ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4072/2022

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 20 ianuarie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Prin sentința civilă nr. 1221 din 24 noiembrie 2020, Curtea de Apel București: (i) a respins excepțiile invocate, ca neîntemeiate; (ii) a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A.; (iii) a constatat calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtului.

Împotriva sentinței meționate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând: a) în principal, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe; b) în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, pe cale de excepție, ca inadmisibilă, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, ca lipsită de interes, iar pe fond, ca neîntemeiată.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că prima instanță a încălcat o serie de reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Astfel, instanța i-a încălcat dreptul la apărare, deoarece, deși a reținut în considerente că cercetările CNSAS împotriva sa au debutat la data de 04.09.2006, când SRI a emis adresa x/04.09.2006 transmisă către CNSAS, nu i-a comunicat această adresă odată cu cererea de chemare în judecată și nici nu i-a acordat posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere sau de a formula apărări față de aceasta. De altfel, nicăieri în cuprinsul sentinței instanța nu arată cu ce ocazie a ajuns la dosar acest înscris, astfel că se aduce atingere dreptului său la apărare.

Instanța a încălcat și principiul rolului activ al judecătorului, de vreme ce nu i-a comunicat înscrisul în discuție, fapt ce l-a lipsit de posibilitatea de a invoca intervenirea prescripției dreptului la acțiune sau apărări de fond, dar și principiul contradictorialității, întrucât nu a pus în dezbaterea părților admisibilitatea și rolul probator al acestui înscris.

De asemenea, prima instanță a aplicat cauzei o altă lege decât cea pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea, respectiv Legea nr. 187/1999, în loc de O.U.G. nr. 24/2008.

Calificarea corectă a acțiunii este, într-adevăr, dată de către instanță, însă, doar în condiții de contradictorialitate, ceea ce nu s-a respectat în prezenta cauză.

Mai mult decât atât, prima instanță nu a respectat normele de procedură prin aceea că a aplicat prezentei cauze o lege (respectiv Legea nr. 187/1999) declarată neconstituțională, prin Decizia CCR nr. 51/2008, definitivă și general obligatorie.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că prima instanță a aplicat greșit normele de drept material incidente în cauză.

În primul rând, prima instanță a încălcat dispozițiile privind condițiile de admisibilitate a acțiunii în constatare prevăzute de art. 11 raportat la art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, care se referă la "persoanele care ocupă următoarele demnități sau funcții". În acest sens, recurentul-pârât arată că, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 16.01.2020, nu mai ocupa funcția de șef al secției Județene de Informații Cluj, Serviciul Român de Informații, la care reclamantul face vorbire în cuprinsul acțiunii, fiind eliberat din această funcție încă din data de 19.07.2013, astfel că, prin raportare la data introducerii cererii de chemare în judecată, nu era îndeplinită condiția ocupării de către el a funcției prevăzute la art. 3 lit. h) din O.U.G. nr. 24/2008.

Instanța de fond a ignorat regulile de interpretare gramaticală a dispozițiilor legale, limitându-se a arăta că legea nu distinge.

Nicăieri în cuprinsul O.U.G. nr. 24/2008 nu se prevede că ar intra sub incidența acestei legi persoanele care cândva au deținut funcțiile enumerate de art. 3, dar care nu le mai dețin la momentul introducerii acțiunii. Dimpotrivă, este clară intenția legiuitorului de a viza prin O.U.G. nr. 24/2008 exclusiv persoanele aflate în exercițiul funcțiilor enumerate de art. 3, iar nu și pe cele care nu mai ocupă astfel de funcții în prezent, acesta fiind scopul clar exprimat al art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008.

În al doilea rând, prima instanță în mod greșit nu a respins cererea de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, deoarece, calitate procesuală pasivă într-o acțiune de acest fel deține doar persoana care ocupă una din demnitățile ori funcțiile enumerate de lege la momentul începerii verificărilor, ceea ce, susține recurentul-pârât, că nu se aplică în cazul său. De altfel, nu a mai deținut nicio altă funcție sau demnitate după trecerea în rezervă.

În al treilea rând, prima instanță a făcut o aplicare greșită a condițiilor interesului.

