ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1726/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 29 decembrie 2015, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul A., să constate calitatea acestuia de lucrător al Securității.

Prin Sentința civilă nr. 1161 din 6 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâtul A. formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a arătat că sentința atacată este nelegală pentru următoarele considerente:

Instanța de fond, în mod eronat, a aplicat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, considerând că situația de fapt prezentată de CNSAS, relativă la activitatea desfășurată față de numitul B., intră în sfera activităților prevăzute de aceste dispoziții.

În opinia recurentului, în speță nu este îndeplinită cerința referitoare la suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, întrucât înscrisurile administrate în cauză nu fac dovada îngrădirii unor drepturi și libertăți fundamentale.

Recurentul a susținut că instanța de fond s-a pronunțat exclusiv pe înscrisurile depuse la dosar de către CNSAS, înscrisuri care, nefiind coroborate cu alte înscrisuri sau probe, nu pot forma convingerea automată că prin existența lor au fost încălcate drepturi fundamentale ale celui vizat prin înscrisurile respective, în speță B..

CNSAS nu face dovada faptului că notele sale la notele informative sau rapoartele depuse la dosarul în cauzei, ar fi avut ca finalitate încălcarea efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale numitului B., sau că acesta ar fi suferit din punct de vedere fizic sau psihic.

Apoi, prin faptul existenței notelor informative și a rapoartelor invocate în cauză, nu înseamnă că, în mod automat, s-au încălcat drepturi fundamentale ale numitului B. atâta vreme cât aceste înscrisuri nu sunt coroborate cu alte înscrisuri constând în documente corespunzătoare prevăzute de procedura de la acel moment, separate de notele informative și nu doar mențiunile adnotate de ofițeri ai Securității pe notele informative.

Mai mult decât atât, așa cum a arătat și la fond, nu și-a făcut decât datoria pe care o avea în baza regulamentelor interne ale serviciului, în vederea respectării legii, activitatea desfășurată față de domnul B. fiind în acord cu regulamentele și instrucțiunile ministerului de interne, în scopul respectării legii, în speță cea vizând libertatea cuvântului față de orânduirea socialistă.

Instanța de fond în mod eronat a reținut că a acționat conform unor ordine în vădită contradicție cu reglementările legale ale statului, când de fapt activitatea sa s-a desfășurat în acord cu acestea.

Deși instanța de fond s-a exprimat în sensul că activitatea sa nu a fost decât o opțiune personală, achiesând la ordinele unui stat ce-și încălca propriile ordine, nu a fost deloc așa, întrucât, în calitatea pe care o avea era obligat a ține sub observație persoanele care-și exprimau nemulțumirea față de orânduirea socialistă.

Având în vedere activitatea sa în timpul exercitării serviciului (angajat al Ministerului de Interne, organ central), pe care instanța de fond a reținut-o, nu se poate reține decât că a acționat în acord cu legea fundamentală a epocii, cu ordinele și instrucțiunile ministerului din care făcea parte. Faptul că a semnat un raport cu propunere de avertizare doar, nu înseamnă că a încălcat un drept fundamental al omului, al cetățeanului din România. B. nu a fost stingherit în vreun fel în viața sa privată, în activitatea sa profesională sau în viața intima. Imixtiunea în viața privată a cuiva presupune impunerea forțată a unor clemente/reguli/restricții celui în cauză, în dezacord cu voința sa, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

Consideră că dacă B. nu ar fi fost chemat de către lt. major de cercetare penală C. pentru a fi avertizat în legătură cu exprimarea acestuia față de orânduirea epocii, poate că nici nu ar fi știut vreodată că a fost monitorizat de Securitate, iar o asemenea cerere împotriva sa, ca cea formulată de intimatul CNSAS, nici nu ar fi fost.

În opinia recurentului, în mod evident, din cele reținute prin Nota de constatare nr. x/13.08.2015 întocmită de CNSAS, rezultă că nu poate fi acuzat de vreo imixtiune sau amestec în viața particulară a dlui B., de vreo îngrădire a dreptului la exprimare a acestuia, astfel încât în mod eronat a reținut instanța de fond că cea de-a doua condiție cerută de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 a fost îndeplinită, în sensul că nu s-a dovedit că ar fi întreprins activități care să fi avut ca finalitate încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, respectiv ale domnului B..

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și în raport de actele și lucrările dosarului dar și de prevederile legale incidente, constată că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

În speță, după cum rezultă din cererea de chemare în judecată, recurentul-pârât A. a fost verificat, la cererea adresată C.N.S.A.S. de către Ț.E.., care a solicitat verificarea sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității a ofițerilor-subofițerilor care au contribuit la instrumentarea dosarului la care petentul a solicitat accesul.

Înalta Curte observă din cuprinsul notei de constatare nr. x/13.08.2015, precum și din înscrisurile atașate, că pârâtul, având gradul de locotenent în cadrul IJS Giurgiu, a propus deschiderea dosarului de urmărire informativă asupra profesorului E.. deoarece acesta era cunoscut în evidențele Securității "cu manifestări dușmănoase la adresa partidului și statului nostru", fiind semnalat în februarie 1984 că este "nemulțumit de politica partidului nostru, adresând calomnii și injurii."

