Decizia nr. 5782/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 115/2019 a Curții de Apel București

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 3.01.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. unic de dosar x/2019, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a formulat acțiune în constatare, urmând ca, prin hotărârea pe care o va pronunța instanța de judecată, pe baza documentelor existente la dosar, la această dată, să se aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe domnul A..

Sentința instanței de fond Prin sentința civilă nr. 115 din data de 17 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., ca fiind neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 1500 RON cheltuieli de judecată, onorariu avocat.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 115 din data de 17 aprilie 2019 pronunțată de Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, și, în rejudecare, admiterea acțiunii și constatarea calității de colaborator a pârâtului A.. În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat, recurenta a susținut, în esență, următoarele: Prima instanță a respins acțiunea, încălcând și aplicând greșit dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, apreciind că "din examinarea documentelor propuse cu titlu probatotiu în vederea constatării calității de colaborator al Securității în persoana pârâtului, acestea nu fac parte din categoria înscrisurilor prevăzute în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.". Totodată, arată recurentul, prima instanță a mai reținut că nota informativă furnizată de pârât la data de 26.05.1989 nu cuprinde în conținutul acesteia informații referitoare la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și nu a vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. De asemenea, prima instanță a considerat că ar fi irelevantă, din perspectiva art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, nota informativă mai sus menționată, având în vedere gradul ridicat de generalitate și prezentarea unei situație de fapt de notorietate, constând în intenția anumitor persoane de a părăsi teritoriul României și de a nu mai reveni în țară din cauza privațiunilor și a constrângerilor exercitate de către regimul communist. Față de aceste considerente ale primei instanțe, recurentul apreciază că este evident că informarea Securității cu privire la situația din nota informativă este suficientă pentru reținerea calității de colaborator al Securității, astfel cum este definit de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008." și vizează încălcarea unor drepturi fundamentale, în sensul că intimatul putea și trebuia să conștientizeze posibilele urmări ale informației furnizate. Postul de radio "B." a criticat constant abuzurile exercitate de dictatura comunistă, militând pentru reinstaurarea în România și în celelalte state est-europene a unor regimuri democratice și a statului de drept. Se consideră că este irelevant tipul emisiunilor audiate câtă vreme audierea postului de radio "B." era interzisă de plano. Se arată, de asemenea de către recurentul-reclamant că jurisprudența a considerat, în mod unitar, că denunțarea intenției de a emigra reprezenta denunțarea unei atitudini potrivnice regimului comunist, indiferent de modalitatea în care cel denunțat alegea să părăsească definitiv țara.

Apărările formulate de intimată Intimatul A. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Starea de fapt dedusă judecății, așa cum rezultă din actele dosarului, evidențiază faptul că pârâtul A., membru al Consiliului Local Fitionești, a fost recrutat de către Inspectoratul Județean Vrancea - Serviciul de Informații Interne în calitate de persoană de sprijin pentru cunoașterea mediului navetiștilor pe raza comunei Fitionești, la data de 21.04.1989, sub numele conspirativ "C.", acesta angajându-se să sprijine organele în activitatea ce o desfășoară pentru prevenirea, descoperirea și lichidarea infracțiunilor care ar putea aduce atingere securității statului, prin Angajamentul olograf dat în acest sens, așa cum rezultă din Nota de Constatare nr. x/16.10.2018. Conform raportului privind necesitatea și scopul recrutării, pârâtul intimat a fost racolat pentru a da informații cu privire la fapte care ar putea aduce atingere securității statului. Intimatul a divulgat Securității, prin Nota informativă scrisă în data de 26.05.1989, "Sursa vă informează despre faptul că la data de 23.05.1989, aflându-mă la D. împreună cu numiții I.T, R.S. și alții, unul din acest grup a afirmat că a ascultat la "B." despre faptul că echipa Steaua este una din cele mai slabe echipe ajunse în finală." Sursa vă informează faptul că pe data de 5.09.1989, în timp ce mă aflam în D., unde lucrez, într-un grup de muncitori, la un moment