ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5671/2023

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 mai 2021, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ("CNSAS", "Consiliul"), în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanței să constate existența calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prin sentința civilă nr. 1730 din 22 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Împotriva sentinței civile nr. 1730 din 22 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul B., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond.

În motivarea recursului, pârâtul susține că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, din perspectiva condițiilor prevăzute de lege în mod cumulativ pentru constatarea calității de lucrător al Securității. Obiectul de activitate al Direcției a III-a a Securității, în cadrul căreia a activat, nu presupunea desfășurarea de activități prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Această direcție se ocupa cu activități de contraspionaj, astfel că viza numai persoane și fapte de interes operativ care aveau legătură cu activitatea de spionaj, de culegere de informații secrete de către agenți ai serviciilor de spionaj străine.

Susține că prima instanță a făcut o interpretare greșită a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/208, prin raportare la art. 29 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și la jurisprudența CEDO, care statuează că activitatea de informații desfășurată în cadru legal nu încalcă drepturile omului. Intimata-reclamantă a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 28 și art. 33 din Constituție, însă această interpretare este eronată, întrucât textele invocate nu pot fi interpretate decât sistematic, în coroborare cu art. 29 anterior indicat și cu principiul potrivit căruia drepturile și libertățile cetățenești trebuie exercitate în condițiile legii.

Recurentul-pârât învederează că instanța nu a analizat toate înscrisurile aflate la dosar și, astfel, nu a observat că pârâtul nu a avut nicio legătură directă cu dosarul de supraveghere informatică, acesta fiind deschis de șefii ierarhic superiori înaintea venirii sale în unitatea militară, iar preluarea dosarului s-a făcut la ordinele acestor șefi. Recurentul-pârât doar a completat un formular folosit pentru activități operative și, ulterior, a întocmit un raport de clasare a dosarului, la ordinul și după dictarea șefului ierarhic superior. Din actele dosarului rezultă că măsura supravegherii informative nu a fost dispusă de pârât, aspect incorect analizat de prima instanță,

Totodată, arată că instanța de fond a reținut în mod nereal că pârâtul ar fi dispus măsura supravegherii informative pe motive politice, iar nu pe motive ce țin de profilul unității de contraspionaj. Recurentul-pârât nu a dispus măsura interceptării corespondenței externe a numitului C.., ci doar a completat, la ordinul șefului, un formular tipizat, semnat însă de șefii care au dispus măsura. Numitul C.. a apărut în obiectivul D., aflat în răspunderea contrainformativă a recurentului-pârât, ca persoană vulnerabilă, care putea intra în atenția organelor străine de spionaj, față de el fiind dispuse măsuri preventive de supraveghere informativă.

În acest sens, apreciază recurentul că instanța a avut în vedere doar afirmațiile CNSAS, bazate pe măsura interceptării corespondenței lui C..; or, această măsură era una specifică măsurilor operative ale unității militare de contraspionaj, constând în urmărirea corespondenței externe pentru identificarea eventualelor legături de interes operativ pe linie de contraspionaj și verificarea fizico-chimică, în vederea descoperirii de mesaje criptate. Nu există niciun înscris depus la dosar, din care să rezulte că măsura operativ informativă s-a referit la activitatea dușmănoasă a lui C..

Consideră recurentul-pârât că, în motivarea hotărârii atacate, au fost preluate în totalitate argumentele reclamantului CNSAS, instanța omițând obiectul de activitate al Direcției a III-a, ca unitate de contraspionaj. Mai mult, din actele dosarului rezultă că C.. nu a fost persecutat de direcția de contraspionaj, ci, dimpotrivă, a fost ajutat să obțină viza de emigrare. Simpla menționare a numelui recurentului pe materiale, adnotări sau relatări verbale nu poate constitui o probă în sensul desfășurării de activități care au avut drept consecință suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Nu poate fi reținută nicio acțiune de încălcare a dreptului lui C.. la viață privată, deoarece acesta nu a fost luat în lucru pentru motive politice.

Mai arată că simplele referiri cu caracter general la încălcarea art. 17 și art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice nu pot fi reținute ca bază pentru constatarea suprimării unor drepturi de către pârât, care nu este parte semnatară și nu și-a asumat vreo obligație prin respectiva convenție internațională; aceste obligații incumbă doar statelor semnatare, ofițerul de informații nu poate fi acuzat de încălcarea tratatelor internaționale, ci doar de încălcarea legilor statului.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile recurentului-pârât se circumscriu doar pct. 8 al acestui text de lege, urmând a fi analizate din această perspectivă. Astfel, deși susține că instanța de fond nu a avut în vedere anumite apărări sau că s-a întemeiat majoritar pe argumentele reclamantului CNSAS, toate aceste argumente sunt subsumate criticii principale referitoare la greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în ceea ce privește condițiile cumulativ cerute de lege pentru a se constata calitatea de lucrător al Securității.

