ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3155/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 27 decembrie 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ("CNSAS", "Consiliul"), în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat instanței de fond să aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce o privește pe pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 2590 din 5 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta A. și a constatat calitatea de colaboratoare a Securității în privința pârâtei A..

Împotriva sentinței civile nr. 2590 din 5 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, pârâta consideră că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității.

Susține recurenta-pârâtă că instanța de fond nu a ținut cont de presiunea exercitată de organele de securitate, de faptul că notele informative au fost dictate, că aspectele consemnate prin dictare erau cunoscute deja de organele de securitate, cărora le erau necesare înscrisuri pentru a putea acționa împotriva persoanelor urmărite.

Mai arată că instanța de fond a apreciat în mod incorect că ar fi furnizat organelor de securitate note informative pe o lungă perioadă de timp, deși au existat două note informative, la distanță de patru zile, una înregistrată la data de 13.08.1982 și alta la data de 17.08.1982.

Recurenta-pârâtă susține că nu s-a putut opune cererii ofițerului de securitate de a scrie despre vizitele pe care B. i le făcea la domiciliu în scopul croirii hainelor, iar cele consemnate în note au fost dictate de ofițerul de securitate, cuprinzând aspecte cunoscute de organele de securitate referitoare la B. și la soțul acesteia, care fusese implicat în revolta din decembrie 1981, după care fugise în SUA. Susține recurenta-pârâtă că aceste note au fost date din cauza temerii pierderii locului de muncă și afectării membrilor familiei sale.

Recurenta-pârâtă critică sentința instanței de fond întrucât nu a analizat poziția pârâtei după semnarea angajamentului de colaborare cu securitatea. Arată că nu a mai scris nicio notă după acest moment și nu a luat legătura cu ofițerul de securitate; deși acest ofițer a consemnat că recurenta a avut un "aport scăzut", în realitate nu a existat niciun fel de aport, dovadă fiind lipsa altor note informative.

Cât privește "disponibilitatea informativă", susținută de intimatul CNSAS, arată recurenta-pârâtă că nu a manifestat o astfel de disponibilitate, ci comportamentul său este, constant, cel al unei persoane dispusă să ajute prietenii și cunoștințele, caracterul său fiind descris și în notele informative date de sursele C. și D. ca fiind cel al unei femei serioase, apreciate atât în familie, cât și la serviciu.

Solicită recurenta-pârâtă a se avea în vedere și împrejurarea că nu a semnat angajamentul de colaborare din 24.02.1983, precum și faptul că reclamantul CNSAS nu a menționat concret ce drepturi au fost afectate și cum i-au fost îngrădite aceste drepturi numitei B..

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-reclamant CNSAS a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sesizat instanța de judecată, susținând că pârâta A. a avut calitatea de colaborator al Securității, furnizând informații cu privire la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este considerat colaborator al Securității "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.".

Prima instanță a verificat înscrisurile administrate prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, concluzionând în sensul admiterii acțiunii promovate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Soluția instanței de fond este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, criticile din recurs privind neîncadrarea activității desfășurate de pârâtă în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 fiind nefondate.

În cauză au fost dovedite condițiile prevăzute de textul de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, respectiv persoana să fi furnizat informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care au avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, la dosarul cauzei au fost depuse notele informative date de recurenta-pârâtă la datele de 13.08.1982, respectiv 17.08.1982, cu privire la numita B., prin care s-au dezvăluit informațiile pe care persoana vizată le-a comunicat recurentei-pârâte cu privire la soțul său, pe care regimul comunist îl considera plecat ilegal în SUA, respectiv cu privire la modul de comunicare cu acesta și la planurile de a ajunge în SUA, alături de el. Înalta Curte constată că aceste informații fac parte din activitățile considerate potrivnice regimului comunist totalitar, care se opunea libertății de circulație, interzicând propriilor cetățeni să părăsească teritoriul țării. Intenția unei persoane de a se stabili în străinătate era considerată o atitudine potrivnică, la fel și contactarea persoanelor stabilite în afara țării, chiar dacă acestea făceau parte din familie, iar aceste acțiuni puteau atrage persecuții din partea organelor represive ale regimului comunist.

