ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5426/2021

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 01 februarie 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ("CNSAS"), în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat instanței să aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce o privește pe pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 2593 din 5 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta A. și a constatat calitatea pârâtei de colaborator al Securității.

Împotriva sentinței civile nr. 2593 din 5 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, pârâta susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Arată recurenta-pârâtă că, din actele depuse la dosar de reclamant, rezultă că recrutarea sa de către organele Securității s-a realizat pentru prevenirea săvârșirii unor fapte antisociale.

Totodată, nu există vreo dovadă că numita B. ar fi suferit represalii din partea autorităților ca urmare a notei informative dată de pârâtă la 23.02.1988, întrucât autoritățile române aveau deja cunoștință de fuga din țară a fiului lui B.. Chiar dacă au existat consecințe negative suportate de B., acestea s-au datorat împrejurării fugii din țară a fiului său, iar nu notei informative date de pârâtă.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de fond, intimatul-reclamant CNSAS a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru considerentele ce se succed:

În cauză, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sesizat instanța de judecată, susținând că pârâta A. a avut calitatea de colaborator al Securității, în raport de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, conform cărora este considerat colaborator al Securității "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.".

Prima instanță a verificat înscrisurile administrate prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, concluzionând în sensul admiterii acțiunii promovate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Soluția instanței de fond este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, criticile din recurs privind neîncadrarea activității desfășurate de pârâtă în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 fiind nefondate.

În cauză au fost dovedite condițiile prevăzute de textul de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, respectiv persoana să fi furnizat informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, la dosarul cauzei a fost depusă nota informativă din 23.02.1988, prin care recurenta-pârâtă a dezvăluit informațiile pe care persoana vizată i le-a comunicat numita B. cu privire la intenția ca, de a-și vizita fiul fugit în Australia, însoțită de nepoată, pe care nu dorea să o mai aducă înapoi în țară. Înalta Curte constată că aceste informații fac parte din activitățile considerate potrivnice regimului comunist totalitar, care se opunea libertății de circulație, interzicând propriilor cetățeni să părăsească teritoriul țării. Intenția unei persoane de a se stabili în străinătate era considerată o atitudine potrivnică, la fel și contactarea/vizitarea persoanelor stabilite în afara țării, chiar dacă acestea făceau parte din familie, iar aceste acțiuni puteau atrage persecuții din partea organelor represive ale regimului comunist.

Recurenta-pârâtă a susținut în calea de atac că recrutarea sa a fost făcută doar în scopul prevenirii săvârșirii unor fapte antisociale și că informațiile comunicate erau cunoscute organelor de Securitate.

Însă, constată Înalta Curte, motivul recrutării pârâtei nu prezintă relevanță, dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 neprevăzând, pentru stabilirea calității de colaborator al Securității, o condiție referitoare la intențiile structurii statale care a realizat recrutarea inițială a persoanei vizate.

Argumentele recurentei-pârâte referitoare la cunoașterea anterioară, de către ofițerul de Securitate, a informațiilor cuprinse în nota informativă, nu sunt probate în vreun fel de pârâtă, nici în fața instanței de fond și nici în recurs. Ceea ce recurenta-pârâtă omite este împrejurarea că, prin nota informativă nu s-a arătat că fiul lui B. a fugit din țară (informație pe care este rezonabil să considerăm că o dețineau organele de Securitate), ci că B., personal, intenționa să își viziteze fiul stabilit în Australia, împreună cu nepoata sa, fără a se mai întoarce în România. Așadar, informațiile oferite de recurenta-pârâtă nu îl priveau pe fiul lui B., ci chiar pe aceasta din urmă, organele de Securitate luând, astfel, cunoștință de intențiile de părăsire definitivă a teritoriului țării de către B..

Totodată, Înalta Curte reține că, și în situația în care informațiile comunicate de pârâtă ar fi fost cunoscute organelor Securității din alte surse, această împrejurare nu este de natură a exonera pârâta de aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Situațiile de excepție în care furnizarea de informații nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, nefiind regăsite în speță.

Cât privește consecințele produse de activitatea pârâtei cu privire la persoana vizată (B.), Înalta Curte constată că art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu se referă la îngrădirea efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficientă "vizarea" unei astfel de îngrădiri. Or, oferirea de informații era aptă să afecteze dreptul la viață privată al persoanei vizate, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, astfel cum a susținut și intimatul-reclamant CNSAS și a confirmat instanța de fond, iar recurenta-pârâtă putea și trebuia să conștientizeze că, prin furnizarea informațiilor, asupra persoanei denunțate exista riscul de a se desfășura acțiuni de represalii din partea organelor statale.

În concluzie, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte, prin care s-a susținut, pe de-o parte, că faptele sale nu au produs consecințe asupra persoanei vizate în nota informativă, iar pe de altă parte că, dacă au existat, aceste consecințe nu se datorează faptei recurentei, ci contextului factual determinat de plecarea în străinătate a unui membru al familiei persoanei vizate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A. împotriva sentinței civile nr. 2593 din 5 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.