ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3454/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 24 mai 2017, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat, ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să se aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe domnul A..

Prin sentința civilă nr. 3879 din 23 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității notei de constatare, a admis cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat că pârâtul a fost lucrător al Securității în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva sentinței nr. 3879 din 23 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare judecată ca nefondată sau trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat, în esență, că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor exprese, explicite și imperative ale art. 16 (1) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, precum și ale celorlalte norme de drept material intern, european și internațional, referitoare la dreptul la un proces just și echitabil.

Astfel, învederează că prin întâmpinare a solicitat în mod expres și explicit, atât instanței, cât si părții potrivnice, să îi fie comunicate toate probele de care partea adversă a înțeles să se folosească în susținerea acțiunii sale, atât instanța cât și intimatul-reclamant refuzând sa facă acest lucru. Se referă în acest sens, în principal, la corespondența avută și invocată de intimatul-reclamant cu S.R.I., S.I.E., S.I.A., M.A.I. și D.E.P.A.B.D., menționată la punctele 3 si 4 din Nota de constatare, cât și la Raportul cu propunerea de scoatere din cadrul supravegherii informative a intimatului-petent B.., datat 07 octombrie 1988, menționat în ultimul paragraf din pagina 2 a aceleași Note de constatare, anexată ca probă la cererea de chemare în judecată.

Consideră că astfel s-a ascuns, atât faptul că, la data de 16 iulie 1985, în calitatea sa de ofițer, cu gradul de căpitan, în cadrul Serviciului S, din cadrul I.M.B./S, lucra într-un serviciu care avea competență materială, exclusiv criminalistică și nicidecum informativ-operativă, cât și aspectul că la data de 15 august 1987, a fost trecut în rezervă și nu avea cum să intercepteze convorbirile telefonice de la domiciliul intimatului-petent B.. în perioada 1987 - 1988.

În aceste împrejurări, apreciază că, instanța de fond a încălcat și dispozițiile art. 1 alin. (7), precum și ale art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 24/2008, referitoare la condițiile în care, intimatul-petent B.. putea solicita, fie datele referitoare la identitatea sa, fie verificarea calității sale de lucrător al securității, respectiv la obligativitatea ca, Nota de constatare să cuprindă și perioada în care, persoana verificată a lucrat în cadrul Securității.

Nu în ultimul rând, mai susține că sentința civilă recurată nu este datată, iar din împrejurarea că i-a fost comunicată la data de 17 noiembrie 2017, rezultă fără echivoc faptul că a fost redactată și motivată cu mult peste termenul imperativ de 10 zile de la pronunțare, prevăzut de dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat, în esență, că hotărârea recurată a fost pronunțată fără a se judeca fondul, cuprinde motive contradictorii și este fondată pe o gravă eroare materială de interpretare a probelor.

A învederat că sentința recurată are un caracter generic și ambiguu, iar instanța de fond nu a ținut cont de faptul că sintagma "poliție politică", a beneficiat de mai multe abordări legale și pertinente, atât din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și a Curții Constituționale.

De asemenea, arată că din conținutul Notei-raport din 16 iulie 1985, întocmită și semnată de acesta, ca singura probă olografă din întregul dosar, nu rezultă niciun indiciu că ar fi desfășurat vreo activitate prin care, să fi suprimat sau îngrădit vreun drept fundamental al numitului C. și nici că ar fi participat în vreun fel la supravegherea sau/și urmărirea lui informativă.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18 ianuarie 2018, intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-pârât A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de către partea adversă și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sesizat instanța de judecată, susținând că pârâtul A., având gradul de căpitan în cadrul Securității Municipiului București, Serviciul < S>, a participat activ la supravegherea informativă a unei persoane, lăcătuș la Întreprinderea de Agrement și Produse Industriale pentru Turism, ce a fost luat în evidență, fiind suspectat "de difuzare și confecționare de materiale cu conținut dușmănos" precum și pentru "apartenență la o grupare ostilă orânduirii socialiste".

