ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2612/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ("CNAS", "Consiliul"), în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat ca instanța să aprecieze, pe baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, asupra calității pârâtului de colaborator al Securității. 1.

Prin sentința civilă nr. 3605 din 10 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată. 1.

Prin decizia nr. 4605 din 23 septembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva încheierii de ședință din 19 septembrie 2017 și a sentinței civile nr. 3605 din 10 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. 1.

Cauza a fost înregistrată în rejudecare, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22 aprilie 2021, sub nr. x/2016*. 1.

În urma admiterii declarației de abținere formulate de judecătorul învestit cu soluționarea cauzei, prin încheierea din 2 iunie 2021, cauza a fost repartizată aleatoriu, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 28 iunie 2021. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1687 din 17 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1687 din 17 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A., solicitând rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a învederat că s-a aflat în imposibilitatea de a prezenta scripte de comparație datând din perioada 1985-1988. Susține că, în acea perioadă, era angajat ca muncitor în cadrul B. și nu întocmea documente olografe pe care ar fi putut să le prezinte instanței de judecată, singurul înscris pe care îl semna la locul de muncă fiind cel aferent primirii salariului. În privința obligației de depunere a unui Curriculum Vitae la dosar, menționează recurentul-pârât că nu a avut alt parcurs profesional decât cel ce rezultă din actele dosarului. Toate aceste aspecte au fost învederate instanței de judecată prin notele depuse la 08.11.2021. Consideră recurentul-pârât că scriptele întocmite în perioada în care a fost încadrat informativ și cercetat de organele Securității sunt false. Susține că nu-i aparține declarația față de care prima instanță a reținut că a produs efectul îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale ale unei persoane, datată 04.09.1985, anterior angajamentului forțat din anul 1988. În acest sens, solicită instanței să compare cele două înscrisuri și să constate diferențele evidente dintre ele. Mai arată recurentul-pârât că nu a putut prezenta scripte de comparație din perioada de referință dintr-o imposibilitate obiectivă, iar nu cu rea-credință. La dosar existau înscrisuri olografe ale recurentului, după care se putea face expertiza olografă. Totodată, arată că înscrisul din anul 1985 cuprinde o mențiune greșită a numelui său de familie, respectiv "C.", ceea ce reprezintă un indiciu că înscrisul nu a fost scris de recurentul-pârât. Recurentul-pârât arată că nu este de acord nici cu soluția de admitere a recursului, dispusă în primul ciclu procesual, apreciind că în mod greșit, în lipsa oricăror probe, s-a dispus casarea primei sentințe și rejudecarea cauzei. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâtul A., solicitând respingerea căii de atac, ca nefondată. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziții de încadrează criticile formulate în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente: Înalta Curte reține că, prin sentința instanței de fond, s-a constatat calitatea de colaborator al Securității în privința recurentului-pârât A., în raport de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Înscrisul doveditor avut în vedere de prima instanță este reprezentat de Declarația dată de pârât la data de 04.09.1985, prin care acesta dezvăluia organelor Securității informații despre numitul D., de natură a încălca dreptul la viață privată al acestuia și a aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Acest înscris a fost coroborat și cu angajamentul dat în anul 1988. În fața instanței de fond, pârâtul a susținut că declarația menționată nu-i aparține, astfel că instanța a dispus prezentarea de scripte de comparație din perioada de referință 1985-1988, precum și a unui Curriculum Vitae care să ateste traseul profesional desfășurat pentru ca instanța de judecată să poată identifica înscrisuri autentice sau sub semnătură privată cu dată certă, în vederea realizării unei expertize grafoscopice. Aceste înscrisuri nu au fost prezentate de către pârâtul A.. În recurs, pârâtul a reiterat aspectele referitoare la imposibilitatea obiectivă de a prezenta aceste înscrisuri, necesare efectuării expertizei grafoscopice, susținând că nu deține documente olografe din perioada de referință. Potrivit art. 302 C. proc. civ. alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., când persoana cărei i se opune un înscris sub semnătură privată contestă scrierea sau semnătura ori declară că nu le cunoaște, instanța va proceda la verificarea înscrisului prin expertiză. În vederea administrării acestei probe, potrivit art. 303 alin. (2) din același cod, judecătorul va obliga părțile sau alte persoane să depună scripte de comparație. În speță, prima instanță a solicitat pârâtului să depună scripte de comparație din perioada întocmirii declarației contestate, însă acesta nu s-a conformat solicitării. Totodată, instanța a încercat să identifice astfel de înscrisuri, întocmite în cursul traseului profesional al pârâtului, sens în care i-a solicitat depunerea unui Curriculum Vitae, obligație de asemenea neîndeplinită. În atare condiții, expertiza grafoscopică nu a putut fi efectuată, astfel că declarația contestată se prezumă că aparține persoanei care a dat-o și a fost în mod corect valorificată ca material probator al colaborării recurentului-pârât cu organele de Securitate. Este nerelevant în soluționarea cauzei motivul pentru care recurentul-pârât nu a putut prezenta scripte de comparație din perioada anilor 1985-1988, câtă vreme, întrucât contestă înscrisul administrat în cauză, este persoana obligată să prezinte scriptele de comparație necesare efectuării expertizei grafoscopice. De asemenea, eroarea materială din declarație, sesizată cu privire la numele de familiei al declarantului, nu poate fi valorificată în sensul indicat de recurentul-pârât, respectiv ca o probă determinantă în stabilirea împrejurării că declarația nu este întocmită și semnată de acesta, câtă vreme celelalte date de identificare sunt corect indicate în cuprinsul actului. Cât privește critica referitoare la greșita admitere a recursului declarat de intimatul-reclamant CNAS în primul ciclu procesual, Înalta Curte constată că în prezenta cale de atac este învestită cu analiza de legalitate a sentinței civile pronunțate de instanța de fond, după casarea cu trimitere la rejudecare. Decizia definitivă pronunțată de instanța de control judiciar în primul ciclu procesual nu face obiectul recursului de față, astfel că criticile recurentului-pârât nu se circumscriu cadrului de analiză al căii de atac și vor fi înlăturate. Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.