Prima instanță, după analizarea materialului depus în probațiune de către CNSAS - note informative, rapoarte, - a conchis în sensul că este întrunită ipoteza normei legale cuprinse în art. 2 lit. a) teza a I-a din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calității de lucrător al Securității, în privința pârâtului.

Aceasta este și concluzia instanței de recurs.

Înalta Curte constată că în speță s-a dovedit îndeplinirea tuturor condițiilor legale necesare pentru constatarea calității de lucrător al Securității.

Criticile privind neîncadrarea activității recurentului-pârât în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt nefondate.

Potrivit prevederilor enunțate, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv de ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului."

Prima condiție prevăzută de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, al Securității în perioada 1945 - 1989, este întrunită, întrucât pârâtul A. a avut în anii 1984 - 1985 gradul de locotenent în cadrul IJS Giurgiu, Serviciul 1.

De asemenea, cea de-a doua condiție vizată de art. 2 alin. (1) lit. a), respectiv persoana vizată să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, este evident întrunită în cauză.

Fără a mai evoca conținutul ansamblului probator prezentat în cauză, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că din analiza materialului probator aflat la dosarul cauzei rezultă că pârâtul-recurent a informat cu privire la anumite persoane și evenimente, în mod punctual.

Activitatea desfășurată de recurentul-pârât, prin măsurile dispuse sau încuviințate, a încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare la acea dată.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect, prima instanță a reținut că pârâtul a întreprins o serie de activități, relevante pentru soluționarea pricinii, în dosar x, avându-l ca titular pe numitul B., "luat în S.I. (supraveghere informativă - n. D.I.) prioritar încă din anul 1980", "pentru manifestări dușmănoase la adresa politicii partidului și statului nostru, uneori ascultând și posturile de radio străine, comentând în mod dușmănos știrile difuzate de acestea", ulterior cu dosar de urmărire informativă, în baza "semnalărilor colaboratoarei "F.", din care rezultă că sus-numitul avea grave manifestări dușmănoase la adresa politicii partidului și statului nostru. Prin măsurile întreprinse, după deschiderea dosarului de urmărire informativă s-a stabilit că obiectivul se situa pe o poziție potrivnică și în mod repetat comenta tendențios și denigrator politica partidului și statului nostru, fapt pentru care la data de 28.06.1985 organele noastre au procedat la avertizarea numitului B.".

De asemenea, în acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că măsurile avizate/aprobate/executate de pârât în dosarul menționat, privind urmărirea numitului E.. datorită manifestărilor dușmănoase la adresa politicii statului, faptul că ascultă posturi de radio străine și comentează în mod dușmănos știrile difuzate, interesul expres manifestat al pârâtului pentru discuțiile private ale acestuia, pentru anturajul și relațiile apropiate ale acestuia, dovedesc un mecanism specific de supraveghere polițienească intruziv în viața privată a celui urmărit și o grevare a exercitării libertății de exprimarea acestuia, toate aceste acțiuni ale pârâtului constituie activități prin care s-a suprimat sau îngrădit.

Contrar celor susținute de recurentul-pârât, ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activității profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, garantate de Constituția în vigoare la acea dată și de tratatele internaționale asumate în România. De asemenea, nu are nicio relevanță împrejurarea că asupra persoanei urmărite s-au luat și alte măsuri abuzive în afară de cele la care a participat pârâtul.

În mod corect a reținut prima instanță că eventualele repercusiuni la care pârâtul s-ar fi expus din partea unui stat totalitar, care nu își respecta propriile reglementări legale și/sau constituționale, dacă nu ar fi executat dispozițiile/ordinele primite, nu interesează în cauză. Decizia pârâtului de a urma astfel de ordine, în vădită contradicție cu înșiși prevederile constituționale în vigoare în perioada de referință, a căror supremație era de asemenea consacrată, și cu prevederile tratatelor internaționale ratificate de România, de a se face unul din instrumentele de supraveghere și represiune ale regimului comunist, constituie o opțiune personală a acestuia, fără nici o relevanță în aprecierea activității sale din perspectiva incidenței art. 2 lit. a) din ordonanță.

Nu pot fi reținute argumentele recurentului în sensul că CNSAS nu a făcut dovada că notele informative furnizate de pârât ar fi avut ca finalitate încălcarea efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale numitului B., întrucât legea nu impune ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informațiile "să vizeze" îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale, iar informațiile oferite de către recurent aveau, în mod evident, această calitate.

Împrejurarea că activitatea desfășurată de pârât a respectat și s-a încadrat în prevederile regulamentelor militare și ordinelor comandanților nu este de natură a înlătura aplicarea dispozițiilor legale ce definesc noțiunea de lucrător al Securității, care nu fac o astfel de distincție între cei care au respectat și cei care nu s-au conformat normelor care reglementau activitatea Securității.

Înalta Curte constată că activitățile desfășurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securități, au îngrădit dreptul la viață privată, prevăzute de art. 33 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

În consecință, Înalta Curte constată că recursul este nefondat iar sentința este temeinică și legală.

Pentru toate considerentele expuse la pct. anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva Sentinței civile nr. 1161 din 6 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2019.

GGC - GV