Prima instanță a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de lucrător al Securității, concluzionând în sensul admiterii acțiunii promovate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, reținând că hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, astfel cum a susținut recurentul-pârât.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, în considerentele hotărârii atacate se precizează că judecătorul fondului a avut în vedere rațiunea adoptării O.U.G. nr. 24/2008 de către legiuitor și se citează preambulul acestui act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 293/2008, iar cu privire la sintagma "poliție politică", recurentul nu a precizat în concret care ar fi jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale referitoare la această sintagmă de care nu a ținut cont instanța de fond în soluționarea cauzei.

De altfel, din analiza efectuată de instanța de recurs, rezultă că argumentația instanței de fond cuprinde considerente corect structurate din punct de vedere logico-gramatical, iar raționamentul juridic expus conduce și susține concluzia din dispozitiv, respectiv soluția pronunțată în cauză, fiind avute în vedere dispozițiile legale incidente în cauză, în vigoare la data soluționării cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

De asemenea, se constată din cuprinsul hotărârii atacate că prima instanță a analizat apărările formulate de pârât și a motivat corespunzător respingerea acestora, iar împrejurarea că instanța de fond nu și-a însușit aprecierile pârâtului cu privire la conținutul probatoriu al Notei-raport din 16 iulie 1985, nu conduce automat la concluzia că sentința recurată nu respectă prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei și constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond este temeinică și legală, criticile recurentului-pârât privind greșita aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008 și a Legii nr. 293/2008, a prevederilor Declarației Drepturilor Omului, precum și a art. 16 din Constituție, fiind nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv de ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

În ceea ce privește prima condiție impusă de lege, și anume aceea ca pârâtul A. să fi avut calitatea de ofițer sau subofițer al Securității, nu a existat o dispută litigioasă tranșată de către instanța de fond, ambele părți fiind de acord că, potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei, pârâtul a deținut gradul de căpitan în cadrul Securității Municipiului București, Serviciul < S>, aspect pe care recurentul-pârât îl confirmă și în cuprinsul recursului declarat în cauză.

Referitor la cea de-a doua condiție prevăzută de lege, și anume că, prin activitățile desfășurate să se fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, recurentul-pârât a criticat hotărârea atacată, susținând că prima instanță nu a ținut cont de faptul că lucra într-un serviciu care avea competența materială exclusiv criminalistică și nicidecum informativ-operativă, precum și de împrejurarea că, la data de 15 august 1987 a fost trecut în rezervă.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, prima instanță indicând, în cuprinsul sentinței, că, implicarea ofițerului A. în acțiunea informativă deschisă asupra titularului dosarului (C.) a presupus grave imixtiuni în viața privată, încălcându-se dreptul fundamental la viață privată a persoanei urmărite, concluzie la care Înalta Curte achiesează, apreciind că este susținută de probele administrate în dosarul cauzei.

Din cuprinsul actelor existente la dosarul cauzei, rezultă participarea recurentului-pârât A. la instrumentarea dosarului nr. x, prin întocmirea unui document referitor la supravegherea informativă a numitului C., lăcătuș la întreprinderea de Agrement și Produse Industriale pentru Turism, luat în evidență de Inspectoratul de Securitate al Municipiului București în calitate de "suspect de difuzare și confecționare de materiale cu conținut dușmănos" și "apartenență la o grupare ostilă orânduirii socialiste.

Astfel, recurentul-pârât A. recunoaște, inclusiv prin cererea de recurs, că a redactat și semnat la data de 16 iulie 1985 o Notă-raport, care se regăsește la dosarul de fond. Din această Notă-raport rezultă că motivele pentru care titularul dosarului a fost supravegheat informativ de Securitate erau unele de natură politică, acesta fiind considerat "suspect de difuzare și confecționare de materiale cu conținut dușmănos" și, mai grav, "apartenență la o grupare ostilă orânduirii socialiste".

