, depunând cereri de plecare definitivă din țară pentru a se stabili în Statele Unite ale Americii.

Ca urmare a verificărilor efectuate și informațiilor adunate, recurentul-pârât a avizat negativ plecarea din țară a numitului B., reținând că motivele pentru care solicită plecarea din țară sunt neîntemeiate.

În ceea ce o privește pe D., recurentul-pârât a întocmit olograf raportul informativ din 03.11.1984, în cuprinsul căruia a arătat că s-a întâlnit cu numitul F. care i-a adus la cunoștință aspecte legate de familia Olteanu, respectiv faptul că soția domnului Olteanu i-a spus că acesta se află la București, fiind trimis pentru un examen psihiatric, iar apoi urmează să fie judecat la Timișoara; în legătură cu plecarea din țară, doamna Olteanu i-ar fi spus că și-a dat seama că nu este bine și că își va retrage cererea, însă este necesar și consimțământul soțului său. Ulterior, recurentul-pârât a primit și înaintat două sesizări privind pe doamna D.

Din toate aceste înscrisuri rezultă că scopul urmăririi informative desfășurate cu privire la B.. și D. nu este cel susținut în cererea de recurs, de protejare a siguranței naționale și prevenire a unor acțiuni posibile de trădare. Motivele care au condus la deschiderea dosarelor informative, respectiv contestarea de către persoanele urmărite a regimului politic comunist, corespondența cu postul de radio E. și intenția de a părăsi teritoriul României într-o perioadă când o astfel de faptă era interzisă sau cu greu permisă de autoritățile statale, precum și motivul continuării acestei activități, inclusiv măsurile dispuse și aspectele ce urmau a fi stabilite în urma aplicării lor confirmă că activitatea de urmărire informativă privea aspecte din sfera de interes a vieții particulare a persoanelor vizate, despre care Securitatea considera că manifestă atitudini anticomuniste, neavând la bază niciun motiv referitor la siguranța sau apărarea intereselor naționale.

În prezent, apărarea securității naționale este văzută ca bine colectiv al tuturor cetățenilor, spre deosebire de perioada regimului comunist, când Securitatea, după cum arată și legiuitorul în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, constituia un instrument de permanentă teroare exercitată împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale; în acest context, incumba părții recurente-pârâte să probeze că activitatea în discuție era în mod obiectiv justificată de rațiuni de securitate națională, câtă vreme lectura activității sale concrete nu oferă vreun indiciu real de fapt că acest lucru s-ar fi urmărit, ci doar cunoașterea, în scopul reprimării, a activității și convingerilor persoanelor de interes.

Recurentul-pârât a mai susținut că activitatea de urmărire informativă a lui B.. a fost determinată de cererea acestuia de plecare din țară, fiind obligat să efectueze verificările necesare în acest sens, iar urmărirea lui D. a fost determinată de scrisoarea acesteia către postul de radio E., situație cu care recurentul nu a avut vreo legătură. Pe de-o parte, argumentul vizând contextul sau persoana care a deschis dosarul/dosarele de urmărire informativă nu este relevant, în speță fiind analizate acțiunile și măsurile dispuse efectiv de recurentul-reclamant și consecințele produse de acestea, iar în speță înscrisurile aflate în dosar demonstrează că recurentul-pârât a dispus și efectuat activități de urmărire informativă a numiților B.. și D., considerați a avea o conduită dușmănoasă la adresa regimului politic comunist. Pe de altă parte, chiar dacă recurentul s-a supus ordinelor și indicațiilor superiorilor ierarhici, această împrejurare nu constituie, conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, o cauză legală de nerăspundere, câtă vreme a participat, prin faptele sale proprii, la măsuri de supraveghere cu scop politic a numiților B.. și D.

Sunt așadar lipsite de relevanță alegațiile părții recurente-pârâte privind îndeplinirea sarcinilor profesionale prin prisma activităților desfășurate, căci dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu exclud de sub incidența sa situațiile în care lucrătorul Securității acționa în limitele "fișei postului". Altfel spus, voința legiuitorului este de a se constata că este lucrător al Securității nu doar acel ofițer/subofițer care a acționat cu nerespectarea drepturilor conferite cetățenilor de normele legale recunoscute de statul comunist, ci și acela care, acționând în limitele și cu respectarea atribuțiilor ce îi reveneau în epocă, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. În plus, față de formularea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, era suficient ca prin respectivele activități să se producă doar o îngrădire a drepturilor și libertăților fundamentale.

A mai susținut recurentul-pârât că nu i-a cunoscut personal pe soții Olteanu, nu i-a interogat, nu i-a anchetat, nu a făcut presiuni asupra acestora, nu i-a lipsit de libertate, nu a recurs la represalii asupra acestora și membrilor, nu le-a violat corespondența ori domiciliul, nu le-a interceptat convorbirile și nu a instalat dispozitive de ascultare. Înalta Curte constată că și acest argument este nerelevant în cauză, întrucât, pentru constatarea calității de lucrător al Securității, nu este necesar ca pârâtul să fi desfășurat toate acțiunile posibile de imixtiune în viața privată a persoanei urmărite, fiind suficient ca activitățile desfășurate, prin specificul și consecințe produse sau potențiale, să se încadreze în activitățile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Or, activitățile de supraveghere informativă desfășurate de recurentul-pârât, prin natura lor, au încălcat dreptul la viață privată al persoanelor urmărite, câtă vreme, fără o justificare legală rezonabilă, recurentul a urmărit aspecte din sfera de interes a vieții particulare a persoanelor vizate, comportamentul și opiniile politice ale acestora, scopul real al urmăririi fiind acela de a identifica și persecuta opozanții regimului politic comunist.

De altfel, Înalta Curte reține că, urmare a verificărilor efectuate, recurentul-pârât a avizat negativ cererea lui B.. de plecare din țară, ca urmare a manifestărilor cu caracter dușmănos ale acestuia la adresa politicii partidului (astfel cum rezultă din raportul din 20.10.1983), iar propunerea sa a fost aprobată de ofițerul ierarhic superior. Urmarea acestui raport, conform vizelor aplicate olograf de alți ofițeri de Securitate, B.. a fost dat în consemn la frontieră. Împrejurarea că cererea de plecare din țară a persoanei respective a fost încuviințată câțiva ani mai târziu nu conduce la concluzia că acțiunile recurentului-pârât nu au produs nicio consecință cu privire solicitant, acestuia fiindu-i restricționat temporar dreptul la liberă circulație.

Înalta Curte constată, astfel, că activitățile desfășurate de recurentul-pârât au afectat dreptul la viață privată al persoanelor vizate de urmărirea informativă, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, precum și dreptul la liberă circulație, prevăzute de art. 19 din același pact.

În aceste condiții, în proces a fost demonstrată întrunirea și celei de-a doua condiții legale pentru a se constata calitatea de lucrător al Securității în persoana pârâtului A., astfel că soluția primei instanțe este pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 2437 din 19 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.