ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3298/2022

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 martie 2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ("CNSAS"), în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanței să constate existența calității de lucrător al Securității în ceea ce-l privește pe pârât.

Prin sentința civilă nr. 514 din 30 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat că pârâtul a fost lucrător al Securității, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva sentinței civile nr. 514 din 30 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare în cauză a prevederilor art. 2 lit. b) raportat la lit. a) aceluiași articol din O.U.G. nr. 24/2008, reținând fără temei că recurentul ar fi desfășurat activități care au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Motivarea primei instanțe, în sensul că reprezintă încălcarea dreptului la viață privată realizarea de către recurentul-pârât a măsurilor trasate, dirijarea informatorilor și obținerea unor informații cu caracter personal de la cei urmăriți de securitate, fără acordul și cunoștința acestora și pentru motive ce țineau de apărarea intereselor naționale, nu se circumscrie cerințelor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 și nici legilor în vigoare la acel moment.

Arată recurentul-pârât că, potrivit art. 28-29 din Constituția României de la 1965, art. 19 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 8 alin. (2) din Convenția EDO, dar și doctrinei de specialitate, dreptul la viață privată are un conținut diferit în funcție de societatea în care individul trăiește sau grupul social căruia îi aparține, iar în jurisprudența CEDO s-a reținut că orice măsură de supraveghere trebuie să fie special clară, precisă și detaliată, să aibă un scop legitim în legătură cu securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății și a moralei.

Mai învederează recurentul-pârât că activitatea informativă a fost desfășurată în scopul cunoașterii și prevenirii unor situații de ordin economic, fiind sesizată conducerea întreprinderii în vederea detensionării situației generate de conflictele dintre mineri și persoane din conducere. De aceea, majoritatea informațiilor furnizate de informatori erau exploatate la nivelul întreprinderii, conducerea acesteia având posibilitatea de a dispune măsuri pentru a preîntâmpina evenimente cu consecințe economice negative.

Prin urmare, conchide recurentul-pârât, scopul muncii informativ-operative a fost acela al cunoașterii și prevenirii unor situații de ordin economic, prin sesizarea conducerii întreprinderii. Totodată, trebuie avută în vedere împrejurarea că măsurile dispuse prin planul de măsuri au fost executate doar parțial, persoana urmărită fiind supravegheată doar prin rețeaua informativă și că nu a fost pusă în aplicare nicio altă măsură din plan, aspecte de natură să demonstreze că nu a fost îngrădit dreptul la viață privată al persoanei urmărite și activitatea desfășurată a fost în consonanță cu legea și jurisprudența CEDO.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sesizat instanța de judecată, susținând că pârâtul A., având gradul de locotenent (1984), respectiv locotenent major (1988) în IJS Caraș-Severin Serviciul 2, a participat activ la urmărirea informativă a lui B., vagonetar în cadrul C..

Activitățile desfășurate de pârât au constat în întocmirea Raportului cu propunerea de deschidere a dosarului de urmărire informativă din data de 12.11.1985, întocmirea la aceeași dată a unui plan de măsuri în vederea documentării activității persoanei urmărite și a clarificării intențiilor acesteia, încadrarea informativă și dirijarea informatorilor pe lângă persoana urmărită, întocmirea Referatului din 29.05.1986, prin care pârâtul a propus avertizarea persoanei urmărite.

Prima instanță a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de lucrător al Securității, concluzionând în sensul admiterii acțiunii promovate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

În recurs, pârâtul a susținut argumente de nelegalitate subsumate greșitei aplicări a prevederilor art. 2 lit. b) raportat la lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și neîncadrării activităților desfășurate de pârât în cele care, potrivit legii, au drept consecință suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica referitoare la greșita aplicare în speță a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, acest text de lege cuprinzând definiția și condițiile de constatare a calității de colaborator al Securității, iar nu a calității de lucrător al acestei structuri, situație incidentă în cazul recurentului-pârât. Instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu verificarea cerințelor prevăzute de lit. a) a art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că, în mod corect, a analizat și soluționat sesizarea formulată de CNSC prin prisma acestui text de lege, iar nu a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care reglementează o altă ipoteză legislativă.

Cât privește criticile referitoare la neîntrunirea în cauză a condițiilor prevăzute de lege pentru a se constata calitatea de lucrător al Securității, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv de ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

În ceea ce privește prima condiție impusă de lege, anume aceea ca pârâtul A. să fi avut calitatea de ofițer sau subofițer al Securității, aceasta nu reprezintă o chestiune disputată, potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei pârâtul deținând gradul de locotenent și, ulterior, de locotenent major în cadrul în IJS Caraș-Severin Serviciul 2 în perioada 1984-1988.

Referitor la cea de-a doua condiție prevăzută de lege, anume aceea ca, prin activitățile desfășurate, să se fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, recurentul-pârât a susținut că prima instanță ar fi apreciat și încadrat greșit activitățile pe care le-a desfășurat, scopul lor nefiind acela de a îngrădi ori suprima drepturile și libertățile persoanei urmărite, ci de a depista și dispune măsuri care să preîntâmpine producerea unor evenimente cu consecințe economice negative în cadrul C..

