ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3569/2023

Ședința publică din data de 28 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1 aprilie 2021, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ("CNSAS", "Consiliul"), în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate calitatea de colaborator al Securității, în ceea ce-l privește pe pârât.

Prin sentința civilă nr. 1822 din 7 decembrie 2021, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 8 august 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008;

(ii) a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A.;

(iii) a constatat calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului A..

Împotriva sentinței civile nr. 1822 din 7 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea în fond a cauzei, cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiate.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că prin respingerea cererii sale de administrare a probei testimoniale, i-a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 13 din C. proc. civ.. În speță erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 255 C. proc. civ., proba solicitată având aptitudinea de a conduce la soluționarea procesului, fiind verosimilă, pertinentă și concludentă. Astfel, audierea martorilor propuși era o probă de natură a lămuri aspectele referitoare la constrângerea morală a recurentului-pârât în furnizarea notelor informative, în condițiile în care acesta era minor la momentul primei note informative, putând fi ușor constrâns să procedeze împotriva voinței sale.

Circumscris cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât critică greșita aplicare și interpretare a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În ceea ce privește prima condiție reglementată de textul de lege amintit, arată recurentul-pârât că prin sentința recurată au fost identificate trei note informative, date la 09.10.1978, 23.01.1979 și 27.12.2019, în raport de care s-a stabilit calitatea sa de colaborator al Securității.

Informațiile din ultimele două note nu sunt apte să atragă constatarea calității de colaborator al securității, întrucât evidențiază doar elemente favorabile sau neutre regimului comunist, iar nu acțiuni sau atitudini potrivnice.

Pe de altă parte, în privința primei note informative, faptul că un elev a aflat de la postul de radio B. informații despre generalul C. nu reprezintă neapărat o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist, câtă vreme acest elev nu și-a manifestat vreo intenție de a părăsi fraudulos țara sau de a trece la anumite activități îndreptate împotriva autorităților comuniste și nici nu a aprobat acțiunile generalului C.. Aceste informații sunt ambigue, astfel încât comportamentul persoanei la care se referă nu poate fi caracterizat exclusiv ca reprezentând o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist.

Mai susține recurentul că lipsa unei acțiuni contrare regimului este evidențiată și de nota ofițerului, care solicită continuarea discuțiilor cu acești elevi pentru a se verifica dacă acțiunile lor sunt îndreptate împotriva sistemului politic comunist, ceea ce demonstrează că notele informative nu sunt apte să genereze această concluzie.

Referitor la a doua condiție legală prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, recurentul-pârât susține că nu a existat factorul volitiv al intenției de a îngrădi drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor în cauză, cerință prevăzută de textul de lege. Instanța de fond a omis împrejurarea că, la data redactării primelor două note informative, recurentul era minor, elev în cadrul Liceului Industrial Călan, ipoteză în care nu este dovedită latura subiectivă din care să rezulte în mod neechivoc intenția de a denunța activități potrivnice regimului totalitar.

În concluzie, apreciază recurentul-pârât, colaborarea sa cu organele de Securitate a fost una formală, realizată în condiții de constrângere morală, urmărind să creeze aparența că aduce la cunoștința ofițerului informații, însă, în același timp, să nu producă consecințe negative față de persoanele vizate prin aceste informații.

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanței de recurs, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sesizat instanța de judecată, susținând că pârâtul A. a avut calitatea de colaborator al Securității, în raport de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, conform cărora este considerat colaborator al Securității "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.". Prima instanță a verificat înscrisurile administrate prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, concluzionând în sensul admiterii acțiunii promovate de reclamantul CNSAS.

Printr-un prim motiv de recurs, subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut nelegalitatea respingerii cererii privind administrarea probei testimoniale, în dovedirea constrângerii morale sub care a întocmit notele informative pentru organele de Securitate.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, instanța de fond reținând în mod corect că proba propusă spre administrare nu are aptitudinea de a duce la soluționarea procesului, conform art. 255 alin. (1) C. proc. civ.. În acest sens, este de observat că aspectele ce urmau a fi declarate de martorii propuși rezultau din conversațiile purtate cu pârâtul, după cum a învederat avocatul acestuia în fața instanței de fond. Așadar, proba nu este concludentă, câtă vreme martorii nu erau chemați să declare cu privire la aspecte constatate direct, personal și nemijlocit cu privire la pretinsa constrângere morală sub care se susține că ar fi acționat pârâtul, ci să reproducă declarațiile și informațiile comunicate de acesta.

Pe de altă parte, textul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede, drept cauză exoneratoare pentru fapta de colaborare cu organele Securității, ca recurentul-pârât să fi acționat sub imperiul constrângerii morale de felul celei invocate în cauză (aspect asupra căruia vom reveni în cuprinsul prezentei decizii), astfel că administrarea probei cu martori nu era de natură a duce la soluționarea cauzei.

Cât privește criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este legală, argumentele din recurs privind neîncadrarea activității desfășurate de pârât în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 fiind nefondate.