Recurentul-pârât susține că nu invocă lipsa de interes în mod abstract și general, ci prin raportare la lipsa actualității acestuia în mod concret, raportat la faptul că, la data introducerii acțiunii, nu mai deținea funcția de conducere și nici ulterior nu a mai ocupat vreo altă funcție.

Printr-un al patrulea rând de critici, se referă la greșita aplicare a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 de către instanța de fond.

Recurentul-pârât susține că nu este întrunită condiția de a fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului prin activitățile pe care le-a desfășurat ca ofițer al Securității.

Persoanele asupra cărora a făcut verificări erau deținătoare de informații secrete sau nedestinate publicității, desfășurându-și activitatea în locuri de muncă unde se concentrau astfel de documente și date. Motivul pentru care se făceau verificări asupra acestora era faptul că erau semnalați în legături suspecte cu cetățeni străini (posibili spioni) interesați de datele respective. Sub nicio formă nu era vorba în cadrul verificărilor despre date referitoare la regimul politic, ci exclusiv date tehnice, cercetări, contracte comerciale cu caracter secret etc.

În mod eronat, instanța de fond a reținut că a "dispus" interceptarea convorbirilor și a corespondenței, întrucât toate aceste aprobări și demersuri erau de competența șefilor și a compartimentului juridic.

Recurentul-pârât arată că a lucrat în cea mai discretă structură a serviciului de informații, respectiv în Contraspionaj, iar singurul său rol era acela de a identifica potențialii spioni pentru apărarea intereselor naționale. Deci, munca pe care a depus-o a fost în interesul statului și al cetățenilor săi, neavând nimic de-a face cu regimul politic sau cu manifestările anti-comuniste.

Problemele politice nu intrau în sfera sa de atribuții, astfel că referirile reclamantului la încălcarea unor drepturi și libertăți "pe motive politice" sunt argumente total străine de circumstanțele cauzei.

Din chiar înscrisurile depuse de către reclamant la dosar, rezultă în mod clar scopul activităților sale, respectiv "prevenirea scurgerii unor date și informații cu caracter secret sau nedestinate publicității de la locul de muncă".

Niciodată nu a îngrădit sau suprimat drepturile vreunei persoane. Dimpotrivă, tot ce era nevoit să raporteze era în sens pozitiv, astfel cum rezultă din actele dosarului anexat de reclamant.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar, susținând, în esență, că prima instanță a apreciat corect asupra îndeplinirii cumulative a celor două condiții prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, dar și cu privire la soluționarea excepțiilor invocate.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Recurentul-pârât a fost supus verificărilor efectuate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, sub aspectul existenței calității de lucrător al Securității, în considerarea calității sale de șef al secției Județene de Informații Cluj, Serviciul Român de Informații, în temeiul art. 3 lit. h) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prima instanță a respins, ca neîntemeiate, excepțiile (inadmisibilității, lipsei calității procesuale pasive și lipsei de interes), invocate de pârâtul A. prin întâmpinare, iar pe fond, în baza documentației prezentate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a constatat îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe impuse de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, iar pârâtul a criticat aceste soluții, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile recurentului-pârât circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la fondul raportului juridic dedus judecății.

Dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 definesc noțiunea de lucrător al Securității, ca fiind "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Definiția legală enunțată spre a determina conținutul noțiunii de lucrător al Securității, trebuie coroborată cu dispozițiile art. 2 lit. b) din același act normativ, potrivit cărora este "colaborator al Securității - persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.(…)"

O.U.G. nr. 24/2008 este un act normativ prin care s-a urmărit deconspirarea prin consemnare publică a persoanelor care au participat la activități de poliție politică comunistă.

Din actele dosarului rezultă că în cauză nu a fost dovedită îndeplinirea condițiilor prevăzute de textul de lege.

Astfel, pârâtul a avut calitatea de ofițer al Securității, în cadrul I.J. Cluj, Serviciul 3, cu gradul de locotenent în perioada de referință (1988, 1989).

Însă, nu se poate afirma, pe baza probatoriului administrat, că pârâtul a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în sensul prevederilor coroborate ale art. 2 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Înalta Curte reține că dreptul la viață privată nu este consacrat nici măcar în prezent ca fiind unul absolut, ci poate cunoaște limitări, între care se numără și cea impusă din rațiuni de securitate națională, astfel că - pentru ca activitatea desfășurată de recurentul-pârât să determine calitatea acestuia de lucrător al securității, în sensul O.U.G. nr. 24/2008 - trebuia demonstrat de către intimatul-reclamant că scopul urmărit de recurent nu a fost în legătură cu obiectivul de interes public afirmat, ci de susținere a puterii comuniste și reprimare a opozanților săi.