Înalta Curte constată că susținerile recurentului-pârât referitoare la desfășurarea activității în scopul evitării unor probleme de ordin economic nu pot fi primite, câtă vreme, prin Raportul cu propunerea de deschidere a dosarului de urmărire informativă din 12.11.1985, pârâtul A. a consemnat că motivul propunerii avansate este acela că B. "face comentarii dușmănoase la adresa politicii partidului și statului" și că "are rude apropiate în Republica Federală Germania și Statele Unite ale Americii (...) spunând că în occident este mult mai bine și că el își va învăța și ajuta copii să părăsească în mod fraudulos țara".

Totodată, în planul de măsuri elaborat la aceeași dată, recurentul-pârât a reiterat afirmațiile lui B. referitoare la părăsirea frauduloasă a teritoriului țării și la comentariile negative față de regimul politic comunist, arătând că acesta "comentează știrile difuzate la posturile de radio reacționare" și "preamărește viața lumii capitaliste" și propunând documentarea informativă în vederea stabilirii scopului în care B. face comentariile negative, a stabilirii existenței altor persoane care îi împărtășesc ideile și a prevenirii intenției lui și a copiilor săi de părăsire fraduluoasă a țării.

Consemnări similare ale recurentului-pârât se regăsesc și în cuprinsul Referatului din 29.05.1986, unde se menționează că B. "(...) la locul de muncă, a făcut comentarii negative în legătură cu aprovizionarea, a elogiat modul de viață din occident, susținând că bine fac cei care fug în țările capitaliste și totodată a colportat unele știri provenind din emisiunile postului de radio D.."

Din toate aceste înscrisuri rezultă că scopul urmăririi informative dispuse de recurentul-pârât nu este cel susținut în cererea de recurs, respectiv acela de protejare a intereselor economice ale întreprinderii unde activa B.. Motivele care au condus la deschiderea dosarului informativ, respectiv comentariile negative ale lui B. la adresa regimului politic și intenția acestuia de a părăsi teritoriul României într-o perioadă când o astfel de faptă era interzisă sau cu greu permisă de autoritățile statale, precum și motivul continuării acestei activități, inclusiv măsurile dispuse și aspectele ce urmau a fi stabilite, confirmă că activitatea de urmărire informativă privea aspecte din sfera de interes a vieții particulare a persoanei vizate, despre care Securitatea considera că manifestă atitudini anticomuniste, scopul real fiind acela de a identifica și persecuta opozanții regimului politic comunist. Astfel, informațiile care interesau, conform planului de măsuri elaborat de recurentul-pârât, erau cele referitoare la discuțiile purtate de B. pe teme politice, cu colegii de muncă, colportarea de către acesta a știrilor difuzate de postul de radio D. și alte posturi considerate "reacționare", intenția sa de părăsire frauduloasă a țării; or, aceste informații nu au nicio legătură cu interesele economice ale întreprinderii angajatoare, ci exclusiv cu atitudinea lui B. față de regimul politic comunist, considerată a fi una "dușmănoasă".

Recurentul-pârât a mai susținut că activitatea de urmărire informativă a fost dispusă într-un context de tensiuni existente între mineri și conducerea întreprinderii, însă din propunerile și rapoartele întocmite de pârât nu rezultă că acesta ar fi fost motivul începerii urmăririi informative împotriva lui B., ci, așa cum s-a arătat anterior, scopul a fost acela de a supraveghea și controla acțiunile lui B. și ale persoanelor cu idei similare din anturajul său, precum și de a exercita presiuni asupra lui pentru a renunța la exprimarea opiniilor anticomuniste și la trecerea frauduloasă a graniței.

Pe de altă parte, și dacă ar fi reală, intenția preîntâmpinării unor conflicte de muncă nu justifică în vreun fel ingerința în drepturile fundamentale ale persoanei urmărite. Din această perspectivă, nu este relevant nici argumentul recurentului-pârât în sensul că informațiile obținute erau folosite de conducerea întreprinderii pentru a dispune măsuri, un astfel de argument nefiind susținut de piesele dosarului, iar pe de altă parte, culegerea de informații pentru uzul altei structuri/persoane juridice neconstituind, conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, o cauză legală de nerăspundere.

Cât privește argumentul recurentului-pârât referitor la stipularea, în dreptul național și internațional, precum și în jurisprudența CEDO, a posibilității afectării, într-o oarecare măsură, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, Înalta Curte constată că, deși prevederile invocate de recurentul-pârât nu pot fi contestate, totuși acestea menționează o serie de condiții, de strictă interpretare și aplicare, în care se poate recurge la o restrângere parțială a unor drepturi și libertăți, iar în speță nu a fost decelat un astfel de caz, care să justifice ingerința pârâtului în viața privată a persoanei urmărite. Încălcarea dreptului fundamental la viață privată al persoanei urmărite, de către recurentul-pârât, nu a fost o măsură proporțională și nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, prin informațiile care interesau organele Securității, erau vizate persoanele care nu aderau la principiile și ideile statului comunist totalitar.

În egală măsură, nu prezintă relevanță nici împrejurarea că măsurile din planul de urmărire informativă propus de recurentul-pârât au fost implementate parțial, legea neprevăzând o astfel de cerință pentru constatarea calității de lucrător al Securității, ci doar condiția desfășurării de activități, indiferent de numărul sau durata lor, care să fi avut drept consecință suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 514 din 30 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2022.