ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4605/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15.11.2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. x/2016, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat ca pe baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, la această dată, să se aprecieze asupra calității pârâtului de colaborator al Securității.

Prin sentința civilă nr. 3605 din data de 10.10.2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință din 19.09.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus amânarea pronunțării la data de 10.10.2017.

Împotriva sentinței civile nr. 3605 din data de 10.10.2017 și încheierii de ședință din 19.09.2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, cu privire la încheierea de ședință din data de 19.09.2017, se arată că Intimatul A. a recunoscut că a scris Și semnat atât declarația din 28.06.1988, cât și angajamentul din 14.07.1988, în schimb, a contestat scrierea și semnătura existente în declarația din data de 04.09.1985, analizată ca fiind relevantă în stabilirea calității de colaborator conform art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Cu privire la declarația din data de 04.09.1985, pârâtul a solicitat instanței de fond să dispună derularea procedurii de verificare a acestui înscris, respectiv ca verificarea să se realizeze prin expertiză grafoscopică, însă procedura derulată a încălcat prevederile art. 6, art. 22, art. 298 alin. (1) și art. 303 alin. (3) pct. 1 din Noul C. proc. civ., situație ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În încheierea criticată s-a consemnat că judecătorul fondului "/.../a pus în vedere atât pârâtului, cât și Primăriei Ripiceni, prin adresă, la multe termene de judecată să depună la dosar înscrisuri, iar aceștia au depus copii de pe înscrisuri", motiv pentru care s-a pus în discuția părților faptul că "/.../nu poate fi administrată această expertiză pe care pârâtul dorea să o administreze."

Raportat la această situație reprezentantul instituției reclamante a învederat instanței de fond că în urma unor schimbări ale regulamentelor interne, nu mai efectuează expertize după copii și, de asemenea, având în vedere că intimatul pârât este cel care a solicitat verificarea de scripte, acestuia îi incumbă obligația de a aduce eventuale înscrisuri care să poată susține pretențiile sale, cu atât mai mult cu cât cunoștea instituțiile care dețineau înscrisuri relevante, context în care s-a solicitat decăderea acestuia din proba verificării de scripte.

Însă, judecătorul fondului a învederat că la dosar este atașat un document în care intimatul-pârât scrisese la un termen anterior pasaje după dictarea instanței și pe care l-a semnat, referitor la care reprezentantul instituției reclamante a precizat că este total insuficient având în vedere perioada de timp scursă de la momentul avut în vedere în litigiu și până la momentul scrierii.

Cu toate acestea, judecătorul fondului a procedat la verificarea documentului redactat în fata sa, a declarației din 04 septembrie 1985 și a celorlalte înscrisuri originale pe care instituția reclamantă le-a prezentat la cererea instanței, acesta constatând că "/.../nu poate fi administrată expertiza grafoscopică, având în vedere că pârâtul nu a depus la dosar înscrisuri originale contemporane înscrisului contestat, pentru comparație.

Prin soluția dată în cauza de față, prima instanță a încălcat dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din noul C. proc. civ., art. 22 din noul C. proc. civ., referitor la aflarea adevărului, dar și art. 298 alin. (1) din noul C. proc. civ.

Cu privire la sentința pronunțată de instanța de fond, recurentul-reclamant arată că în considerentele acestei sentințe, ca argument pentru respingerea cererii de chemare în judecată, s-a menționat neconcordanța referitoare la numele celui care a redactat materialul informativ, având în vedere că în cuprinsul materialului din data de 04.09.1985 figurează numele A., în timp ce pârâtul se numește A..

Sub acest aspect se arată că persoana fizică este identificabilă nu numai prin nume și prenume, ci și prin data și locul nașterii, numele părinților, adresa de domiciliu și orice alt element ce face referire la aspectul fizic ori activitatea pe care o desfășoară acesta.

Mai mult, numele și prenumele, deși reprezintă un element principal al identificării persoanei fizice, nu poate fi luat în considerare ut singuli, întrucât poate suferi modificări fie din propria voință a deținătorului, fie din eroarea altor persoane care au atribuția întocmirii documentelor de identitate.

Un alt argument în respingerea acțiunii deduse judecății în constatarea calității de colaborator a intimatului A. este compararea scrierii și semnăturii existente în "/.../declarația din data de 28.06.1988, recunoscută de către pârât, angajamentul din 14.07.1988, scrisul efectuat în fața instanței și materialul informativ în litigiu, datat de 04.09.1985,/../, analiză în urma căreia a constatat "/.../deosebiri certe și evidente între scrisurile executate, precum și între semnături. Or, acest considerent a fost reținut de judecătorul fondului, tocmai ca urmare a faptului că a înlăturat, în mod nelegal, din ansamblul probator, expertiza solicitată de pârât prin încheierea de ședință din 19.09.2017.

