ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2602/2019

Ședința publică din data de 16 mai 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 18.12.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității al Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., constatarea calității de colaborator al Securității a pârâtului.

Prin sentința civilă nr. 1404 din 25 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1404 din 25 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanța de recurs și constatarea calității de colaborator al Securității a pârâtului A..

În motivarea recursului arată că, în fapt, intimatul-pârât a întocmit mai multe note informative sub numele conspirativ "B.", apreciind că această împrejurare este suficientă pentru reținerea calității de colaborator al Securității, fiind îndeplinite ambele condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist și încălcarea unor drepturi fundamentale, având în vedere că în baza informațiilor furnizate de către intimatul-pârât organele de Securitate au dispus identificarea, urmărirea și supravegherea persoanelor la care se făcea referire în notele informative.

Consideră că prima instanță a încălcat și aplicat greșit prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, de asemenea, cuprinde motive contradictorii, situație ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 reglementează în teza a II-a și o situație de excepție, exoneratoare, de strictă interpretare si aplicare, care însă nu este incidentă în speță, astfel că instanța trebuia să rețină calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât, nefiind în prezența unei situații exoneratoare.

Mai mult, arată că informațiile au fost date prin note informative furnizate la date diferite, pe baza unui angajament de colaborare, în virtutea unei relații conspirative cu Securitatea și sub acoperirea unui nume conspirativ, intimatul-pârât fiind denumit de ofițerii săi de legătură "colaborator"' sau "sursa".

Recurentul-reclamant susține că practica judecătorească a arătat constant că urmărirea informativă a unei persoane nu poate justifica furnizarea, de către această persoană, a unor informații apte să ducă la urmărirea sau persecutarea altor cetățeni. Or, în speță nu se poate vorbi nici măcar despre o veritabilă urmărire informativă a intimatului-pârât, aspect ce nu reiese din niciun document de la dosar, ci mai mult, s-a reținut că acesta s-a prezentat din proprie inițiativă la ofițer de câteva ori, sesizând anumite probleme din C., precum și faptul că după încetarea lucrului de la locul de muncă al intimatului, în februarie 1981, acesta a prezentat Securității neregulile existente în Atelierul piulițe. Pe de altă parte, arată că notele informative date de intimatul-pârât privesc multe alte chestiuni decât încetarea lucrului de la locul de muncă din februarie 1981, ceea ce exclude aplicarea în speță a situației exoneratoare prevăzute de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008.

Totodată, împrejurarea că, la un moment dat, intimatul-pârât a fost abandonat de Securitate, nu poate înlătura constatarea calității de colaborator al Securității. Astfel, împrejurarea că după trei ani de la furnizarea notelor informative, intimatul-pârât a refuzat să mai țină legătura cu Securitatea, pentru faptul că nu a fost ajutat în rezolvarea unor probleme personale, conform documentului prin care s-a consemnat scoaterea acestuia din rețeaua informativă, din 04.12.1986, dovedește caracterul voluntar și interesat al colaborării intimatului-pârât și nicidecum furnizarea informațiilor în urma unor presiuni.

Recurentul-reclamant susține că încetarea colaborării cu Securitatea sau imposibilitatea de a călători în Ungaria nu pot fi invocate drept justificări pentru furnizarea notelor informative din 1981 și 1982.

Prin urmare, consideră că prima instanță a extins aplicarea unei prevederi de excepție - art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008 - unor situații care nu au fost expres prevăzute de legiuitor.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că în cuprinsul hotărârii recurate există motive contradictorii, constând în aceea că instanța, pe de o parte a reținut că pârâtul a refuzat să ofere organelor de Securitate informații compromițătoare cu privire la apropiații săi, fiind consemnată atitudinea de refuz al colaborării din anul 1986, iar pe de altă parte, a reținut că notele informative date de către pârât se refereau la discuții vizând situația internațională prezentată la postul de radio D., aspecte sociale și economice din statele occidentale, critici aduse de către colegii pârâtului politicii duse de către partidul unic de la acea vreme, prima instanță apreciind că formal au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor vizate de aceste relatări.

Deși a fost legal citat, intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat constatarea calității pârâtului A. de colaborator al Securității.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), Înalta Curte constată că sentința respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și indicând într-o manieră suficientă argumentele pentru care au fost respinse apărările reclamantului.