În cauză au fost dovedite condițiile prevăzute de textul de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, respectiv persoana să fi furnizat informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, la dosarul cauzei au fost depuse notele informative din 09.10.1978, 23.01.1979 și 27.12.1979, prin primele două note recurentul-pârât comunicând informații despre elevii R și U.V. ai Liceului Industrial Călan, care au ascultat postul de radio B., iar prin cea de-a treia notă comunicând că un fost elev al liceului industrial a fost semnalat cu ascultarea aceluiași post radio. Atât în fond, cât și în recurs, pârâtul a susținut că cele trei note informative nu au avut aptitudinea de a atrage consecințe negative asupra persoanelor vizate, întrucât aspectele declarate nu prezintă atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, ci evidențiază doar elemente favorabile sau neutre regimului comunist.

Contrar acestor argumente, Înalta Curte constată că informațiile comunicate de recurentul-pârât fac parte din activitățile considerate potrivnice regimului comunist totalitar, care se opunea libertății de exprimare. Ascultarea știrilor transmise de posturile de radio interzise, care cuprindeau comentarii și critici la adresa regimului comunist, erau considerate atitudini potrivnice, iar aceste acțiuni puteau atrage persecuții din partea organelor represive ale regimului comunist.

De altfel, pe baza informațiilor furnizate de recurentul-pârât, ofițerul din cadrul Securității a trasat sarcina continuării discuțiilor cu cei doi elevi "pentru a cunoaște dacă discută tendențios la adresa orânduirii noastre sociale". Față de acest aspect, recurentul-pârât a încercat să acrediteze teza conform căreia informațiile din cuprinsul notelor dovedeau lipsa unei acțiuni contrare regimului comunist, ipoteză ce nu poate fi reținută, câtă vreme persoanele care ascultau postul de radio B. erau prezumate ca având atitudini potrivnice regimului dictatorial, astfel că ofițerul de Securitate a considerat necesară continuarea supravegherii informative a celor doi elevi ai liceului.

Chiar dacă, astfel cum a susținut recurentul-pârât, prin forma de expunere a informațiilor acesta a încercat să prezinte elemente favorabile persoanelor vizate, fapta de colaborare cu organele Securității nu este înlăturată, art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 atribuind calitatea de colaborator persoanei care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că în speță prima instanță a reținut în mod corect existența primei condiții prevăzute de textul de lege amintit.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție legală, și anume ca informațiile furnizate să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, Înalta Curte constată că art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu se referă la îngrădirea efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficientă "vizarea" unei astfel de îngrădiri. Or, oferirea de informații era aptă să afecteze dreptul la viață privată al persoanelor vizate, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, precum și dreptul la libertatea cuvântului, prevăzut de art. 19 din același pact și de art. 28 din Constituția României de la 1965, astfel cum a susținut și Consiliul reclamant și a confirmat instanța de fond, iar recurentul-pârât putea și trebuia să conștientizeze că, prin furnizarea informațiilor, asupra persoanelor denunțate exista riscul de a se desfășura acțiuni de represalii din partea organelor statale.

Recurentul-pârât s-a prevalat de existența stării de minoritate la data întocmirii primelor două note informative, precum și de lipsa factorului volitiv, susținând că a acționat sub imperiul constrângerii morale exercitate de organele de Securitate.

Înalta Curte constată că situațiile de excepție în care furnizarea de informații nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, nefiind regăsite în speță:

"Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe.". Astfel, recurentul-pârât nu s-a aflat în cercetare sau judecată la data întocmirii celor trei note informative și nici nu era condamnat pentru motive politice, declarațiile sale nefiind date în timpul anchetei sau procesului. Totodată, legea prevede că nu pot fi considerate colaboratoare persoanele care nu aveau vârsta de 16 ani (în măsura în care se coroborează cu alte probe), pe când recurentul-pârât avea 17 ani împliniți la data primelor două note, respectiv era major la data celei de-a treia note, astfel că nu poate beneficia de excepția reglementată de lege.

Cât privește lipsa factorului volițional, Înalta Curte constată că invocata constrângere morală poate constitui cauză exoneratoare doar în ipotezele prevăzute de lege (anterior indicate), care prezumă că, în contextul supunerii persoanei în cauză unei anchete întemeiate pe motive politice, aceasta nu-și poate exprima un consimțământ neviciat, presiunile exercitate asupra sa având natura unei constrângeri morale suficient de reale și puternice încât aceasta să nu se poată opune solicitărilor organelor de Securitate de a furniza informații despre alte persoane. Recurentul-pârât a susținut existența constrângerii morale exercitată asupra sa de organele de Securitate, însă nu în sensul prevăzut de normă, așa încât proba testimonial propusă în acest sens nu era concludentă.

În aceste condiții, în speță este demonstrată și cea de-a doua condiție legală pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității în persoana pârâtului A., astfel că soluția primei instanțe este pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 1822 din 7 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.