ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.03.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 791/2016

HOTĂRÂRE
16.03.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 791/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 25 aprilie 2013 sub numărul x/2/2013 reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul A. solicitând să se constate calitatea de lucrător al Securității a pârâtului.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 4188 din data de 24 decembrie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A., constatând că pârâtul a avut calitatea de lucrător al Securității.

Recursul.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâtul A. a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 al 1, pct. 8 din C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanțe - Curtea de Apel București; hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Procedura în fața instanței de recurs

Prin Raportul întocmit la data de 28 ianuarie 2016, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., s-a apreciat că recursul îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., nu este vădit nefondat, motivele de casare invocate și dezvoltarea lor încadrându-se în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de intimat, prin întâmpinare, în raport de cerințele privind admisibilitatea în principiu a recursului reglementate la art. 486 - 489 C. proc. civ., de limitele investirii Completului de filtru în procedura prevăzuta de art. 493 C. proc. civ., raportorul constată netemeinicia acesteia, motivat de faptul că, în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. civ., s-a constatat că, prin Decizia 462 din 17 septembrie 2014, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile din C. proc. civ. cuprinse în art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 83 alin. (3), precum și în art. 486 alin. (3) cu referire la mențiunile care decurg din obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs prin avocat, sunt neconstituționale.

De asemenea, s-a constatat că recursul este declarat cu depășirea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Părțile nu au depus la dosar Puncte de vedere la Raport, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Considerentele și soluția instanței de recurs cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu ale cererii de recurs.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Analizând cu prioritate regularitatea învestirii sale cu recursul de față, Înalta Curte constată că recurentul - pârât nu a exercitat în termen calea de atac, pentru considerentele în continuare arătate.

Ca regulă, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Potrivit dispozițiilor art. 489 din C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ. când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Înalta Curte constată că recursul a fost declarat și motivat cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dovada de comunicare a sentinței către intimatul - pârât purtând data de 12 septembrie 2014, iar ștampila postei aplicată pe plicul de expediere a recursului, data de 10 octombrie 2014; în condițiile în care ultima zi de declarare a recursului a fost 29 septembrie 2014.

Completul de filtru reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., în sensul că nu există motive de casare de ordine publică care să fie ridicate din oficiu de către instanță.

De asemenea, în cauză nu s-a făcut nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 186 din C. proc. civ., în sensul că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, pentru a opera instituția repunerii în termen.

Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul.

Anulează recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 4188 din data de 24 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 16 martie 2016.

Procesat de GGC - MM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-11-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4106/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fisc
ÎCCJ 2019-09-26
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4235/2019
Ședința publică din data de 26 septembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucu
ÎCCJ 2018-10-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3509/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, se
ÎCCJ 2019-03-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1725/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.03.2015, reclamantul
ÎCCJ 2019-12-04
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6138/2019
Ședința publică din data de 4 decembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curți
Sursă