ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2020/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 mai 2016 sub nr. x/2015, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, la această dată, să se aprecieze asupra calității pârâtului de lucrător al Securității.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința nr. 2942 din 7 octombrie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs pârâtul A., solicitând ca în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. să se dispună casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să fie respinsă acțiunea reclamantei.

În motivarea opțiunii sale procesuale pârâtul a susținut următoarele:

Hotărârea nu este motivată întrucât în considerentele ei, sumare, nu se regăsește nici un argument de fapt sau de drept care să sprijine soluția pronunțată.

Prin Nota de Constatare și acțiunea în constatare, formulată de CNSAS s-au reținut în sarcina pârâtului participarea la unele acțiuni specifice, compatibile cu calitatea și definiția de lucrător al Securității, așa cum aceasta este definită de prevederile art. 2, lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității pe care instanța de fond le-a preluat efectiv integral, fără a exista vreo dovadă clară și concludentă că pârâtul ar fi suprimat sau știrbit ilegal și nejustificat drepturi și libertăți fundamentale ale omului sau ar fi încălcat dreptul la o viața privată, familială sau intimă. De asemenea nu s-a luat în considerare conduita persoanei urmărite la locul de muncă, care prin atitudinea sa a justificat exercitarea competențelor cu care era învestit pârâtul prin legislația incidentă la acel moment în domeniul securității statului român și care prin natura atribuțiilor de serviciu din cadrul uzinei I constituiau elemente obiective suficiente pentru luarea măsurilor necesare clarificării unei eventuale acte ostile, infracțiuni de instigare la nesupunere sau sabotaj, de sustrageri de materiale, valori ale patrimoniului economiei naționale sau de organizarea și comiterea din dușmănie de infracțiuni și diversiuni foarte periculoase.

I se impută pârâtului faptul că a propus măsuri, în scris, dar nu se aduc probe sau susțineri pertinente din care să rezulte și că îndeplinirea, executarea, transpunerea în realitate a acelor măsuri erau necesare, erau ordonate și erau de prevenire justificată față de potențialul pericol ce îl reprezenta activitatea subiectului cercetat.

Se mai susține că ingerința organelor de stat avea un scop legitim și era proporțională, așa cum se poate observa din conținutul legislației în materie, fiind o datorie în contextul istoric dat de a informa/a sesiza/a raporta/a aduce la cunoștința.

Exercițiul drepturilor fundamentale menționate de instanța de fond, putea fi suspus, în virtutea legislației internaționale menționate în hotărârea atacată, unor limitări expres prevăzute de lege, în măsura necesității lor, respectiv pentru respectarea drepturilor sau reputației altora și pentru apărarea securității naționale, a ordinii publice, a sănătății sau a moralității publice.

Instanța de fond la stabilirea eronată a calității sale de "lucrător al Securității" nu s-a avut în vedere faptul că și C. pen. Român, aflat în vigoare în perioada sa de activitate incrimina mai multe fapte grave ca infracțiuni care atentau la Securitatea Statului între care trădarea, complotul, acțiunile dușmănoase sau diversioniste, apologia războiului și a măsurilor ostil-anarhice, trădarea prin transmitere de secrete și spionajul și că întreaga sa activitate a avut un pronunțat caracter de prevenire a săvârșirii unor fapte îndreptate împotriva securității și disciplinei economice, indiferent de sistemul social sau de regimul politic al acestuia și s-a concretizat prin luarea unor măsuri specifice de cunoaștere și verificare în scop de prevenire și nicidecum de oprimare, suprimare, persecutare, umilire, înjosire ori îngrădire a drepturilor și libertăților persoanei.

Mapa de urmărire informativă a fost deschisă la ordin, măsurile propuse de pârât au fost avizate pe cale ierarhică, și au avut scopul strategic de a cunoaște subiectul urmărit în profunzimea personalității sale, de a-l evalua și atrage la o colaborare sinceră și organizată, benefică muncii specifice, iar informațiile pe care le-a obținut au fost prezentate pe cale ierarhică într-un mod profesional corect și echilibrat, fapt care este total trecut sub tăcere de către Colegiul CNSAS.

