ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5105/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, la data de 30.12.2020, sub nr. x/2020, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. să se constate calitatea acestuia de lucrător al Securității.

Prin sentința civilă nr. 960 din 16 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au fost respinse ca neîntemeiate excepția nulității Notei de constatare și a procesului-verbal prin care CNSAS a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea instanței de judecată și excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale pasive, invocate prin întâmpinare. S-a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și s-a constatat calitatea acestuia din urmă de lucrător al Securității.

Împotriva sentinței civile nr. 960 din 16 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pârâtul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și, în rejudecare, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată ca lipsită de interes/inadmisibilă, iar în subsidiar, respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea cererii, recurentul-pârât a susținut că sentința primei instanțe nu este motivată din perspectiva considerentelor pentru care aceasta a apreciat că pârâtul a deținut calitatea de lucrător al Securității în sensul O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, instanța a considerat că acțiunile întreprinse de pârât se încadrează în categoria activităților care au avut ca urmare îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, însă aceasta s-a limitat la enumerarea acțiunilor întreprinse de pârât în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, fără a arăta care este modalitatea prin care aceste acțiuni ar fi îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu interpretarea greșită a normelor de drept material aplicabile speței, respectiv a dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008, sub două aspecte.

În ceea ce privește respingerea excepției lipsei de interes/inadmisibilității cererii de chemare în judecată, consideră că instanța a reținut în mod greșit că pârâtul a deținut una din calitățile prevăzute la art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, la momentul demarării procedurii de verificare, întrucât, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, pârâtul nu a fost angajat al Ministerului de Afaceri Externe, ci a fost detașat din funcția contractuală de execuție deținută în cadrul Prefecturii Județului Ilfov.

Sub un al doilea aspect, apreciază că prima instanță a interpretat în mod eronat prevederile art. 6 și art. 7 din O.U.G. nr. 24/2008, din analiza cărora rezultă că pentru a constatat existența sau inexistența calității unei persoane de lucrător sau colaborator al Securității, CNSAS efectuează verificări ca urmare a sesizării din oficiu sau la solicitarea persoanei îndreptățite. Cum în cauză pârâtul nu a ocupat una din demnitățile și funcțiile pentru care CNSAS se poate sesiza din oficiu, în conformitate cu art. 5 din O.U.G. nr. 24/2008, acesta avea obligația de a verifica în ce măsură acesta deținea calitatea de persoană care poate fi verificată în condițiile art. 3 din actul normativ menționat.

De asemenea, a susținut recurentul-pârât că intimatul-reclamant nu l-a înștiințat cu privire la demararea procedurilor de verificare în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (2) din H.G. nr. 2/2008, precizând totodată că, în situația în care acesta ar fi respectat procedura care îi reglementează activitatea, ar fi constatat că pârâtul nu avea calitatea de "persoană verificată" în condițiile în care nu deținea calitatea de consul al României în Republica Moldova în momentul în care s-a inițiat verificarea.

În ceea ce privește greșita admitere a cererii de chemare în judecată, a arătat recurentul-pârât că prima instanță a interpretat în mod eronat prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, fără a arăta care ar fi modalitatea prin care ar fi fost îngrădite drepturile și libertățile fundamentale ale omului, în opinia sa, în cauză nefiind făcută dovada îndeplinirii condiției sine qua non prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2000.

A concluzionat acesta că activitățile întreprinse în calitatea sa de organ de cercetare penală, au respectat normele de procedură penală, conform competențelor legale recunoscute de legislația în vigoare, iar acestea nu s-au desfășurat în secret, neavând printre atribuțiile sale a cunoaște persoanele care au refuzat înapoierea în țară la terminarea misiunilor externe și neavând posibilitatea de a cunoaște aceste aspecte decât ca urmare a sesizărilor adresate de angajatori.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

În esență, intimatul a susținut că astfel cum rezultă din actele aflate la dosar, urmărirea informativă instrumentată împotriva persoanelor vizate de Securitate a fost una abuzivă, motivată de considerente politice și nu de stricta respectare a normelor legale în vigoare, inclusiv a Constituției României din 1965 sau a regulamentelor militare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 25 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 30 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind ulterior amânată pentru 2 noiembrie 2022 în vederea obținerii de relații de la CNSAS.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității de lucrător al Securității în privința pârâtului A..

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă și s-a constatat calitatea de lucrător al securității în ceea ce îl privește pe domnul A., pârâtul formulând critici de nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținând, în esență, nemotivarea sentinței instanței de fond și greșita interpretare a dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2008, respectiv neîndeplinirea, în opinia sa, a condițiior reglementate de textele legale, motivat de faptul că nu a deținut niciuna din calitățile prevăzute la art. 3 din ordonanța menționată.

Instanța de control judiciar apreciază că sunt nefondate criticile formulate de pârât privind nemotivarea sentinței recurate, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile cererii cu care a fost învestită.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat actele dosarului și argumentele părții, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii ca neîntemeiate a excepției nulității Notei de constatare și a procesului-verbal prin care CNSAS a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea instanței de judecată și a excepțiilor lipsei de interes și lipsei calității procesuale pasive, invocate prin întâmpinare și a admiterii acțiunii, motivată de îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2000.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că nici prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în sensul invocat de pârât nu sunt incidente în cauză.

Prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinței recurate.

Astfel, se constată că prin calea de atac exercitată, în susținerea acestui motiv de nelegalitate, recurentul-pârât și-a manifestat nemulțumirea față de soluția pronunțată de prima instanță, invocând faptul că nu ar fi deținut niciuna dintre calitățile prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 la momentul demarării procedurii de verificare și că, în cauză nu se face dovada că ar fi desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului în scopul susținerii puterii totalitare comuniste.

Așa cum rezultă din analiza înscrisurilor depuse la dosar, cu precădere din Nota de constatare întocmită de CNSAS, demararea verificării pârâtului a avut loc la data de 22 aprilie 2019, în urma cererii nr. x/22.04.2019 adresată CNSAS de către domnul B..

În fișa de lichidare nr. 529/03.05.2019 ce poartă ștampila Consulatului General al României la Cahul se menționează expres că "misiunea permanentă a dlui A., având funcția de consul, încetează la data de 05.05.2019".

Constată instanța de control judiciar că, așa cum rezultă din documentele anterior menționate și cum corect a reținut și judecătorul fondului, la momentul demarării procedurii de verificare - 22.04.2019 - pârâtul avea calitatea de consul, făcând parte din persoanalul diplomatic și consular până la data de 05.05.2019 când i-a încetat misiunea, încadrându-se astfel în prevedrile art. 3 lit. i) din O.U.G. nr. 24/2000, susținerile acestuia cu privire la reținerea greșită de către prima instanță a dispozițiilor art. 3 din ordonanță fiind nefondate.

De asemenea, nu pot fi reținute nici susținerile sale legate de lipsa înștiințării cu privire la demararea procedurii de verificare în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (2) din H.G. nr. 2/2008.

Potrivit art. 35 alin. (2) din Regulament "CNSAS înștiințează persoana verificată în temeiul art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, cu privire la demararea procedurilor de verificare, în legătură cu existența ori inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia. De asemenea, i se solicită persoanei verificate copie de pe cartea de identitate, un curriculum vitae amănunțit, precum și o copie certificată de pe carnetul de muncă".

Așa cum a reținut prima instanță, lipsa înștiințării nu este de natură a atrage nulitatea procedurii de verificare, cât timp nu s-a făcut dovada că această împrejurare a produs o vătămare pârâtului.

Legiuitorul nu a prevăzut nicio legătură între data inițierii procedurii de verificare, momentul la care începe activitatea de verificare propriu-zisă sau data înștiințării persoanei verificate, pentru a condiționat momentul înștiințării de data efectivă a demarării procedurii, termenul de verificare nefiind echivalent cu termenul de sesizare astfel cum în mod eronat susține recurentul-pârât.

Amintește instanța de control judiciar că O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 noțiunea de "lucrător al Securității" ca fiind "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Din definiția dată de legiuitor termenului de "lucrător al Securității", rezultă și condițiile legale obligatorii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru a atrage această calitate, respectiv: persoana în cauză să fi avut calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989; acea persoană să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Cu privire la prima condiție, în mod corect a reținut instanța de fond că aceasta este îndeplinită, pârâtul fiind ofițer de Securitate, în calitatea sa de angajat al fostei Securități participând activ la instrumentarea dosarelor ce au avut la bază motivații pur politice și la acțiuni concrete împotriva titularilor.

Cu privire la cea de-a doua condiție, după cum în mod argumentat a reținut și prima instanță, raportat la actele depuse la dosar, recurentul-pârât a fost implicat în acțiunile informative, motivate politic, activitatea sa constând în: dispunerea începerii urmăririi penale împotriva titularilor dosarelor; dispunerea sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând acestora și executarea acestei măsuri asigurătorii; luarea declarațiilor unor martori în legătură cu titularii dosarelor amintite; terminarea urmăririi penale cu înaintarea dosarelor Direcției Procuraturilor Militare.

Desfășurarea de către recurentul-pârât a activităților ce rezultă din examinarea înscrisurilor depuse la dosarul de fond a avut ca scop și consecință obținerea de informații referitoare la viața privată a persoanelor urmărite, în lipsa acordului acestora, fără ca măsurile întreprinse să fi fost justificate de imperativul apărării siguranței naționale.

Această activitate de urmărire informativă, în modalitățile expuse mai sus, a fost de natură să îngrădească drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Prima instanță a constatat în mod corect, pe baza documentației prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, că activitatea recurentului-pârât a îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, așa încât sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Înalta Curte apreciază că recurentul-pârât nu se poate apăra invocând natura muncii desfășurate or ordinele superiorilor, având în vedere scopul reglementării aduse prin O.U.G. nr. 24/2008, voința leguitorului fiind de a califica ca fiind lucrător al Securității și persoana care, acționând în limitele profesiei și cu respectarea atribuțiilor ce îi reveneau în epocă, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, din formularea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, reieșind concluzia că este suficient ca prin activitățile derulate de angajatul Securității să se producă o îngrădire a drepturilor și libertăților fundamentale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinței nr. 960 din 16 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2022.