În cauză, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sesizat instanța de judecată, susținând că pârâtul A., în calitate de angajat al fostei Securități, având gradul de locotenent (1977), respectiv locotenent major (1979) în cadrul Direcției a III-a, Serviciul 9 (1977, 1979), a întocmit acte și a participat activ la urmărirea informativă a lui C..

Prima instanță a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de lucrător al Securității, concluzionând în sensul admiterii acțiunii promovate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

În recurs, pârâtul a susținut argumente de nelegalitate subsumate greșitei aplicări a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și neîncadrării activităților desfășurate de pârât în cele care, potrivit legii, au drept consecință suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv de ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

În ceea ce privește prima condiție impusă de lege, anume aceea ca pârâtul A. să fi avut calitatea de ofițer sau subofițer al Securității, aceasta nu reprezintă o chestiune disputată, potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei pârâtul deținând gradul de locotenent și, ulterior, de locotenent major în cadrul Direcției a III-a, Serviciul 9, în perioada 1977-1979. Cu toate acestea, atât în fond, cât și în recurs, pârâtul a susținut că direcția în cadrul căreia a activat avea un obiect de activitate diferit de celelalte direcții ale Securității, întrucât desfășura activități de contraspionaj, iar toate măsurile și acțiunile care le-au vizat pe C. ar trebui privite prin prisma acestui obiect de activitate.

Referitor la cea de-a doua condiție prevăzută de lege, anume aceea ca, prin activitățile desfășurate, să se fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, recurentul-pârât a susținut că scopul supravegherii informative a lui C. nu a fost acela de a îngrădi ori suprima drepturile și libertățile persoanei urmărite, ci de a depista eventuale situații în care acesta putea fi racolat de serviciile străine de spionaj, fiind considerat o persoană vulnerabilă.

Înalta Curte constată că nu este fondat niciunul dintre argumentele prezentate de recurentul-pârât.

În ceea ce privește critica întemeiată pe specificul obiectului de activitate al direcției în cadrul căreia activa recurentul-pârât, instanța de recurs constată că art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu operează cu o astfel de distincție, respectiv nu face deosebire între activitățile lucrătorului de Securitate raportat la obiectul direcției/serviciului în care era încadrat, fiind suficient ca prin desfășurarea activităților acesta să fi suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Argumentul derulării de către Direcția a III-a a unor activități de contraspionaj poate fi valorificat doar dacă se demonstrează că acțiunile și măsurile dispuse de pârât se circumscriu, efectiv și concret, activității de contraspionaj, prin raportare la persoana urmărită și la contextul în care se desfășura supravegherea informativă a acesteia.

Or, Înalta Curte constată că susținerile recurentului-pârât referitoare la desfășurarea activității în scopuri de contraspionaj nu se confirmă, câtă vreme, din "Nota privind pe C." din 17.10.1977 reiese că supravegherea acestei persoane a fost efectuată în legătură cu interesul de a călători în străinătate sau de a emigra în SUA și cu planurile de a formula scrisori către președintele SUA, la ONU, la Geneva, către E., respectiv de a se solidariza cu un grup de greviști ai foamei. Totodată, în notă se arată că B.G. a fost la Gara de Nord cu alte elemente din grup pentru a remite unor cetățeni străini o scrisoare către E., acțiune care a fost contracarată de organele de securitate. Sunt, de asemenea, prezentate comentarii în raport de viața privată a persoanei urmărite, raporturile acestuia cu familia, pasiunile și interesele sale. În finalul notei, se opinează în sensul neaprobării cererii lui C. de plecare din țară.

Totodată, conform raportului întocmit olograf de recurentul-pârât la data de 24.10.1977, referitor la instructajul contrainformativ al lui B.G., care urma să plece în călătorie turistică în mai multe țări din Occident, rezultă că recurentul-pârât l-a instruit pe C. cu privire la conduita pe care trebuie să o adopte față de "persoane române emigrate definitiv, fugite din țată, provocatori, apologeți ai bunăstării occidentale" și i-a recomandat "să nu se lase antrenat în comentarii dușmănoase la adresa politicii statului nostru, la adresa sistemului social socialist" și "să se desolidarizeze de acțiunile grupului la care adersare" și să nu faciliteze unora dintre membrii grupului emigrarea din România.

Prin adresele din 16.11.1977 și 24.02.1978, reprezentând formulare tipizate completate olograf de lt. A. și aprobate de ofițerul superior, recurentul-pârât a propus măsuri precum urmărirea corespondenței externe aparținând lui C., urmărirea relațiilor cu transfugi, respectiv dacă persoana în cauză face propagandă orânduirii capitaliste, chiar și după plecarea acestuia în Austria. Urmare a măsurii interceptării corespondenței aparținând lui C., au fost întocmite adrese către recurentul-pârât (care purta indicativul 391 în cadrul Direcției a III-a), prin care au fost redate corespondența privată a lui C. și au fost efectuate fotocopii ale trimiterilor poștale .