Se mai solicită a se avea în vedere ca la evaluarea activității sale să se aibă în vedere că pârâtul a acționat permanent sub imperiul jurământului militar, iar încălcarea acestuia sau a ordinelor primite erau sancționate grav de legislația penală incidentă la acel moment.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului exercitat de pârât ca nefondat, apreciind că hotărârea instanței de fond prin care s-a constatat calitatea pârâtului de lucrător al securității este legală.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât și a apărărilor formulate de intimata - reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Referitor la motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților, fiind afectată de viciu nelegalității hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Sub acest aspect se constată că hotărârea instanței de fond răspunde cerinței argumentării soluției adoptate, considerentele acesteia conțin analiza complexă și detaliată a stării de fapt cu care a fost sesizată, realizând o corectă evaluare legală a acesteia, cu luarea în considerare și diseminarea apărărilor părților împrocesuate.

Împrejurarea că instanța de fond nu și-a însușit argumentele pârâtului, nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

O soluție sau alta a instanței de fond presupune preluarea filtrată, totală sau parțială a argumentelor unei părți în conflictul judiciar dedus judecății, astfel că admiterea acțiunii reclamantei s-a întemeiat pe validarea argumentelor din actul de sesizare al instanței, susținerile pârâtului fiind apreciate, în consecință, drept nefondate.

Prin urmare, este nefondată această critică de nelegalitate.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că potrivit acestei norme, casarea unor hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Procedând la propria analiză, în limitele legale menționate, instanța de control judiciar constată că, nu este incident în cauză motivul de nelegalitate invocat, soluția primei instanțe fiind rezultatul interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Esențial pentru stabilirea acestei calități este ca persoana evaluată din acest punct de vedere, să aibă calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității, indiferent de atribuțiile concrete în cadrul acestei instituții, iar în privința pârâtului este necontestat că în perioada de referință analizată (anul 1989) avea gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Olt.

În îndeplinirea acestor atribuții specifice, a reținut corect instanța de fond că, pârâtul, în calitatea reținută, a participat direct în urmărirea informativă a unui electrician la IPTAPA Slatina, "luat în supraveghere informativă la data de 22 februarie 1989, ca urmare a semnalării de către rețeaua informativă cu unele comentarii și nemulțumiri privind măsurile întreprinse de partidul și statul nostru", pârâtul propunând un plan de măsuri pentru cercetarea acestuia.

Împrejurarea că numai o parte din măsurile întreprinse au fost îndeplinite sau că planul de măsuri în discuție a fost ordonat și apoi a fost aprobat de superiorii pârâtului la acel moment, este lipsit de relevanță sub aspectul incidenței art. 2 lit. a) din actul normativ indicat, esențial fiind ca pârâtul să-și fi exercitat competențele prevăzute de lege ca ofițer de securitate sau delegate prin ordin al superiorilor.

Pe de altă parte, sunt nefondate și criticile pârâtului recurent referitoare la încălcarea drepturilor fundamentale ori la suprimarea libertăților individuale ale persoanelor vizate, instanța de fond indicând în concret drepturile și libertățile suprimate prin activitatea la care în mod activ a participat pârâtul, așa cum s-a reținut în precedent.

Propunerea de cercetare și atenționare a persoanei urmărite, pentru a nu se exprima liber, au fost dispuse în scopul de a reprima poziția ostilă a celui urmărit față de politica partidului și statului, așa cum în mod just a reținut instanța de fond, conduită care demonstrează caracterul profund abuziv al acțiunilor desfășurate de organele de securitate, cu participarea directă a pârâtului, apte prin efectul lor de a limita și afecta nejustificat dreptul la viață privată și dreptul la libertate de exprimare.

În acest sens, instanța de fond a făcut referire la reglementarea convențională și constituțională a dreptului la viață privată și a dreptului la exprimare, în vigoare la momentul evenimentelor, norme pe care pârâtul în calitatea pe care o avea și de care se prevalează în apărare, trebuia să le dea eficiență, în sensul garantării și respectării în concret a celor două drepturi fundamentale ale omului.

Din această perspectivă, este irelevant în cauză că, reglementările internaționale menționate, consacrau caracterul relativ al acestor drepturi fundamentale, recunoscând posibilitatea instituirii unor limitări expres prevăzute de lege, în măsura necesității lor, de vreme ce pârâtul nu a indicat normele legale care îi confereau expres intruziunea în viața privată și limitarea dreptului la exprimare al persoanei cercetate pentru că acesta își manifesta nemulțumirile față de conducerea de partid și regimul de stat la acel moment, comentând "nedemocratic".

Prin urmare, în mod legal a apreciat instanța de fond că activitățile desfășurate de reclamant în calitate de ofițer în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Dâmbovița se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și în consecință a constatat calitatea pârâtului de lucrător al securității.

2.2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinței nr. 2942 din 7 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 2942 din 7 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 aprilie 2019.

GGC - CP