ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4606/2020

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la 07.09.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. x/2017, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat ca pe baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, la această dată, să se aprecieze asupra calității pârâtului de colaborator al Securității.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 3192 din data de 03.07.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat că pârâtul A. a fost colaborator al Securității în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 3192 din data de 03.07.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul A.. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșita a legii, invocând în acest sens dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În primul rând instanța de fond nu face referire în considerente cu privire la excepția de inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de pârât. Consideră ca excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată este admisibilă în raport de prevederile art. 8-11 din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității, având în vedere că acțiune in constatarea calității de colaborator se poate introduce doar în măsura în care C.N.S.A.S. aprobă nota de constatare și dispune Direcției juridice sesizarea instanței cu acțiune pentru constatarea calității de colaborator al acesteia. Potrivit adresei nr. x/31.07.2017 emisă de Cabinetul Secretarului Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității, rezultă că avizul Direcției Juridice cât și hotărârea Colegiului CNSAS au fost de a infirma nota de constatare. Recurentul-pârât a contestat veridicitatea tuturor înscrisurilor despre care intimata-reclamantă a susținut că provin de la acesta, respectiv notele informative, solicitând în acest sens administrarea în cauza a probei cu expertiză grafoscopică, având ca obiectiv să se determine dacă înscrisurile sunt scrise și semnate de către recurentul-pârât. Instanța de fond a considerat că prin neprezentarea la termen, înscrisurile denunțate ca fiind false, respectiv notele informative, le-a luat ca fiind recunoscute făcând aplicarea art. 306 C. proc. civ. Faptul că nu s-a putut prezenta în fața instanței datorită unor probleme de sănătate, nu avea dreptul de a-l decade din proba solicitată prin întâmpinare. Recurentul-pârât consideră ca fiind greșită aprecierea instanței de fond conform căreia, în raport de conținutul notelor informative, prin informațiile furnizate pârâtul a denunțat atitudini considerate a fi potrivnice regimului totalitar comunist, apte de a genera îngrădirea, după caz, fie a libertății de exprimare, fie a dreptului la viața privată, aparținând persoanelor vizate și fiind de natură a atrage consecințe negative asupra persoanelor indicate. Ori din cele 3 note informative, care se presupune ca ar proveni de la recurentul-pârât, nu se denunță activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și nici nu s-a vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Consideră că instanța de fond a încălcat principiul rolului activ al instanței de judecată, având în vedere că potrivit C. proc. civ. și practicii jurisprudențiale, aceasta era obligată să stăruie în aflarea adevărului potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere împrejurările concrete ale cauzei. Mai mult decât atât instanța avea obligația să pună în dezbaterea părților orice împrejurările de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere, și să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Așa cum s-a arătat, recurentul-pârât nu a fost colaborator al Securității și nu a dat note informative cu privire la supravegherea informativă generală pe raza comunei Bobicești. Față de cele arătate mai sus solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și rejudecând cauza, respingerea acțiunii.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din data de 7 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 23 septembrie 2020.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor menționate în cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat să se aprecieze asupra calității pârâtului A. de colaborator al Securității. Prima instanță a admis cererea dedusă judecății și a constatat că pârâtul A. a fost colaborator al Securității în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Criticile formulate de recurentul-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților. Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă. Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat. Din această perspectivă considerentele hotărârii primei instanțe explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri. Reține Înalta Curte că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților. Prin urmare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului în privința criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este legală întrucât constatarea calității de colaborator al securității corespunde realității. Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că intimatul-reclamant CNSAS și-a întemeiat cererea de chemare în judecată exclusiv pe notele informative olografe semnate la data de 20.05.1987, 24.01.1987 și la data de 21.12.1986, referitoare la atitudini potrivnice regimului comunist, limitând învestirea instanței de judecată la conținutul acestora în analiza calității pârâtului de colaborator al Securității în sensul art. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Se impune a se preciza cu prioritate faptul că O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o condamnare a regimului totalitar comunist prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciat ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară. Prin conținutul mai multor decizii (Deciziile nr. 843/2011, nr. 530/2009 și nr. 1522/2011), Curtea Constituțională a României a statuat că O.U.G. nr. 24/2008 urmărește deconspirarea, prin consemnare publică, a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică si politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală si juridică cu caracter colectiv, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor si libertăților fundamentale ale omului. Din această perspectivă, art. 2 lit. b) din actul normativ menționat definește noțiunea de "colaborator al Securității" ca fiind "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care au fost îngrădite drepturi si libertăți fundamentale ale omului". Din semnificația dată de legiuitor termenului de "colaborator al Securității", rezultă condițiile legale obligatorii care trebuie îndeplinite pentru a atrage această calitate. Astfel, persoana trebuia să fi furnizat informații într-una dintre formele arătate în cuprinsul dispozițiilor art. 2 lit. b), prin informațiile respective să fie denunțate activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să conducă la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Numai îndeplinirea cumulativă a acestor condiții poate să atragă stabilirea calității de "colaborator al Securității". În jurisprudența sa constantă (Deciziile nr. 899/2010, nr. 843/2011, nr. 1632 din 20 decembrie 2011, nr. 760 și nr. 1416/2011, Decizia nr. 672/2012 etc.), Curtea Constituțională a subliniat faptul că, într-o acțiune în constatarea calității de colaborator, promovată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pârâtul nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunțe soluția. Constatarea calității de colaborator al Securității trebuie să fie rezultatul unei analize minuțioase din partea instanței asupra întregului material depus de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și nu poate fi stabilită numai pe baza "relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securității". În cadrul acestui proces, pot fi demonstrate atât faptele pozitive, cât și faptele negative, acestea din urmă, prin dovedirea faptelor pozitive contrare. Relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității nu au o valoare probantă prestabilită, deci instanța nu poate pronunța o hotărâre exclusiv în baza acestora, având obligația de a analiza întregul material probator administrat in cauză și de a uza de toate mijloacele procedurale pentru stabilirea adevărului. În Decizia nr. 672/2012, Curtea Constituțională a subliniat în mod explicit că:,,(...) pentru a da eficiență dreptului la un proces echitabil, și implicit dreptului la apărare, relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității, nu pot fi administrate și apreciate individual, ca probe unice; cu alte cuvinte, asemenea documente nu pot avea forță probantă luate izolat și, ca atare, nu pot servi ca temei al admiterii acțiunii în constatare, decât dacă, pe calea unei atente și complete analize, sunt coroborate cu datele sau informațiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă". În prezenta cauză, prin acțiunea introductivă, reclamanta CNSAS a solicitat constatarea calitații de colaborator al Securității în persoana recurentului, prevalându-se exclusiv pe nota informativă olografă semnată la data de 20.05.1987, în care recurentul-pârât a consemnat,/.../L-am auzit pe RN discutând cu un vecin, căruia zicea că acum e bătrân și viața este foarte grea pentru el, pentru că nu mai găsește mâncare pe la magazine nici pentru el și soție, dar să mai fi avut și câțiva copii, că atunci când era el mai tânăr se găseau de toate/.../" (1148319, f. x); nota informativă olografă semnată la data de 24.01.1987 în care recurentul-pârât a consemnat "/.../Am discutat cu I.I. despre condițiile de viață din țara noastră și acesta spunea că pe timpul lui, adică atunci când era mai tânăr, se găseau de toate, dar acum nu se mai găsește nimic. Trebuie să se scoale la ora 03:00 dimineața pentru a merge să cumpere cornuri fiindcă nu are ce mânca (R 325653, f. x); și nota informativă olografă semnată la data de 21.12.1986, în care recurentul-pârât a consemnat "Sursa vă informează că în ziua de 21.12.1986, când se ducea la serviciu, s-a întâlnit cu numitul I.I., care se plângea că este bătrân și că nu mai poate munci și că toți copiii l-au uitat. Nu-i mai aduc alimente, mai ales pâine, pentru faptul că este raționalizată și nici ei nu prea au pâine la masă, dar să-i mai aducă și lui. Carne și alte alimente se găsesc foarte greu și nivelul de trai în loc să crească, cum se spune, scade substanțial." (R 325653, f. x). În acest context, în mod corect a reținut prima instanță că nu este necesar, pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliției politice, ca activitatea acesteia să fie adus efectiv atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi și libertăți și să fi fost aptă să le aducă atingere. Activitatea concretă a recurentului-pârât, astfel cum rezultă din notele informative, a determinat semnalarea comentariilor negative la adresa condițiilor de trai și la lipsa alimentelor. În concluzie, informațiile furnizate au îngrădit libertatea de exprimare prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, precum și dreptul la viață privată prevăzute de art. art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, ratificat de altfel de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România prin Decretul nr. 212/1974. Prin urmare, admiterea cererii intimatului-reclamant este legală, astfel că hotărârea instanței de fond este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,