Nu în ultimul rând, se constată că prin Nota-raport din 1985, recurentul-pârât A., propune semnalarea numitului C. la Serviciul 330, precum și la Serviciul 1, ambele din cadrul SMB, în scopul luării măsurilor informativ-operative "corespunzătoare", urmărirea informativă continuând până în perioada 1988 și, având drept consecință încălcarea drepturilor și libertăților civile ale lui C.. Propunerea de a se lua măsuri corespunzătoare este făcută în contextul în care chiar prin Nota-raport se recunoaște că nu persoana urmărită este autorul înscrisurilor cu conținut dușmănos, avute în vedere de organele de securitate.

În consecință, motivele care au condus la inițierea activităților de supraveghere asupra numitului C., nu pot fi apreciate ca fiind întemeiate, din perspectiva protejării siguranței naționale, iar încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanei urmărite, de către recurentul-pârât, nu a fost o măsură proporțională și nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, în mod formal, se urmărea protejarea siguranței naționale, dar, prin măsurile propuse, era vizată o persoană care nu adera la principiile și ideile statului comunist totalitar.

Având în vedere aceste aspecte, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt întrunite cele două condiții prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv calitatea recurentului-pârât de ofițer al Securității și desfășurarea de către acesta a unor activități prin care au fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale ale omului, prima instanță interpretând și aplicând corect aceste prevederi legale.

Totodată, Înalta Curte nu constată existența vreunei încălcări, de către instanța de fond, a dispozițiilor constituționale invocate de către recurentul-pârât și nici a vreunei prevederi a Declarației Universale a Drepturilor Omului.

Înalta Curte nu poate primi critica potrivit căreia sentința recurată ar fi fost pronunțată cu nerespectarea dreptului la un proces echitabil întrucât intimatul-reclamant nu ar fi depus la dosarul cauzei corespondența purtată cu foștii deținători ai arhivei și Raportul cu propunerea de scoatere din cadrul supravegherii informative a numitului C.. Instanța de fond s-a raportat în motivarea hotărârii la înscrisurile care au fost comunicate și pârâtului și a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru constatarea calității de lucrător al securității, raportat la situații netăgăduite de către recurentul-pârât, în acest sens fiind relevant faptul că, inclusiv prin cererea de recurs, recurentul-pârât confirmă că a redactat și semnat olograf Nota-raport din 16 iulie 1985, în calitatea sa de căpitan în cadrul Securității Municipiului București, Serviciul < S>.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (7) și ale art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv condițiile în care numitul C. putea solicita verificarea calității pârâtului de lucrător al securității, respectiv la obligativitatea ca Nota de constatare să cuprindă și perioada în care persoana verificată a lucrat în cadrul Securității, Înalta Curte o va respinge ca nefondată.

În cauză, cererea de verificare, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității a ofițerilor sau subofițerilor care au contribuit la instrumentarea dosarului, a fost formulată sub nr. x/09.02.2015, de petentul C., care și-a exercitat dreptul legal și legitim de acces la dosar, conform art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că "Persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea dosarului și poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Procedura este aceeași și pentru lucrătorii Securității identificați în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență."

Petentul C. a fost subiectul dosarului nr. x, în care se regăsește și Nota-raport redactată și semnată la data de 16 iulie 1985 de către recurentul-pârât A., în calitate de angajat al fostei Securități, având gradul de căpitan în cadrul Securității Municipiului București, Serviciul < S>, prin care a contribuit la instrumentarea acțiunii de urmărire informativă, inițiată de organele de Securitate împotriva titularului. De asemenea, în Nota de constatare privind pe recurentul-pârât A., se menționează și anul 1985 ca fiind anul în care a avut calitatea de angajat al fostei Securități, având gradul de căpitan în cadrul Securității Municipiului București, Serviciul < S>.

Nefondată este și critica privitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, care prevăd termenul de redactare și de motivare al hotărârilor pronunțate în materia contenciosului administrativ.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ "Hotărârile se redactează și se motivează în cel mult 30 de zile de la pronunțare.", termen pe deplin respectat, în condițiile în care sentința recurată a fost pronunțată la data de 23 octombrie 2017, iar recurentul-pârât susține că i-a fost comunicată la data de 17 noiembrie 2017.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței nr. 3879 din 23 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iulie 2020.