Pentru acest motiv, recurentul-reclamant apreciază că prin reținerea acestui considerent, judecătorul fondului a încălcat, de asemenea, dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din noul C. proc. civ., art. 22 din noul C. proc. civ., referitor la aflarea adevărului, dar ș art. 298 alin. (1) din noul C. proc. civ.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 07 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 23 septembrie 2020.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat ca pe baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, să se aprecieze asupra calității pârâtului A., de colaborator al Securității.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând că aceasta este formulată exclusiv pe materialul informativ datat 04.09.1985, iar acest aspect limitează învestirea instanței de judecată la conținutul acestuia în analiza calității pârâtului de colaborator al Securității în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, precum și faptul că din coroborarea probelor administrate, nu rezultă certitudinea faptului că partea pârâtă ar fi furnizat informații organelor Securității, deoarece singurul document avut în vedere în susținerea acțiunii introductive a fost materialul informativ datat 04.09.1985.

De asemenea, prima instanță a procedat la verificarea de scripte prin vizualizarea în mod direct a declarației din data de 28.06.1988, recunoscută de către pârât, angajamentul din 14.07.1988, scrisul efectuat în fața instanței și materialul informativ în litigiu, datat 04.09.1985 și a observat deosebiri certe și evidente între scrisurile executate, precum și între semnături.

Soluția instanței de fond nu este împărtășită de instanța de control judiciar, întrucât este rezultatul încălcării regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că în cadrul recursului s-a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", recurentul-reclamant susținând că instanța de fond a încălcat prevederile art. 298 alin. (1) și art. 303 alin. (3) pct. 1 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din noul C. proc. civ. au în vedere încălcarea tuturor regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității între care se regăsește și imposibilitatea administrării unei expertize care ar fi putut conduce la soluționarea temeinică a cauzei.

Sub acest aspect, recurentul-reclamant a invocat lipsa rolului activ al instanței în vederea efectuării expertizei grafoscopice, menționând că ar fi trebuit să ia toate măsurile legale pentru depunerea la dosar de către Primăria Ripiceni a unor înscrisuri originale autentice din perioada avută în vedere în litigiu.

Înalta Curte constată că neadministrarea expertizei grafoscopice, probă menită să servească în analiza motivelor cererii introductive de instanță, a condus la încălcarea dreptului la un proces echitabil al părții reclamante.

Într-adevăr, prima instanță a solicitat Primăriei Comunei Ripiceni ca până la data de 09.05.2017 să depună la dosar înscrisuri care poartă semnătura sau scrisul pârâtului A., iar la acel termen de judecată, în lipsa depunerii de înscrisuri, s-a dispus revenirea cu adresă către această entitate cu mențiunea ca, în măsura în care este posibil, înscrisurile să provină din perioada 1985-1988. La termenul de judecată din data de 20.06.2017 prima instanță a constatat că Primăria Comunei Ripiceni nu a răspuns solicitărilor instanței și a dispus revenirea cu adresă și cu avertisment de amendă, sens în care a dispus amânarea cauzei.

La data de 08.09.2017 Primăria Comunei Ripiceni a transmis copii după 4 înscrisuri care poartă semnătura și/sau scrisul pârâtului A., precizând că nu deține documente din perioada 1985-1988 care să poarte semnătura sau scrisul pârâtului.

În această situație, având în vedere că pârâtul a contestat semnătura aplicată pe declarația din 04.09.1985, singurul document avut în vedere în susținerea acțiunii introductive, prima instanță trebuia să dea eficiență dispozițiilor art. 249 din C. proc. civ. potrivit cărora, cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

Deși prima instanță a acordat trei termene de judecată pentru depunerea la dosar a unor înscrisuri originale în vederea administrării probei cu expertiză grafoscopică, nu i-a pus în vedere și pârâtului A. ca aceste înscrisuri să provină din perioada 1985-1988, iar la termenul de judecată din data de 19.09.2017 în mod greșit a reținut că proba cu expertiză nu poate fi administrată.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că proba cu expertiză grafoscopică trebuia administrată și, din această perspectivă, prin respingerea ei s-a produs părții o vătămare, având în vedere că, prima instanță a considerat fără temei că "chiar în lipsa administrării unei expertize grafoscopice, apărarea pârâtului nu este lipsită de fundament", având în vedere că în materialul incriminator numele pârâtului este "A." în timp ce în realitate acesta se numește "A.".

Instanța de fond avea obligația, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În aceste condiții, Înalta Curte reține temeinicia criticilor recurentului-reclamant, constatând că prima instanță nu a făcut o veritabilă cercetare a fondului cauzei deduse judecății, pe care a soluționat-o fără a analiza în mod real problema de drept dedusă judecății, ignorând astfel pozițiile antagonice ale părților cu privire la situația de fapt dedusă judecății.

Așa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție.

Întrucât lămurirea cauzei necesită analizarea cauzei sub toate aspectele, Înalta Curte, în temeiul art. 497 alin. (1) C. proc. civ., constată că se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, în raport de dispozițiile art. 501 C. proc. civ., instanța de fond urmează să pună în discuția părților orice alte probatorii vor fi apreciate ca fiind concludente în soluționarea cauzei, în vederea lămuririi aspectelor de fapt și de drept, asupra cărora părțile au poziții divergente, urmând ca instanța de rejudecare să analizeze și celelalte motive de recurs ale recurentului-reclamant, ce vizează fondul cauzei, ca apărări de fond.

Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinței civile nr. 3605 din 10 octombrie 2017 și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond care va rejudeca pricina ținând cont de îndrumările prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva încheierii de ședință din 19 septembrie 2017 și a sentinței nr. 3605 din 10 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2020.