ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5352/2020

Ședința publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19.07.2018, sub nr. x/2018, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței de judecată ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, la această dată, să aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe domnul A..

Prin sentința civilă nr. 4859 din 26 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 4859 din 26 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, în ceea ce privește reținerea primei instanțe în sensul că activitatea desfășurată de pârât, concretizată prin nota raport, s-a desfășurat în contextul exercitării atribuțiilor acestuia de ofițer de contraspionaj, recurentul a arătat că acțiunile de urmărire informativă deschise de organele de securitate indiferent de unitatea sau de compartimentul care le iniția sau care le coordona, se desfășurau în mod curent cu participarea mai multor unități sau compartimente, indiferent de profilul lor de muncă.

Prin urmare, afilierea cpt. A. la Serviciul 3 al aceleiași unități a Securității (Direcția IV) unde era angajată și persoana urmărită, nu îl exonerează pe pârât de răspunderea care îi revine față de conținutul notei-raport întocmite, chiar dacă aceasta a fost exploatată operativ de un alt compartiment.

De asemenea, față de motivul reținut de judecătorul fondului că supravegherea dlui. B.. s-a făcut în considerarea calității de militar,…, semnalat cu activități neconforme statutului cadrelor militare, a susținut recurentul că niciun document din dosarul AX 7, care privește o supraveghere informativă desfășurată pe durata a 3 ani (la care se adaugă alți 7 ani documentati în dosarul AX 3) nu atestă faptul că persoana urmărită, titularul dosarului, s-ar fi făcut vinovată de săvârșirea unor fapte ilegale, sau că preocupările sale ar fi prezentat vreun risc pentru comunitate, astfel încât nota întocmită de pârât să fie justificată, prin raportare la apărarea unui interes colectiv.

Or, nota raport prin care cpt. A. a semnalat că persoana urmărită a lipsit din raza lui vizuală, timp de 2-3 minute, "s-a plimbat cu mâinile la spate" și "a privit obiectele de pe măsuță", a fost de natură să alerteze superiorii cu privire la numitul B.. și să-l transforme pe acesta într-un "suspect de spionaj", fapt care a avut consecințe grave asupra persoanei.

Totodată, niciun document emis de Securitate în perioada celor 10 ani de urmărire informativă nu atestă faptul că dl. B.. ar fi avut intenții sau ar fi comis fapte prin care să încalce legile românești în vigoare, sau ar fi lezat în vreun fel interesele țării sau ale comunității din care domnia sa făcea parte, motiv pentru care transformarea sa într-un suspect de spionaj și încălcarea dreptului său la viață privată, inclusiv cu patriciparea cpt. A. reprezintă un abuz din partea statului comunist, cu privire la acest aspect făcând trimitere la sentința nr. 2660/2016 a Curții de Apel București.

Prin urmare, în opinia sa, activitatea înregistrată de către pârât nu poate fi justificată pe motive de siguranță națională.

Cu privire la îngrădirea drepturilor cetățenești, recurentul a arătat că pentru ca această îngrădire să fie legală, trebuie respectate dispozițiile art. 29 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, importantă fiind, din perspectiva dată de legiutor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentată de intimat în viața personală a celui urmărit.

Or, această îprejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

În esență, intimatul a susținut că din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă vreo probă cu privire la faptul că acesta a întreprins activități informativ-operative într-o formă de lucru organizată (mapă de verificare, dosar de urmărire) cu consecințele prevăzute de lege.

Totodată, în opinia sa, prima instanță a reținut corect că activitatea desfășurată de intimat s-a circumscris sarcinilor de ofițer de contraspionaj trimis oficial la o acțiune protocolară organizată de un atașat militar străin din București, la respectiva recepție la care a participat, în calitate de invitat și ofițerul MApN C., acesta având misiunea de a asigura evenimentul și pe linie teroristă.

În fine, a susținut intimatul că supravegherea dlui. C. s-a făcut în considerarea calității sale de militar și nu a avut ca scop menținerea regimului totalitar comunist sau consecința îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Cu privire la argumentul recurentului privind culpa intimatului, respectiv simpla afiliere a acestuia la Serviciul 3 al aceleiași unități a Securității (Direcția IV), a invocat Decizia nr. 51/2008 a Curții Constituționale și Decizia nr. 5361/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care se face trimitere la Decizia nr. 843/2011 a Curții Constituționale, cu privire la scopul O.U.G. nr. 24/2000.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 11 aprilie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu o cerere prin care a solicitat să se aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe domnul A..

Prin sentința recurată acțiunea a fost respinsă, reclamantul formulând critici de nelegalitate din perspectiva greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind fondate.

Amintește instanța de control judiciar că O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. a) noțiunea de lucrător al Securității ca fiind orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Pe aspectul îndeplinirii acestor condiții, instanța de recurs reține faptul că din cuprinsul Notei de Constatare nr. Dl/1/825/27.04.2015, precum și al înscrisurilor atașate acțiunii, rezultă că domnul A. avea gradul de căpitan în cadrul Direcției a IV-a, prima condiție anteferită, fiind astfel îndeplinită.