Analizând Nota de constatare nr. x/17.09.2019, în baza căreia Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat acțiunea, Înalta Curte reține că aceasta expune implicarea recurentului-pârât în dosarul x - titular un inginer la C.U.G. Cluj-Napoca, în dosarul x - titulară o cetățeană olandeză și în dosarul x - titular un inginer la Întreprinderea "B.", dar probele administrate în dosarul primei instanțe, cu toate că demonstrează activitatea desfășurată de recurentul-pârât în calitatea sa de ofițer al fostei Securități, nu privesc fapte ori demersuri concludente din perspectiva O.U.G. nr. 24/2008, îndreptate împotriva titularilor respectivelor dosare.

Din înscrisurile indicate se poate observa implicarea recurentului-pârât în urmărirea informativă deschisă asupra persoanelor cu nume de cod C. și D., însă această urmărire informativă nu are ca scop obținerea unor informații cu caracter personal și pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naționale.

Din contră, recurentul-pârât, în calitatea sa de ofițer de contraspionaj, a desfășurat activități specifice asupra persoanelor urmărite cu scopul de a preveni scurgerea de date și informații cu caracter secret sau nedestinate publicității de la locul de muncă al acestora.

Activitățile recurentului-pârât față de persoanele urmărite relevă preocuparea de a determina dacă au sau nu calitatea de spion, iar nu față de viața personală a acestora.

Împrejurarea că aceste acțiuni ale recurentului-pârât au avut aptitudinea de a afecta viața privată a persoanelor urmărite nu este suficientă pentru a se constata calitatea de lucrător.

În acest context, Înalta Curte consideră că nu poate fi ignorat faptul că exercițiul drepturilor omului reglementate prin diverse instrumente internaționale poate fi circumstanțiat sau chiar limitat în funcție de alte interese generale care țin de protejarea securității colective, iar asemenea limitări pot privi inclusiv dreptul la viața privată, dacă ele urmăresc un scop legitim, adică țin de asigurarea integrității teritoriale a statului sau a securității publice.

Totodată, este de notorietate că, serviciile de contraspionaj urmăresc culegerea de informații cu privire la persoane și fapte ale acestora care pot afecta securitatea statului respectiv, fără elementul relevant pentru aplicarea O.U.G. nr. 24/2008, și anume regimul politic din acel stat.

Or, după cum a rezultat din probele menționate, măsurile de supraveghere au fost dispuse de recurentul-pârât cu scopul de a preveni atragerea persoanelor verificate de către organele specializate ale altor state, pe baza unor informații inițiale de natură a pune la îndoială loialitatea persoanelor respective față de statul român.

Apărarea recurentului-pârât în sensul că activitatea pe care a desfășurat-o a fost una specifică celei de contraspionaj, iar nu de susținere a puterii comuniste și reprimare a opozanților săi, în mod greșit, nu a fost reținută de prima instanță.

Astfel, având în vedere că activitatea recurentului-pârât nu a fost desfășurată în scopul sprijinirii regimului totalitar comunist, că verificările efectuate în raport de datele furnizate acestuia nu erau în legătură cu regimul politic de la acel moment, ci cu obiectivul major al siguranței naționale, Înalta Curte apreciază - în dezacord cu instanța de fond - că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că nu se poate proceda la stabilirea calității recurentului-pârât de lucrător al Securității.

La adoptarea acestei soluții se are în vedere și împrejurarea că activitățile informative cu relaționare în plan extern se deosebesc substanțial de cele interne, având scopuri și rațiuni diferite.

În fine, Înalta Curte constată că nu mai prezintă utilitate analiza criticilor referitoare la pronunțarea sentinței cu încălcarea de către instanța de fond a unor reguli de procedură (critici încadrate la pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.) sau a celor referitoare la greșita soluționare de către instanța de fond a excepției inadmisibilității acțiunii, excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și excepției lipsei de interes (critici încadrate la pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.), de vreme ce soluția din recurs este favorabilă recurentului-pârât.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul A., va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 1221 din 24 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința civilă atacată și, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2022.