Recurenta-pârâtă a susținut în calea de atac că perioada în care a dat notele informative nu a fost una îndelungată, astfel cum a reținut instanța de fond și că informațiile comunicate erau cunoscute organelor de Securitate, notele fiindu-i de fapt dictate de ofițerul de Securitate, sub presiune.

Însă, constată Înalta Curte, perioada în care au fost furnizate notele informative nu prezintă relevanță, dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nedefinind, pentru stabilirea calității de colaborator al Securității, o anumită perioadă pe care să se întindă activitatea de informare ori un număr de note informative date de persoana în cauză, fiind suficientă chiar și o singură informare/notă/sesizare care să privească informațiile prevăzute de textul de lege. Așadar, deși reținerea instanței de fond cu privire la perioada îndelungată a activității pârâtei nu este riguros exactă, acest argument nu modifică în vreun fel concluzia referitoare la calitatea de colaborator al Securității, constatată cu privire la pârâta A..

Argumentele recurentei-pârâte referitoare la cunoașterea anterioară, de către ofițerul de Securitate, a informațiilor cuprinse în notele informative (care, se susține, au fost dictate de acest ofițer), nu sunt probate în vreun fel de pârâtă. Aceste susțineri au fost reiterate în recurs, deși instanța de fond a reținut caracterul nedovedit, iar recurenta nu a adus elemente noi, care să confirme contextul factual de care se prevalează.

Totodată, Înalta Curte reține că, și în situația în care informațiile comunicate de pârâtă ar fi fost cunoscute organelor Securității din alte surse, această împrejurare nu este de natură a exonera pârâta de aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În egală măsură, nu pot fi reținute nici susținerile recurentei-pârâte privitoare la starea de teamă care a determinat-o să scrie notele informative, nefiind detaliat în ce mod ar fi putut să își piardă locul de muncă sau cum ar fi fost afectați membrii familiei, dacă ar fi refuzat să colaboreze cu Securitatea. Mai mult, astfel cum a reținut instanța de fond și recurenta nu a contestat, aceasta presta servicii de croitorie la domiciliu, astfel încât ipoteza pierderii locului de muncă nu are temei.

De altfel, situațiile de excepție în care furnizarea de informații nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008.

Cât privește nesemnarea de către recurenta-pârâtă a angajamentului de colaborare, Înalta Curte reține că acest argument este nerelevant pentru soluționarea cauzei, întrucât activitatea de colaborare cu organele Securității nu este condiționată de existența acestui angajament, ci de acțiunile de furnizare de informații cu conținutul prevăzut de lege.

Totodată, atitudinea pârâtei, ulterioară asumării angajamentului de colaborare, nu are caracter exonerator, neputând înlătura acțiunile anterioare ale acesteia de oferire de informații organelor Securității.

În fine, Înalta Curte constată că este îndeplinită și condiția referitoare la vizarea îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului din cuprinsul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât recurenta-pârâtă putea și trebuia să conștientizeze că, prin furnizarea informațiilor, asupra persoanei denunțate exista riscul de a se desfășura acțiuni de represalii din partea organelor statale.

Această condiție legală nu se referă la îngrădirea efectivă a acestor drepturi, fiind suficientă "vizarea" unei astfel de îngrădiri. Se observă, astfel, că oferirea de informații era aptă să afecteze dreptul la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, astfel cum a reținut și reclamantul CNSAS, fiind nefondate criticile recurentei-pârâte referitoare la neindicarea modului în care au fost îngrădite drepturile persoanei ce făcea obiectul notelor informative.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A. împotriva sentinței civile nr. 2590 din 5 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2021.