În ceea ce privește cea de a două condiție, din aceleași înscrisuri rezultă că, în această calitate, pârâtul a participat activ la instrumentarea dosarului unui fost redactor la Agenția de presă "D.", translator de limba chineză, fost secretar al Biroului atașatului militar român la Beijing, ofițer II în cadrul Ministerului Apărării Naționale, secția legături externe, membru E.., care începând din anul 1979 s-a aflat în atenția Direcției a IV-a, Serviciul 1, în urma faptului că "în luna februarie 1979 a avut o întâlnire suspectă cu atașatul militar italian "F." despre care nu a raportat conducerii profesionale". La baza continuării acțiunii de urmărire a stat și motivația că titularul dosarului "în cursul anilor 1979-1981 a fost semnalat în mai multe rânduri vizitând Biblioteca franceză din București, unde studiază presa străină și împrumută diferite lucrări fără a avea aprobare".

Astfel, la data de 16.08.1979, pârâtul a întocmit și semnat o Notă Raport - dosar AX 7 (cotă C.N.S.A.S.), în care relatează faptul că titularul dosarului, cu ocazia unei recepții oficiale, organizată de atașatul aero al S.U.A. la București, "a plecat din grupul în care se afla, a traversat încăperea în care nu se mai găseau alte persoane și a intrat într-o cameră (vezi schița), în care a întârziat cea 2-3 minute. În această scurtă perioadă, sus-numitul a ieșit din unghiul vizual, iar în momentul reapariției avea mâinile la spate și privea obiectele expuse pe o măsuță". De asemenea, "pe timpul recepției, cpt V. s-a întreținut în prezența mea cu atașatul aero al Turciei, cu doi diplomați americani și cu soția atașatului militar chinez, discuțiile având caracter banal, de circumstanță. Nu au rezultat alte probleme de interes operativ".

Deși pârâtul a susținut că activitățile desfășurate cu privire la titularul dosarului informativ s-au referit exclusiv la activități profesionale, desfășurate la locul său de muncă, nu a probat, prin prisma "îndeplinirii obligațiilor de serviciu", legalitatea acțiunilor sale. Nu rezultă, din actele de urmărire, că măsurile dispuse au fost justificate de necesitatea protejării informațiilor cu caracter secret și evitarea divulgării acestora în exteriorul țării. De asemenea, nu reiese din actele dosarului că persoana urmărită a dezvoltat relații cu cetățeni străini în scopul desfășurării unor acțiuni care să pună în pericol siguranța statului.

Persoana urmărită cunoștea șase limbi străine, era invitată și participa la recepții ale diplomaților străini, fiind capabilă să frecventeze bibliotecile de pe lângă ambasadele străine, aspect care nu avea nicio legătură cu spionajul și care nu punea în pericol în niciun fel siguranța statului, din niciun document emis de Securitate pe perioada celor 10 ani de urmărire informativă nerezultând faptul că dl. B.. ar fi avut intenții sau ar fi comis fapte prin care să încalce legile românești în vigoare, sau ar fi lezat în vreun fel interesele țării sau ale comunității din care făcea parte.

Rezultă, deci, cu necesitate faptul că acțiunea instrumentată împotriva persoanei urmărite a fost una abuzivă, motivată de considerente politice și nu de stricta respectare a normelor legale în vigoare, inclusiv a prevederilor Constituției României din 1965 sau a regulamentelor militare.

Instanța de control judiciar consideră că nu prezintă nicio relevanță juridică în cauza de față susținerile intimatului, de vreme ce, un angajat al Securității care, respectând instrucțiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi și libertăți fundamentale, se înscrie în sfera lucrătorilor Securității, în sensul O.U.G. nr. 24/2008.

Definiția legală a noțiunii de lucrător nu presupune situațiile în care respectivele persoane (ofițeri, subofițeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceștia suprimau sau îngrădeau "drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară.

Mai mult, ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activității profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, garantate de Constituția în vigoare la acea dată și de tratatele internaționale asumate de România.

Importantă este, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de intimat, în viață personală a celui urmărit.

Ori, operațiunea de dirijare a rețelei informative constând în preluarea notelor furnizate de informatori, trasarea sarcinilor ce revin acestora în cadrul supravegherii informative a persoanelor intrate în atenția Securității, dispunerea altor măsuri necesare pentru efectuarea acestei supravegheri, exploatarea informațiilor obținute constituie imixtiune în viața privată a persoanei semnalate și îngrădirea dreptului la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, îngrădire care s-a produs în momentul în care a întreprins măsurile anterior menționate care au avut ca rezultat obținerea unor informații despre viața privată și anturajul persoanei urmărite, fără cunoștința și acordul acesteia și pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naționale.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, în speță, sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea de lucrător al Securității a intimatului-pârât A..

În ceea ce privește apărările formulate de intimatul-pârât, se constată că, prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței de recurs, acesta a prezentat, în esență, apărările de fond formulate în fața primei instanțe, cărora Înalta Curte le-a răspuns, implicit, în procesul de examinare a recursului declarat de reclamant.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite acțiunea și va constata calitatea pârâtului de lucrător al Securitătii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, împotriva sentinței nr. 4859 din 26 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A..

Constată calitatea pârâtului de lucrător al Securitătii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2020.