ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1725/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.03.2015, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a chemat în judecată pe pârâtul A. solicitând să se constate calitatea de colaborator al Securității a acestuia.

Prin Sentința civilă nr. 182 din 26 ianuarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al securității .

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâtul A. formulat recurs, criticând soluția instanței ca netemeinică și nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare și respingerea acțiunii.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a susținut că sentința atacată este nelegală pentru următoarele considerente:

Instanța de fond în mod greșit, a apreciat probele administrate în cauză, reținând acțiunea intimatului C.N.S.A.S. ca fiind întemeiată sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008 în mod cumulativ.

Recurentul a arătat că a semnat forțat, nu benevol, un angajament cu securitatea pentru a furniza informații care interesau securitatea statului și nu îngrădirea drepturilor și liberaților omului. Din analiza notelor informative din dosarul său nu rezultă furnizarea de informații care să fi atras încălcarea acestor drepturi și libertăți fundamentale ale omului . Cu atât mai mult, din Raportul cu propuneri de încetare a legăturii cu informatorul, depus de reclamant, se arată că nu furnizează informații, nu este punctual la întâlniri fiind caracterizat ca un element neserios sub acest aspect și se propune încetarea legăturii .

Din nota informativă din data de 11.11.1982 reiese faptul că se ocupa, așa cum reiese din informația sursei B., de poezie, contactându-I pe poetul C. care l-a refuzat îndemnându-l să facă poezie revoluționară și nu filosofică. Tot din această Nota informativă reiese faptul că face mare agitație în legătura cu faptul că nu mai vrea să stea în țară dorind să se stabilească în Canada sau Australia unde se va putea realiza.

În opinia recurentului, nicio categorie de informări nu îndeplinește condițiile legale prevăzute de art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 24/2008, iar instanța nu poate reține afirmația din cererea introductivă precum că ar fi suficientă condiția vizării încălcării, iar nu dovedirea încălcării propriu-zise a drepturilor respective, întrucât instanța de judecată trebuia să se pronunța pe baza de probe administrate și nu pe prezumții.

Recurentul a susținut că nu există la dosarul cauzei nicio proba materială care să ateste dovada încălcării a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului - dreptul la viață privată și dreptul la libertatea de exprimare.

Ca o concluzie, din actele depuse la dosar rezultă că nu și-a asumat calitatea de colaborator, ci având activități de mic comerciant între studenți, a fost folosit pentru informații în ceea ce privește securitatea și siguranța statului român.

Astfel, din Angajamentul de la dosar reiese în mod neechivoc faptul că a declarat că este conștient că apărarea securității statului este o datorie de onoare a fiecărui cetățean. N-a fost îngrădit niciun drept sau o libertate a vreunui cetățean român.

Mai mult decât atât, din înscrisurile celor două dosare depuse ulterior, nu rezultă calitatea sa de fost colaborator al securității, ci o întreagă activitate de dizidență. Astfel, lucrări despre D., dovezi că a dorit să emigreze în Canada, deplasări în Caraș Severin - unde a fost și reținut de organele de miliție și Oravița pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

În fine, recurentul a concluzionat, arătând că instanța de fond a reținut faptul că recrutarea sa fost decisă de organele de securitate, deci nu a fost un act benevol.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și în raport de actele și lucrările dosarului dar și de prevederile legale incidente, constată că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 din C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

În speță, după cum rezultă din cererea de chemare în judecată, recurentul-pârât A. a fost verificat la cererea formulată de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989, conform prevederilor art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Verificarea recurentului a fost determinată de împrejurarea că acesta este deținător al titlului de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că soluția instanței de fond este temeinică și legală, criticile recurentului-pârât fiind nefondate.

Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurentul-pârât reiterează sub o altă formă apărările prezentate prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe, fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că sentința recurată este neîntemeiată.

Argumentele de fapt și de drept reținute în considerentele sentinței demonstrează că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor formulate de părți pe parcursul procesului raportat la materialul probator administrat în cauză și la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile circumscrise motivului prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., considerentele hotărârii explicând soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod real probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că este întemeiată acțiunea cu care a fost învestit.

În consecință, Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs, ca nefondat, apreciind că au fost respectate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond este temeinică și legală, criticile recurentului-pârât privind greșita aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008 și Legii nr. 293/2008 fiind nefondate.

Din actele aflate la dosar, rezultă că pârâtul a semnat la data de 28.07.1989 un "angajament", prin care se angaja să răspundă cu promptitudine la toate solicitările organului de securitate, ținând cont de faptul că acesta îi dă prilejul să demonstreze că faptele comise au constituit un accident.

Potrivit disp.art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008: "este colaborator al Securității orice persoană care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, care să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului".

Prima instanță, după analizarea amplului material depus în probațiune de către CNSAS - note informative, rapoarte, - a conchis în sensul că este întrunită ipoteza normei legale cuprinse în art. 2 lit. b) teza a I-a din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calității de colaborator al Securității, în privința pârâtului.

Aceasta este și concluzia instanței de recurs.

Reevaluând probele administrate de către prima instanță, prin prisma criticilor recurentului, Înalta Curte constată că în speță s-a dovedit îndeplinirea tuturor condițiilor legale necesare pentru constatarea calității de colaborator al Securității.

Astfel, din definiția legală cuprinsă în corpul reglementării indicate, rezultă că este colaborator al Securității "persoana care a furnizat informații indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului".

Fără a mai evoca conținutul ansamblului probator prezentat în cauză, care include note informative semnate olograf de către recurentul-pârât, angajamentul semnat la data de 28.07.1989, prin care acesta a preluat numele conspirativ "E." și a notei informative furnizate olograf sub numele conspirativ din data de 03.01.1981, Înalta Curte constată că o parte semnificativă din informările pe care acesta le-a făcut, a prezentat interes pentru organele de securitate, informările fiind apreciate și exploatate, aspecte care se circumscriu dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind evident că reflectau atitudini ostile regimului comunist și, în același timp, generau o stare de pericol asupra persoanelor vizate, identificate cu nume, prenume, etc.

Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că din analiza materialului probator aflat la dosarul cauzei, rezultă că informațiile privind intențiile de plecare în străinătate, relațiile unor persoane cu cetățeni străini, ascultarea unor posturi de radio considerate ostile, opiniile politice ale unor persoane, au fost de natură să încalce dreptul la viață privată și libertatea de exprimare a acestora.

Legea nu impune ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informațiile "să vizeze" îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale, iar informațiile oferite de către recurent aveau, în mod evident, această calitate.

Totodată, se constată că recurentul nu a dovedit că persoanele urmărite ar fi fost pe pct. de a comite o infracțiune sau de a destabiliza ordinea publică, pentru a fi supuse intruziunii în viața sa privată, iar notele informative furnizate de acesta despre un număr mare de persoane pe parcursul a trei ani, conduc la concluzia că pârâtul nu a fost constrâns să ofere informații.

Având în vedere aceste aspecte, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt întrunite cele două condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securității și desfășurarea de către acesta a unor activități prin care au fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale ale omului, prima instanță interpretând și aplicând corect aceste prevederi legale.

În consecință, Înalta Curte constată că recursul este nefondat iar sentința este temeinică și legală.

Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse la pct. anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva Sentinței civile nr. 182 din 26 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2019.

GGC - GV