dat, maistrul P.M, de la secția tricotat, a afirmata că a auzit la "B." că rușilor, și mai precis celor din Chișinău, li s-a aprobat scrierea și alfabetul latin. De față la discuție au mai fost și numiții DN, SI, PE." . Cu titlu prealabil, Înalta Curte relevă faptul că rațiunea adoptării legislației privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, precum și consecințele hotărârilor judecătorești pronunțate în urma parcurgerii procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008 sunt arătate chiar în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, în care se arată că "în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securității statului, parte a poliției politice, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale". Rezultă așadar fără echivoc că rațiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoașterii de către membri unei societăți postcomuniste a fostului regim totalitar, depășirii nivelului organizatoric, intelectual și moral impus de un sistem caracterizat prin structuri și moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, creării unei culturi politice autentice și a unei societăți civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care, în prezent, candidează pentru sau, după caz, ocupă demnități ori funcții publice (aflându-se în situația de a fi garanții Constituției și ai democrației) sau dețin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv și neinstituind o responsabilitate penală a celor în privința cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securității. În acest context, rolul instanței judecătorești învestite cu soluționarea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător sau, după caz, colaborator al Securității, nu este acela de a stabili vinovății, de a individualiza și de a aplica pedepse, nerealizând o justiție retributivă, ci de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva C.N.S.A.S. precum și a oricăror alte probe pertinente și concludente, întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru existența calității în discuție, rațiunea legii și rolul instanței fiind în acord cu principiile stabilite atât prin Rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1096/1996, cât și prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ca expresie a celor mai înalte idei despre justiție și echitate (a se vedea hotărârea de Mare Cameră pronunțată la data de 16.03.2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; decizia de inadmisibilitate din 22.11.2001 în cauza Knauth contra Germaniei). Cu alte cuvinte, prin reglementarea prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008, legiuitorul a urmărit deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, prin colaborator al Securității se înțelege persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. (…) Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor,, Așadar, prima condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securității este aceea ca această persoană să fi furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității. A doua condiție vizează calitatea informației furnizate în sensul că prin aceste informații se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar a treia condiție se referă la efectele furnizării informațiilor, în sensul că au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Analiza se efectuează în fiecare caz în parte, iar neîndeplinirea cumulativă a celor trei condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, împiedică reținerea calității de colaborator al Securității, însă, în speță, pentru considerentele redate mai jos, Înalta Curte constată îndeplinite în cauză aceste condiții. În privința primei condiții, rezultă din actele dosarului faptul că pârâtul intimat a redactat nota informativă scrisă în data de 26.05.1989 și nota informativă din data de 07.09.1989, precum și alte note informative, fiind de semnalat faptul că legiuitorul nu distinge după cum există una sau mai multe relatări, verbale/scrise. Prin nota dată, pârâtul intimat a dat informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Astfel, în speța de față, pârâtul a divulgat Securității, prin Note informative scrise, informații referitoare la unele persoane care ascultau postul de radio "B.", post de radio interzis, persoane care au intrat în atenția ofițerilor de Securitate, care au dispus exploatarea informației prin trasarea de sarcini și măsuri. În continuare, se reține că, din analiza definiției legale a colaboratorului, rezultă că pentru a fi întrunită cea de-a treia cerință a textului de lege citat, este necesar ca persoana vizată, prin activitățile desfășurate, să fi suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Legiuitorul a făcut referire la drepturi și libertăți fundamentale ale omului, fără a statua