Înalta Curte constată că motivele contradictorii invocate de recurentul-reclamant nu se susțin, având în vedere că refuzul pârâtul de a oferi organelor de Securitate informații compromițătoare a fost reținut de către prima instanță în ceea ce îi privește pe "apropiații" săi, în vreme ce notele informative, în raport cu care prima instanță a reținut încălcarea formală a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor vizate de aceste relatări, îi vizau pe "colegii" pârâtului, cele două noțiuni nefiind similare.

Cu alte cuvinte, sfera persoanelor avute în vedere de către prima instanță în cele două afirmații, este diferită, astfel că nu se poate reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 și este fondat.

Prima instanță a apreciat că nu poate reține calitatea pârâtului A. de colaborator al Securității, având în vedere că în raportul privind investigațiile efectuate asupra pârâtului, din data de 23.07.1981, s-a menționat că în dosarul de obiectiv nr. 66/1971 acesta apare ca una din persoanele nemulțumite de modul în care au fost recompensați muncitorii Atelierului piulițe; că pârâtul a refuzat să ofere organelor de securitate informații compromițătoare cu privire la apropiații săi, în anul 1986, când i s-a respins și cererea de plecare în Ungaria în scop turistic; că din coroborarea acestor împrejurări reiese faptul că pârâtul a fost determinat, în afara voinței sale, să furnizeze anumite informații cu privire la opiniile colegilor săi în legătură cu regimul politic, social și economic; că este evidentă o "cercetare a pârâtului" și că declarațiile date de acesta constituie parte a propriului dosar de investigații din partea Securității, respectiv faptul că declarațiile pârâtului ulterioare datei încetării lucrului dovedesc faptul că semnarea angajamentului și a declarațiilor date nu a fost rezultatul propriei voințe a pârâtului, asumată în mod liber, ci a presiunilor exercitate asupra acestuia de către organele de Securitate; că avizarea negativă a pârâtului în vederea deplasării în scop turistic în Ungaria ar constitui o restrângere a libertății sale de mișcare, cu caracter sancționator.

Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod eronat aspectele relevate mai sus, având în vedere că, analizând înscrisurile de la dosar, reiese că intimatul-pârât a dat mai multe note informative în perioada 1981-1982, sub numele conspirativ "B.".

Astfel, în nota informativă din 03.12.1981, intimatul-pârât a relatat despre discuțiile personalului din secție cu privire la știrile date pe postul de radio D., iar nota ofițerului stabilea ca măsură faptul că persoana respectivă urma a fi identificată și urmărită; în nota informativă din 24.12.1981 intimatul-pârât a arătat că în rândul muncitorilor există nemulțumiri din cauza deselor întreruperi de curent electric, că o persoană a auzit la postul de radio D. că în statele capitaliste sărbătorile de iarnă țin o săptămână și că s-a discutat faptul că și în România se pot întâmpla evenimente ca în Polonia, iar nota ofițerului solicita identificarea acestor persoane, supravegherea și luarea de măsuri împotriva lor; în nota informativă din data de 08.07.1982 intimatul-pârât a făcut referiri la comentariile ostile ale unor persoane la adresa condițiilor de trai din România și posibilitatea izbucnirii unor evenimente ca în Polonia, iar în nota ofițerului întocmită la finalul notei informative s-a consemnat că "aspectele au fost relatate de colaborator în urma sarcinilor trasate", dispunându-se identificarea tuturor persoanelor ce au participat la discuție și urmărirea în continuare a poziției uneia dintre persoane.

În speță se constată că intimatul-pârât a fost recrutat în calitate de colaborator al Securității la data de 03.12.1981, conform angajamentului dat de acesta și depus la dosar fond, precum și a raportului cu propunerea de recrutare, depus la dosar fond.

Verificând înscrisurile depuse la dosar, se constată că, ulterior acestui moment, intimatul-pârât a întocmit note informative, sub numele conspirativ de "B.", conținând relatări ale muncitorilor din C. referitoare la situația socială, economică și politică de la momentul respectiv, opiniile muncitorilor, precum și comentariile făcute pe seama unor emisiuni de la postul de radio D..

Notele informative date de către intimatul-pârât au avut ca urmare anumite măsuri dispuse de ofițerul ce a preluat notele informative, acestea constând în identificarea, urmărirea și supravegherea persoanelor despre care intimatul-pârât a relatat.