Prin raportul întocmit de recurentul-pârât după doi ani de urmărire a corespondenței (la 21.03.1979 - dosar fond), acesta a propus scoaterea din evidență a dosarului de obiectiv a numitului C., ocazie cu care intruziunea în viața privată a persoanei urmărite a fost justificată de pârât prin aceea că "exista pericolul ca cel de mai sus să instige pe unii dintre prietenii săi la acțiuni turbulente".

Din toate aceste înscrisuri rezultă că scopul urmăririi informative desfășurate cu privire la C. nu este cel susținut în cererea de recurs, de contracarare a activităților de spionaj ale serviciilor străine. Motivele care au condus la deschiderea dosarului informativ, respectiv intenția lui C. de a părăsi teritoriul României într-o perioadă când o astfel de faptă era interzisă sau cu greu permisă de autoritățile statale, precum și motivul continuării acestei activități, inclusiv măsurile dispuse și aspectele ce urmau a fi stabilite în urma aplicării lor, confirmă că activitatea de urmărire informativă privea aspecte din sfera de interes a vieții particulare a persoanei vizate, despre care Securitatea considera că manifestă atitudini anticomuniste, neavând la bază niciun motiv referitor la siguranța sau apărarea intereselor naționale.

Recurentul-pârât a mai susținut că activitatea de urmărire informativă (pe care o denumește "supraveghere informativă") nu a fost deschisă de el, ci de superiorii ierarhici, el doar preluând dosarul, în care a întocmit un formular tipizat, folosit pentru activități operative și, ulterior, a întocmit un raport de clasare a dosarului, la ordinul și după dictarea șefului ierarhic.

Pe de-o parte, argumentul preluării unui dosar deschis de alt lucrător al Securității nu este relevant, în speță fiind analizate acțiunile și măsurile dispuse efectiv de recurentul-reclamant și consecințele produse de acestea, iar în speță înscrisurile aflate în dosar demonstrează că recurentul-pârât a dispus și efectuat, pe o perioadă de 2 ani, activități de urmărire informativă a numitului C., apreciat a avea o conduită dușmănoasă la adresa regimului politic comunist. Totodată, nici argumentul completării unui formular tipizat (cu referire la adresele din 16.11.1977 și 24.02.1978), ulterior aprobat de șeful ierarhic superior, nu este de natură a înlătura consecința prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât acest "formular" cuprindea propunerile înaintate de însuși recurentul-pârât, care, ulterior, a urmărit punerea lor în executare, astfel cum rezultă din documentația referitoare la urmărirea corespondenței.

Pe de altă parte, chiar dacă recurentul s-a supus ordinelor și indicațiilor superiorilor ierarhici, această împrejurare nu constituie, conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, o cauză legală de nerăspundere, câtă vreme a participat, prin faptele sale proprii, la măsuri de supraveghere cu scop politic a numitului C..

Cât privește argumentul recurentului-pârât referitor la stipularea, în dreptul național și internațional, precum și în jurisprudența CEDO, a posibilității afectării, într-o oarecare măsură, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului prin desfășurarea în cadrul legal a activității de informații, Înalta Curte constată că prevederile invocate de recurentul-pârât menționează o serie de condiții, de strictă interpretare și aplicare, în care se poate recurge la o restrângere parțială a unor drepturi și libertăți, iar în speță nu a fost decelat un astfel de caz, care să justifice ingerința pârâtului în viața privată a persoanei urmărite. Încălcarea dreptului fundamental la viață privată al persoanei urmărite, de către recurentul-pârât, nu a fost o măsură proporțională și nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, prin informațiile care interesau organele Securității, erau vizate persoanele care nu aderau la principiile și ideile statului comunist totalitar.

Nu vor fi reținute nici argumentele referitoare la inopozabilitatea față de recurentul-pârât a prevederilor Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, prin care s-a susținut că obligațiile asumate incumbă doar statelor semnatare. Fiecare cetățean al României este dator să respecte prevederile Tratatelor internaționale semnate de România cu privire la drepturile și libertățile fundamentale ale omului, care, odată ratificate, devin parte a dreptului intern. Modalitatea concretă în care fiecare stat asigură respectarea prevederilor convențiilor internaționale este prin implementarea lor atât la nivel instituțional, cât și prin respectarea de către fiecare cetățean în parte. Or, recurentul-pârât avea obligația respectării drepturilor fundamentale ale omului atât din perspectiva calității de funcționar statal - ofițer de informații, cât și de persoană particulară.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 1730 din 22 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.