ca acestea să fi fost garantate de legislația internă la momentul faptelor imputate. Se poate așadar considera că pârâtul intimat a dus atingere dreptului la liberă circulație și dreptului la viață privată a persoanei vizate de informarea sa, cele două drepturi fiind garantate de art. 12 și art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice din 16.12.1966, publicat în Buletinul Oficial al RSR din 20.11.1974 prin Decretul de ratificare nr 212/31.10.1974. Potrivit art. 49 pct. 2 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, pentru fiecare stat care va ratifica sau adera la acesta, Pactul va intra în vigoare la 3 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare la Secretariatul ONU. Așadar pentru România Pactul a intrat în vigoare la 19.03.1975, documentul de ratificare fiind depus la data de 19.12.1974. Prin urmare, chiar dacă prin Constituția de la 1965, cu modificările aduse acesteia prin legile ulterioare, nu era prevăzută expres garantarea dreptului la liberă circulație și la viață privată, aceste garanții erau oferite de Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice din 16.12.1966, act internațional ratificat și de Republica Socialistă România prin Decretul nr. 212/1974 și în vigoare în RSR din 19.03.1975. Pe de altă parte, trebuie menționat că Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost ratificată de România la 14 decembrie 1955, iar printre drepturile garantate de aceasta sunt drepturile civile - dreptul la viață, libertatea și securitatea persoanei, libera circulație. Or, îngrădirea drepturilor în discuție prin activitățile întreprinse de pârât s-a realizat tocmai prin informarea întocmită de acesta, fiind binecunoscut faptul că în perioada comunistă intenția unor persoane de a emigra, ca modalitate de exercitare a dreptului la liberă circulație, reprezenta, așa cum a arătat practica judiciară în această materie, o atitudine potrivnică regimului comunist, indiferent de motivul care ar fi determinat o astfel de decizie. În acest context, în mod nelegal instanța de fond a reținut neîndeplinirea cerinței prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, apreciind că activitatea intimatului nu se circumscrie ipotezei legale mai sus menționate, respectiv "nu cuprinde în conținutul acesteia informații referitoare la activități sau atitudini potrivnice regimului comunist și nu a vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale.". Înalta Curte, reține că pentru îndeplinirea condiției legale este suficientă aptitudinea denunțului de a produce consecințe, iar nu existența unor consecințe efective. Pe cale de consecință, expunerea persoanei denunțate unor posibile acte suplimentare de supraveghere din partea Securității reprezentă vizarea îngrădirii dreptului la viață privată. Prin urmare, nesocotind interesele persoanei denunțate, intimatul a vizat îngrădirea dreptului la viață privată în privința acesteia, atât timp cât a menționat numele sub care erau cunoscute persoanele denunțate, locul unde își desfășurau activitatea asigurându-se, astfel, că persoana denunțată urma, cel mai probabil, să facă obiectul unor investigații suplimentare ale Securității, ca rezultat al denunțului său. Este exclus însă ca el să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza o astfel de informație, asupra celor denunțați, cel mai probabil, să se desfășoare acțiuni de investigare din partea Securității. Or, aceste acțiuni de investigare presupuneau cel puțin încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea și obținerea de noi informații despre persoanele denunțate, fără acordul acestora. Denunțarea unui grup de persoane ușor identificabile satisface condițiile impuse prin definiția legală a noțiunii de colaborator al Securității. De altfel, pentru constatarea calității de colaborator al Securității este suficient un singur denunț care, în accepțiunea legii, să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunțat fără să fie necesar a se face dovadă că persoanele au suferit de pe urma respectivei note informative. În acest context, Înalta Curte nu poate primi nici argumentul instanței de fond potrivit cu care nota informativă din data de 26 mai 1989 furnizată de către pârât, are "un caracter general și impersonal, pârâtul urmărind mai degrabă să simuleze că își respectă angajamentul de a colabora cu organele Securității, iar nu să denunțe în concret activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist". Este de notorietate faptul că emisiunile posturilor de radio erau bruiate de autoritățile comuniste datorită faptului că au reprezentat pentru români, dacă nu singurele, atunci principalele surse de informații. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va admite acțiunea și va constata calitatea pârâtului A., de colaborator al Securității.