Dincolo de aceste exemplificări, Înalta Curte constată că la dosarul de fond au fost depuse mai multe note informative date de către intimatul-pârât în perioada vizată, acestea regăsindu-se și în nota de constatare de la dosar fond, întocmită de către recurentul-reclamant.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al Securității este "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. (...) Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor".

Astfel, se constată că intimatul-pârât, prin activitățile desfășurate, a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale, garantate - contrar celor susținute de către acesta - chiar de legislația din acea vreme, iar îngrădirea drepturilor s-a produs în momentul în care a dat informații cu privire la anumite persoane, dar și cu privire la persoane din proximitatea acestora, furnizând informații despre viața privată și intențiile lor.

Prima instanță, analizând documentația depusă la dosar de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a reținut, în mod eronat, că prin activitatea sa, pârâtul nu a îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, deși notele informative pe care acesta le-a dat au fost urmate de măsuri în acest sens.

Or, Înalta Curte constată că informațiile oferite de către intimatul-pârât nu au caracter general ori nesemnificativ, din contră, fiind relevate punctual aspecte de potențial interes pentru regimul comunist din România.

De asemenea, tot în mod eronat a reținut prima instanță că este evidentă o "cercetare a pârâtului" și că declarațiile date de acesta constituie parte a propriului dosar de investigații din partea Securității ori că activitatea sa nu a fost rezultatul propriei sale voințe, ci a presiunilor exercitate asupra sa de către organele de Securitate, câtă vreme la dosar nu există niciun document care să facă dovada acestor rețineri și, de altfel, nici prima instanță nu a făcut referire la probele ce ar fi trebuit să fundamenteze raționamentul instanței.

Mai mult, nu pot fi reținute ca făcând o asemenea dovadă nici faptul că la un moment dat, respectiv în 1986, intimatul-pârât nu a mai dat note informative, câtă vreme activitatea sa anterioară s-a subsumat calității de colaborator al Securității, după cum nici împrejurarea că intimatului-pârât i s-a respins cererea de plecare în Ungaria în scop turistic, câtă vreme acest aspect constituia o practică uzuală a autorităților comuniste din România.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că tot în mod eronat prima instanță a apreciat că poate interpreta extensiv prevederile de excepție de la art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cărora:

"Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității", câtă vreme nu s-a făcut dovada unei anchete ori a unui proces deschis pe seama intimatului-pârât pentru motive politice, astfel cum textul de lege prevede.

Înalta Curte constată că, în speță, activitatea intimatului-pârât a fost aceea de colaborator al Securității, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv acesta a furnizat informații, sub forma notelor informative și a rapoartelor scrise, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

În același sens, se reține că, raportat la textul de lege mai sus arătat, constatarea calității de colaborator al Securității nu este condiționată de elementul intențional, ci privește doar aspecte de fapt, respectiv furnizarea de informații care au avut drept consecință îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viața privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ce făcea parte dintre drepturile și libertățile fundamentale recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acel moment.

Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată și proclamată de Adunarea generală a O.N.U prin Rezoluția 217 A (III) din 10 decembrie 1948, iar România a semnat-o la 14 decembrie 1955 când prin R 955 (X) a Adunării generale a ONU, a fost admisă în rândurile statelor membre.

Astfel, atât Pactul Internațional pentru Drepturile Civile și Politice, cât și Declarația Universală a Drepturilor Omului fuseseră ratificate de România la momentul desfășurării activității informative, iar împrejurarea că drepturile fundamentale recunoscute prin aceste documente internaționale erau recunoscute doar "formal" în România nu poate fi exoneratoare pentru intimat, câtă vreme acesta a contribuit la această stare de lucruri.

Astfel fiind, Înalta Curte reține că intimatul-pârât, în calitate de colaborator al Securității, a încălcat, din motive politice, drepturi și libertăți fundamentale garantate de Constituție cât și de tratate internaționale ratificate de România, ceea ce corespunde definiției colaboratorilor Securității, în sensul dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 1404 din 25 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și, rejudecând: va admite acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și va constata calitatea pârâtului A. de colaborator al Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 1404 din 25 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Constată calitatea pârâtului A. de colaborator al Securității.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 mai 2019.